Litigii curtea de conturi (legea nr.94/1992). Decizia 236/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. 5492,-
DECIZIA NR. 236
Ședința publică din data de 12 februarie 2010
PREȘEDINTE: Adriana Florina Secrețeanu
JUDECĂTOR 2: Adrian Remus Ghiculescu
Judecător - - -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorii, domiciliat în,-, județul P, domiciliată în,-, județul P, domiciliat în,-, județul P și, domiciliat în,-, județul P, împotriva deciziei nr.932 din data de 11 iunie 2009 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu reclamanta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, cu sediul în B,--24, sector 1 șiPRIMĂRIA ORAȘULUI, prin primar,cu sediul în, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, au răspuns contestatorii, și, reprezentați de avocat, din cadrul Baroului P, lipsind intimații Curtea de Conturi a României și Primăria orașului.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prezenta contestație în anulare se află la primul termen de judecată, este motivată, prin intermediul serviciului registratură al instanței, intimata Primăria orașului a depus la dosar întâmpinare, purtând viza nr.1972/09.02.2010, prin care a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, iar intimata Curtea de Conturi a României a depus la dosar o cerere, purtând viza nr.2135/10.02.2010, prin care solicită acordarea unui termen de judecată pentru a i se comunica decizia nr.932/2009 a Curții de APEL PLOIEȘTI în ederea formulării apărării, după care:
Avocat având cuvântul pentru contestatori cu privire la cererea de amânare a judecării cauzei formulată de intimata Curtea de Conturi a României, precizează că lasă la aprecierea instanței soluția ce va pronunța.
De asemenea, depune la dosarul cauzei, din partea Primăriei orașului, întâmpinare și completare la întâmpinare.
Curtea respinge cererea de amânare a judecării cauzei formulată de intimata Curtea de Conturi a României, apreciind-o ca fiind neîntemeiată, întrucât aceasta avea posibilitatea de a solicita până la această dată eliberarea unei copii de pe decizia împotriva căreia s-a formulat contestație în anulare și dispune lăsarea cauzei la ordine.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, au răspuns contestatorii, și, reprezentați de avocat, din cadrul Baroului P, lipsind intimații Curtea de Conturi a României și Primăria orașului.
Avocat, pentru contestatori, depune la dosarul cauzei în copie xerox, contractul/acord colectiv de muncă și, având cuvântul, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
Curtea încuviințează la solicitarea contestatorilor, prin apărător, proba cu înscrisuri.
Avocat având cuvântul pentru contestatori, precizează că nu mai are alte cereri de formulat în cauză, solicitând acordarea cuvântului în susținerea contestației în anulare.
Curtea, luând act că nu se formulează alte cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul pentru contestatori critică decizia contestată pentru motivul prevăzut de dispozițiile art.318 Cod procedură civilă, în sensul că instanța nu a analizat motivele de recurs, dezlegarea dată fiind rezultatul unei greșeli materiale.
Susține că, în fapt, prin sentința nr.149/2009, Tribunalul Prahovaa admis în parte sesizarea formulată de reclamanta Curtea de Conturi a României, împotriva pârâților Primăria orașului prin Primar, și, fiind obligată Primăria orașului, prin primar, să vireze la bugetul consolidat al statului, pe destinațiile legale, suma totală de 442.391 lei, pentru plata ajutoarelor prevăzute în contract /acord colectiv de muncă și dobânzi aferente de 31.018 lei, astfel cum sunt acestea identificate la lit. A pct. 1 din dispozitivul încheierii de sesizare nr. 40/1.09.2008.
Totodată, a fost stabilită răspunderea juridică a pârâților, și pentru sumele mai sus menționate și obligați acești pârâți la plata în solidar a acestor sume cota bugetul local și a fost respinsă sesizarea în ceea ce privește lit. A pct. 2 din dispozitivul încheierii de sesizare nr. 40/1.09.2008, ca neîntemeiată.
Au susținut contestatorii că și pe rolul altor instanțe din țară au existat cauze similare, ei fiind singurii care au pierdut un astfel de litigiu, toate celelalte primării având câștig de cauză.
