Excepție nelegalitate act administrativ. Decizia 76/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția Comercială, de Contencios
Administrativ și Fiscal-
DOSAR NR.-
DECIZIA NR.76/CA/2009 -
Ședința publică din 12 februarie 2009
PREȘEDINTE: Blaga Ovidiu- - -JUDECĂTOR 2: Tătar Ioana
- - - judecător
- -- JUDECĂTOR 3: Vîrtop Florica
- - - grefier
*******
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ și fiscal, formulat de pârâtulCONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI S M,cu sediul în S M, 25 Octombrie, nr.1, jud. S M, în contradictoriu cu intimatul reclamantLICEUL TEORETIC "" cu sediul în S M,-, jud. S M și intimatele pârâteAGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚEcu sediul în S M, 25 Octombrie, nr.1, jud. S M, AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE cu sediul în B,-, - 3, sector 3, jud. I împotriva sentinței nr.382/CA din 17 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, având ca obiect - excepție nelegalitate act administrativ -.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nici o parte a litigiului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, recursul este scutit de plata taxelor de timbru, intimatul reclamant a depus la dosar cerere de amânare, în vederea angajării unui apărător, cauza este la primul termen de judecată în recurs, precum și faptul că se solicită judecarea cauzei și în lipsă, după care:
Instanța, respinge cererea de amânare ca nefondată, având în vedere că, de la data primirii citației, respectiv 26 noiembrie 2008, intimatul reclamant avea timp suficient pentru ași angaja un apărător în cauză și lasă cauza la ultima strigare pentru a da posibilitate părților să ajungă la dezbaterea cauzei.
La ultima strigare a cauzei, nu se prezintă nici o parte a litigiului și având în vedere că se solicită judecarea cauzei și în lipsă, rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Deliberând:
Asupra recursului în contencios administrativ și fiscal de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.382/CA din 17 septembrie 2008, Tribunalul Satu Marea admis excepția de nelegalitate invocată în dosar nr. de mai sus de reclamantul LICEUL TEORETIC " " cu sediul în S M,-, jud. S M în contradictoriu cu CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI S M, AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE B cu sediul în B sector 3,-, - și AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE S M cu sediul în S M, P-ța 25 Octombrie nr. 1.
În temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, s-a constatat nelegalitatea Hotărârii nr. 195/28.09.2006 adoptată de Consiliul Local al Municipiului S
A fost admisă în parte acțiunea în contencios administrativ înaintată de reclamantul LICEUL TEORETIC " " împotriva pârâtului CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI S M în sensul că, a anulat Hotărârea nr. 146/09.07.2007 emisă de pârât privind studiul de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici la obiectivul de investiții " Reamenajare locuințe pentru tineri, - plus 2, - 76 - Program ANL".
S-a respins cererea formulată accesoriu de către reclamant privind suspendarea executării actului administrativ contestat,cu obligarea pârâtului să plătească reclamantului suma de 504,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Hotărârea nr. 195/28.09.2006, emisă de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI S M, a cărei nelegalitate s-a invocat, s-a aprobat transmiterea în folosință gratuită a imobilului și a terenului aferent în suprafață de 1350 mp situat în municipiul S M,- conform datelor de identificare din Anexa nr. 1. S-a constatat că imobilul face parte din domeniul public al Consiliului local al municipiului și s-a transmis în folosința gratuită către Agenția Națională pentru Locuințe pe toată durata realizării construcției Reamenajare locuințe pentru tineri, -+II,-.
În baza acestei hotărâri, pârâtul a adoptat Hotărârea nr. 146/09.07.2007 a cărui nulitate s-a invocat pe cale principală prin care s-a aprobat studiul de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici la obiectivul de investiție: " Reamenajare locuințe pentru tineri, - plus 2, - 76 - Program ANL", studiu cuprins în anexa la această hotărâre (verso fila nr. 6)
Din planul de situație depus la dosarul cauzei, extrasele de carte funciară, pozițiile nr. 92-93 din Anexa la adresa nr. 23189/06.09.2006, emisă de Primăria Municipiului S M - Direcția economică, din recunoașterile parțiale ale pârâtului, rezultă că, imobilul în litigiu, clădire, situat în S M,-, înscris în CF nr. 55510 S M, se află în domeniul public al Municipiului S M și, în anul 2006, respectiv în anul 2007 în care au fost adoptate cele două hotărâri ale consiliului local în discuție, acesta s-a aflat în administrarea reclamantului având destinația inițială de internat și cantină școlară.
