Litigii curtea de conturi (legea nr.94/1992). Decizia 3243/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 3243
Ședința publică de la 07 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Costinel Moțîrlichie
JUDECĂTOR 2: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 3: Daniela Vijloi
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta împotriva sentinței nr.2 din 26 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele reclamante CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, CAMERA DE CONTURI M și intimații pârâți PRIMĂRIA COMUNEI,
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta pârâtă, lipsind intimatele reclamante CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, CAMERA DE CONTURI M și intimații pârâți PRIMĂRIA COMUNEI,
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează nesemnarea cererii de recurs.
Recurenta pârâtă semnează cererea de recurs.
Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul asupra recursului de față.
Recurenta reclamantă solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de sesizare, arătând că studiile de master sunt considerate studii postuniversitare, întrucât la data respectivă era absolventă de studii superioare de lungă durată.
Susține că la data de 8.12.2005, data modificării Legii nr.288/2004 taxa de master era virată prin ordin de plată, reprezentând prima tranșă în sumă de 2100 lei și consideră că factura reprezintă o convenție, ce ține loc de contract.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrarilor dosarului, constata urmatoarele:
La data de 17.05.2007 Curtea de Conturi a României Camera de Conturi M - Direcția de Control Financiar Ulterior, prin încheierea nr. 13 efectuată privind contul de execuție și bilanțul contabil pe anul 2006 la Primăria comunei a sesizat Tribunalul Mehedinți - Secția Contencios Administrativ pentru stabilirea răspunderii juridice in sarcina persoanelor răspunzătoare pentru prejudiciul produs Primăriei in suma de 508,3 lei, reprezentând indemnizație de deplasare plătită în condiții de nelegalitate în suma de 472,3 lei foloase nerealizate aferente si 36 lei calculate până la momentul controlului în sarcina lui G - referent care a acordat funcția de control financiar preventiv care nu întruneau condiții de legalitate.
De asemenea prin aceeași încheiere s-a stabilit răspunderea juridică pentru persoanele răspunzătoare din cadrul aceleiași primării respectiv suma de 7047 lei reprezentând spor de dificultate in suma de 6822 lei plătiți in condiții de nelegalitate primarului și viceprimarului, precum si foloase nerealizate aferente in suma de 225 lei, răspunderea fiind reținuta in sarcina primarului, secretarului si referentului S-a mai stabilit răspunderea pentru prejudiciul de 2174 lei reprezentând studii de masterat plătite in condiții de nelegalitate în suma de 2100 lei si foloase nerealizate de 74 lei, răspunderea fiind reținuta in sarcina primarului și a lui - secretar.
Pârâta a formulat întimpinare împotriva acestei încheieri arătând că în mod greșit s-a sesizat Tribunalul Mehedinți pentru a plăti c/v masteratului întrucât acesta a fost legal organizat iar Primăria comunei a probat participarea sa la concursul de masterat și întrucât fiind funcționar public absolvirea acestui curs este legală și nu trebuia să i se impute c/v sa.
Din adresa nr. 684/23.02.2009 emisă de către Primăria comunei rezultă faptul că prejudiciul de 508, 3 lei, reținut in sarcina lui G, a fost achitat in totalitate de către acesta, din prejudiciul 7047 s-a plătit suma de 3157 de către persoanele vinovate, iar din prejudiciul de 2174 lei nu s-a achitat nicio sumă, iar din cel de 9729,3 lei a mai rămas de plata 6064 lei.
Prin sentinta nr. 2 din 26.02.2009, Tribunalul M - Sectia Comerciala si de Contrencios Administrativ a admis in parte sesizarea Curții de Conturi a României - Camera de Conturi M - Direcția Control Financiar Ulterior privind încheierea nr. 13/2007 în sensul răspunderii persoanele vinovate pentru prejudiciul de 3157 lei din prejudiciul de 7047 lei precum și prejudiciul de 2174 lei reprezentând studii de masterat, pentru încălcarea dispozițiilor 161/2003 și Legii 251/2006, precum și a prejudiciului de 6064 lei datorat, menținând celelalte dispoziții ale încheierii emise în cauză.
