Litigii curtea de conturi (legea nr.94/1992). Decizia 2/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ nr. 2.699/2008

Ședința publică de la 19 noiembrie 2008

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Mirela Budiu

JUDECĂTOR 2: Simona Hajjar AL -

JUDECĂTOR 3: Floarea Tămaș

GREFIER: - -

S-a luat spre examinare recursul declarat de către CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI împotriva sentinței civile nr. 1854/2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr- în contradictoriu cu reclamanții, -, -, având ca obiect litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992).

La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de la plata taxelor de timbru și a timbrului judiciar în conformitate cu dispozițiile art. 17 din Legea nr. 146/1997.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2.pr.civ. recursul este declarat în termen.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 316, 298 și 137.pr.civ. invocă excepția inadmisibilității recursului din perspectiva faptului că recurenta nu este titulara actului de sesizare a instanței și ca atare nu a fost parte în fața instanței de fond, respectiv Tribunalul Maramureș, și reține cauza spre pronunțare prin prisma acestei excepții.

CURTEA:

Prin sentința civilă nr. 1.854 din 25 august 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș a fost respinsă încheierea de sesizare nr. 33/07.05.2008 a CURȚII DE CONTURI A ROMÂNIEI - CAMERA DE CONTURI M, împotriva pârâților:, -, -, și .

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin încheierea de sesizare nr. 33 din 07.05.2008 CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI - CAMERA DE CONTURI Mas olicitat admiterea încheierii de sesizare, obligarea pârâților, la plata în solidar către bugetul SMa sumei de 7.729 lei reprezentând cheltuieli de personal acordate nelegal și plăți către bugetele publice precum și a folosului nerealizat ce se va calcula de la data producerii pagubei (6.11.2007) până la data recuperării integrale a acesteia, cu dobânda de refinanțare a de la data pronunțării sentinței, până la data controlului, folosul nerealizat calculat fiind de 100 lei; obligarea pârâților, și, la plata în solidar către bugetul SMa sumei de 47.194 lei reprezentând cheltuieli de personal acordate nelegal și plăți către bugetele publice, precum și a folosului nerealizat ce se va calcula de la data producerii pagubei (6.11.2007) și până la data pronunțării sentinței, până la data controlului, folosul nerealizat calculat fiind de 492 lei; obligarea pârâților, și la plata în solidar către bugetul SMa sumei de 46.673 lei reprezentând cheltuieli de personal acordate nelegal și plăți către bugetele publice, precum și a folosului nerealizat ce se va calcula de la data producerii pagubei (6.12.2007) și până la data recuperării integrale a acesteia, cu dobânda de refinanțare a de la data pronunțării sentinței, până la data controlului, folosul nerealizat calculat fiind de 436 lei; obligarea pârâților, și la plata în solidar către bugetul SMa sumei de 14.138 lei reprezentând cheltuieli de personal acordate nelegal și plăți către bugetele publice, precum și a folosului nerealizat ce se va calcula de la data producerii pagubei (6.11.2007) și până la data pronunțării sentinței, până la data controlului, folosul nerealizat calculat fiind de 147 lei; obligarea pârâților, și la plata în solidar către bugetul SMa sumei de 26.945 lei reprezentând cheltuieli de personal acordate nelegal și plăți către bugetele publice, precum și a folosului nerealizat ce se va calcula de la data producerii pagubei (6.11.2007) și până la data recuperării integrale a acesteia, cu dobânda de refinanțare a de la data pronunțării sentinței, până la data controlului, folosul nerealizat calculat fiind de 280 lei; obligarea pârâților, și la plata în solidar către bugetul SMa sumei de 47.854 lei reprezentând cheltuieli de personal acordate nelegal și plăți către bugetele publice, precum și a folosului nerealizat ce se va calcula de la data producerii pagubei (6.11.2007) și până la data recuperării integrale a acesteia, cu dobânda de refinanțare a de la data pronunțării sentinței, până la data controlului, folosul nerealizat calculat fiind de 498 lei; obligarea pârâților, și la plata în solidar către bugetul SMa sumei de 10.333 lei reprezentând cheltuieli de personal acordate nelegal și plăți către bugetele publice, precum și a folosului nerealizat ce se va calcula de la data producerii pagubei (6.11.2007) și până la data recuperării integrale a acesteia, cu dobânda de refinanțare a de la data pronunțării sentinței, până la data controlului, folosul nerealizat calculat fiind de 107 lei; obligarea pârâților, și la plata în solidar către bugetul SMa sumei de 13.776 lei reprezentând cheltuieli de personal acordate nelegal și plăți către bugetele publice, precum și a folosului nerealizat ce se va calcula de la data producerii pagubei (6.11.2007) și până la data recuperării integrale a acesteia, cu dobânda de refinanțare a de la data pronunțării sentinței, până la data controlului, folosul nerealizat calculat fiind de 143 lei; obligarea pârâților, și la plata în solidar către bugetul SMa sumei de 3.655 lei reprezentând cheltuieli de personal acordate nelegal și plăți către bugetele publice, precum și a folosului nerealizat ce se va calcula de la data producerii pagubei (6.12.2007) și până la data recuperării integrale a acesteia, cu dobânda de refinanțare a de la data pronunțării sentinței, până la data controlului, folosul nerealizat calculat fiind de 38 lei; obligarea pârâților, și la plata în solidar către bugetul SMa sumei de 11.957 lei reprezentând cheltuieli de personal acordate nelegal și plăți către bugetele publice, precum și a folosului nerealizat ce se va calcula de la data producerii pagubei (6.11.2007) și până la data recuperării integrale a acesteia, cu dobânda de refinanțare a de la data pronunțării sentinței, până la data controlului, folosul nerealizat calculat fiind de 124 lei; obligarea pârâților, și la plata în solidar către bugetul SMa sumei de 8.042 lei reprezentând cheltuieli de personal acordate nelegal și plăți către bugetele publice, precum și a folosului nerealizat ce se va calcula de la data producerii pagubei (6.11.2007) și până la data recuperării integrale a acesteia, cu dobânda de refinanțare a de la data pronunțării sentinței, până la data controlului, folosul nerealizat calculat fiind de 84 lei; obligarea pârâților, și la plata în solidar către bugetul SMa sumei de 7.613 lei reprezentând cheltuieli de personal acordate nelegal și plăți către bugetele publice, precum și a folosului nerealizat ce se va calcula de la data producerii pagubei (6.11.2007) și până la data recuperării integrale a acesteia, cu dobânda de refinanțare a de la data pronunțării sentinței, până la data controlului, folosul nerealizat calculat fiind de 79 lei; obligarea pârâților, și la plata în solidar către bugetul SMa sumei de 8.484 lei reprezentând cheltuieli de personal acordate nelegal și plăți către bugetele publice, precum și a folosului nerealizat ce se va calcula de la data producerii pagubei (6.11.2007) și până la data recuperării integrale a acesteia, cu dobânda de refinanțare a de la data pronunțării sentinței, până la data controlului, folosul nerealizat calculat fiind de 88 lei; obligarea pârâților, și la plata în solidar către bugetul SMa sumei de 6.881 lei reprezentând cheltuieli de personal acordate nelegal și plăți către bugetele publice, precum și a folosului nerealizat ce se va calcula de la data producerii pagubei (6.11.2007) și până la data recuperării integrale a acesteia, cu dobânda de refinanțare a de la data pronunțării sentinței, până la data controlului, folosul nerealizat calculat fiind de 72 lei; obligarea acelorași pârâți la plata cheltuielilor de judecată.

