Litigii curtea de conturi (legea nr.94/1992). Decizia 1184/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV Șl FISCAL DOSAR NR--29.06-2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 1184
Ședința publică din 22 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Diana Duma
JUDECĂTOR 2: Răzvan Patru
JUDECĂTOR 3: Maria Cornelia
GREFIER: -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta recurentă Curtea de Conturi a României împotriva sentinței civile nr. 503/CA/04.05.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați G -, loțcov, G, -, R, losif, și intimata Unitatea Administrativ Teritorială a Orașului D - Consiliul Local D, având ca obiect litigii Curtea de Conturi.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă în reprezentarea reclamantei recurente, avocat în reprezentarea pârâților intimați și consilier juridic în reprezentarea pârâtului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar de către pârâtele intimate Unitatea Administrativ Teritorială a Orașului D - Consiliul Local D, concluzii scrise și nemaifiind formulate alte cereri, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea recursului.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței civile recurate, în sensul admiterii pe fond a acțiunii introductive, respectiv a încheierii nr. 42/25.07.2008 a Camere de Conturi a Județului
Reprezentanta pârâților intimați solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei Unitatea Administrativ Teritorială a Orașului D, având cuvântul solicită, respingerea recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de fata, constata următoarele: Prin încheierea nr.42/25.07.2008, Completul din cadrul Camerei de Conturi T, constituit potrivit art.31 al.2 din nr.94/1992, rep.in 2002, sesizează Tribunalul Timiș in vederea stabilirii răspunderii juridice fata de parații: G -, loțcov, G, -,R, pentru un prejudiciu adus bugetului privat al Statului R pentru fapte cauzatoare de prejudicii si dobânzi comise in dauna bugetului unității administrative teritoriale ale orașului D, constatate si consemnate in raportul de control sub nr.S 327/05.11.2007, înregistrat la unitatea verificata sub nr.S 2925/31.10.2007.
De asemenea completul solicită și stabilirea răspunderii juridice și dispunerii readucerii terenurilor la starea inițială, prin constatarea nulității tuturor actelor în baza cărora s-a efectuat înscrierea în extrasele CF eliberate proprietarilor de imobile referitoare la înscrierea dreptului de proprietate pentru terenurile înstrăinate cu încălcarea legii, ținând cont și de dispozițiile Legii nr. 18/19.02.1991, republicată, actualizată, a fondului funciar, așa cum a fost completată de Legea nr. 169/27.10.1997.
Prin sentința civilă nr. 503/CA/04.05.2009, Tribunalul Timișa respins acțiunea.
În motivarea sentinței referitor la excepția invocată de către pârâți, instanța a respins excepția tardivității, întrucât în speță, este în discuție stabilirea răspunderii civile delictuale a pârâților fundamentată pedisp.art.998și urm. Cod civil, adică disp.554/2004 nu își găsesc aplicare în speță.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut faptul că, Legea nr.94/1992, republicată în 2002, privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi a României stabilește obiectul și fixează competența instanței de judecată la litigii privind abateri financiare prevăzute de art.40-43 printre care nu se regăsesc și competența în materia anulării înscrisurilor care au stat la baza înscrisurilor în cartea funciară a drepturilor de proprietate, aceste litigii intrând în sfera competențelor altor instanțe de judecată, motiv pentru care, instanța va respinge acest capăt de cerere.
Se menționează că Legea nr. 18/1991, rep, actualizată a fondului funciar, așa cum a fost completată de Legea nr.169/27.10.2007 la art.lll prevede " (1) Sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor legislației civile aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991: a) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor fizice care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri; 2) nulitatea poate fi invocată de primar, prefect, procuror și de alte persoane care justifică un interes legitim, iar soluționarea cererilor este de competența instanțelor judecătorești de drept comun, care au plenitudine de jurisdicție.
