Excepție nelegalitate act administrativ. Sentința 656/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ nr. 656/2009
Ședința publică de la 15 decembrie 2009
Completul este constituit din:
PREȘEDINTE: Axente Irinel Andrei
GREFIER: - -
Pe rol, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta UNIVERSITATEA CREȘTINĂ " " FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C și SECRETARIATUL GENERAL AL GUVERNULUI ROMÂNIEI, având ca obiect excepție nelegalitate act administrativ - art. 1 din OUG nr. 174/2001 și proces verbal nr. 12/2003 emis de Garda Financiară.
La apelul nominal părțile sunt lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, constatându-se că s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C prin care se invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP
La data de 15 decembrie 2009, s-a înregistrat răspunsul reclamantei la întâmpinarea pârâtului SECRETARIATUL GENERAL AL GUVERNULUI ROMÂNIEI.
Curtea, având în vedere că excepția de nelegalitate vizează două acte administrative cu identitate proprie, între care nu se poate stabili un raport de principal/accesoriu, iar soluționarea acestora atrage competența diferită, va disjunge primul petit ce vizează nelegalitatea prevederilor art. 1 din OUG 174/2001, act normativ emis de Guvernul României de cel de-al doilea petit ce vizează nelegalitatea procesului verbal nr. 12/2003 emis de Garda Financiară C și va dispune înregistrarea excepției de nelegalitate ce vizează procesul verbal nr. 12/2003 emis de Garda Financiară sub nr. nou de dosar, asupra căreia se va pronunța la termenul de azi, în dosarul cu numărul generat.
Cu privire la excepția de nelegalitate prevederilor art.1 din OUG 174/2001, în lipsa vreunei cereri prealabile, rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Prin exceptia de nelegalitate invocata in cadrul dosarului - aflat in faza recursului pe rolul Curtiid e Apel Cluj, Universitatea, Facultatea de Stiinte Economice C-N a invocat in contradictoriu cu Secretariatul General al Guvernului Romaniei si Directia Generala a Finantelor Publice C nelegalitatea prevederilor art. 1 din OUG 174/2001 ca act administrativ cu caracter nromativ si a procesului verbal nr. 12/2003 emis de catre Garda Financiara C, ca act administrativ cu caracter individual, in baza caruia reclamanta a fost obligata la plata sumei de 315.769, 68 Ron debit principal si obligatii accesorii, stabilite potrivit ordonantei mai sus indicate.
In fapt, reclamantii au aratat ca la data de 21.12.2001 a intrat in vigoare Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 174/2001 publicata in Monitorul Oficial nr. 831/21.12.2001 prin care Guvernul Romaniei a stabilit masuri pentru imbunatatirea finantarii invatamantului superior. Astfel, s-a stabilit in sarcina instituitiilor de invatamant superior particulare,obligatia sa verse la bugetul de stat o taxa in cuantum de 10 % din veniturile realizate din incasarea taxelor de scolarizare, admiterii, inmatricularii repetarea examenelor precum si celelalte taxe percepute in procesul de invatamant de la studenti, In cursul anului 2002 reclamanta a virat la bugetul de stat in total suma de 305.322, 62 Ron. La data de 21.01.2003, in baza acelorasi prevederi legislative, prin procesul verbal nr. 12/2003, Garda Financiara Cad ispus virarea la bugetul de stat a sumei de 8660, 21 Ron reprezentand majorari de intarziere si a sumei de 1786, 83 Ron reprezentand penalitati de intarziere, accesorii ale debitelor principale mai sus mentionate, in total 104.470.560 lei vechi (10.447, 05 Ron). de procesul verbal mentionat, reclamanta a formulat contestatie in C, apoi cerere de restituire in aceleiasi instante, ambele respinse de catre parata din dosarul - aflat pe rolul Curtii de Apel Cluj.