Potrivit art. 166 din Legea nr. 84/1995 a învățământului
"(1) Baza materială a învățământului de stat constă în întregul activ patrimonial al Ministerului Educației, Cercetării și T, al instituțiilor și unităților de învățământ și de cercetare științifică din sistemul de învățământ existent la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum și în activul patrimonial redobândit sau dobândit ulterior.
(2) În înțelesul prevederilor alin. (1), baza materială a învățământului cuprinde: spații pentru procesul de învățământ și cercetare științifică, mijloace de învățământ și de cercetare aferente, biblioteci, edituri si tipografii, stațiuni didactice și de cercetare, unități de microproducție, ateliere școlare, ferme didactice, grădini botanice, terenuri agricole, cămine, internate, cantine, cluburi ale elevilor, case de cultură ale studenților, case ale corpului didactic, case universitare, tabere școlare, baze și complexuri cultural-sportive, palate și case ale copiilor și elevilor, baze de odihnă și tratament, spații cu destinația de locuință, precum și orice alt obiect de patrimoniu destinat învățământului si salariaților din învățământ.
.
(4^1) Terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea unitățile de învățământ preuniversitar de stat - grădinițe, școli generale, primare si gimnaziale, licee, seminarii teologice, grupuri școlare, școli de arte și meserii și școli postliceale - fac parte din domeniul public al comunelor, orașelor și municipiilor, respectiv al sectoarelor municipiului B, și sunt în administrarea consiliilor locale ale comunelor, orașelor și municipiilor, respectiv ale sectoarelor municipiului B, în a căror rază teritorială își desfășoară activitatea, prin delegare către consiliile de administrație ale unităților de învățământ. Celelalte componente ale bazei materiale sunt de drept proprietatea unităților de învățământ preuniversitar de stat și sunt administrate de acestea. Nu fac parte din domeniul public al comunelor, orașelor și municipiilor, respectiv al sectoarelor municipiului B, terenurile și clădirile deținute de unitățile de învățământ în baza unor contracte de închiriere, concesionare sau comodat, proprietarii acestora fiind alte persoane fizice sau juridice.
(4^2) Terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea unitățile de învățământ special de stat fac parte din domeniul public județean, respectiv al municipiului B, și sunt în administrarea consiliului județean, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului B, în a căror rază teritorială își desfășoară activitatea, prin delegare către consiliile de administrație ale unităților de învățământ respective. Celelalte componente ale bazei materiale a unităților de învățământ special public sunt de drept proprietatea unităților de învățământ respectiv și sunt administrate de acestea.
(4^3 ) Schimbarea destinației bazei materiale a instituțiilor și unităților de învățământ preuniversitar se poate realiza numai cu avizul conform al ministrului educației, cercetării și tineretului. Înstrăinarea sau schimbarea destinației bunurilor din baza materială a învățământului fără avizul ministrului educației, cercetării și tineretului constituie infracțiune și se pedepsește conform legii penale. Actele de înstrăinare sau de schimbare a destinației bunurilor din baza materiala a învățământului fără avizul conform al ministrului educației, cercetării și tineretului sunt nule. Administrarea procesului educațional din unitățile de învățământ preuniversitar și special de stat prevăzute la alin. (4^1) si (4^2) se face de către inspectoratele școlare județene, respectiv de Inspectoratul Școlar al Municipiului "
Coroborând această dispoziție legală cu starea de fapt anterior reținută, instanța a constatat că Hotărârea nr. 195/2006 prin care s-a hotărât schimbarea destinației imobilului în litigiu din internat și cantină școlară în bloc de locuințe este lovită de nulitate, întrucât aceasta a fost adoptată de către autoritatea publică locală fără avizul conform al ministrului educației, cercetării și tineretului.
