Excepție nelegalitate act administrativ. Decizia 61/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA NR.61
Ședința publică din data de 23 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Florentina Dinu
JUDECĂTOR 2: Elena Chirica
JUDECĂTOR 3: Florentina Preda
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul prin reprezentanți legali și, domiciliat în,-, județul P, împotriva sentinței nr.365/23 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu reclamanții și ambii domiciliați în B, sector 3,-, - 2,.8,.1,.96 și pârâții PRIMARUL ORAȘULUI, cu sediul în, -, nr.21, județul P, și, ambii domiciliați în, Roșie, nr.29, județul
Cererea de recurs este timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 2 lei, conform chitanței nr.30155/23 ianuarie 2008 și timbre judiciare în cuantum de 0,15 lei, care au fost anulate și atașate la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, a răspuns recurentul-pârât, reprezentat de avocat din Baroul Prahova, lipsind intimații-reclamanți, și intimații-pârâți Primarul orașului, și.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se învederează instanței că cererea de recurs este netimbrată, iar prin intermediul serviciului registratură al instanței intimatul-reclamant a depus la dosarul cauzei o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a-și angaja apărător.
Avocat depune la dosar taxa de timbru și timbrul judiciar și având cuvântul pentru recurentul pârât arată că nu este de acord cu amânarea cauzei, precizează că nu mai are alte cereri de formulat în cauză solicitând acordarea cuvântului în dezbateri.
Curtea respinge cererea de amânare a judecării cauzei formulată de intimatul-reclamant în vederea angajării unui apărător, față de caracterul urgent al prezentei cauze, fiind un recurs împotriva unei sentințe prin care s-a admis excepția de nelegalitate a unor acte administrative, nefiind îndeplinite dispozițiile art.156 Cod procedură civilă și dă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocat având cuvântul pentru recurentul-pârât solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și respingerea excepției de nelegalitate invocată. În dezvoltarea motivelor de recurs precizează că între acțiunea promovată și excepția invocată trebuie să fie o legătură ori în speță nu există o acțiune formulată de reclamanți, acțiune a cărei soluționare pe fond să depindă de anularea celor două autorizații.
De asemenea, precizează că în ceea ce privește excepția de nelegalitate a autorizației nr.161 din 10 noiembrie 2006 reclamanții nu au formulat cerere de suspendare a executării acesteia, formulând doar împotriva autorizației nr.162.
Totodată, arată că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a legii, alin.2 al art.25 din Decretul nr.32/1954 trebuie interpretat restrictiv, în sensul că privește doar actele civile patrimoniale și nu și alte acte.
Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și pe fond respingerea excepției de nelegalitate.
Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr- reclamantul și, în contradictoriu cu pârâții Primarul orașului, și au invocat excepția de nelegalitate a autorizațiilor de construire nr. 161 și nr. 162/10.11.2006 eliberate pe numele lui (minor), solicitând instanței să constate nelegalitatea acestora.
În motivarea excepției de nelegalitate, reclamanții au arătat că autorizațiile contestate au fost eliberate unui minor ca urmare a cererilor făcute de acesta în nume propriu, deși nu avea capacitate de exercițiu.
S-a mai arătat că (tatăl minorului) a dat o declarație notarială falsă în care a pretins că este proprietarul imobilului în vederea obținerii autorizațiilor de construire și că s-a cerut consimțământul doar proprietarului din stânga imobilului, fără să se solicite și consimțământul reclamanților, cu toate că lucrarea ce se va executa încălca normele de însorire prev. de 536/1997 și este, totodată amplasată pe proprietatea reclamanților.
După analizarea actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul Prahovaa pronunțat sentința nr. 365/23.10.2007 prin care a admis excepția de nelegalitate și a constatat nelegalitatea autorizațiilor de construire nr. 161/10.11.2006 și 162/10.11.2006 emise de Primarul Orașului, au fost obligați pârâții Primarul Orașului, să plătească în solidar reclamanților și suma de 200 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța aceasta hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Prahova, sub nr- reclamanții au solicitat instanței, în contradictoriu cu aceiași pârâți, să dispună suspendarea executării autorizației de construire nr. 162/2006, iar pe parcursul soluționării acestei cauze, reclamanții au invocat excepția de nelegalitate a celor două autorizații de construire, excepție disjunsă din dosarul nr- și înregistrată separat la nr-.
Tribunalul a reținut, referitor la primul motiv de nelegalitate invocat de reclamanți, că ambele autorizații de construire au fost eliberate pe numele minorului, care la acel moment, avea vârsta de aproximativ 13 ani și 9 luni ( minorul fiind născut la data de 21.02.1993- fila 84 dosar nr-).
