Excepție nelegalitate act administrativ. Decizia 885/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIE Nr. 885/CA/2008

Ședința publică de la 03 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriela Costinaș

JUDECĂTOR 2: Ioan Cibu

JUDECĂTOR 3: Iosif Morcan

Grefier - -

Pe se află soluționarea recursului declarat de reclamantul CONSILIUL LOCAL DE împotriva sentinței civile nr.757/CA/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-, având ca obiect excepție nelegalitate act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic pentru pârâta intimată - "" SRL, lipsind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța pune în discuție cererea de repunere în termenul de recurs raportat la prevederile art.4 alin.3 din Legea nr.554/2004 astfel cum a fost modificat prin pct.5 al art.I din Legea nr.262/2007, având în vedere că nu s-a efectuat comunicarea sentinței cu părțile.

Față de această împrejurare, reprezentanta pârâtei intimate - "" SRL lasă la aprecierea instanței.

Instanța admite cererea reclamantului recurent privind repunerea în termenul de recurs, constatând că instanța greșit a stabilit calea de atac în termen de 48 de ore de la pronunțare, în cazul excepției de nelegalitate termenul de recurs fiind de 5 zile de la comunicarea hotărârii cu părțile.

Reprezentanta pârâtei intimate - "" SRL depune la dosar actul adițional la contractul de execuție de lucrări nr.2/2004 față de care s-a invocat excepția de nelegalitate.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentanta pârâtei intimate - "" SRL solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond pentru motivele arătate în întâmpinare și expuse oral. Nu solicită cheltuieli de judecată.

- CURTEA DE APEL -

Asupra recursului de față:

Prin sentința civilă nr.757/CA/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- a fost respinsă excepția de nelegalitate invocată de Consiliul Local de, a actului adițional la contractul de execuție lucrări nr.2/2004 și în contradictoriu cu - "" SRL

Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că Părțile contractante au fost achizitorul prin Consiliul Local de și contractant - ""

SRL

Împrejurarea că din partea Consiliului Local de actul adițional a fost semnat de primar nu conduc la nelegalitatea actului, așa cum și contractul de achiziție publică a fost încheiat de Consiliul Local și semnat de primarul comunei.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Consiliul Local al Comunei de solicitând admiterea recursului în principal în sensul casării sentinței atacate, iar în subsidiar în sensul modificării în totalitate a sentinței atacate și constatarea nelegalității actului administrativ contestat.

În dezvoltarea motivelor de recurs critică mențiunea instanței de fond în sensul că hotărârea a fost pronunțată cu drept de recurs în termen de 48 de ore de la data pronunțării, considerând această împrejurare ca o eroare din partea instanței.

În conformitate cu prevederile art.4 alin.3 din Legea nr.544/2004 astfel cum a fost modificată prin pct.5 al art.1 din Legea nr.262/19.07.2007 publicată în Of.nr.510/30.07.2007, soluția instanței de contencios administrativ este supusă recursului care se declară în termen de 5 zile de la comunicare și se judecă de urgență și cu precădere.

Față de acest aspect, solicită să se constate că și în prezent se află în termenul de recurs, având în vedere că nu s-a efectuat comunicarea sentinței și de altfel art.4 alin.3 din Legea nr.544/2004 care stabilea un termen de recurs de 48 de ore de la pronunțare ori de la comunicare a fost declarat neconstituțional.

În ce privește nelegalitatea actului adițional la contractul de execuție lucrări nr.2/2004 susține că fostul primar al comunei de nu a avut acordul, împuternicirea sau avizul din partea autorității contractante, în speță Consiliul Local, astfel că solicită nulitatea absolută a acestui act adițional.

Chiar dacă actul adițional la care se face referire a fost semnat de către primarul comunei, acesta nu a fost mandatat pentru această împrejurare de către autoritatea contractantă - parte contractantă Consiliul Local, neexistând documentație tehnică în acest sens și nici suma actului adițional nu a fost prinsă în buget.

Având în vedere cele expuse, se poate ajunge la concluzia că doar Consiliul Local avea putere și drept de dispoziție în vederea încheierii unui eventual act adițional și nu primarul, care era un simplu reprezentat al autorității contractante, respectiv un executant.

Actul adițional la care se face referire încalcă principiile liberei concurențe și eficiența utilizării fondurilor publice prevăzute de art.2 lit.a și b din nr.OUG60/2001.

Obiectul actului adițional avut în vedere era acela de închiriere conform cap.II pct.1, respectiv executantul se obliga să pună la dispoziția Consiliului Local utilaje pentru lucrări drumuri, excavator, cilindru compresor, autogreder, pentru executarea lucrărilor de reparații drumuri, însă executarea acestor lucrări a fost contractată prin contractul de achiziție publică de lucrări nr.2/2004, lucrări în valoare de 274.337.365 ROL și plătite integral.