Astfel fiind, instanța a constatat că excepția de nelegalitate invocată de reclamant față de această hotărâre este fondată, ca atare, în condițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 166 alin. 43din Legea nr. 84/1995 a admis-
Reținând nelegalitatea hotărârii care a stat la baza emiterii HCL nr. 146/2007, incidența dispozițiilor art. 166 anterior citate și în legătură cu această hotărâre, instanța a constatat că și HCL nr. 146/2007 adoptată de pârât este nelegală, motiv pentru care, în temeiul art. 1, 8, 10, 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ urmează a admis acțiunea în contencios administrativ înaintată de reclamant și a dispus anularea acestui act administrativ unilateral cu caracter individual.
Referitor la solicitarea reclamantului de se dispune suspendarea executării actului administrativ contestat, instanța a constatat că, deși în cauză s-au acordat mai multe termene pentru justificare în fapt a acestei solicitări, reclamantul nu a insistat în soluționarea acestui capăt de cerere și nici nu a învederat instanței vreo împrejurare de natură a îndeplini condiția cazului bine justificat sau a prejudiciului iminent pentru a se putea dispune suspendarea executării actului administrativ contestat în condițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004.
În aceste condiții, instanța a constatat că acest capăt de cerere este nefondat astfel că, în temeiul art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, acesta fost respins.
Față de considerentele de mai sus, în temeiul art. 4, art. 18 din Legea nr. 554/2004, art. 166 alin 43din Legea nr. 84/1995, art. 274 Cod procedură civilă și a textelor de lege anterior amintite, instanța a admis excepția de nelegalitate invocată în cauză, a constatat nelegalitatea HCL nr. 195/2006, și a admis acțiunea în contencios administrativ înaintată de reclamant în sensul anulării HCL nr. 146/2006 respingând capătul de cerere privind suspendarea executării actului administrativ contestat, conform dispozitivului prezentei.
Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță a declarat recurs, în termen recurentul Consiliul Local al Municipiului S M, solicitând instanței admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii excepției de nelegalitate a HCL nr.195/2006.
În dezvoltarea motivelor de recurs se învederează instanței că, potrivit Legii nr.215/2001 consiliul local nu a făcut altceva decât să-și exercite atribuțiile sale privind dezvoltarea economico - socială a municipiului și administrarea domeniului public, având în vedere art.36 din lege, referitor la reamenajarea blocului de locuințe pentru tineri, a unei clădiri abandonate.
Potrivit HG nr.697/2002 - anexa 2, care prevede inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Municipiului S, inclusiv bunurile Liceului Teoretic " ", clădirea din litigiu nu se regăsește printre bunurile identificate topografic în CF 55510 - S
Imobilul, reprezentând clădire Parter + II situat în S M,-, înscris în CF 5510 S M, nr.top 4275/7, 4275/8 și 4276/10 aflat în proprietatea publică a municipiului, nu a făcut din baza materială a liceului la momentul adoptării hotărârii atacate, neexistând o deposedare a acestuia. Prin urmare, reclamanta nu justifică interes în cauză, față de acest imobil, el neaflându-se nici sub incidența Legii învățământului nr.84/1995 așa cum s-a reținut.
Transmiterea în folosință gratuită a imobilului situat în S M,-, către ANL s-a făcut potrivit prevederilor legale, respectiv Legea nr.150/1995, pe durata executării construcției, urmând ca la finalizarea lucrărilor imobilul și terenul aferent să fie predate Consiliul Local S M, în vederea reincluderii în domeniul public al municipiului.
Potrivit programului ANL, primăriile sunt obligate să asigure terenul cu toate utilitățile aferente pentru ca agenția să poată derula programul de construcție a locuințelor și după finalizarea blocurilor ANL să predea primăriilor, locuințele realizate.
Referitor la clădirea din litigiu nu se poate spune că se află neapărat în incinta liceului, ci în vecinătatea lui, motiv pentru care s-a propus realizarea unei împrejmuiri în vederea separării celor două obiective și pentru a nu deranja desfășurarea procesului de învățământ.
În motivarea sentinței recurate prima instanță face referire în exclusivitate la art.166 din Legea nr.84/1995 a învățământului, fără a analiza per ansamblu documentele de fapt și de drept ale speței, prin hotărârea atacată nr.195/2008 neavând loc o schimbare a destinației bazei materiale a instituțiilor și unităților de învățământ preuniversitar, ci doar o transmitere cu titlu gratuit din patrimoniul public al consiliului local în cel ANL, a imobilului ce nu se afla în administrarea liceului, nefiind necesar, în consecință, avizul conform al ministerului educației.
