Excepție nelegalitate act administrativ. Sentința 76/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-SENTINȚANR. 76/F-

Ședința publică din 15 Aprilie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Gina Achim judecător

Grefier: - -

S-a luat în examinare, pentru pronunțare, în primă instanță excepția de nelegalitate a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria - nr.1052 din 18 decembrie 2001, invocată de reclamanta-, cu sediul în Rm.V,-, jud.V, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL TURISMULUI, -, - cu sediul înRm.str. - - cel, nr.2, județulși.cu domiciliul Rm.V str. - - cel, nr.2, județul

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura, legal îndeplinită.

Cererea este legal timbrată prin anularea chitanței nr. -/24.02.2009 emisă de Trezoreria Pitești, în sumă de 4,00 lei reprezentând taxa judiciară de timbru și prin anularea timbrului judiciar în sumă de 0,30 lei.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:

Curtea constată că dezbaterile în fond asupra cauzei, au avut loc în ședința publică din data de 08 aprilie 2009, când cererile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.

CURTEA

Asupra cererii de față, constată:

Reclamanta - " - " - a chemat în judecată pe pârâta - "" - ( actualmente " COM" -), pentru a fi obligată să-i permită trecerea de pe terenul său, la calea publică.

Au fost formulate cereri de intervenție, de către intervenienții și - ""-.

Prin Încheierea din data de 31.10.2008, judecătoria Rm.V, a anulat ca netimbrată cererea de intervenție formulată de intervenientul și a admis-o în principiu pe cea de-a doua.

Tot prin această încheiere, instanța a luat act de modificarea cererii de chemare în judecată de către reclamantă, în sensul că înțelege să se judece cu pârâtul G, motivând, că acesta este actualul proprietar al terenului, ce constituie fondul aservit.

Prin intermediul cererii de intervenție, intervenienta - "" Rm.V, a solicitat să se constate nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate Seria - nr.1052/18.12.2001, motivând că reclamantei i-a fost emis acest act cu încălcarea legii. A redactat și conținutul dispozițiilor art.20 din Legea nr.15/1990 și a art.1 din HG nr.834/1991, fără a face legătura cu obiectul acțiunii.

Prin Încheierea nr.199/16.01.2003, pronunțată de Judecătoria Rm.V, s-a dispus suspendarea cauzei, în temeiul art.244 pct.1 Cod pr.civilă, coroborat cu art.4 din Legea nr.554/2004 și de asemenea, păstrarea dosarului în arhiva instanței, până la soluționarea irevocabilă a cererii privind nelegalitatea actului administrativ.

A dispus, înaintarea cererii privind nelegalitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, seria -/18.12.2001, Curții de APEL PITEȘTI, Secția de contencios administrativ și totodată, următoarele acte: certificatul de atestare a dreptului de proprietate, planul de amplasament și delimitate a bunului imobil, fișa acestuia, calculul suprafețelor, actul adițional la actul constitutiv al reclamantei, cererea de intervenție a intervenientei și contractul de închiriere nr.143/2007.

În motivare, a reținut, că intervenienta și-a justificat demersul cererii, prin aceea, că este locatorul terenului aservit, pentru care reclamanta a solicitat drept de trecere.

A reținut, că nelegalitatea actului administrativ individual, poate fi soluționată oricânde în cadrul unui proces, iar soluționarea fondului, depinde de soluționarea acestei excepții.

A subliniat, că stabilirea calității de proprietar a reclamantei asupra terenului ce se pretind că este fond dominant, depinde de stabilirea legalității actului administrativ unilateral, cu caracter individual.

A fost administrată proba cu acte.

A fost introdus în cauză, în calitate de pârât emitentul actului administrativ, Ministerul Turismului și i s-a înaintat adresă reclamantei, să-și precizeze cererea și inclusiv temeiul de drept. La data de 08.04.2009, a fost formulată cerere de intervenție de către - - Tg.J, cu aceeași motivare ca și reclamanta.

Din probatoriul administrat, instanța, reține că reclamanta - " " - este proprietara terenului în suprafață de 63,64 și a solicitat instanței de fond să se dispună obligarea pârâtului G, de a-i permite trecerea de pe terenul său, la calea publică.

Din analiza cererii formulată de intervenienta - "" - (reclamantă în prezenta cauză), nu rezultă că s-a invocat excepția de nelegalitate a actului administrativ, reglementată de art.4 din Legea nr.554/2004, ci să se constate nulitatea absolută a actului.

Nu s-a prezentat, pentru a face precizări și apărări.

De asemenea, motivarea acestei cereri, evidențiază în mod generic, emiterea actului administrativ cu încălcarea legii, însă fără a detalia, fără a argumenta în concret și în ce modalitate o vatămă, emiterea acestui act.

În situația în care reclamanta a înțeles să solicite constatarea nulității actului administrativ, avea obligația de a formula plângere prealabilă, la emitentul actului administrativ, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ, în conformitate cu dispozițiile art.7 din Legea nr.554/2004, modificată și completată.

Din probe, nu a rezultat că și-a îndeplinit această obligație, fapt ce atrage, respingerea acțiunii, ca inadmisibilă.

În ceea ce privește, excepția de nelegalitate a actului administrativ, reglementată de art. 4 din Legea nr.554/2004, reclamanta ar fi trebuit să dovedească vătămarea, care i s-a adus prin emiterea acestui act, după ce mai întâi, motiva de ce este nelegal ca societatea pârâtă să dobândească dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren, ce face obiectul dreptului de trecere, din acțiunea introductivă. Pentru a-și justifica interesul (vătămarea), reclamanta, ar trebui să dovedească că a avut un eventual drept asupra terenului inclus în actul administrativ supus anulării și că i-a fost îngrădit sau înlăturat acest drept, prin emiterea actului.

În cauza de față, chiar o eventuală nelegalitate a actului, nu o transformă pe reclamantă în beneficiară, ci pur și simplu, aceasta s-ar afla în fața unui alt proprietar, cu care ar trebui să negocieze sau să-l acționeze în judecată. Aceasta face, să se constate, că soluționarea fondului, nu depinde de soluționarea acestei excepții.

Constatând că reclamanta nu a fost vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, prin actul administrativ și că, nu sunt îndeplinite dispozițiile art.4 din Legea nr.554/2004, se va respinge excepția de nelegalitate, formulată de reclamantă.

Va fi respinsă și cererea de intervenție formulată de - " " - Tg.J, în temeiul art.49 alin.2 Cod pr.civilă, pentru aceleași considerente, în temeiul art.1 și 18 Cod pr.civilă.

Celelalte părți, nu au calități procesuale fiind menținute în conceptă, din dosarul de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE.

Respinge cererea reclamantei-,cu sediul în Rm.V,-, jud.V, în contradictoriu cu pârâțiiMINISTERUL TURISMULUI, B,-, sector 1,-,domiciliat în comuna, sat i de, județul V, - cu sediul în Rm.V str. - - cel, nr.2, județulRm.V și (excepția de nelegalitate). cu sediul în Rm.V str. - - cel, nr.2, județul

Respinge cererea de intervenție, în interes propriu formulată de intervenienta - - Tg. str.- B, cartier,.17, Biroul 2, județul

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Grefier,

Red.

TC/8 ex.

16.04.2009

Președinte:Gina Achim
Judecători:Gina Achim

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Excepție nelegalitate act administrativ. Sentința 76/2009. Curtea de Apel Pitesti