Referitor la antrena răspunderii civile delictuale în sarcina pârâților: G -, loțcov, G,. -,R,., instanța reține următoarele:
Conform art.3 al.3 din Constituție, teritoriul României este organizat în unități administrativ-teritoriale sub forma de comune, orașe și județe, iar potrivit art. 18 din nr.215/2001, unele orașe pot fi declarate municipii în condițiile legii.
În considerentele sentinței s-a menționat că aceste unități administrativ-teritoriale au personalitate juridică, iar în calitate de persoane juridice civile au în proprietate bunuri din domeniul privat, iar în calitate de persoane juridice de drept public, ele sunt proprietare ale bunurilor din domeniul public de interes local. Unitățile administrativ-teritoriale au organe proprii de conducere care se ocupă de soluționarea problemelor de interes local, acestea fiind comisiile locale ca autorități deliberative și primarii ca autorități executive. Art.7 al.2 din nr.215/2001, rep, privind administrația publică locală recunoașterea autorităților publice locale dreptul de a gestiona sub proprie responsabilitate a resurselor care aparțin unităților administrativ teritoriale, atribuțiile principale fiind prevăzute la art. 38 al.2 din lege, adică, consiliile locale ca autorități deliberative ale administrației publice prin care se realizează autonomia locală au competență materială generală în rezolvarea problemelor unităților administrativ teritoriale pe care le reprezintă. în exercitarea atribuțiilor conferite prin lege-art.38- consiliile locale adoptă hotărâri, de regulă cu votul majorității consilierilor prezenți la ședință, excepție făcând adoptarea bugetului local și stabilirea de impozite și taxe locale pentru care legea prevede majoritatea absolută. Procedura de adoptare sau emitere a actelor administrative de autoritate, cunoaște trei faze: a) procedura prealabilă; b) procedura concomitentă și c) procedura posterioară.
Astfel, prima fază cuprinde întocmirea unor acte pregătitoare și săvârșirea unor operațiuni tehnice materiale de către funcționari publici ai organului care adoptă actul administrativ de autoritate, categorie din care fac parte propunerile, referatele, analize, schițe, avize, acorduri, etc.
Se arată că faza a doua sau procedura concomitentă, constă în deliberarea membrilor organului care îl adoptă și în adoptarea actului care trebuie să fie ștampilat, dat numărul de ordine și menționată ziua, luna și anul.
În sfârșit, tribunalul arată că procedura posterioară adoptării sau emiterii actelor administrative de autoritate constă în îndeplinirea formelor de aducere la cunoștință generală a actelor cu caracter normativ și a celor interesați, în cazul celor individuale.
Pornind de la aceste principii care stau la baza administrației publice locale în ceea ce privește adoptarea sau emiterea actului administrativ de autoritate, Consiliul Local al orașului D în ședința din 25.05.2004, adoptă hotărârea nr.33 prin care se statuează: art.1 "se aprobă atribuirea în proprietate,în mod gratuit a întregii suprafețe de teren existente în extrasele de Carte Funciară și care sunt aferente imobilelor cumpărate de către cetățeni conform Legii nr. 112/1995"
Apoi, legalitatea și oportunitatea HCL D nr.33/24.05.2004, a fost supusă controlului de către instituția Prefectului Jud.T, conform nr.215/2001, rep, și nu s-a constatat că respectivul act administrativ de autoritate adoptat de Consiliul Local D, nu corespunde cu scopul legii sau cu interesul public urmărit de lege.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Curtea de Conturi a României reprezentat de Camera de Conturi T - Direcția de Control Financiar Ulterior
În motivarea recursului se arată că sentința instanței de fond prin care s-a respins acțiunea introductivă, este dată cu aplicarea greșită a prevederilor Legii nr.112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinație de locuințe trecute în proprietatea statului și a Legii nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, astfel:
Instanța de fond a reținut ca întemeiate susținerile pârâților privind legalitatea înstrăinării terenului prin atribuirea cu titlu gratuit suprafeței de 60.516,07 mp. Teren aflat în proprietatea privată a statului.
