Excepție nelegalitate act administrativ. Sentința 65/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 65/2010
Ședința publică din data de 15 februarie 2010
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: Augusta Chichișan
GREFIER: - -
S- luat în examinare, pentru pronunțare excepție nelegalitate a art. 125 alin. 2, teza a-II-a din nr 300/21.06.2004, invocată de reclamantul în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, cauza privind și pe pârâții INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN C și MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR.
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 08 februarie 2010, încheiere care face partea integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul de azi.
CURTEA
Prin încheierea civilă din 18 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, s-a constatat că tribunalul a fost investit cu soluționarea excepției de nelegalitate a dispozițiilor art.125 alin.2 din nr.300/2004 și s-a dispus sesizarea Curții de APEL CLUJ în vederea soluționării excepției de nelegalitate și a fost suspendată cauza până la soluționarea irevocabilă a excepției de nelegalitate.
Pentru a pronunța această soluție instanța analizând admisibilitatea excepției de nelegalitate invocată de către reclamant a constata că soluționarea cauzei pe fond depinde de stabilirea legalității dispozițiilor art.125 alin.1 din nr.300/2004, acest text de lege fiind piese centrală a apărării pârâtului.
Întrucât actul administrativ față de care s-a invocat excepția de nelegalitate a fost emis de o autoritate publică centrală, tribunalul în temeiul art.4 alin.1 coroborat cu art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004 a dispus sesizarea Curții de APEL CLUJ în vederea soluționării excepției de nelegalitate a dispozițiilor art.125 alin.2 din nr.300/2004.
Conform dispozițiilor art. 125, al. 2, teza a II-a din nr. 300/21.06.2004, încetarea raporturilor de serviciu prin demisie încetează la data renunțării totale sau parțiale la termenul de preaviz de către șeful care are competența de acordare a gradelor profesionale, în condițiile legii.
Această dispoziție contravine unor dispoziții legale cuprinse în acte normative cu forță juridică superioară.
Legea nr. 360/2002 nu conține dispoziții speciale cu privire la demisie limitându-se la aoe numera între cauzele de încetare a raportului de serviciu condiții în care, raportat la dispozițiile art. 78, al. 1 din actul normativ menționat, sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 188/1999 (republicată).
Și Legea nr. 188/1999 (republicată) prevede demisia ca și caz de încetare a raportului de serviciu dar, spre deosebire de Legea nr. 360/2002, prevede expres faptul că demisia produce efecte după 30 de zile calendaristice de la înregistrare (art. 102 din Legea nr. 188/1999 republicată).
În situația polițistului nu sunt incidente dispozițiile Codului muncii ci cele ale Legii nr. 360/2002 coroborate cu cele ale Legii nr. 188/1999 (republicată) având în vedere faptul că polițistul este funcționar public civil, cu statut special.
Din punct de vedere al naturii lor juridice, termenul de preaviz prevăzut de art.79 din Codul muncii și cel prevăzut de art. 102 din Legea nr. 188/1999 (republicată) sunt total diferite. În timp ce termenul de preaviz este un termen specific dreptului muncii, al doilea termen este unul specific dreptului administrativ.
Invocă în susținerea poziției sale procesuale și jurisprudența Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 370/17.03.2009, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 260/21.04.2009. Prin această decizie a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 102, teza a II-a din Legea nr. 188/1999 (republicată) conform cărora"demisianutrebuiemotivatășiproduce efectedupă30de zilecalendaristicedela înregistrare".Această dispoziție legală a fost criticată prin prisma faptului că nu prevede posibilitatea autorității publice cu care funcționarul public are raporturi de serviciu de a renunța total sau parțial la termenul de preaviz.
