Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 717/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Comercială, de contencios Administrativ și Fiscal
DOSAR NR.- -
DECIZIE NR.717/CA/2009 -
Ședința publică din 17 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Sotoc Daniela- -- judecător
- - -JUDECĂTOR 2: Blaga Ovidiu
- -- JUDECĂTOR 3: Tătar Ioana
- - - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ și fiscal formulat de recurentul pârât INSTITUȚIA PREFECTULUI - JUDEȚUL B - O, - -, nr.5, jud. B în contradictoriu cu intimații reclamanți, MERCEDES, -toți cu domiciliul ales în O,-, jud. B împotriva sentinței nr.92/CA din 9 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr.4813/CA/111/2008, având ca obiect - litigiu privind funcționarii publici (Legea nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă avocat în reprezentarea intimaților reclamanți, în baza delegației nr.249/16.12.2009, lipsă fiind recurentul.
Procedura de citare nu este legal îndeplinită față de intimații reclamanți, nefiind restituite la dosar dovezile de comunicare a citațiilor.
Lipsa de procedură cu intimații reclamanți este acoperită de prezența reprezentantului lor la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, cauza se află la al doilea termen de judecată în recurs, după care:
Nefiind alte cereri, excepții,probleme prealabile, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul intimaților solicită respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțate de tribunal, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA D APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului în contencios de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.92/CA din 9 februarie 2009, Tribunalul Bihora admis acțiunea formulată de reclamanții, MERCEDES, cu.procedural ales în O-/A, jud.B, împotriva pârâtei INSTITUȚIA PREFECTULUI - JUDEȚUL B, cu sediul în loc.O,-, jud. B și în consecință, a obligat pârâta să plătească reclamanților drepturile salariale actualizate cu indicele de inflație calculat prin raportare la data nașterii dreptului până la data plății, drepturi ce constau în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, ambele în cuantum de 25% calculat la salariul de bază, începând cu data de 01.01.2004 până la zi, pentru cei care erau angajați la acea dată, iar pentru reclamanții, începând cu data de 01.02.2004 și, începând cu data de 12.04.2004, până la pronunțarea hotărârii. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că, acțiunea formulată de reclamanți este întemeiată.
Astfel, aceștia au calitatea de funcționari publici, angajați ai pârâtei, după cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei (filele 8-29), aspect necontestat de către pârâtă.
Potrivit art.40 al.2 lit.c din Codul muncii obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă încheiate revine angajatorului.
Dată fiind calitatea de funcționari publici a reclamanților, drepturile salariale pretinse izvorăsc din lege, fiind prevăzute de art. ( inițial 29) 31 alin.1 lit. c și d din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd că salariul funcționarului public este compus din: salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Aceste două sporuri, (ce trebuiau acordate cu începere din 01.01.2004 conform art. 25 din Legea nr. 161/2003) nu au fost acordate întrucât prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale si a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 76/2005 și prin Ordonanța Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006, plata drepturilor respective a fost suspendată.
Însă, ca efect al acestei suspendări drepturile salariale nu au încetat să existe, după cum nu a încetat nici obligația acordării lor.
Pe de altă parte, chiar dacă plata acestor drepturi salariale nu este prevăzută în Ordonanța Guvernului nr. 6/2007- privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea in vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare si alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici in anul 2007-, instanța constată că dispozițiile unei ordonanțe nu pot înlătura o prevedere a unei legi în vigoare deoarece abrogarea trebuie realizată doar printr-un act normativ de același nivel sau superior conform dispozițiilor art.62 din Legea nr.24/2000 privind tehnica legislativă.
În plus, dispozițiile legale succesive privind suspendarea aplicării prevederilor art.31 al.2 din 188/1999 vin în contradicție cu dispozițiile art.53 al.2 din Constituție, întrucât reprezintă o restrângere a unui drept recunoscut de leg, în sensul imposibilității exercitării acestuia.
Nu în ultimul rând, instanța a reținut că pe rolul instanțelor judecătorești s-au soluționat litigii în care în urma admiterii acțiunilor funcționarilor aflați în situații similare, pârâții au fost obligați la plata suplimentului postului în procent de 25 % din salariul de bază și la plata suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25 % din salariul de bază.
Chiar dacă practica judecătorească nu constituie izvor de drept în sistemul juridic românesc, totuși, dat fiind că în situații similare altor persoane li s-au acordat drepturile pretinse de reclamanți în cauza de față, aceștia nutresc o speranță legitimă de a obține recunoașterea creanței lor, tratamentul diferit acordat în situații similare fiind contrar principiului siguranței raporturilor civile, ca element fundamental al statului de drept.
