Litigii curtea de conturi (legea nr.94/1992). Decizia 355/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 355
Ședința publică de la 09 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vera Stănișor
JUDECĂTOR 2: Morina Napa
JUDECĂTOR 3: Lăcrămioara Moglan
Grefier - -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurenta - reclamantă CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI pentru CAMERA DE CONTURI A JUDEȚULUI B, împotriva sentinței civile nr.214 din 03 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr-, având ca obiect litigii Curtea de Conturi - Legea 94/1992.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a constatat lipsa părților, dosarul fiind lăsat la a doua strigare, când de asemenea, părțile au lipsit.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
S-au verificat actele și lucrările dosarului, s-a constatat că s-a solicitat judecata în lipsă, cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului de față, în materia contenciosului administrativ, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 28/07 noiembrie 2007 a Curții de Conturi României - Camera de Conturi a Județului B, s-a dispus sesizarea Tribunalului Bacău - Secția Comercială și de Contencios Administrativ pentru obligarea în solidar a pârâților și G la recuperarea prejudiciului în cuantum de 271.820 lei, cauzat bugetului Unității Administrativ Teritoriale a Municipiului M, la care se adaugă despăgubiri civile în sumă de 29.920 lei.
Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău sub nr-.
În motivarea încheierii de sesizare a instanței s- arătat că în perioada 2004 - 2006, cu doi pârâți -, în calitate de primar și ordonator de credite și G, în calitate de director economic, au aprobat efectuarea unor plăți, din bugetul local, în cuantum de 271.820 lei, în vederea procurării de diverse articole de îmbrăcăminte și încălțăminte pentru salariați.
Deși aceste cheltuieli au fost aprobate în temeiul prevederilor art. 30 (4 și 11) din Contract/Acordul Colectiv de Muncă nr. 15403/01 octombrie 2004, încheiat între Primăria municipiului M și salariații aparatului propriu al Primăriei, reprezentanți de Sindicatul "", Curtea de Conturi consideră că efectuarea acestor cheltuieli nu întrunește condițiile de legalitate, pentru următoarele motive:
1. - Se încalcă principiile, cadrul general și procedurile privind formarea, administrarea, angajarea și utilizarea fondurilor publice, astfel cum sunt reglementate de nr.OUG 45/2003;
2. - " decentă", la care fac referire Contractul și Acordul Colectiv de Muncă nu se încadrează în prevederile titlului V din Codul Muncii, referitor la sănătatea și securitatea în muncă și nici în prevederile art. 5 lit. (i) și (j) din legea 319/2006, care definesc echipamentul de lucru și echipamentul individual de protecție;
3. - Cheltuielile aprobate nu se justifică în raport de dispozițiile art. 61 din Legea 188/1999 (care prevăd că acordurile încheiate cu funcționarii publici cuprind numai măsuri referitoare la constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă și la sănătatea și securitatea în muncă), iar potrivit art. 12 din Legea 130/1006 privind contractul colectiv de muncă "... nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale".
4. - În Regulamentul de organizare și funcționare aprobat de consiliul local ( nr. 16/30 martie 2006) nu se regăsesc precizări cu privire la obligația angajatorului de a asigura salariaților, din bugetul local, două ținute pe an și nu se definește expresia "ținută decentă".
În considerarea acestor aspecte și în temeiul art. 31 al. 2 din Legea 94/1992 republicată și modificată, Curtea de Conturi - Camera de Conturi Bas olicitat antrenarea, în solidar, a răspunderii celor doi pârâți - și G, pentru sumele de 271.820 lei - prejudiciu și 29.920 lei - despăgubiri civile aferente.
În dovedirea aspectelor sus-menționate s-au depus la dosar înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 214/03 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, sesizarea Curții de Conturi a fost respinsă ca nefondată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 243 din Legea 53/1993 și art. 30 din Legea 130/1996, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
În același sens au fost reținute și dispozițiile art. 41 alin. (5) din Constituție.