În drept au fost invocate Legea nr.251/2001, Legea nr.152/1998, Legea nr.213/1998, anexa 2 la HG 967/2002, art.299, 303 și 304 Cod procedură civilă.
Intimații, legal citați în cauză nu s-au înfățișat și nu au depus întâmpinare.
Instanța de recurs analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu reține că este nefondat urmând ca, în baza prevederilor art.312 Cod procedură civilă să dispună respingerea lui ca atare și menținerea în totalitate a sentinței atacate, pentru următoarele considerente:
Conform prevederilor art.166 alin.2 din Legea nr.84/1995 a învățământului, în baza materială a învățământului sunt incluse, pe lângă spațiile de învățământ enumerate în cuprinsul prevederii legale, și căminele, internatele și cantinele.
Schimbarea destinației bazei materiale a instituțiilor și unităților de învățământ preuniversitar se poate realiza numai cu avizul conform al ministerului educației, cercetării și tineretului, actele de înstrăinare sau de schimbare a destinației bunurilor fără avizul conform, fiind nule ( art.166 alin.4/3 din Legea 84/1995).
În speță, prin HCL nr.195/2006 recurentul pârât a aprobat transmiterea și folosința gratuită a imobilului P + II și a terenului aferent în suprafață de 1350 mp. situat în S M,B-dul -, nr.76 către ANL, pe toată durata realizării construcției Reamenajare locuințe pentru tineri. Această clădire situată în perimetrul liceului internat a avut destinația de cămine - internat nr.2 al liceului, fiind în prezent neocupată, iar recurentul a intenționat reamenajarea ei în bloc de locuințe pentru tineri și separarea ei cu un gard de partea de teren rămasă drept incintă a liceului.
Clădirea din litigiu P + II situată în S M,- apare înscrisă în protocolul de predare - primire încheiat între Primăria Municipiului S M și Inspectoratul Școlar Județean S M, privitor la imobilele în care își desfășoară activitatea unități de învățământ preuniversitar de stat, la poziția nr.93 ca fiind în baza Liceului Teoretic cu destinația de "Cămin Internat nr.2" ( filele 127-128).
Acest protocol de predare - primire comunicat liceului prin adresa nr.23819 din 6.09.2006 a fost încheiat ulterior emiterii HG nr.967/2002 privitor la atestarea domeniului public al județului S M, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul S Ori, dacă acest imobil nu ar fi făcut parte din baza materială a liceului cum susține recurentul, nu s-ar fi justificat înscrierea clădirii în protocolul de predare - primire a imobilelor în care își desfășoară activitatea unitățile de învățământ preuniversitar de stat, protocol ce a stat la baza înregistrării clădirii în evidența contabilă a Municipiului S
Prin urmare, având în vedere aceste aspecte, se reține că în mod corect și legal a reținut prima instanță că această clădire face parte din baza materială a învățământului, fiind necesar pentru schimbarea destinației ei din cămin - internat în bloc de locuințe pentru tineri, de avizul conform al ministerului educației, cercetării și tineretului.
Neexistând acest aviz conform, Hotărârea de Consiliu Local nr.195/2006 este lovită de nulitate, cum în mod judicios a reținut și prima instanță.
În consecință, se reține că motivele de recurs invocate sub acest aspect sunt nefondate, HCL nr.195/2006 fiind nelegală, iar HCL nr.146/2007 subsecventă primei hotărâri prin care s-a aprobat studiu de fezabilitate și a indicatorilor tehnico - economici la investiția - reamenajare bloc de locuințe, este de asemenea nelegală.
Pentru aceste considerente, recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat, iar hotărârea recurată menținută în totalitate ca legală și temeinică.
Instanța nu va acorda cheltuieli de judecată, deoarece acestea nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondatrecursul declarat de recurentul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI S M împotriva sentințeinr.382/CA din 17 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 12 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER.
Red.dec. - jud. -
- în concept, 17.02.2009-
Jud. fond
Tehnoredact. --
18.02.2009/2 ex.
Președinte:Blaga OvidiuJudecători:Blaga Ovidiu, Tătar Ioana, Vîrtop Florica