În practica Curții Europene a Drepturilor Omului, încălcarea acestei speranțe legitime de către instanțele judecătorești a fost apreciată ca o atingere adusă unui bun și ca o încălcare a art.1 Protocolul 1 (cauzaStere împotriva României). De asemenea, în practica aceleași instanțe, CauzaBeian împotriva României nr.1/06.12.2007s-a statuat că divergențele de jurisprudență pot crea insecuritate juridică și reducerea încrederii publicului în sistemul judiciar care are ca efect lipsirea reclamantului de efectele unei legi, în timp ce altor persoane care s-au aflat în situație identică li s-a recunoscut același drept prevăzut de lege.
Cât privește apărarea pârâtei în sensul că aceasta are calitatea de ordonator terțiar de credite, instanța a reținut, că, într-adevăr în conformitate cu dispozițiile art.6al.1 din 340/2004 republicată activitatea instituției prefectului este finanțata de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administrației si Internelor, si din alte surse legal constituite, însă, potrivit art.1 ind.1 al.2 instituția prefectului este, deopotrivă, o instituție publica cu personalitate juridica, cu patrimoniu si buget propriu, ceea ce presupune că are posibilitatea legală de a cuprinde în proiectele de buget toate cheltuielile necesare și, prioritar cele privind drepturile salariale ale personalului.
Pentru aceste considerente, instanța în temeiul art.18 din Legea nr. 554/2004 a admis acțiunea și a obligat pe pârâtă să plătească reclamanților în modalitățile și pentru perioadele indicate în cerere, sporurile constând în suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, în procent de câte 25 % fiecare, din salariul de bază, începând cu 01 octombrie 2004, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective prin raportare la data nașterii dreptului pentru fiecare dintre funcționari, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, în termen și scutit de plata taxelor de timbru a declarat recurs pârâtul Instituția Prefectului - Județul B, solicitând instanței admiterea recursului, în sensul modificării sentinței pronunțate de Tribunalul Bihor.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, principalul argument al recursului este faptul că, în motivarea sentinței, instanța de fond nu a invocat nici un temei legal cuprins în vreun act normativ în vigoare, din care să rezulte clar și indubitabil, modalitatea de calcul a celor două suplimente și/sau cuantumul (procentul, valoarea) menționate în mod expres și fără echivoc.
Se mai menționează în sentința motivată, arată recurenta că, Instituția Prefectului este o instituție publică cu personalitate juridică, cu patrimoniu și buget, ceea ce este adevărat, singura neconcordanță cu normele legale incidente în vigoare, menționată în acest context, aceea că, Instituția Prefectului are posibilitatea legală de a cuprinde toate cheltuielile necesare, este că Legea nr.500/2002, reglementează explicit capacitatea ordonatorilor terțiari de credite, conform art.21 alin.3"Ordonatorii terțiari de credite utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate, numai pentru realizarea sarcinilor instituțiilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate și în condițiile stabilite prin dispozițiile legale", de aici rezultând faptul că Instituția Prefectului - Județul B, nu are posibilitatea legală să-și cuprindă în proiectele de buget, cheltuieli care nu au articol bugetar nici la nivel național.
Se mai arată că, în ceea ce privește substituirea unor instanțe în exercitarea atribuției legiuitorului sau executivului de stabilire a modului de calcul sau a cuantumului celor două suplimente în cauză, s-au pronunțat și magistrați din cadrul, din Comisia" practicii judiciare", precum și ÎCCJ și de la toate Curțile de Apel din România.
Din discuțiile respective rezultând faptul că, în lipsa unor dispoziții exprese a cuantumului acestor două suplimente, instanța nu poate să dispună acordarea acestor suplimente, și pe cale de consecință, nu poate obliga angajatorul să le plătească funcționarului public, ci doar să-l oblige la plata acestor drepturi salariale în momentul în care printr-un act normativ, legiuitorul sau executivul să reglementeze cuantumul acestor drepturi salariale.
În drept au fost invocate prevederile art.299-316 Cod procedură civilă, Legea nr.188/1999, republicată, Legea nr.340/2004, republicată și Legea nr.500/2002.
Examinând sentința recurată, raportat la motivele de recurs invocate, precum și din oficiu, potrivit art. 304/1 pr.civ. instanța reține că recursul este fondat, urmând a fi admis și modificată în totalitate sentința recurată, pentru următoarele considerente:
Reclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul instituției recurente și în această calitate, au solicitat obligarea acestei instituții la plata suplimentului postului în procent de 25% și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25%.
Curtea constată că, temeiul acordării suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare a fost indicat de reclamanți ca fiind art. 31 alin. (1) lit. C) și d) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, conform căruia "pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
În perioada 2004-2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin nr.OUG 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, și prin nr.OG 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
De asemenea, Curtea a reținut că în numerotarea anterioară republicării din anul 2007, art. 31 din Legea nr. 188/1999 era numerotat ca art. 29.
