Excepție nelegalitate act administrativ. Sentința 46/2008. Curtea de Apel Oradea

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA Nr. 46/CA/2008

Ședința publică din 17 Martie 2008

PREȘEDINTE: Boța Marilena judecător

- - - - JUDECĂTOR 2: Toros Vig Anamaria

- -- Grefier

Pe rol fiind pronunțarea asupra cauzei de Contencios administrativ și fiscal primă instanță formulată de reclamanta domiciliată în O, B-dul - cel M nr. 79, -5,.B,.15, jud. în contradictoriu cu pârât OFICIUL FARMACIȘTILOR, cu sediul în O,-, județul B și pârât MINISTERUL SĂNĂTĂȚII ȘI FAMILIEI, cu sediul în B, sector 1, str.-, nr.1-3, având ca obiectexcepție nelegalitate act administrativ.

Se constată că dezbaterile pe fond au avut loc în ședința publică din 10 martie 2008, dată la care părțile prezente au pus concluzii, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 17 martie 2008.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Constată că prin încheierea din 30.01.2008 a Tribunalului Bihor pronunțată în dosarul - s-a dispus suspendarea soluționării acelui proces în baza articolul4 din Legea 554/2004 și înaintare cererii de soluționare a excepției de nelegalitate în favoarea Curții de APEL ORADEA.

Pentru a pronunța astfel în motivarea încheierii s-a reținut că reclamanta a invocat excepția de nelegalitatae a articolului 14 aliniat 3 din Anexa 1 al 626/2001, iar soluționarea excepțiilor de nelegalitate a dispozițiilor emise de către organele centrale administrative sunt de competența curților de apel.

În fața acestei instanțe s-a pus în discuția părților admisibilitatea constatării nelegalității unui act administrativ normativ.

Ordinul 626 din 11 septembrie 2001 emis de Ministerul Sănătății și Familiei reglementează modul și condițiile de înființare și de autorizare a unităților farmaceutice, iar în Anexa 1, articolul 14 punctul 3 se prevede că "înființarea unei farmacii în mediu se face în funcție de numărul de locuitori, după cum urmează:

- în municipiul B, o farmacie la 3.000 locuitori;

- în orașele de reședință de județ, o farmacie la 3.500 locuitori;

- în alte orașe, o farmacie la 4.000 locuitori.

Prin excepție de la criteriul demografic enunțat mai sus, se pot înființa farmacii în dacă nu există o farmacie în imediata apropiere și în complexurile comerciale de M suprafață. Dacă datele statistice necesare stabilirii raportului număr de locuitori / farmacie, vor fi solicitate de către colegiul farmaciștilor județean, respectiv al municipiului B, de la serviciul de evidență informatizată a persoanei."

Aceste dispoziții prevăd reglementări privind condițiile de înființare a unei farmacii, reglementare care are aplicabilitate pe întreg teritoriul țării și se aplică în mod egal tuturor cetățenilor interesați în înființarea unei farmacii.

Tocmai de aceea se pune problema dacă în lumina reglementării actuale se poate constata nelegalitatea unui act normativ în procedura excepției de nelegalitate, în cadrul căruia se pronunță o hotărâre care produce efecte doar între părțile litigante, actul normativ urmând să fie aplicat mai departe față de toți ceilalți.

Urmează a se reține că prin articolul 4 din Legea 554/2004, așa cum ea a fost publicată în Monitorul Oficial 1154/2004, s-a prevăzut că legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție

În această formă a legii, nefăcând limitare între actul administrativ unilateral individual și actul administrativ unilateral normativ, în cadrul excepției de nelegalitate se putea cerceta nelegalitatea și a actelor administrative normative.

Cum însă, hotărârea pronunțată în această materie are un efect relativ numai între părți s-a ajuns la situația ca un act normativ să nu fie aplicat față de cei care au invocat și s-a constatat nelegalitatea actului, rămânând să fie aplicat tuturor celor care nu au invocat sau nu au avut câștig de cauză într-un proces având ca obiect excepția de neleglitate a actului administrativ normativ. S-a ajuns astfel ca actul administrativ normativ să fie aplicat în mod diferențiat deși esența reglementării este aceea ca să producă efecte pentru toți și ca toți să fie egali în fața acestor reglementări administrative.

Articolul 4 din Legea 554/2004 a fost modificat prin Legea 262 /19 iulie 2007 publicată în monitorul oficial nr. 510/30.07.2007, după care, articolul 4 punct 1 din acest act normativ prevede că " legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces pe cale de excepție ."

Rezultă deci că, în urma modificării dispozițiilor articolului 4 din Legea 554/2004, pe calea excepției de nelegalitate poate fi cenzurată legalitatea numai a actelor administrative unilaterale cu caracter individual, acte care au produs efecte între părțile chemate în proces.

Cercetarea legalității actelor administrative normative nu fost scoasă însă de sub cenzura instanței, ele putând fi atacate oricând printr-o acțiune directă în anulare așa cum rezultă din dispozițiile articolului 11 aliniat 4 din legea contenciosului administrativ, care prevede că " actele administrative cu caracter normativ care se consideră a fi nelegale pot fi atacate oricând".

În această situație însă, hotărârea judecătorească de anulare produce efecteerga omnes, iar actul administrativ normativ este scos din vigoare față de toate subiectele vizate, sens în care articolul 23 din același act normativ prevede că " hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Acestea se publică obligatoriu după motivare la solicitarea instanțelor, în Monitorul oficial al României, partea I, sau, după caz, în monitoarele oficiale ale județelor ori al municipiului B, fiind scutite de plata taxelor de publicare."

Pentru considerentele de mai sus, instanța reține că nu poate să cenzureze legalitatea acestui act administrativ normativ pe calea excepției de nelegalitate și să pronunțe o hotărâre relativă aplicabilă numai între părțile litigante, pentru care urmează să se respingă excepția ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca inadmisibilăexcepția de nelegalitate a Ordinului 626/2001 articolul 14 aliniat 3 din Anexa 1 emis de Ministerul Sănătății și Familiei, formulată de reclamanta domiciliată în O, B-dul - cel M nr. 79, -5,.B,.15, jud. în contradictoriu cu pârât OFICIUL FARMACIȘTILOR, cu sediul în O,-, județul B și pârât MINISTERUL SĂNĂTĂȚII ȘI FAMILIEI, cu sediul în B, sector 1, str.-, nr.1-3.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 17 martie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

- - - - - - -

Red.sent.TVA/27.03.2008

Dact.GM/27.03.2008

3 com./27.03.2008

Președinte:Boța Marilena
Judecători:Boța Marilena, Toros Vig Anamaria, Gug

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Excepție nelegalitate act administrativ. Sentința 46/2008. Curtea de Apel Oradea