Susțin contestatorii că art.41 Cod fiscal precizează categoriile de venituri supuse impozitului pe venit, printre acestea regăsindu-se la lit.b doar veniturile din salarii, nu și alte venituri rezultate din plata unor drepturi bănești aferente contractului colectiv de muncă și care au ca scop îmbunătățirea condițiilor de muncă a funcționarilor publici.
Sumele plătite salariaților în baza contractului colectiv de muncă și care privesc măsuri pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă a protecției muncii și protecției sociale nu pot fi incluse în categoria drepturilor de natură salarială, nefiind considerată o cheltuială de personal și în consecință, pentru aceste sume nu se datorează nici impozit pe venit și nici contribuții la bugetul asigurărilor sociale de sănătate.
Ajutoarele de sărbători nu sunt considerate venituri impozabile în înțelesul art.42 lit.a din Legea nr.571/2003, care prevede că în înțelesul impozitului pe venit nu sunt impozabile ajutoarele, indemnizațiile și alte forme de sprijin cu destinație specială acordată din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele locale și alte fonduri publice.
În consecință, ajutoarele acordate salariaților primăriei nefiind venituri de natură salarială, acestea nu trebuie luate în calcul la stabilirea impozitului pe venit, a CASS, fondului de șomaj, precum și fondului de risc și accidente datorate de asigurați și angajatori.
Susțin contestatorii că după intrarea în vigoare a Legii nr.217/2008 nu mai poate fi sesizată instanța de judecată în vederea reparării prejudiciilor constatate de către Curtea de Conturi și a angajării răspunderii juridice a persoanelor vinovate de producerea acestora, ci rapoartele se înaintează conducătorilor autorităților publice controlate, care sunt obligați prin lege să ia măsurile necesare în acest sens.
În speța de față, susțin contestatorii, se poate observa că atât sentința de fond cât și decizia Curții de APEL PLOIEȘTI au fost pronunțate ulterior intrării în vigoare a Legii nr.217/2008, astfel că din acel moment instanța de judecată nu se mai putea pronunța asupra unor încheieri ale Curții de Conturi prin care se solicita repararea prejudiciilor constatate de către Curtea de Conturi și angajarea răspunderii juridice a persoanelor vinovate de producerea acestora, dat fiind faptul că legea civilă este de imediată aplicare și ea nu retroactivează, iar acțiunea putea fi respinsă ca inadmisibilă.
Precizează că toate aceste susțineri au fost invocate cu ocazia exercitării recursului declarat în cauză, dar acestea nu au fost analizate de către instanța de recurs la pronunțarea deciziei atacate.
Se solicită admiterea contestației în anulare, anularea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii recursului, modificării în tot a sentinței și respingerii ca neîntemeiată a sesizării formulate de Curtea de Conturi, iar în subsidiar ca inadmisibilă.
CURTEA:
Princontestația în anulareînregistrată pe rolul Curții de APEL PLOIEȘTI la nr. 5492,- din data de 15 ianuarie 2010, contestatorii, și, au solicitat anularea deciziei nr. 932 din 11 iunie 2009 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
În motivarea contestației, contestatorii au arătat că instanța nu a analizat motivele de recurs invocate, iar dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.
Prin sentința nr.149/2009, Tribunalul Prahovaa admis în parte sesizarea formulată de reclamanta Curtea de Conturi a României, fiind obligată Primăria orașului, prin primar, să vireze la bugetul consolidat al statului, pe destinațiile legale, suma totală de 442.391 lei, pentru plata ajutoarelor prevăzute în contract /acord colectiv de muncă și dobânzi aferente de 31.018 lei, astfel cum sunt acestea identificate la lit. A pct. 1 din dispozitivul încheierii de sesizare nr. 40/1.09.2008.
Totodată, a fost stabilită răspunderea juridică a pârâților, și și obligați acești pârâți la plata în solidar a acestor sume către bugetul local.
Au susținut contestatorii că și pe rolul altor instanțe din țară au existat cauze similare, ei fiind singurii care au pierdut un astfel de litigiu, toate celelalte primării având câștig de cauză.