În aplicarea dispozițiilor actualului art. 31 (fost art. 29 din Legea nr.188/1999) - text introdus prin Legea nr. 161/2003 - Agenția Națională a Funcționarilor Publici a elaborat un proiect de act normativ privind salarizarea funcționarilor publici, proiect care instituia, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr.188/1999, mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici, compus din cinci componente: salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, alte prime și sporuri.
Curtea a observat însă că acest proiect de act normativ nu a fost promovat până în prezent, astfel că nu există baza legală pentru calcularea (cuantificarea) și acordarea suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare.
Astfel, obligarea pârâtei la plata sporurilor respective în procent de 25% este lipsită de temei legal, neexistând nici o reglementare în baza căreia să se poată identifica acest cuantum.
Pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art. 29 alin. (1) lit. C) și d) din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr. 188/1999.
Prin deciziile nr. 818/2008, nr. 819/2008 și nr. 820/2008, (toate fiind publicate în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008), Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, "sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Curtea apreciază că - în condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului - acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținutexpressis verbiscă "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
În raport cu dispozițiile deciziilor Curții Constituționale menționate mai sus, Curtea a apreciat că instanțele judecătorești nu au posibilitatea de a acorda un spor salarial al cărui cuantum nu a fost determinat de autoritățile competente.
Or, în cazul suplimentului postului și al suplimentului corespunzător treptei de salarizare nu există nici o dispoziție legală care să permită instanțelor să stabilească un cuantum al acestor sporuri, în condițiile în care instanțele nu au competența de a stabili ele însele acest cuantum, conform deciziilor Curții Constituționale menționat mai sus.
În speță, nu se poate invoca " legitimă", de care se prevalează reclamanții raportat la jurisprudența CEDO și la contextul admiterii de către unele instanțe de judecată din țară a acțiunilor având ca obiect acordarea suplimentului postului și a treptei de salarizare, întrucât, chiar in cauza Beian, Curtea a arătat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale."
S-a mai arătat, într-o altă cauză (Jantner c/ Slovakia, nepublicată), că nu se poate trage concluzia existenței unei "speranțe legitime" în situația în care există o controversă privitoare la modul de interpretare și aplicare a normelor de drept intern. În aceeași cauză, Curtea a ajuns la concluzia că, atunci când un interes patrimonial în discuție ar părea că aparține categoriei juridice de "creanță", el nu poate fi considerat ca "valoare patrimonială" și implicit ca "speranță legitimă" decât dacă are o "bază suficientă în dreptul intern", spre exemplu dacă existența sa este confirmată printr-o jurisprudență clară și concordantă a instanțelor naționale.
Pe de altă parte, în cauza Driha, Curtea de la Strasbourg a apreciat că, pentru a se verifica dacă interpretarea dată de instanța națională satisface cerințele Convenției, trebuie analizată îndeplinirea cerințelor Convenției privitoare la calitatea legii. Principiul legalității înseamnă "existența de norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile".
Or, în speță, aceste cerințe nu sunt îndeplinite, căci în condițiile nereglementării cuantumului sporurilor prevăzute de lege pentru funcționarii publici, nu se poate afirma existența unor norme de drept precise și previzibile, ci din contră, există o incertitudine de natura legislativă, pe care o instanță de judecată nu o poate acoperi, decât cu încălcarea principiului separației puterilor în stat.
Se reține de asemenea ca prin decizia nr. 20 din 21.09.2009 Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin recursul în interesul legii dat în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 31 al 1 literă "c și d" din Legea nr.188/1999 că, în lipsa unei cuantificări legale, nu se pot acorda pe cale judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În consecință, Curtea consideră că instanța de fond a pronunțat soluția recurată cu aplicarea greșită a legii, reținând în mod nefondat existența obligației de plată a suplimentului postului și al suplimentului corespunzător treptei de salarizare către reclamanți - funcționari publici în cadrul Instituției Prefectului - Județul
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondat recursul declarat de recurentul pârât INSTITUȚIA PREFECTULUI - JUDEȚUL B - O, - -, nr.5, jud. B, împotriva sentinței nr.92/CA din 9 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr.4813/CA/111/2008, pe care o modifică în totalitate, în sensul că:
Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții, MERCEDES,-toți cu domiciliul ales în O,-, jud. B, împotriva pârâtei Instituția Prefectului - Județul
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi, 17 decembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
Red.hot.; 12.01.2010
Jud. fond
Dact.; 13.01.2010; 8 ex.
- 8 exemplare comunicate cu:
1. recurent pârât -INSTITUȚIA PREFECTULUI - JUDEȚUL B -O, - -, nr.5, jud. B
2.intimații reclamanți-,
3.- // - MERCEDES,
4.-// -,
5.- // -,
6.-// -,
7.-// -,
8.- // - -toți cu domiciliul ales în O,-, jud. B
- 8 comunicări emise la __. 01 2010; predate la expediție la __. 01. 2010
Președinte:Sotoc DanielaJudecători:Sotoc Daniela, Blaga Ovidiu, Tătar Ioana
