Excepție nelegalitate act administrativ. Decizia 719/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția Comercială și de contencios Administrativ și Fiscal

DOSAR NR. - -

DECIZIE NR. 719/CA/2009 - R

Ședința publică din 17 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Sotoc Daniela- - - JUDECĂTOR 2: Marinescu Simona

- - - JUDECĂTOR 3: Tătar Ioana

- - - judecător

- - - grefier

********

Pe rol fiind soluționarea recursului contencios administrativ și fiscal formulat de pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN cu sediul în O, Parcul, nr.5, jud. B, în contradictoriu cu intimatul pârât STATUL ROMÂN - prin CONSILIUL LOCAL cu sediul în O, -, nr.1, jud. B și intimat intervenient domiciliat în O,-, jud. B, împotriva Sentinței nr.340/CA din 5 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr.891/CA/111/2008, având ca obiect excepție nelegalitate act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru recurentul CONSILIUL JUDEȚEAN B - consilier juridic, în baza delegației nr.5102/09.12.2009, lipsă fiind intimații.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxelor de timbru, cauza este la al doilea termen de judecată în recurs, după care:

Nefiind alte cereri, excepții, probleme prealabile, instanța acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în totalitate, în sensul respingerii excepției de nelegalitate.

Apreciază că hotărârea de primă instanță este nelegală și netemeinică. Regimul juridic al imobilului nu s-a modificat. S-au modificat doar anumite suprafețe prin hotărârea Consiliului Local.

Excepția de nelegalitate a nr.HG 970/2002 a fost respinsă prin Decizia nr.4613/10.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Fără cheltuieli de judecată.

La ora 1300, după închiderea dezbaterilor, intimatul intervenient a depus la dosar concluzii scrise.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Constată că prin Sentința nr. 340/CA/05.05.2009 Tribunalul Bihora admis excepția de nelegalitate a Hotărârii nr.58/2005 a Consiliului Județean B, invocată de intervenientul, domiciliat în O,-, jud.B, în contradictoriu cu intimații Județul B prin Consiliul Județean B, cu sediul în O, Parcul, nr.5, jud.B și Statul Român prin Consiliul Local O, cu sediul în O, P-ța - nr.1, jud.B, și în consecință a constatat că B nr.58/2005 este nelegală raportat la dispozițiile art.480 Cod civil, cu privire la imobilul clădire birouri Consiliul Județean B, situat în O, str. -, nr.8, nr.cadastral nou 8287, descris la poziția 43 din anexa 1 la hotărârea atacată și a obligat intimații la plata în favoarea intervenientului a sumei de 1006,54 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2822/01.10.2007, intervenientul a cumpărat de la numiții și (fostă ) imobilul situat în O,-,.1, înscris în CF indiv. nr.76138 O, cu nr.top.475/1 și în CF col. nr. 1555 O, reprezentând apartament compus din 2 camere și anexe în suprafață utilă de 82,78. și teren aferent în cotă de 324/1062 părți.

Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.373/11.02.2002, intervenientul a cumpărat de la numitul imobilul situat în O,-,.2, înscris în CF indiv. nr.84289 O, cu nr.top.475/2 și în CF col. nr. 1555 O, reprezentând apartament compus din 3 camere și anexe, în suprafață utilă de 119,50. și teren aferent în cotă de 182/1062 părți.

Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2546/31.07.2006, intervenientul a cumpărat de la numita, care, la rândul ei, a cumpărat imobilul de la numita I-, moștenitoarea proprietarei tabulare, imobilul situat în O,-,.3, înscris în CF indiv. nr.73066 O, cu nr.top.475/III, 476/1/a/III și în CF col. nr. 1555 O, reprezentând apartament compus din 1 cameră și anexe, în suprafață utilă de 32,55.

Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.120/15.01.2007, intervenientul a cumpărat de la numitul imobilul situat în O,-,.4, înscris în CF indiv. nr.73067 O, cu nr.top.475/IV, 476/I/a/IV și în CF col. nr. 1555 O, reprezentând apartament compus din 3 camere și anexe, în suprafață utilă de 45,35. și teren aferent în cotă de 285/1595 părți.