Reclamanta sustine ca prevederile art. 1 din OUG 174/2001 au fost declarate neconstitutionale prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 176/6.05.2003 si ulterior abrogate prin Legea 82/7.04.2005. Sumele de bani pe care reclamanta le-a varsat la bugetul de stat au fost calculate tinand cont in principal de actul neconstitutional emis de catre Guvernul Romaniei, fiind indiferent faptul abrogarii lui anterior invocarii prezentei exceptii de nelegalitate. Practica Inaltei Curti de Casatie si Justitie este constanta in sensul ca abrogarea unui act normativ nu impiedica declararea ca admisibila a unei exceptii de nelegalitate. Mai mult, potrivit jurisprudentei si doctrinei de specialitate, actele administrative cu caracter normativ nu sunt exceptate de la controlul de legalitate, instituit de dispozitiile art. 4 din Legea 85/2006. De legalitatea OUG 174/2001 depinde solutionarea litigiului pe fond, deoarece prin constatarea ca nelegala a acestei ordonante de urgenta nu va mai exista vreun temei juridic in baza caruia reclamanta sa fi fost obligata sa vireze sumele mentionate anterior la bugetul de stat.
Pe fond, actele atacate sunt nelegale deoarece prin instituirea obligatiei de plata a taxei de 10% exclusiv de catre universitatile particulare s-a creat premisa unui dezechilibru in stabilirea sistemului de impuneri, acesta fiind si unul dintre motivele pentru care OUG 174/2001 a fost declarata neconstitutionala. Asa cum s-a aratat in decizia Curtii Constitutionale, fiscalitatea trebuie sa fie nu numai legala ci si proportionala, rezonabila, echitabila si sa nu diferentieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetateni. Prin decizia 2122/31.03.2005 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie s-a constatat ca prevederile Ordonantei de Urgenta 174/2001 au un caracter nelegal si in consecinta se impune si admiterea prezentei exceptii de nelegalitate.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 4. art. 10 din Legea 554/2004, art. 41, art. 49, art. 53, art. 108, art. 136 din Constitutia Romaniei.
In probatiune, s-a solicitat administrarea probei cu inscrisuri, fiind depuse in acest sens: copia deciziei 3358/2006 (10), copia deciziei 5132/25.10.2005 (11) copia deciziei 2122/31.03.2005 (12).
Paratul Secretariatul General al Guvernului a depus intampinare prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, deoarece potrivit dispozitiilor art. 1 din HG405/2007 privind functionarea Secretariatului General al Guvernului, cu modificarile si completarile ulterioare, acesta functioneaza ca institutie publica cu personalitate juridica in subordinea primului ministru, avand rolul de a asigura derularea operatiunilor tehnice in subordinea aferente actului de guvernare, neavand astfel competenta de a emite acte administrative de autoritate. In cazul concret dedus judecatii Secretariatul General al Guvernului nu este nici emitentul actului atacat.
Cu privire la exceptia de nelegalitate a ordonantei de urgenta, parata a invocat faptul ca exceptia este inadmisibila deoarece masura legala a anularii pe care o poate dispune instanta vizeaza exclusiv actele administrative, nu si ordonantele de Guvern, simple sau de urgenta. Aceasta interpretare rezulta fara echivoc si din modul in care legiuitorul a inteles sa reglementeze in mod distinct posibilitatea juridica a atacarii actelor cu forta juridica superioara hotararilor de guvern.
Parata Cad epus intampinare prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesual pasive, deoarece nu are calitate de emitent a actelor atacate prin intermediul exceptiei de nelegalitate.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
La termenul din data de 15.12.2009, raportat la obiectul exceptiei de nelegalitate care vizeaza doua acte administrative distincte, instanta din oficiu a pus in discutie disjungerea exceptiei de nelegalitate care vizeaza prevederile OUG174/2001 ca act administrativ cu caracter normativ de exceptia de nelegalitate care vizeaza procesul verbal nr. 12/2003 emis de Garda Financiara Disjungerea invocata din oficiu a fost admisa in sedinta publica conform incheierii de sedinta care constituie practicaua prezentei sentinte, pentru urmatoarele considerente: intre cele doua exceptii de nelegalitate nu se stabili un raport de accesorialitate, mai ales in conditiile in care prima exceptie invocata este aparent inadmisibila prin prisma obiectului acesteia. Astfel, in opinia instantei, prin invocarea exceptiei de nelegalitate a fost investita cu doua petite principale, independente, a caror solutionare depinde de aplicarea unor norme de drept material si procedural diferite. In consecinta, nu sunt incidente dispozitiile art. 17. conform carora cererile accesorii si incidentale sunt in caderea instantei competente sa judece cererea principala, ci este vorba despre doua petite principale, fiecare dintre ele atragand o competenta materiala imperativa diferita.