Reținând că legea stabilește că nu pot fi negociate clauze referitoare la drepturi ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin lege, tribunalul a constatat că, în baza autonomiei locale, ținând seama de dispozițiile Legii 215/2001 și de legislația finanțelor publice locale, consiliile locale includ și aprobă în bugetele localefonduri destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă,în temeiul art. 1 raportat la art. 6 al. (1), art. 39 alin. (1) lit. (j) și art. 40 din Codul Muncii, art. 37 din Legea 188/1999 republicată, art. 41 și 44 din nr.OG 2/2006, art. 17 din OG3/2006 și art. 41 din nr.OG 6/2007.
Totodată, tribunalul a apreciat că drepturile ce au făcut obiectul Raportului de control întocmit de Curtea de Conturi nu sunt stabilite prin dispoziții legale, astfel că puteau fi negociate prin contractul colectiv de muncă.
S-a mai reținut că sumele necesare pentru plata acestor drepturi au fost evidențiate în bugetul local la capitolul "Bunuri și servicii", fiind aprobate prin hotărâri ale consiliului local, cu respectarea dispozițiilor legale.
Constatând că drepturile în discuție au fost stabilite prin Contractul/Acordul Contractului de Muncă, ale cărui clauze au fost supuse controlului de legalitate de către, devenind obligatorii, tribunalul concluzionat în sensul că salariații instituției au beneficiat legal de sumele acordate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta - Curtea de Conturi a României, pentru Camera de Conturi a Județului B, care a criticat soluția instanței de fond pentru nelegalitate, în raport de dispozițiile art. 384 pct. (9) Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta reluat argumentele din sesizarea adresată tribunalului, susținând că se impunea antrenarea răspunderii civile a celor doi pârâți pentru suma de 271.820 lei, reprezentând uniforme și echipament pentru salariați.
Aceste cheltuieli sunt nelegale, în opinia recurentei, încălcând dispozițiile Legii 273/2006 privind finanțele publice locale, dispozițiile art. 236 al. (49 din Codul Muncii, precum și dispozițiile art. 61 din Legea 188/1999.
Intimații - pârâți și G au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât cheltuielile din bugetul local, în sumă de 271.820 lei au fost aprobate ca urmare a obligațiilor asumate prin contractul/acordul colectiv de muncă și nu reprezintă drepturi salariale, ci drepturi cu caracter social, fiind încadrate în bugetele anuale la capitolul "Bunuri și servicii".
Au mai arătat intimații - pârâți că, în timpul controlului efectuat de Curtea de Conturi, s- emis Dispoziția nr. 2560/11 octombrie 2007, prin care s-a dispus sistarea aplicării Contractului Colectiv de Muncă nr. 5403/2004 și recuperarea sumei de 271.820 lei, că această dispoziție a fost atacată de salariați la instanța de contencios - administrativ, care, prin sentința civilă 173/20 martie 2008, a constatat că drepturile sunt acordate legal.
În raport de această sentință, se solicită a se constata că există autoritate de lucru judecat - în ce îl privește pe pârâtul.
Analizând sentința recurată, sub aspectul criticilor formulate, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 și 3041Cod procedură civilă, curtea constată întemeiat recursul de față, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Un prim argument reținut de instanța de fond pentru respingerea sesizării Curții de Conturi se referă la faptul că pârâții erau obligați să pună în executare clauzele contractului/acordului colectiv de muncă, iar clauzele privind dreptul salariaților la asigurarea unei ținute decente - nu sunt prevăzute în legislație, astfel că puteau face obiectul negocierii părților la încheierea contractului/acordului colectiv.
Curtea reține că potrivit art. 12 al. (1) din legea 130/1196 privind contractul colectiv de muncă, "contracte colective de muncă se pot încheia și pentru salariații unităților bugetare.
Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale".
Pentru a putea stabili în măsură sunt aplicabile aceste dispoziții legale, este necesar să se stabilească în primul rând natura drepturilor de care au beneficiat angajații Primăriei
Sub acest aspect, Curtea constată că prin Contractul/Acordul Colectiv de Muncă nr. 15403/01 octombrie 2004 (fila 193 - 211) s-a prevăzut - la art. 30 pct. (11) obligația instituției (Primăria Municipiului M) de a aloca fonduri pentru achiziționarea, de către salariați, a două ținute pe an (de vară și de iarnă), pentru a le asigura acestora o ținută decentă.