În urma achiziționării celor 4 apartamente descrise mai sus, intervenientul s-a înscris în CF ca proprietar al acestor apartamente și a terenurilor aferente, achiziționate prin contractele de vânzare-cumpărare menționate mai sus.

Prin Hotărârea nr.58/28.06.2005, aflată la fila 95 dosar, Consiliul Județean B hotărăște corectarea suprafețelor pentru unele imobile (clădiri și terenuri) care fac parte din domeniul public și privat al județului B, conform anexelor nr.1 și 2, care fac parte integrantă din hotărâre.

Din memoriul tehnic, care a stat la baza adoptării hotărârii de consiliu județean atacată, aflat la fila 102 dosar, rezultă că imobilele înscrise în CF 1555 O nr.top. 476/1a și în CF nr.4655 O identificate prin nr.top.476/1b și 476/2 au fost incluse în nr.cadastral nou 8287, cu suprafața totală de 1286 mp, formată din cumularea suprafețelor de 533 mp a numărului topo. 476/1a, de 173 mp din nr.top. 476/1b și respectiv de 580 mp din nr.top.476/2.

Din examinarea extraselor de CF și a colii de CF in extenso, aflate la dosar, rezultă că la data emiterii nr.58/2005, proprietari asupra terenului identificat sub nr.top. 476/1a, în suprafață de 533 mp, dezmembrat ulterior în nr.top.476/1/a/III și respectiv nr.top. 476/1/a/IV, au fost vânzătorii și ulterior intervenientul.

Prin includerea în nr.cadastral nou 8287 numărului topo.476/1/a, alături de nr.top. 476/1b și 476/2, s-a încălcat flagrant dreptul de proprietate al intervenientului, pe care acesta l-a dobândit prin cumpărare în baza contractelor de vânzare-cumpărare autentificate, menționate mai sus. Susținerile pârâtului Consiliul Județean B, conform cărora terenul în discuție nu s-a aflat niciodată în proprietatea vânzătorilor de la care intervenientul a cumpărat imobilele, sunt contrazise de CF - urile depuse la dosar. Ori, câtă vreme nu există o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care să se dispună anularea contractelor de vânzare-cumpărare și a înscrierilor de CF, se prezumă că aceste înscrieri de CF corespund realității.

Prin urmare, susținerile pârâtului, conform cărora terenul în discuție s-ar afla în proprietatea Statului Român încă din anul 1959, nu au nici o relevanță și acoperire probatorie, în lipsa unei hotărâri judecătorești irevocabile, care să constate nelegalitatea actelor translative de proprietate de care se prevalează intervenientul.

Față de aceste considerente și ținând cont de disp. art.480 civil, conform cărora "proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura si dispune de un lucru în mod exclusiv si absolut, însa în limitele determinate de lege", instanța a constatat că B nr.58/2005, prin care s-a realizat o veritabilă expropriere ilegală, este nelegală raportat la dispozițiile art.480 civ. precum și ale Protocolului nr.1 adițional la CEDO și, pe cale de consecință, a admis excepția de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Județean B nr.58/2005, invocată de intervenientul și a constatat că B nr.58/2005 este nelegală.

Ca o consecință a admiterii acțiunii, prin prisma disp.art.274 pr.civ. a obligat intimații la plata în favoarea intervenientului a sumei de 1006,54 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat și taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs recurentul pârât Consiliul Județean B, solicitând admiterea recursului și modificarea în totalitate a Sentinței nr.340/2009 a Tribunalului Bihor, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului, arată că domeniul public al județului B, aprobat prin nr.HG970/2002, a fost constituit în conformitate cu Legea nr.213/1998 și, la Anexa nr.1 pct. II, 2 cuprinde lista bunurilor care aparțin domeniului public județean, inclusiv imobilul care face obiectul prezentei cauze.