Astfel, subsecvent disjungerii, exceptia de nelegalitate avand ca obiect OUG174/2001 va ramane in competenta de solutionare Curtii de Apel Cluj, deoarece conform dispozitiilor art. 10 alin. 1 din Legea 554/2004 in mod formal este vorba despre un act emis de catre o autoritate publica centrala. Exceptia de nelegalitate avand ca obiect procesul verbal numarul 12/2003 emis de Garda Financiara Caf ost inregistrata subsecvent disjungerii sub numarul de dosar -, iar cu privire la acel dosar s-a invocat din oficiu exceptia de necompetenta materiala a Curtii de Apel in solutionarea exceptiei de nelegalitate.
Cu privire la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Secretariatului General al Guvernului, instanta apreciaza exceptia ca fiind total neintemeiata, deoarece Secretariatul General al Guvernului nu a fost chemat in judecata in nume propriu, asa cum in mod eronat s-a sustinut prin intampinarea depusa la dosar si anterior descrisa, ci a fost chemat in judecata in calitate de reprezentant al Guvernului Romaniei, emitentul actului atacat, asa cum rezulta intr-un mod lipsit de echivoc din chiar cererea de invocare a exceptiei de nelegalitate:,Secretariatul General al Guvernului Romaniei..care reprezinta Guvernul Romaniei in instantelor judecatoresti potrivit dispozitiilor art. 22 alin. 2 din Legea 90/2001 actualizata prin OUG 24/2009, Potrivit acestui act normativ enuntat, Secretariatul General face parte din aparatul de lucru al Guvernului și asigura derularea operațiunilor tehnice aferente actelor de guvernare, rezolvarea problemelor organizatorice, juridice, economice și tehnice ale activității Guvernului, precum șireprezentarea Guvernului în instanțelor judecătorești. In consecinta, exceptia va fi respinsa, deoarece Secretariatul General al Guvernului nu a fost chemat in judecata in nume propriu ci in calitate de reprezentant al Guvernului care are calitate procesuala pasiva, fiind emitent al actului a carui anulare se cere.
Este insa intemeiata exceptia lipsei calitatii procesual pasive a C in cadrul exceptiei de nelegalitate a ordonantei de urgenta 174/2001 emisa de catre Guvernul Romaniei, situatie in care exceptia va fi respinsa de aceasta parata ca fiind introdusa impotriva unei persoane lipsite de calitate procesuala pasiva.
Cu privire la admisibilitatea exceptiei de nelegalitate avand ca obiect ordonanta de urgenta 174/2001, precum si intr-o maniera generala cu privire la admisibilitatea unei exceptii de nelegalitate avand ca obiect o ordonanta de urgenta indiferent de continutul acesteia, instanta retine ca fiind relevante urmatoarele aspectele:
Argumentele sustinute de catre reclamanta cu privire la admisibilitatea exceptiei de nelegalitate sunt neintemeiate si eronate. Astfel, reclamanta enunta decizia 3358/11.10.2006 pronuntata de catre Inalta C de Casatie si Justitie, prin care s-a aratat ca,in mod gresit instanta de fond prin ignorarea art. 4 din Legea 554/2004 nu s-a pronuntat asupra fondului exceptiei invocate, limitandu-se sa sustina in motivare ca actul normativ atacat a fost abrogat printr-o noua reglementare desi actul normativ atacat a produs efecte juridice, emitandu-se in cauza doua decizii in baza sa, instantei supreme este absolut corect, insa reclamanta evita sa evidentieze si faptul ca in acel dosar se punea in discutie legalitatea unei hotarari de guvern, in nici un caz a unei ordonante de urgenta ( 10). Aceasta decizie nu constituie un argument in sprijinul admisibilitatii unei exceptii de nelegalitate avand ca obiect o ordonanta de urgenta declarata neconstitutionala si ulterior abrogata.