Recurenta precizează faptul că instanța de fond, la pronunțarea sentinței recurate, nu a luat în considerare următoarele aspecte:
Atribuirea cu titlu gratuit a suprafeței de teren de 60.517,07 mp. nu se încadrează în prevederile art. 26 aliniatul 3 din Legea nr. 112/1995 și nici în dispozițiile art. 2, art. 4, art. 6 aliniatul 1 din Legea nr. 213/1998, conform cărora:
-Art. 26 aliniatul 3 "Suprafețele de teren reluate de stat sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22 decembrie 1989, în posesia acestora și care depășesc suprafața aferentă construcțiilor, rămân în proprietatea statului".
Art. 4" Statul sau unitățile administrativ teritoriale exercită posesia, folosința și dispoziția asupra bunurilor care alcătuiesc domeniul public, în limitele și în condițiile legii".
Art. 4 "Domeniul privat al statului sau al unităților administrativ -teritoriale este alcătuit din bunuri aflate în proprietatea lor și care nu fac parte din domeniul public".
Art. 6 aliniatul 1 " parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ - teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat".
Or, în cauza dedusă judecății se arată că este vorba de o suprafață de teren ce s-a aflat în proprietatea privată a Statului R, iar înstrăinarea de către Consiliul Local al Comunei D prin atribuirea gratuită nu are temei legal.
De asemenea, arată faptul că, Consiliul Local al Comunei D nu a fost împuternicit în mod expres sau tacit de proprietarul tabular (Statul Român) să înstrăineze prin atribuire gratuită terenul în suprafață de 60.516,07 mp.
Pe lângă bunurile care constituie domeniul public, atât statul cât și unitatea administrativ teritorială, au în proprietate așa - zisul domeniu privat, care include bunurile ce nu alcătuiesc domeniul lor public și care se supun normelor de drept comun, dacă legea nu prevede altfel.
Pe cale de consecință, trebuie făcută distincția între domeniul public și privat al statului și domeniul public și privat al unităților administrativ teritoriale.
Statul și unitățile administrativ teritoriale sunt persoane juridice distincte. Ele apar ca persoane juridice sau morale de drept public în raport cu bunurile din domeniul lor public și ca persoane de drept privat în raport cu bunurile din domeniul lor privat.
Raportând aceste aspecte la speța de față, constată că, entitatea controlată, respectiv Primăria Comunei, a înstrăinat un bun care nu se află în proprietatea ei ci în proprietatea statului.
În drept, își întemeiază prezentul recurs pe dispozițiile art. 304, aliniatul 1 punctul 9 și art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, dispozițiilor art. 26 aliniatul 3 din Legea nr. 112/1995 și nici în dispozițiile art. 2, art, 4, art. 6 aliniatul 1 din Legea nr. 213/1998, art. 1 - 4 din nr.OUG 117/2003 privind preluarea activității jurisdicționale și a personalului instanțelor Curții de Conturi de către instanțele judecătorești, cu modificările și completările ulterioare, art. 31 raportat la art. 71 aliniatul 2 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată cu modificările și completările ulterioare, aflate în vigoare la data introducerii cererii.
Legal citați, pârâții au depus concluzii scrise.
Analizând recursul de față, prin prisma motivelor invocate de către recurentă și a dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă, văzând și înscrisurile depuse la dosarul cauzei,Curtea de Apel constată următoarele:
Prezentul litigiu are ca obiect sesizarea Tribunalului Timiș de către Curtea de Conturi a României în vederea stabilirii răspunderii juridice pârâților pentru un prejudiciu în cuantum de 4.249.044,9 RON adus bugetului privat al Statului Român.
Curtea de Conturi a României a imputat pârâților, prin actul de sesizare a instanței, înstrăinarea ilegală cu titlu gratuit a imobilelor proprietatea Statului Român în suprafața totală de 60.517,07 mp în baza Hotărârii Consiliului Local al Comunei D nr.33/24.05.2004.