Pârâta nu se poate apăra invocând că ar fi fost de bună credință la încheierea acestui act, deoarece necunoașterea legii nu scuză pe nimeni.

Principalele prevederi pe care le încalcă acest act adițional sunt cele consacrate în cazul art.9 și 10 din nr.OUG60/2001 și niciuna dintre aceste proceduri nu a fost respectată.

În drept invocă art.304 pct.5, 7, 8, 9, art.102 alin.2 Cod pr.civilă, art.4 alin.3 din Legea nr.554/2004.

Analizând recursul formulat sub aspectul motivelor invocate, se consideră că acesta este fondat pentru motivele ce urmează a fi mai expuse.

În ce privește primul motiv de critică cu privire la termenul de recurs se constată că într-adevăr prima instanță în mod greșit a specificat termenul de recurs de 48 de ore de la pronunțare, întrucât în baza art.4 alin.3 din Legea nr.554/2004 astfel cum a fost modificată prin pct.5 al art.1 din Legea nr.262/19.07.2007, acest termen este de 5 zile de la comunicare.

Recurenta este și în prezent în termenul de recurs, întrucât nu i-a fost comunicată sentința și recursul fiind depus la data de 18.06.2008 instanța urmează să admită cererea de repunere în termenul de recurs.

În ce privesc criticile pe fond privitoare la actul adițional se reține că atât contractul de execuție de lucrări nr.2/2004, cât și actul adițional, ambele semnate de primarul comunei la data respectivă, reprezintă acordul de voință a două părți.

Într-adevăr Legea nr.554/2004 asimilează actelor administrative și contractele de execuție lucrări de interes public și achizițiile publice, însă actelor administrative în general și nu actelor administrative unilaterale.

Așadar fiind vorba despre un acord de voință nu se poate discuta că sunt asimilate actelor administrative unilaterale contractele administrative / contracte de achiziție publică / contracte privind executarea lucrărilor de interes public și nici de identificare a noțiunilor juridice, adică a noțiunii de act administrativ unilateral cu cea de act administrativ / contract execuție lucrări.

Potrivit art.3 lit.b din nr.OUG60/2001 astfel cum a fost modificat prin Legea nr.212/2002 publicată în Of.nr.331/17.05.2002, contractul de achiziție publică este un contract cu titlu oneros încheiat în formă scrisă între autoritatea contractantă și contractant.

Spre deosebire de contract, actul administrativ unilateral este emis fără participarea sau consimțământul subiectelor de drept cărora li se adresează.

Actul administrativ unilateral este executat prin puterea publică, pe când contractul, fie el și de achiziție publică, prin voința părților.

De asemenea, contractul de achiziție publică produce efecte numai între părțile contractante potrivit principiului forței obligatorii a contractului. În schimb, actul administrativ unilateral produce efecte juridice cu caracter general și impersonal sau numai asupra serviciului public sau particularului.

Din cele prezentate reiese clar că nu se poate considera actul adițional la contractul de execuție de lucrări nr.2/2004 ca fiind un act administrativ unilateral și prin urmare acesta nu se supune dispozițiilor art.4 din Legea nr.554/2004. Astfel, excepția de nelegalitate invocată în cauză nu poate fi admisă.

De altfel, Legea nr.554/2004 cu modificările și completările ulterioare prevede că se poate cere anularea unui contract administrativ în termen de 6 luni de la data încheierii procesului verbal de finalizare a procedurii concilierii. În speță, Primăria Comunei de și Primarul comunei au fost invitați la conciliere în data de 28.02.2005, însă din partea acestora nu s-a prezentat nimeni. În acest sens a fost încheiat procesul verbal din 28.02.2005. De asemenea, societatea intimată a mai încercat o conciliere cu Primăria Comunei de prin intermediul primarului în luna august 2006.

Prin adresa nr.-2803/11.08.2006 Primarul Comunei de a fost de acord cu concilierea, cu atât mai mult cu cât subscrisa a precizat că în schimbul plății contravalorii facturilor menționate anterior este dispusă să renunțe la penalități.

Față de cele de mai sus, nefiind întrunite nici una din împrejurările de drept prevăzute de art.304 pct.5, 7, 8, 9 și nici art.102 alin.2 Cod pr.civilă, recursul urmează să fie respins.

(continuarea deciziei civile nr.885/03.09.2008)

*

Pentru aceste motive,
În numele legii,

DECIDE:

Admite cererea privind repunerea în termenul de recurs.

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI DE împotriva sentinței civile nr.757/CA/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi 03 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.

Dact.

2 ex./20.10.2008

Jud.fond -,

Președinte:Gabriela Costinaș
Judecători:Gabriela Costinaș, Ioan Cibu, Iosif Morcan

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Excepție nelegalitate act administrativ. Decizia 885/2008. Curtea de Apel Alba Iulia