De asemenea, tribunalul a constatat că certificatul de urbanism nr.95/8.05.2006 a fost eliberat tot pe numele minorului, iar cererile pentru eliberarea acestuia și a celor două autorizații de construire au fost făcute tot de către minor, în nume propriu ( filele nr.61 si 63 din dosarul precizat). Totodată și alte acte necesare eliberării celor două autorizații de construire au fost eliberate tot pe numele minorului ( ex. acordul unic- fila 62, avizul sanitar-fila 87).
Tribunalul reținut că potrivit disp. art. 11 din Decretul 31/1954, minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani sunt lipsiți de capacitate civilă de exercițiu, astfel că aceștia nu pot încheia acte juridice în nume propriu, ci prin reprezentare legală de către reprezentanții săi legali. Ca urmare cele două autorizații de construire, ca acte administrative, nu puteau fi eliberate pe numele minorului ci, eventual pe numele acestuia reprezentat de către părinții săi.
Or, în condițiile în care autorizațiile de construire au fost eliberate unei persoane lipsită de capacitate civilă de exercițiu, această împrejurare atrage implicit nelegalitatea celor două acte administrative individuale, întrucât acestea nu pot crea, modifica sau stinge raporturi juridice al căror titular să fie minorul pârât, care nu poate dobândi și exercita drepturi obiective civile și nu-și poate asuma și executa obligații civile corelative.
A mai reținut prima instanță că referitor la declarația autentică dată de tatăl minorului, tribunalul a precizat că față de obiectul cauzei, aceasta nu este relevantă, întrucât așa cum s-a arătat anterior, autorizațiile de construire s-au liberat pe numele minorului, iar nu al tatălui acestuia. În plus, reclamanții au posibilitatea să se adreseze organelor competente să examineze împrejurarea invocată.
În ce privește încălcarea disp. 536/1997, tribunalul a reținut că potrivit art.2 din acesta "distanța dintre clădiri trebuie să fie mai mare sau egală cu înălțimea clădirii celei mai înalte", condiție care în cauză este respectată, întrucât înălțimea maximă precizată este de 6, iar distanța dintre clădirea ce urmează a se construi și proprietatea reclamanților este 8 ( fila 106).
Referitor la faptul că pârâții urmează să construiască pe terenul reclamanților, tribunalul a apreciat că acest aspect nu rezultă cu certitudine din probele administrate în cauză, devenind incidente disp. art. 1169.Civ.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pe care o consideră netemeinică și nelegală.
n primul rând, arată recurentul, urmează să se constate că instanța nu s-a pronunțat asupra excepției de inadmisibilitate a cererii formulate de reclamanți. Astfel, în concluziile scrise a solicitat ca instanța să constatate că nu există o acțiune formulată de reclamanți, acțiune a cărei soluționare pe fond să depindă de anularea celor două autorizații. În motivarea acestei excepții a inadmisibilității a arătat că pronunțându-se într-un recurs cu care a fost investită, a dispus, "în conformitate cu dispozițiile art.4 alin.1 din Legea nr.554/2004 excepția de nelegalitate poate fi invocată doar în cazul în care soluționarea pe fond a unei acțiuni depinde de actul administrativ a cărui legalitate se cere a fi cercetată", decizia nr.461 din 8 februarie 2006. argumentat, în continuare, susținând că în speța de față, este evident că nu se poate susține că soluționarea pe fond a cererii de "suspendare a executării actului administrativ - autorizație de construcție nr. 162/10.11.2006", cerere astfel intitulată de reclamanți și care face obiectul dosarului nr- ar depinde de legalitatea actului administrativ. Neexistând, pe rolul instanței de judecată, o cerere prin care să se solicite anularea autorizațiilor ce i-au fost eliberate, a considerat că excepția de nelegalitate a celor doua autorizații este inadmisibilă. Dacă nu ar fi așa, s-ar ajunge la situația în care, deși nu s-a solicitat în termenul prevăzut de lege anularea actului administrativ care se presupune că a vătămat un interes al reclamanților, acel act să nu-și mai producă efectele și, de asemenea, să golească de conținut prevederea legală care stabilește termenul în care o persoană ce se consideră vătămata într-un drept al său este îndreptățită să solicite anularea actului administrativ vătămător. Mai mult decât atât, în ceea ce privește excepția de nelegalitate a autorizației nr.161 din 10 noiembrie 2006, trebuie remarcat că nici măcar nu există o cerere a reclamanților de suspendare a executării acesteia.