Curtea observă că hotărârea Consiliului Local D nr.33/24.05.2004 prevede, la articolul 1:
"se aprobă atribuirea în proprietate,în mod gratuit a întregii suprafețe de teren existente în extrasele de Carte Funciară și care sunt aferente imobilelor cumpărate de către cetățeni conform Legii nr. 112/1995"
La articolul 2 se prevede că "împărțirea terenului la imobilele care sunt compuse din mai multe apartamente după dezmembrare și apartamentare, se va face pe cheltuiala celor interesațp
În executarea acestei hotărâri, au fost atribuite cu titlu gratuit terenuri suprafață totală de 60.517,07 mp proprietarilor imobilelor cumpărate în baza Legii nr. 112/1995.
Curtea de Conturi a României a apreciat ca fiind ilegală înstrăinarea cu titlu gratuit a suprafețelor de teren respective, suprafețe de teren aflate în proprietatea Statului Român, în condițiile în care nici consilierii locali și nici primarul Comunei nu au fost împuterniciți să efectueze o astfel de atribuire de terenuri cu titlu gratuit.
Examinând legalitatea atribuirii cu titlu gratuit a terenurilor respective, Curtea constată că terenurile respective au fost atribuite de Consiliul Local în temeiul Legii nr. 112/1995, pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului.
Curtea amintește că Legea nr. 112/1995 a fost primul act normativ care a reglementat procedura de restituire către foștii proprietari a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului.
În acest context, Legea nr. 112/1995 a prevăzut, în art. 9, și posibilitatea pentru chiriașii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora de a opta, după expirarea termenului în care foștii proprietari puteau solicita restituirea imobilului, pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrală sau în rate a prețului.
Curtea observă că, potrivit art. 21 din Legea nr. 112/1995, "o dată cu restituirea în natură și dobândirea dreptului de proprietate asupra apartamentelor se dobândește și dreptul de proprietate asupra terenurilor aferente, așa cum au fost determinate la data trecerii în proprietatea statului, cu excepția suprafețelor ocupate și aferente altor construcții și dotări edilitare realizate, cu aprobări legale, după această dată".
Curtea de Conturi a României a invocat însă dispozițiile art.26 alin. 3 din Legea nr. 112/1995, conform cărora "suprafețele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22 decembrie 1989 în posesia acestora și care depășesc suprafața aferentă construcțiilor, rămân în proprietatea stătuIu
În această privință, Curtea precizează că art. 21 din Legea nr. 112/1995 permite dobândirea, o dată cu proprietatea asupra apartamentului, și a dreptului de proprietate asupra terenurilor aferente, "așa cum au fost determinate la data trecerii în proprietatea statuluf. Din această reglementare rezultă că prin terenuri aferente se înțelege acea suprafață de teren care a intrat în proprietatea Statului Român o dată cu preluarea proprietății asupra construcției, nefiind, așadar, vorba numai de suprafața pe care este amplasată clădirea.
În privința competenței Consiliului Local al Comunei de a atribuire a acestor suprafețe de teren, Curtea remarcă faptul că Legea nr. 112/1995 stabilea competența autorităților locale de a înstrăina către chiriași apartamentele proprietate a Statului Român și care nu au fost restituite foștilor proprietari, astfel cum rezultă și din dispozițiile art. 33 alin. 1 din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995, aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 20 din 17 ianuarie 1996, republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 27 din 18 februarie 1997, text conform căruia "vânzarea apartamentelor în condițiile Legii nr. 112/1995 se face de către societățile comerciale și/sau unitățile specializate în vânzarea locuințelor sau care administrează locuințele, existente la data intrării în vigoare a legii".
În privința titularului dreptului de proprietate asupra terenurilor în litigiu, Curtea amintește că, potrivit art. 36 alin. 1 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, "terenurile aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localitățilorși care sunt în administrarea primăriilor,la data prezentei legi, trec în proprietatea comunelor, orașelor sau a municipiilor,urmând regimul juridic al terenurilor prevăzute la art. 26".