Curtea Constituțională a arătat că textul de lege criticat instituie o reglementare diferită de cea a art. 79 din Codul muncii în ceea ce privește termenul ce urmează să curgă de la momentul depunerii demisiei și până la data încetării raporturilor de serviciu dar că această diferență de reglementare, care poate fi privită ca instituind un tratament juridic mai puțin favorabil pentru funcționarii publici în raport cu celelalte categorii socioprofesionale care se supun Codului muncii, urmărește să protejeze și să asigure un climat de ordine și o bună desfășurare a activității în cadrul autorităților administrative autonome ori autorităților și instituțiilor publice ale administrației publice centrale și locale, având în vedere importanța activității acestora pentru societate și nevoia ca aceasta să decurgă într-un mod coerent și continuu.
Astfel, în timp ce la beneficiul termenului de preaviz se poate renunța (art. 79, al. 7 din Codul muncii prevăzând expres acest drept al angajatorului), la termenul instituit prin art. 102 din Legea nr. 188/1999 (republicată) nu se poate renunța.
În aceste condiții este evidentă neconcordanța existentă între prevederile art. 125, al. 2, teza a II-a din nr. 300/21.06.2004 și cele ale Legii nr. 188/1999 (republicată). Modificarea unor dispoziții cuprinse într-o lege organică printr-un ordin de ministru contravine atât dispozițiilor art. 54, al. 2, art. 73, și art. 74 din Legea nr. 24/2000 (în forma în vigoare la data emiterii nr. 300/21.06.2004) cât și celor ale art. 26 din HG nr. 555/2001 (în vigoare la data emiterii nr. 300/21.06.2004).
Interesul în promovarea prezentului demers este acela că, la data de 02.04.2009 reclamantul și-a depus demisia și, în aceeași dată, a revenit asupra acestui act. Cu toate acestea, Șeful IPJ Cae mis Dispoziția nr. 8/188/02.04.2009 prin care a luat act de demisia sa și a refuzat să ia în considerare cererea de revenire în baza dispozițiilor art.125 alin.2 teza a-II-a din nr.300/21.06.2004, fapt ce a generat litigiul de contencios administrativ înregistrat sub nr- pe rolul Tribunalului Cluj.
Analiza excepției de nelegalitate invocată relevă următoarele:
Instanța investită cu soluționarea excepției de nelagalitate nu poate cenzura împrejurările reținute de instanța care a dispus investirea în ceea ce privește măsura în care de actul administrativ atacat în această procedură depinde soluționarea cauzei.
Sesizarea instanței competente să soluționeze excepția de nelegalitate printr-o încheiere motivată și dispunând suspendarea cauzei, confirmă împrejurarea că această
instanță determină dacă de actul administrativ unilateral în raport de care este invocată excepția de nelegalitate depinde soluționarea litigiului pe fond.
Instanța investită cu soluționarea excepției a reținut în mod corect că excepția de nelegalitate poate fi ridicată în fața unei instanțe când există o legătură directă între dispozițiile nelegale din actul de bază și actul atacat, iar actul atacat este emis în aplicarea actului a cărui ilegalitate este invocată pe cale de excepție.
Excepția de nelegalitate este un mijloc de apărare în cadrul unui proces ce are alt obiect decât nevalabilitatea actului administrativ, una din părți sau instanța din oficiu constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului de fond sesizând instanța de contencios administrativ competentă.
Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetata oricând in cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea partii interesate potrivit dispozițiilor art 4 alin 1 din Legea contenciosului administrativ astfel cum a fost acesta modificată prin Legea nr 262/2007.
a cărui legalitate este contestată de reclamant în procedura instituită de disp. art. 4 din Legea contenciosului administrativ,respectiv prevederile art. 125, al. 2, teza a II-a din nr. 300/21.06.2004 se circumscriu, așadar, sferei dispozițiilor art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, astfel cum au primit acestea interpretarea prin soluțiile de principiu ale ICCJ, având în vedere că pot fi calificate ca fiind acte administrative.
Actul administrativ este definit prin chiar dispozițiile art 2 din Legea contenciosului administrativ ca fiind actulunilateralcu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publica, in regim de putere publica, in vederea organizării executării legii sau a executării in concret a legii, care da naștere, modifica sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, in sensul legii, si contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea in valoare a bunurilor proprietate publica, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute si alte categorii de contracte administrative supuse competentei instanțelor de contencios administrativ.