În considerentele încheierii s-a reținut că este nelegală plata sumei de 258.272 lei, reprezentând diferențe salariale acordate pe perioada 01.01. - 17.07.2007 personalului didactic cu grad didactic I, ca urmare majorării cu 10 % a coeficienților de multiplicare prin Legea nr. 220/4.07.2007 de aprobare a nr.OG 11/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului didactic din învățământ, salarizat potrivit Legii nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic.

Se susține că Legea nr. 220/2007 a apărut în Monitorul Oficial al României în data de 17 iulie 2007, iar în cuprinsul ei nu se specifică aplicarea retroactivă a acesteia, potrivit art. 78 din Constituția României prevederile acesteia intră în vigoare la 3 zile după publicare.

Examinând cererea și implicit încheierea de sesizare, instanța a reținut următoarele:

Prin adoptarea Ordonanței nr. 11/2007, sunt stabilite creșterile salariale pentru anul 2007 pentru personalul didactic din învățământ, salarizat potrivit Legii nr. 128/1997, privind Statutul personalului didactic. Actul normativ prevede valoarea coeficientului de multiplicare pentru cele trei etape de creșteri salariale din cursul anului 2007, precum și coeficienții de multiplicare detaliați pe grade didactice, vechime în învățământ și funcție didactică.

Potrivit art. 9 prevederile ordonanței se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2007.

Ordonanța nr. 11/2007 a fost aprobată prin Legea 220/04.078.2007. Prin legea de aprobare s-au adus modificări coeficienților de multiplicare.

În situația de față s-a pus problema dacă coeficienții de multiplicare, astfel cum au fost modificați prin Legea nr. 220/2007, se aplică de la 1 ianuarie 2007, fără să se aducă atingere principiului neretroactivității legii prevăzut de art. 2, alin. 2 și art. 15 din Constituția României.

Din acest punct de vedere, instanța de fond a considerat că dispozițiile modificatoare ale coeficienților de multiplicare, detaliați pe grade didactice, vechime în învățământ și funcție didactică din Legea de aprobare nr. 220/2007 se încorporează în actul de bază, OG11/2007, identificându-se cu acesta, de la data intrării lor în vigoare, respectiv 1 ianuarie 2007, conform art. 9 din ordonanță.

Articolul 9, privind termenul de la care se operează creșterile salariale, nu a suferit modificări.

În consecință, raportat la dispozițiile art. 11 alin. 2 din Legea 24/2000, Ordonanța nr. 11/2007, astfel cum a fost modificată, trebuie aplicată de la data stabilită în cuprinsul său, prin art. 9 și nu de la data de 20 iulie 2007.

