Excepție nelegalitate act administrativ. Sentința 765/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR-
Sentința civilă nr. 765/2008
Ședința publică din 9 decembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
GREFIER: - -
S-a luat în examinare - pentru pronunțare - acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta - INSTITUTUL DE CERCETARE ȘI SA în contradictoriu cu pârâții - SA și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, având ca obiect excepție de nelegalitate act administrativ - art. III in Legea nr. 262/2007.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 10 lei și timbru judiciar în valoare de 1 leu.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dezbaterile pe fond au avut loc în ședința publică din data de 26 noiembrie 2008 fiind consemnate în încheierea din acea zi, când Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 3 decembrie 2008 iar apoi pentru data de 9 decembrie 2008, încheieri ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA:
Constată că în considerarea dispozițiilor art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a fost sesizată în vederea soluționării excepției de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului nr. MO 3 nr. 0781 emis de Ministerul Industriilor pentru SA.
În justificarea excepției prin înscrisul depus, reclamanta a relevat că actul administrativ este dat cu încălcarea prevederilor art. 1 din HG nr. 834/2001 ce statuează că prin certificat de recunoaște dreptul de proprietate asupra terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora necesare desfășurării activității conform obiectului de activitate și a dispozițiilor statuate prin criteriile nr. 2665/1992 ce vizează delimitarea suprafețelor aferente fiecărei societăți, recunoașterea limitei suprafeței incintei în prezența vecinilor și încheierea procesului verbal ce conține schița cu contul și punctul numerelor de frângere.
În dezvoltarea argumentelor reclamanta a arătat că s-a înființat în urma reorganizării în baza HG nr. 1296/1990; că anterior i-a fost predată suprafața de 1200 mp, aferentă îndeplinirii obiectului de activitate, că, deși, ar fi trebuit să existe un protocol comun, un proces verbal de delimitare încheiat în prezența vecinilor, în realitate nu au fost încheiate atare acte, ceea ce a dus la erori în privința dreptului de proprietate, la cuprinderea și înregistrarea în favoarea pârâtei și a suprafeței ce îi aparținea, suprafață ce se regăsea în patrimoniul sau conform hotărârii de reorganizare, anexei, a statutului și evidențelor sale și ca atare concluzionează reclamanta nefiind încheiate actele corespunzătoare s-au încălcat dispozițiile obligatorii instituite de lege în privința atestării dreptului de proprietate.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare pârâta - SA a solicitat respingerea excepției de nelegalitate în principal ca: inadmisibilă din perspectiva că actul administrativ este emis anterior intrării în vigoare a legii nr. 554/2004, nejustificării interesului raportat la demersul pe fond, a delimitării în timp a acțiunii directe în anulare, iar în subsidiar ca nefondată întrucât instalația a fost montată într-o construcție industrială și pe terenul proprietatea sa. Astfel, sub acest din urmă aspect pârâta mai arată că stația de pulberi nu a fost amplasată de la reorganizarea fostei societăți pe terenul ce îl revendică reclamanta ci mai târziu fiind adusă de la Câmpia și instalată în interiorul construcției industriale în acest sens fiind și adresele depuse în probațiune.
Totodată arată pârâta că pentru obținerea certificatului de atestare s-au întocmit documentații topografice pentru toate societățile ce s-au desprins din vechiul, documente care au fost realizate deodată și de aceeași instituție pe baza unui contract comun dar întabularea s-a realizat de fiecare societate în parte și probabil la date diferite.
Prin întâmpinarea depusă Ministerul a arătat că prevederile Legii nr. 554/2004 sunt aplicabile numai actelor administrative emise după intrarea în vigoare legii iar dreptul de a invoca excepția de nelegalitate poate fi exercitat doar atâta timp cât dreptul la acțiune al reclamantului nu s-a prescris, întrucât dacă acesta din urmă drept s-ar fi prescris nici excepția de nelegalitate nu mai poate fi invocată. Mai mult arată pârâtul pentru a admite excepția trebuie să se raporteze actul juridic administrativ contestat la dispozițiile legale în baza căreia au fost emise la data respectivă. Atâta timp cât acțiunea arată pârâta reprezintă o acțiune în realizarea dreptului nu se poate admite înlăturarea actului administrativ pe calea excepției de nelegalitate întrucât ar echivala cu o depășire a atribuțiilor instanței învestite cu soluționarea excepției certificatul reprezentând atestarea dreptului de proprietate dobândit asupra terenurilor și nu dobândirea dreptului de către o societate comercială. O eventuală admiterea a excepției mai arată pârâta fără analizarea legalității actului administrativ prin prisma dreptului sau a interesului pretins vătămat ar da posibilitatea să se constate proprietatea reclamantului asupra terenului în litigiu în care înlăturarea actului administrativ pe calea excepției este lipsită de relevanță întrucât potrivit dispozițiilor legale HG nr. 834/1991 Ministerul d e resort atestă dreptul de proprietate asupra terenului dobândit de societate în baza art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990, certificatul ca act administrativ nereprezentând un titlu de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991.