Deasemenea, prin decizia Curtii de Apel T (12) s-a analizat in faza recursului legalitatea unor acte admninistrative emise in baza OUG 174/2001, in nici un caz legalitatea OUG 174/2001 in sine (12, nota, solutia pe exceptia de nelegalitate a actului emis in baza ordonantei de urgenta a fost pronuntata in prima instanta de Tribunalul T, nu de catre Curtea de Apel T).
Contrar pozitiei exprimate de catre reclamant, invocarea exceptiei de nelegalitate a unei ordonante emise de guvern (indiferent daca este simpla sau de urgenta) este inadmisibila, datorita regimului total diferit la care sunt supuse ordonantele guvernului de celelalte acte administrative individuale sau normative. Ordonantele de Guvern reprezinta acte administrative de autoritate cu putere de lege emise de catre Guvernul Romaniei in temeiul art. 115 din Constitutie in baza principiului delegarii legislative. Fiind vorba despre acte cu caracter legislative care reglementeaza relatii sociale ce tin de domeniul legii, determinat de raporturile dintre Guvern si Parlament, controlul acestora imbraca forme specifice care exclud calea unei actiuni in contencios avand ca obiect anularea lor sau exceptia de nelegalitate avand ca obiect anularea lor, ci dimpotriva, se raporteaza exclusiv la constitutionalitatea acestora in conditii de competenta exclusiva a Curtii Constitutionale.
Astfel, potrivit art. 9 alin. 1 din Legea 554/2004,persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță, iar potrivit art. 9 alin. 5 din acelasi act normativ,acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative,
Enumerarea din art. 9 alin. 5 este limitativa si rezulta astfel cu forta evidentei faptul ca nici o cerere de chemare in judecata intemeiata pe dispozitiile legii contenciosului administrativ nu poate avea ca obiect anularea de catre instanta chiar a unei ordonante de urgenta. Mai mult, ceea ce nu se poate solicita pe calea unei actiuni de drept comun in materia contenciosului administrativ nu se poate solicita nici pe calea unei exceptii de nelegalitate. Este adevarat faptul ca actele administrative cu caracter normativ nu sunt exceptate de la controlul de legalitate instituit de art. 4 din Legea 554/2004, insa ordonantele de urgenta, chiar daca au un caracter normativ, indiferent daca au fost declarate neconstitutonale sau nu, daca au fost abrogate sau nu, sunt exceptate de la un astfel de control, deoarece in cazul acestor acte administrative normative Legea 554/2004 a instituit dispozitii speciale cu un obiect special al actiunii introduse de catre persoanele vatamate prin emiterea lor.
Pentru toate aceste argumente, exceptia de nelegalitate a ordonantei de urgenta 174/2001 va fi respinsa ca inadmisibila.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Disjunge exceptia de nelegalitate a procesului verbal nr. 12/2003 emis de catre Garda Financiara C si dispune inregistrarea acestei exceptii de nelegalitate sub un nou numar de dosar cu numarul - pe rolul Curtii de Apel Cluj.
Respinge ca inadmisibila exceptia de nelegalitate a art. 1 din OUG 174/2001 invocata de catre Universitatea - Facultatea de Stiinte Economice C-N cu sediul in C-N, strada - -, nr. 47, jud. C, impotriva Guvernului Romaniei reprezentat prin Secretariatul General al Guvernului Romaniei, cu sediul in B, Piata, nr. 1, Sector 1.
Respinge exceptia de nelegalitate a art. 1 din OUG174/2001 in contradictoriu cu C, cu sediul in C-N, Piata, nr. 19, jud. C, ca fiind introdusa impotriva unei persoane lipsite de calitate procesuala pasiva.
Cu recurs in termen de 5 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi 15.12.2009.
JUDECATOR GREFIER
Red/Dact/5 ex
/30.12.2009
Președinte:Axente Irinel AndreiJudecători:Axente Irinel Andrei