Obligația este stabilită la capitolul "Măsuri de protecție socială" și a fost menținută și în contractele încheiate în anii 2005 - 2006.
Intimații - pârâți au susținut că sumele acordate salariaților pentru ținuta decentă (reprezentând contravaloarea a două salarii de bază/indemnizații) nu reprezintă drepturi salariale, ci drepturi cu caracter social.
Curtea reține că art. 55 al. (1) Cod fiscal definește veniturile din salarii ca fiind "toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitatea temporară de muncă".
Art. 55 al. (3) Cod fiscal și art. 69 din nr.HG 44/2004 prevăd că avantajele în bani și în natură sunt venituri care se asimilează salariilor și enumeră, cu titlu exemplificativ, la categoria "avantaje" - cheltuieli pentru hrană,îmbrăcăminte,precum și alte bunuri și servicii oferite gratuit.
Față de aceste dispoziții legale, drepturile bănești acordate angajaților pentru asigurarea ținutei decente apar ca fiind drepturi de natură salarială, astfel că, în raport de prevederile art. 12 din Legea 130/1996 aceste drepturi nu puteau fi negociate prin contractul/acordul colectiv de muncă.
Pe de altă parte, chiar dacă potrivit art. 243 din Legea 53/2003 și art. 30 din Legea 130/1996, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, în speță, intimații - pârâți aveau obligația ca, anterior aprobării și ordonării plății, să verifice respectarea regulilor bugetare cuprinse în art. 14 din nr.OUG 45/2003, privind finanțele publice locale.
Potrivit art. 14 alin. (3) din ordonanță, " nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nu poate fi angajată și efectuată,dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.
Ori sumele acordate angajaților Primăriei M pentru asigurarea ținutei decente nu are o bază legală.
Aceste sume nu se încadrează în prevederile titlului V din Codul Muncii referitoare la sănătatea și securitatea în muncă, nici în prevederile art. 5 lit. (i) și (j) din Legea 319/2006, a sănătății și securității în muncă, unde sunt definite noțiunile de echipament de lucru și echipament individual de protecție.
Nu se pot reține ca temei legal pentru acordarea drepturilor în discuție nici dispozițiile art. 61 al. (1) din Legea 188/1999, care se referă la "sănătatea și securitatea în muncă" și la "îmbunătățirea condițiilor de muncă".
măsurilor ce vizează îmbunătățirea condițiilor de muncă, sănătatea și securitatea în muncă includ acele măsuri cu caracter general ce au scopul de a îmbunătăți condițiile de muncă, securitatea muncii și starea de sănătate a angajaților (cum ar fi, spre exemplu, birouri luminoase, aerisite, cu un confort termic și sonor, reducerea programului de lucru - în anumite cazuri).
Ori acordarea unor sume de bani pentru ținuta decentă nu se încadrează în sfera măsurilor sus-menționate.
Pe de altă parte se reține că, într-adevăr, obligația Primăriei M de a aloca fonduri pentru ținuta decentă a salariaților este prevăzută în contractele"acordurile colective de muncă, contracte ce au fost vizate de către Direcția de Muncă și Solidaritate Socială
Potrivit art. 24 și 25, raportat la art. 8 din Legea 130/1996, direcțiile județene de muncă înregistrează contractele colective de muncă, verificând clauzele acestora doar sub aspectul necesității de a fi respectate limitele și condițiile stabilite de Legea 130/1996 și cu privire la interdicția de a se însera clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective încheiate la un nivel superior.
Celelalte aspecte, privind legalitatea clauzelor trebuiesc examinate de semnatarii contractului de muncă și în mod deosebit de titularul obligației asumate prin contract (în speță - angajatorul, respectiv Primăria M).
Prin semnarea contractului de muncă Primarul municipiului M și-a asumat obligația de plată a unor drepturi pentru care nu exista temei legal (art. 30 pct. 11 din Contractul Colectiv de Muncă.