Art. 41 Cod fiscal precizează categoriile de venituri supuse impozitului pe venit, printre acestea regăsindu-se la lit.b doar veniturile din salarii, nu și alte venituri rezultate din plata unor drepturi bănești aferente contractului colectiv de muncă și care au ca scop îmbunătățirea condițiilor de muncă a funcționarilor publici.
Sumele plătite salariaților în baza contractului colectiv de muncă și care privesc măsuri pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă a protecției muncii și protecției sociale nu pot fi incluse în categoria drepturilor de natură salarială, nefiind considerată o cheltuială de personal și în consecință, pentru aceste sume nu se datorează nici impozit pe venit și nici contribuții la bugetul asigurărilor sociale de sănătate. Ajutoarele de sărbători nu sunt considerate venituri impozabile în înțelesul art.42 lit.a din Legea nr.571/2003, care prevede că în înțelesul impozitului pe venit nu sunt impozabile ajutoarele, indemnizațiile și alte forme de sprijin cu destinație specială acordată din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele locale și alte fonduri publice.
În consecință, ajutoarele acordate salariaților primăriei nefiind venituri de natură salarială, acestea nu trebuie luate în calcul la stabilirea impozitului pe venit, a CASS, fondului de șomaj, precum și fondului de risc și accidente datorate de asigurați și angajatori.
Au mai arătat contestatorii că după intrarea în vigoare a Legii nr.217/2008 nu mai poate fi sesizată instanța de judecată în vederea reparării prejudiciilor constatate de către Curtea de Conturi și a angajării răspunderii juridice a persoanelor vinovate de producerea acestora, ci rapoartele se înaintează conducătorilor autorităților publice controlate, care sunt obligați prin lege să ia măsurile necesare în acest sens.
În speța de față, se poate observa că atât sentința de fond cât și decizia Curții de APEL PLOIEȘTI au fost pronunțate ulterior intrării în vigoare a Legii nr.217/2008, astfel că din acel moment instanța de judecată nu se mai putea pronunța asupra unor încheieri ale Curții de Conturi prin care se solicita repararea prejudiciilor constatate de către Curtea de Conturi și angajarea răspunderii juridice a persoanelor vinovate de producerea acestora, dat fiind faptul că legea civilă este de imediată aplicare și ea nu retroactivează, iar acțiunea putea fi respinsă ca inadmisibilă.
Au precizat contestatorii că toate aceste susțineri au fost invocate cu ocazia exercitării recursului declarat în cauză, dar acestea nu au fost analizate de către instanța de recurs la pronunțarea deciziei atacate.
În drept, contestatorii și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă.
A fost atașat dosarul nr-.
Intimata Primăria orașului, prin primar, a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea contestației în anulare.
Examinând contestația în anulare, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea constată că este nefondată, pentru următoarele considerente:
Prin sentința nr.149 din 24 martie 2009, Tribunalul Prahova - Secția Comercială și de Contencios Administrativ II a admis în parte sesizarea formulată de reclamanta Curtea de Conturi a României, împotriva pârâților Primăria orașului prin Primar, și, a obligat Primăria orașului, prin primar, să vireze la bugetul consolidat al statului, pe destinațiile legale, suma totală de 442.391 lei, pentru plata ajutoarelor prevăzute în contract /acord colectiv de muncă și dobânzi aferente de 31.018 lei, astfel cum sunt acestea identificate la lit.A pct. 1 din dispozitivul încheierii de sesizare nr.40/1.09.2008, a stabilit răspunderea juridică a pârâților, și pentru sumele mai sus menționate și au fost obligați acești pârâți la plata în solidar a acestor sume către bugetul local. A respins ca neîntemeiată sesizarea în ceea ce privește lit. A pct. 2 din dispozitivul încheierii de sesizare nr. 40/1.09.2008.
Prin decizia nr.932 din 11 iunie 2009, Curtea de APEL PLOIEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a respins recursul formulat de pârâții, și împotriva sentinței nr.149 din 24 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu reclamanta Curtea de Conturi a României pentru Camera de Conturi a Județului
Împotriva acestei decizii, contestatorii, și au formulat contestație în anulare, în temeiul dispozițiilor art. 318 Cod procedură civilă, invocând faptul că instanța nu a analizat motivele de recurs invocate, iar dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, fără a analiza în mod distinct cele două motive.