Raportat la.HG nr. 186/1997 și nr.HG 445/1995, reiese clar dreptul județului B asupra imobilului prevăzut în nr.HG972/202, Anexa nr.1, pct. II, 2.

în domeniul public a topograficului nr.471/a nu s-a făcut în baza Hotărârii Consiliului Județean nr. 58/2005, ci în baza nr.HG970/2002.

Hotărârea a cărei excepție de nelegalitate se ridică se referă doar la corectarea suprafețelor unor imobile care fac parte din domeniul public și privat al județului

Conform Legii nr. 112/1995, chiriașii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foștilor proprietari pot cumpăra numai apartamentele și suprafața de teren aferentă construcțiilor, diferența rămânând în proprietatea statului.

Intimații, deși legal citați, nu s-au prezentat în instanță și nu au formulat întâmpinare.

Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, având în vedere actele și lucrările dosarului se constată că recursul este nefondat.

În mod corect instanța de fond a reținut că prin includerea în nr. cadastral 8287, nou format, a nr. top. 476/1/a recurenta a încălcat dreptul de proprietate al intimatului intervenient, pe care l-a dobândit prin cumpărare în baza contractelor de vânzare cumpărare aflate la dosar, iar la data încheierii acestor contracte vânzătorii au figurat în cărțile funciare drept proprietari asupra topograficului în litigiu.

Prin nr.HG970/2002 invocată de către recurentă s-a atestat că imobilul reprezentând clădire birouri Consiliul Județean B situat în O, pe str. -, nr.8, face parte din domeniul public al județului B, fără însă a se indica numerele topografice sau cartea funciară aferentă acestei clădiri.

Din extrasele de carte funciară nu rezultă că recurenta, la data emiterii hotărârii atacată cu excepția de nelegalitate, ar fi avut dreptul de proprietate asupra nr. top. 476/1/a.

De asemenea, este de remarcat că din CF nr. 73066 și nr.73067 O, care au provenit din CF colectiv nr. 1555, rezultă că nr.top.476/1/a se află situat în O, str. -. -, nr. 15, ori imobilul proprietatea recurentei se află în O str. -, nr. 8.

Referitor la susținerea recurentei potrivit căreia întabularea foștilor chiriași, cumpărători ai imobilului în baza Legii nr. 112/1995, asupra terenului în litigiu ar fi nelegală, nu poate fi reținută atâta vreme cât, așa cum a arătat și prima instanță, nu există o hotărâre judecătorească care să stabilească nelegalitatea acestei întabulări.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea apreciază că sentința atacată este legală și temeinică, iar recursul apare ca nefondat astfel că urmează a fi respins ca atare, în baza art. 312 al.1 Cod procedură civilă.

Nu se vor acorda cheltuieli de judecată deoarece nu au fost solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul declarat de recurentul CONSILIUL JUDEȚEAN cu sediul în O, Parcul, nr.5, jud. B, în contradictoriu cu intimatul pârât STATUL ROMÂN - prin CONSILIUL LOCAL cu sediul în O, -, nr.1, jud. B și intimat intervenient domiciliat în O,-, jud. B, împotriva Sentinței nr.340/CA din 5 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr.891/CA/111/2008, pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 17.12.2009.

PREȘEDINTE: JUDECĂTOR: JUDECĂTOR: GREFIER:

Red. hot.; 15.01.2010

Jud. fond

Dact. I; 16.01.2010; 5 ex.

- trei exemplare comunicate cu:

- recurentul pârât CONSILIUL JUDEȚEAN cu sediul în O, Parcul, nr.5, jud.

- intimatul pârât STATUL ROMÂN - prin CONSILIUL LOCAL cu sediul în O, -, nr.1, jud. B și

- intimatul intervenient domiciliat în O,-, jud.

- trei comunicări emise la 18. 01.2010; predate la expediție la 18.01.2010

Președinte:Sotoc Daniela
Judecători:Sotoc Daniela, Marinescu Simona, Tătar Ioana

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Excepție nelegalitate act administrativ. Decizia 719/2009. Curtea de Apel Oradea