Concluzionând în sensul că nu exista temei legal pentru cheltuielile angajaților pentru ținuta decentă, curtea constată că argumentele legate de încadrarea cheltuielilor la capitolul "Bunuri și servicii" și de aprobarea lor prin - rămân fără relevanță.
Față de considerentele expuse, curtea constată că cei doi pârâți -, în calitate de primar și ordonator de credite și G, în calitate de director economic, au dispus efectuarea pe plăți din bugetul Municipiului M, în sumă de 271.820 lei, plăți pentru care nu exista un temei legal, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 14 al. (2) și (3) din nr.OUG 45/2003 și art. 14 din Legea 273/2006.
Ca urmare, sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 998 Cod civil, pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâților, atât sub aspectul faptei, prejudiciului și al vinovăției, cât și al legăturii de cauzalitate dintre fapta pârâților (care au dispus o plată nelegală) și prejudiciul cauzat bugetului local.
Cuantumul prejudiciului efectiv, de 271.820 lei, nu a fost contestat de intimații - pârâți, fiind recunoscut implicit prin emiterea Dispoziției nr. 2560/11 octombrie 2007.
Potrivit dispozițiilor art. 1084 Cod civil, daunele - interese cuprind atât prejudiciul efectiv, cât și beneficiul nerealizat, cuantificat în sesizarea Curții de Conturi la suma de 29.920 lei, sumă asupra cărora intimații - pârâți nu au făcut discuții.
Față de considerentele expuse, în raport de dispozițiile art. 312 al. 1 și 304 pct. (9) Cod procedură civilă, curtea va admite recursul de față și va modifica în tot sentința recurată, în sensul că va admite sesizarea Curții de Conturi a României - Camera de Conturi B și în consecință, va obliga pe cei doi pârâți - în solidar - să plătească Unității Administrativ - Teritoriale - Municipiul M - suma de 271.820 lei, reprezentând prejudiciul efectiv și suma de 29.920 lei, reprezentând beneficiu nerealizat.
În ce privește excepția autorității de lucru judecat, invocată prin întâmpinare, curtea constată că nu poate fi reținută această excepție.
În dosarul nr- al Tribunalului Bacău, obiectul acțiunii a fost anularea Dispoziției nr. 2560/11 octombrie 2007 a Primarului Municipiului M și obligarea acestuia la executarea prevederilor Contractului de Muncă.
În prezenta cauză, obiectul este antrenarea răspunderii civile delictuale a primarului și a directorului economic pentru prejudiciul cauzat bugetului local prin aprobarea unor plăți nelegale.
Chiar dacă s-au făcut discuții legate de faptul că plățile au fost făcute în temeiul Contractului Colectiv de Muncă, nu se poate reține identitate de obiect între cele două cauze, cu atât mai mult cu cât în dosarul nr- nu s-a analizat legalitatea clauzelor din Contractul Colectiv de Muncă, ci s-a dispus obligarea pârâtului la executarea acestui contract.
Chiar și în situația în care s-ar fi examinat legalitatea clauzelor Contractului Colectiv de Muncă, nu s-ar fi putut reține identitate de obiect între cele două cauze.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul contencios administrativ - fiscal declarat de recurenta - reclamantă CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI pentruCAMERA DE CONTURI A JUDEȚULUI B,împotriva sentinței civile nr.214 din 03 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți și și intimata - parte prejudiciată UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A MUNICIPIULUI reprezentantă prinPRIMARUL MUNICIPIULUI, județul
Modifică în tot sentința recurată, în sensul că:
Admite sesizarea Curții de Conturi a României - Camera de Conturi a județului
Obligă pe pârâții și G, în solidar, să plătească Unității Administrativ Teritoriale - Municipiul M suma de 271.820 lei, reprezentând prejudiciu și suma de 29.920 lei, reprezentând despăgubiri civile.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 09 aprilie 2009.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
GREFIER,
Red. /
Red.
Tehnored. 3 ex.
04 mai 2009
Președinte:Vera StănișorJudecători:Vera Stănișor, Morina Napa, Lăcrămioara Moglan