În raport cu aceste reglementări legale, Curtea reține că terenurile în litigiu au fost transmise în proprietatea Comunei D de la data intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991, astfel încât nu se poate reține existența unui prejudiciu adus Statului Român prin înstrăinarea acestor terenuri prin hotărârea Consiliului Local al Comunei
În ceea ce privește dispozițiile invocate de Curtea de Conturi a României - art. 2, 4 și 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia - Curtea reține că acestea nu sunt incidente în cauză.
Curtea precizează că Legea nr. 213 din 17 noiembrie 1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998, fiind ulterior modificată prin:
- Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 206/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 713/2001;
- Legea nr. 241/2003.
Art. 2 din Legea nr. 213/1998 prevede că "statul sau unitățile administrativ-teritoriale exercită posesia, folosința și dispoziția asupra bunurilor care alcătuiesc domeniul public, în limitele și în condițiile legii.
Conform art. 4 din Legea nr. 213/1998, "domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale este alcătuit din bunuri aflate în proprietatea lor și care nu fac parte din domeniul public. Asupra acestor bunuri statul sau unitățile administrativ-teritoriale au drept de proprietate privată".
Totodată, potrivit art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998, "fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.
Curtea nu observă nici o neconcordanță între aceste texte legale și dispozițiile art. 36 alin. 1 din Legea fondului funciar nr. 18/1991. Articolul 2 din Legea nr. 213/1998 este un text cu caracter general, iar art. 4 din Legea nr. 213/1998 delimitează domeniul privat de domeniul public al statului, respectiv al unității administrativ-teritoriale, în timp ce art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998 consacră principiul conform căruia numai bunurile care au intrat în proprietatea statului cu respectarea dispozițiilor legale fac parte din domeniul public sau privat al acestuia.
În raport cu aceste constatări, Curtea reține caracterul nefondat al susținerilor recurentei referitoare la înstrăinarea de către pârâți a unor terenuri proprietatea Statului Român. Curtea reținând că terenurile respective au trecut în proprietatea Comunei D de la data intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991, iar art. 21 din Legea nr. 112/1995 autorizează înstrăinarea acestor terenuri către persoanele - foști chiriași - care au beneficiat de dispozițiile Legii nr. 112/1995 și au optat pentru cumpărarea apartamentelor ce nu au fost restituite foștilor proprietari deposedați de Statul Român înainte de 22.12.2009.
Având în vedere cele arătate anterior, Curtea reține caracterul nefondat al recursului Curții de Conturi a României, recurs întemeiat pe ideea că terenurile în litigiu erau proprietatea Statului Român.
Prin urmare, Curtea apreciază că soluția Tribunalului Timiș este temeinică și legală, recursul formulat de Curtea de Conturi a României urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă.
Curtea va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanta Camera de Conturi T cu sediul în T, Bv. nr.8, în contradictoriu cu intimații G - din D,-,jud. T, loțcov din D,-,jud.T, G din D, str.- -,.17,.7,jud.T, din D,-,jud.T, din D,-, jud.T, - din D,-, jud.T, R din D,- jud.T, din D, str.- cel M, -.11,jud.T, din localitatea,nr.223,jud.T, din D,-,jud.T, din D, str.-.M-.5,nr.6,jud.T, din D,-,jud.T, din D,-,jud.T, din D,-, jud.T, Orașul D și Consiliul Local al orașului D împotriva sentinței civile nr.503/.05.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș -Secția comercială și de contencios administrativ în dosar nr-
la act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22 octombrie 2009
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
-
Red./28.10.2009
Tehnodact /2 ex./28.10.2009
Prima instanță: Tribunalul Timiș Judecător
Președinte:Diana DumaJudecători:Diana Duma, Răzvan Patru, Maria Cornelia