Dispozițiile art. 125,din nr. 300/21.06.2004, statuează:încetarea raporturilor de serviciu, la cerere operează începând cu data la care șeful care are competența de acordare a gradelor profesionale aprobă cererea polițistului,în condițiile legii.
Încetarea raporturilor de serviciu, prin demisie, operează la data împlinirii termenului de preaviz sau,după caz la data renunțării totale ori parțiale la acest termen de către șeful care are competența de acordare a gradelor profesionale,în condițiile legii, potrivit alineatului 2 al art 125 din nr. 300/21.06.2004.
Funcționarul public poate să comunice încetarea raporturilor de serviciu prin demisie, notificată în scris persoanei care are competența legală de numire în funcția publică. Demisia nu trebuie motivată și produce efecte după 30 de zile calendaristice de la înregistrare iar Curtea Constituțională a reținut Examinând excepția de neconstituționalitate a acestui text că, într-adevăr, textul de lege criticat instituie o reglementare diferită de cea a art. 79 din Codul muncii în ceea ce privește termenul ce urmează să curgă de la momentul depunerii demisiei și până la data încetării raporturilor de serviciu. Această diferență de reglementare, care poate fi privită ca instituind un tratament juridic mai puțin favorabil pentru funcționarii publici în raport cu celelalte categorii socio-profesionale care se supun Codului muncii, urmărește să protejeze și să asigure un climat de ordine și o bună desfășurare a activității în cadrul autorităților administrative autonome ori autorităților și instituțiilor publice ale administrației publice centrale și locale, având în vedere importanța activității acestora pentru societate și nevoia ca aceasta să decurgă într-un mod coerent și continuu.
Textul vizat instituie, în concluzie,o dispoziție de favoare având în vedere reg imul funcționarilor publici, astfel că entitatea în favoarea căreia a fost edictată norma poate renunța la beneficiul acordat.
Caracterul de legalitate a actului administrativ presupune ca emiterea acestuia să se realizeze pe baza legii în scopul executării sau organizării executării legilor și a celorlalte acte normative emise de autoritățile superioare.
Noțiunea de lege este cea din accepțiunea largă de "bloc legal" care cuprinde alăturat legilor adoptate de Parlament ansamblul ierarhizat al regulilor juridice edictate fie din exteriorul administrației publice fie chiar de actele anterioare emise de administrația publică.
Principiul ierarhizării din piramida presupune că regulile instituite prin acte emise de un nivel ierarhic superior trebuie respectate la emiterea actelor la nivelurile inferioare.
Ordinele cu caracter normativ, instrucțiunile și alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor și ai celorlalte organe ale administrației publice centrale de specialitate sau ale autorităților administrative autonome se emit numai pe baza și în executarea legilor, a hotărârilor și ordonanțelor Guvernului potrivit prev. art.75 din Legea nr.24/2000 ori ordinul emis de Ministrul Administrației și Internelor atacat în prezenta procedură respectă aceste exigențe, restrângerea instituită prin norma atacată operează în favoarea persoanei care a înțeles să renunțe la această dispoziție de favoare.
Aserțiunile reclamantului referitoare la inexistența dreptului angajatorului de a renunța la termenul de preaviz în acest context nu pot fi primite întrucât dispoziția fiind instituită pentru protecția sa exercitarea sau renunțarea la prerogativa acordată nu poate opera decât în favoarea sa.
Considerentele enunțate au relevat că argumentele invocate în susținerea excepției nu au demonstrat caracterul nelegal al textului invocat astfel că în temeiul art 4 din Legea nr 554/2004, Curtea va espinge excepția de nelegalitate a dispozițiilor art.125 alin.2 teza a-II-a din 300/21.06.2004 invocată de reclamantul
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția de nelegalitate a dispozițiilor art.125 alin.2 teza a-II-a din 300/21.06.2004 invocată de reclamantul cu domiciliul în comuna sat nr.232, jud.
Definitivă.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 15.02.2010.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Red./
5 ex./15.03.2010
Președinte:Augusta ChichișanJudecători:Augusta Chichișan