Pentru aceste considerente încheierea de sesizare a fost respinsă potrivit dispozitivului.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul admiterii încheierii de sesizare și a obligării pârâților la plata sumelor detaliate conform celor de mai sus.

În dezvoltarea motivelor de modificare, se relevă că tribunalul a făcut o greșită aplicare a textelor legale incidente speței, întrucât a încălcate principiul neretroactivității legii, creșterile salariale trebuind a fi aplicate doar începând cu data de 20.07.2007.

La termenul de astăzi, Curtea a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității recursului declarat de către Curtea de Conturi a României, care va fi admisă pentru următoarele considerente:

Demersul judiciar al reclamantei s-a întemeiat în drept pe prev. art. 30 și 31 din Legea nr. 94/1992, cu luarea în considerare a modificărilor substanțiale adoptate prin Legea nr. 77/2002, solicitându-se obligarea în solidar a pârâților la plata sumelor cu care a fost prejudiciat bugetul statului, constând în creșterile salariale acordate personalului din învățământ, încheierea de sesizare fiind emisă de către Direcția de Control Financiar Ulterior a Camerei de Conturi

Acesta este cadrul procesual fixat de către reclamantă, pe parcursul judecății cauzei în primă instanță fiind citată Curtea de Conturi a României-Camera de Conturi M, Direcția de Control Financiar, de la sediul situat în municipiul B M, această mențiune apărând și în dispozitivul sentinței recurate.

Această parte nu și-a delegat reprezentant în instanță și nici nu a depus la dosar vreo poziție procesuală prin care să fi invocat lipsa capacității sale procesuale de folosință, dedusă din împrejurarea că această instituție nu are personalitate juridică sau faptul că este reprezentată în litigiile aflate pe rolul instanțelor de judecată de către Curtea de Conturi a României, solicitând citarea acesteia, în calitate de mandatar și comunicarea către Caî ntâmpinării depuse de către pârâți.

Acestea sunt premisele de la care a pornit instanța în analizarea admisibilității prezentei căi de atac, considerându-se că nu poate fi reținută nici împrejurarea că recurenta ar fi acționat în calitate de reprezentant legal al emitentului actului de sesizare, chiar dacă Curtea de Conturi a României este o singură instituție, care își exercită funcțiile prin camerele de conturi județene.

După cum s-a arătat în doctrină, calitatea procesuală presupune existența unei identități între reclamant și cel care este titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății, precum și între pârât și cel obligat în același raport juridic.

Instanța de control judiciar trebuie să stabilească, în privința calității procesuale a părților, dacă acestea au participat la judecata în primă instanță, pentru că numai persoanele care au fost părți în proces au calitatea de a declara recurs împotriva hotărârii de fond.

În privința altor subiecte de drept care nu au fost părți în proces la fond, s-a reținut că nu au calitatea de a declara recurs împotriva unei hotărâri care a soluționat un litigiu între alte persoane și care, în aceste condiții, nu le este opozabilă.

S-a concluzionat în sensul în care dispozițiile legale care reglementează căile de atac se referă numai la promovarea lor de către părți, adică de persoanele care au participat la judecata pricinii.

În aceste condiții, recursul nu poate fi interpretat de către instanță în sensul în care recurenta ar fi acționat ca reprezentant legal al emitentului actului de sesizare, întrucât, pe de o parte, nu s-a relevat în susținerea acestei poziții procesuale nici un temei legal care să justifice o astfel de abordare, iar, pe de altă parte, în cererea de recurs nu s-a relevat faptul că recurenta acționează în calitate de reprezentant al reclamantei.

Or, dacă în cererea pe care o face, reprezentantul nu-și arată calitatea, el este presupus că a acționat în nume propriu și nu mai poate pretinde ulterior că lucrează ca mandatar, poziția unanimă a doctrinei fiind în sensul în care, în aceste cazuri, cererea va fi respinsă ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală, de vreme ce reprezentantul nu este titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății, respectiv nu a fost parte în proces la fond.

Coroborând aceste aspecte, rezultă că excepția de inadmisibilitate a recursului, derivând din lipsa calității procesuale active a Curții de Conturi a României, este pe deplin întemeiată, urmând a fi admisă în consecință, având drept urmare respingerea recursului.

Pentru a dispune astfel, s-a luat în considerare și faptul că recurenta nu și-a dezvăluit calitatea de reprezentant al titularei actului de sesizare prin memoriul de recurs formulat, iar susținerile conform cărora aceasta din urmă nu ar avea personalitate juridică nu sunt relevante, cu atât mai mult cu cât situația din speță poate fi asimilată instituției "capacității de drept administrativ".

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI împotriva sentinței civile nr. 1.854 din 25 august 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 19 noiembrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

- - - AL - - - - -

Red.

Dact./2 ex./15.12.2008

Jud.fond:.

Președinte:Mirela Budiu
Judecători:Mirela Budiu, Simona Hajjar, Floarea Tămaș

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigii curtea de conturi (legea nr.94/1992). Decizia 2/2008. Curtea de Apel Cluj