Examinând mai întâi susținerile referitoare la inadmisibilitatea și interes, temei acțiune Curtea reține că instituția excepției de nelegalitate este cunoscută în legislație și în doctrină ca fiind o modalitate de apărare a unei părți dintr-un proces față de efectele unui act administrativ ilegal. Această excepție este un mijloc de apărare prin care în cadrul unui proces declanșat pentru alte temeiuri decât nevalabilitatea actului administrativ una din părți amenințată să i se aplice un asemenea act se apără invocând viciul ilegalității acestuia și cerând ca actul să nu fie luat în considerare la soluționarea speței. Un act administrativ ilegal neatacat în termen și devenit astfel definitiv nu devine prin această definitivare și legal. În acest context pentru asigurarea unui echilibru în stabilirea normelor juridice și evitarea perpetuării ilegalității actului administrativ se recunoaște posibilitatea pârților litigante de a se prevala de ilegalitatea actului definitiv aflat în legătură cu noua procedură declanșată, dacă ilegalitatea acestuia a contaminat dreptul subiectiv care constituie fundamentul noii acțiuni. O atare posibilitate a fost astfel instituită și prin dispozițiile Legii nr. 554/2004 la art. 4 ce statuează că legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual indiferent de data emiterii acestuia poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces pe cale de excepție din oficiu sau la cererea părții interesate. Evident se susține că excepția de nelegalitate poate fi invocată doar în privința actelor emise ulterior intrării în vigoare a legii contenciosului. Această susținerea nu poate fi primită de vreme ce legea statuează că această procedură poate fi invocată " oricând". Pe de altă parte trebuie avut în vedere că, în condițiile în care, norma în discuție nu instituie criterii de claritate și previzibilitate, trebuie interpretată în favoarea reclamantei cu recunoașterea pe seama acesteia a dreptului de a beneficia de toate garanțiile ce decurg din perspectiva art. 6 al Convenției. Cerința clarității și a previzibilității se impune ca atare prin prisma jurisprudenței pertinente Curții Europene când se arată că sub aspectul exigenței legii cu cerințele de previzibilitate și accesibilitate în vederile sale cetățeanul trebuie să dispună de informații suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat și să fie capabil să prevadă într-o măsură rezonabilă consecințele ce pot apărea dintr-un act determinat ( Hotărârea din 26 aprilie 1979 Plenului Curții Europene în cazul Sunday Times contra Regatul Unit). Prin urmare în acest context trebuie ca reclamantei să i se recunoască dreptul de a soluționa diferendul pe calea excepției cu respectarea tuturor garanțiilor de ordin procedural care caracterizează un proces echitabil.
Legat însă de acest din urmă aspect susțin pârâții că un proces echitabil implică o securitate juridică, ca în jurisprudența Curții de Justiție de la Luxemburg s-a reținut în ceea ce privește posibilitatea de invocare a excepției de nelegalitate ca atunci când partea îndreptățita sa formuleze o acțiune în anulare împotriva unui act depășește termenul limită pentru introducerea acțiunii trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv și nu va mai putea solicita în instanță controlul de legalitate al acestui act nici chiar pe cale incidentala a exceptiei de nelegalitate.
Curtea recunoaște teza Curții de Justiție de la Luxemburg ca daca s-a pierdut termenul pe cale directă trebuie să primești riscul că se impune caracterul definitiv numai pentru ipoteza în care interesul era născut și actual la momentul în care a început să curgă termenul pe cale directă. Dacă însă interesul devine actual după împlinirea termenului defipt de lege nu se poate reține că nu se mai poate uza de calea excepției. În speță așa cum relevă actele interesul a devenit actual în cursul diferendului părților în fața instanței de sesizare în condițiile în care i-a fost făcut cunoscut conținutul actului adminstrativ. Acest act nefiind supus vreunei forme de publicitate și doar adus la cunoștința destinatarului nu putea fi cunoscut de reclamantă, aceasta găsindu-se anterior în imposibilitatea de al cunoaște.
Desigur se susține de pârâți că reclamanta nu ar justifica un interes. Această susținere nu poate fi reținuta deoarece prin exercitarea demersului în condițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 reclamanta tinde la obținerea unui remediu,interesul corelându-se cu dreptul de a obține recunoașterea proprietății afectate prin încălcarea dispozițiilor legale. Ori în această situație a dreptului invocat susținerile pârâților referitoare la interes sunt neîntemeiate și urmează a fi respinse.
Trecând așadar la examinarea excepției de nelegalitate Curtea reține următoarele:
Actul normativ evocat în sprijinul excepției HG 834/1991 prin art. 1 prevede că " terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora necesare desfășurării activității conform obiectului lor de activitate se determină pentru societățile comerciale înființate prin Hotărâre a Guvernului de către organele care potrivit legii îndeplinesc atribuțiile ministerului d e resort iar pentru societățile comerciale înființate prin decizia organului administrației locale de stat de către autoritatea publică județeana".