Conform dispozițiilor art. 318 (1) Cod procedură civilă,otărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Cu privire la motivul de contestație în anulare constând în faptul că instanța de recurs a omis din greșeală să cerceteze unul din motivele de casare sau de modificare, examinând decizia contestată, Curtea constată că instanța de recurs a cercetat motivele de recurs invocate în cererea de recurs.
Recurenții au susținut în motivarea recursului că instanța de fond a fost sesizată pentru a se constata dacă sumele au fost acordate sau nu în mod nelegal, aceasta a concluzionat că aceste sume trebuiau impozitate, situație care, nu numai că nu a fost invocată de nicio parte, dar este reținută chiar în sesizarea reclamantei și preluat de instanță faptul că aceste impozite datorate statului au fost nu numai stabilite dar și achitate și virate bugetului de stat, așa încât trimiterile făcute de instanța fondului la punctele de vedere ale mai multor instituții ale statului, nu are nicio relevanță.
În considerentele deciziei de recurs, Curtea a reținut, cu privire la nelegalitatea plăților efectuate, că într-adevăr, natura juridică a sumelor plătite angajaților a fost apreciată greșit, fiind considerate venituri neimpozabile odată ce, pe de o parte, potrivit disp.art. 12 alin. 1 din Legea 130/1996, prin contractele colective de muncă încheiate de salariații instituțiilor bugetare nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, iar pe de altă parte, potrivit Legii 19/2000, mai exact a Normelor Metodologice de Aplicare a dispozițiilor acestei legi, prin sintagma "salarii individuale brute realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile reglementate de lege sau prin contractul colectiv de muncă" se înțelege sumele plătite din fondul de salarii, conform legii sau contractelor colective de muncă - așa încât sumele trebuiau impozitate, punct de vedere îmbrățișat de mai multe instituții ale statului cu atribuții în această direcție, printre care chiar și Agenția Națională a Funcționarilor Publici.
Cu privire la motivul de contestație în anulare constând în faptul cădezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale,în sensul art. 318 Cod procedură civilă, prin erori materiale se înțeleg greșelile de fapt care au dus la dezlegarea dată prin hotărârea contestată, și nu greșeli de judecată.
Prin motivele invocate, contestatorii nu susțin o greșeală de fapt, ci repun în discuție motivele de recurs, interpretarea dispozițiilor art. 41 și 42 Cod fiscal, încadrarea în categoriile de venituri supuse impozitului pe venit și contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale de sănătate a veniturilor rezultate din plata unor drepturi bănești aferente contractului colectiv de muncă. Invocând așadar greșeli de judecată, care nu pot constitui motiv de contestație în anulare, interpretarea dispozițiilor legale, admisibilitatea sesizării instanței de fond de către Curtea de Conturi, care de altfel a avut loc anterior intrării în vigoare a Legii nr.217/2008, susținerea privind existența unor cauze similare în care s-au pronunțat soluții în sens contrar, nu constituie greșeli de fapt, ci greșeli de judecată, se referă la nelegalitatea hotărârii și nu pot constitui motiv de contestație în anulare.
Pentru aceste considerente, curtea constată că nu sunt incidente motivele contestației în anulare prevăzute de dispozițiile art.318 Cod procedură civilă, invocate de contestatoare, și va respinge contestația în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorii, domiciliat în,-, județul P, domiciliată în,-, județul P, domiciliat în,-, județul P și, domiciliat în,-, județul P, împotriva deciziei nr.932 din data de 11 iunie 2009 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu reclamanta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, cu sediul în B,--24, sector 1 șiPRIMĂRIA ORAȘULUI, prin primar, cu sediul în, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12 februarie 2010.
Președinte, Judecători,
- - - - - - - -
Grefier,
Red./CC
8 ex/10.03.2010
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Președinte:Adriana Florina SecrețeanuJudecători:Adriana Florina Secrețeanu, Adrian Remus Ghiculescu