Pentru a se pronunta astfel, tribunalul a avut in vedere prevederile Legii 94/1992, astfel cum a fost modificată prin. 77 /2002 privind funcționarii Curtii de Conturi, in raport de care a admis în parte contestația și a menținut constatările făcute de către Direcția de Control Financiar al Camerei de Conturi M la Primăria comunei, urmând ca persoanele vinovate astfel cum au fost stabilite de către inspectorii Curții de Conturi să fie achitate diferențele rămase neachitate până la pronunțarea hotărârii
Constatând că prejudiciul de 508, 3 lei reprezentând indemnizații de deplasare făcute nelegale au fost achitate de G în totalitate, iar prejudiciul de 7047 lei s-a achitat suma de 3157 lei rămânând să fie achitată diferența, menținând răspunderea pentru diferența de 2174 lei care până in prezent nu a fost achitata precum și pentru suma de 6064 lei, sume care trebuie să fie achitate de persoanele vinovate de producerea prejudiciului.
Impotriva acestei sentinte a formulat recurs parata, care a criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
In dezvoltarea motivelor de recurs, parata a aratat ca Primarul comunei a aprobat participarea sa la cursul de masterat organizat de Universitatea T la data de 04.11.2005 prin Dispozitia nr. 120/04.11.2005, cu plata integrala a cursului de 4200 lei, suma care a fost virata in doua transe, respectiv 2100 lei pentru anul 2005-2006 si 2100 lei pentru anul 2006-2007.
Controlorii financiari au retinut ca institutia publica a achitat in conditii de nelegalitate cheltuielile cu perfectionarea profesionala a paratei recurente in raport de dispozitiile art. 49 din Legea nr. 188/199.
Aceasta apreciaza insa ca, neavand calitatea de student in anul I incepand cu anul universitar 2005- 2006, in cauza nu sunt incidente prevederile legale mentionate, organele de control interpretand gresit actele normative.
Recursul este fondat pentru motivul de ordine publica prevazut de art. 304 pct. 5.civ.Cod Penal cocoborat cu art. 312 alin. 5 raportat la art. 261.civ.Cod Penal
Astfel, Curtea reține că soluția primei instanțe nu este motivată în fapt și în drept, că judecătorul fondului nu a examinat și nu s-a pronunțat asupra actelor aflate la dosarul cauzei, așa încât nu se poate exercita controlul judiciar.
Prin modul de soluționare a cauzei, prima instanță a nesocotit prevederile art. 261 Cod pr.civilă, dar și pe cele ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind dreptul la un proces echitabil în fața instanțelor de judecată.
În conformitate cu art. 20 din Constituția României, judecătorul național al unui stat membru al Convenției Europene a Drepturilor Omului este și primul judecător al prevederilor Convenției, tratat care, fiind ratificat de România, face parte din dreptul intern și ca urmare creează în sarcina autorităților și a judecătorului obligația de respectare a acesteia.
Motivarea corespunzătoare a unei hotărâri judecătorești, în care se explică în mod clar care sunt rațiunile pentru care se înlătură susținerile uneia dintre părți, se circumscrie prevederilor art. 6 din CEDO, reprezentând una dintre principalele garanții ale procedurii judiciare.
În măsura în care o hotărâre este motivată sumar prin preluarea susținerilor numai uneia dintre părți, fără a se da explicații elocvente cu privire la înlăturarea susținerilor celeilalte părți, se constituie într-o încălcare, atât a prevederilor art. 261 Cod pr.civilă, cât și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În raport de aceste considerente, in baza art. 312.civ.Cod Penal, Curtea va admite recursul formulat de parata, va casa sentința Tribunalului M si va dispune trimiterea cauzei pentru rejudecare aceleiasi instante.
În rejudecare, vor fi avute în vedere și celelalte apărări invocate în motivele de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâta împotriva sentinței nr.2 din 26 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele reclamante CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, CAMERA DE CONTURI M și intimații pârâți PRIMĂRIA COMUNEI,
Caseaza sentinta si trimite cauza spre rejudecare la aceeasi instanta.
Decizie irevocabila.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Iulie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.Jud.-
Ex.2/24.07.2009
Jud.fond
Președinte:Costinel MoțîrlichieJudecători:Costinel Moțîrlichie, Gabriela Carneluti, Daniela Vijloi