Mai arată recurentul că din motivarea admiterii excepției de nelegalitate rezultă cu certitudine împrejurarea că instanța de judecată a admis această excepție pentru un singur considerent, anume acela că, autorizațiile de construire au fost emise pe numele unui minor.
În această situație, consideră că instanța de judecată face o greșită aplicare a legii. Astfel, așa cum a arătat și în concluziile scrise, în literatura de specialitate se arată "alin.2 al.art.25 din Decretul nr.32/1954 trebuie interpretat restrictiv, în sensul că privește doar actele civile patrimoniale, iar nu și alte acte", Drept civil R, autor Gh., ediția a IX-a, pag.353; ori, este evident că formularea, în nume personal, a unor cereri privind eliberarea unor acte administrative nu echivalează cu săvârșirea unor acte civile patrimoniale.
Cu atât mai puțin, răspunsul, aprobarea acestor cereri formulate de pârât și eliberarea actelor administrative solicitate în speță, cele două autorizații de construire nu se încadrează în ipoteza restrictivă prevăzută de alin.2 art.25 din Decretul nr.32/1954. De altfel, în motivarea soluției pronunțate, nu exista nici o frază prin care instanța să motiveze existența unei astfel de legături.
Analizând celelalte argumente invocate de reclamanți în sprijinul excepției de nelegalitate, instanța le găsește neîntemeiate. În această situație, se mai pune, în mod firesc, și următoarea întrebare: dacă instanța a concluzionat că toate celelalte susțineri ale reclamanților sunt neîntemeiate, care este interesul reclamaților de a solicita să se constate nelegalitatea unor acte administrative ce nu-i prejudiciază în nici un fel?
Așa cum se arată în literatura de specialitate, pentru exercițiul acțiunii nu este suficient să afirmi existența unui drept actual, ci este nevoie să justifici și interesul, adică folosul practic pe care o parte îl urmărește prin punerea în mișcare a procedurii judiciare. În ceea ce privește interesul, acesta trebuie sa fie: a)legitim, adică să nu vină în conflict cu legea; b) să fie personal, adică folosul practic să vizeze pe cel care recurge la forma procedurală și c) să fie născut și actual, în sensul că dacă cel interesat nu ar recurge la acțiune în momentul respectiv s-ar expune prin aceasta la un prejudiciu.
n concluzie, având în vedere argumentele arătate, recurentul solicită admiterea recursului formulat, modificarea în tot a sentinței atacate și, pe fond, respingerea excepției de nelegalitate.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate, a actelor normative ce au incidență în cauză, precum și sub toate aspectele conform art. 3041.pr. civ., Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.4 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea parții interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusă niciunei cai de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate este instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze.
Din dispozițiile menționate mai sus, rezultă fără putință de tăgadă, că excepția de nelegalitate poate fi invocată doar în cazul în care soluționarea pe fond a unei acțiuni depinde de actul administrativ a cărui legalitate se cere a fi cercetată. În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție ( Decizia nr. 461/08.02.2006 ).
Or, în cauza de față se constată că acțiunea în fond se referă la suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea cauzei de către instanța de fond în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În aceste condiții, se constată că soluționarea pe fond a acțiunii nu depindea de actul administrativ a cărui legalitate se cerea a fi cercetată, analizarea îndeplinirii acestei condiții impunându-se a fi efectuată înainte de analizarea pe fond a excepției de nelegalitate.
Pentru aceste considerente și în temeiul art. 3041și 312.pr. civ., Curtea va admite recursul, va modifica în tot sentința recurată în sensul că va respinge excepția de nelegalitate.
În baza art. 274.pr. civ., Curtea va obliga reclamanții intimați și la plata către recurent a sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMLE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul prin reprezentanți legali și, domiciliat în,-, județul P, împotriva sentinței nr.365/23 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu reclamanții și ambii domiciliați în B, sector 3,-, - 2,.8,.1,.96 și pârâții PRIMARUL ORAȘULUI, cu sediul în, -, nr.21, județul P, și, ambii domiciliați în, Roșie, nr.29, județul
Modifică în tot sentința nr.365/23 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în sensul că respinge excepția de nelegalitate.
Obligă reclamanții intimați și la plata către recurent a sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23 ianuarie 2007.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
a a
GREFIER,
Red. DF/DD
3ex./22.02.2007
f- Tribunalul Prahova
/
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Președinte:Florentina DinuJudecători:Florentina Dinu, Elena Chirica, Florentina Preda