Același act normativ prin art. 2 prevede că"criteriile de stabilire și de evaluare a terenurilor care fac parte din patrimoniul societăților comerciale se aprobă de Ministerul Economiei și Finanțelor împreună cu Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului cu consultarea ministerelor interesate."
Totodată prin art. 6 din același act normativ se prevede că "terenurile stabilite potrivit art.1 se evaluează de consiliile de administrație ale societăților comerciale cu respectarea criteriilor prevăzute la art.2 iar valoarea acestora se include în patrimoniul societăților comerciale fără modificarea capitalului social al acestora".
În executarea prevederilor mai sus enunțate prin Criteriile nr. 2665/28.11.1992 s-a statuat că la nivelul fiecărei societăți se va constitui o comisie prin ordin,iar acestea vor verifica regimul juridic al terenurilor aflate in patrimoniul societăților cu capital de stat și va coordona efectuarea măsurătorilor topografice și va supune spre aprobare documentația pe baza căreia urmează a se elabora certificatul de atestare a dreptului de proprietate.
Tot astfel același act referitor la operațiunile topografice stabilește că acestea sunt: recunoașterea limitelor suprafeței incintei de către comisia constituită conform art. 2 ( prin ordin ) în prezența vecinilor societății comerciale cu capital de stat și consemnarea acesteia într-un proces verbal care va conține schița cu conținutul incintei și punctul numerelor de frângere; materializarea prin bornare a limitelor incintei societăților comerciale.
Din dispozițiile enunțate se observă că legiuitorul a instituit în sarcina autorităților îndrituite a întocmi actul referitor la dreptul de proprietate anumite prerogative,obligatorii respectiv: de a delimita în prezența vecinilor prin acte de comun acord suprafețele de teren,de a borna suprafețele în incinta,de a înainta documentațiile necesare atestării dreptului asupra terenurilor și de a avea în vedere doar suprafețele aflate în patrimoniul societăților la data înființări necesar activității,obiectului de activitate.
Privit din această perspectivă, certificatul evocat de reclamantă a fost dat cu nerespectarea dispozițiilor mai sus menționate. Astfel se reține, că terenul în suprafață de 1.200 mp nu face parte din patrimoniul pârâtei. Protocolul încheiat la 19.07.1991 ce avea ca obiect predarea pe deschiderea V travelele 22-27 terenului în suprafață de 1.200 mp, anexă și HG nr. 1296/1990 de reorganizare a fostei societăți atestă că această suprafață era în patrimoniul reclamantei fiind necesară în scopul desfășurării activității conform obiectului său de activitate. Tot astfel procesele verbale ce au stat la baza documentării nu atestă că la delimitarea făcută s-ar fi avut în vedere vecinii ( raportat la necuprinderea situației vizate de reorganizare și protocol anterior HG 834/1991 ) și nici nu fac referire la folosința comună. Un act de delimitare comun care să ateste vecinătățile și contextul reorganizării nu a fost făcut nici chiar conform celor convenite cu prilejul semnării contractului pentru întocmirea documentației.
Se poate așadar constata din acte că suprafața de 1.200 mp deținută de reclamantă nu mai făcea parte din patrimoniul pârâtei din iunie 1991, că la stabilirea și evaluarea terenului nu au fost încheiate actele cerute de lege context în care în mod concret se susține de reclamantă că emiterea actului de atestare a fost făcută cu nerespectarea dispozițiilor legale.
Desigur se susține de pârâtă că terenul îi aparține pentru acesta fiind solicitată conform corespondenței reclamantei chirie și taxe. Această susținere nu poate fi reținută întrucât se omite a se avea în vedere că suprafața aferentă stației nu este de 1.200 mp ci de 1.758 mp, iar pentru diferență nu s-a mai dorit asociere conform înțelegerii anterioare reorganizării în condițiile hotărârii de guvern amintite, situație ce impune a fi percepute sume pentru folosință.
Ca atare față de cele ce preced în contextul considerării că actul a fost emis cu nerespectarea dispozițiilor art. 1 din HG 834/1991, a dispozițiilor din Criteriile nr. 2665/1992, Curtea va respinge excepțiile invocate de pârâte și va admite excepția de nelegalitate cu consecința constatării nelegalității parțiale a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate vizând suprafața de 1.200 mp.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepțiile invocate de pârâta - SA.
Admite excepția de nelegalitate formulată de - SA în contradictoriu cu - SA.
Constată nelegalitatea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria - nr. 1781 în ceea ce privește suprafața de 1.200 mp aferent stației deținute de reclamantă.
Obligă pârâta să achite reclamantei cheltuieli parțiale de judecată în sumă de 45,15 lei.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 9 decembrie 2008.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Red. / Dact.
29.12.2008
5 ex.
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș
