Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 354/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 354
Ședința publică de la 09 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vera Stănișor
JUDECĂTOR 2: Morina Napa
JUDECĂTOR 3: Lăcrămioara Moglan
Grefier - -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurenta - pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, împotriva sentinței civile nr.370 din 05 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici - Lg.188/99.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a constatat lipsa părților, dosarul fiind lăsat la a doua strigare, când de asemenea, părțile au lipsit.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
S-au verificat actele și lucrările dosarului, s-a constatat că s-a solicitat judecata în lipsă și având în vedere că s-a pus în discuție la termenul anterior excepția tardivității recursului, cauza rămâne în pronunțare pe această excepție.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului de față, în materia contenciosului administrativ, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 370/05 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B în sensul că a fost obligată pârâta să acorde reclamanților un spor de 25% din salariul de încadrare și un alt spor de 15% din același salariu cu titlu de spor de confidențialitate și spor de mobilitate începând cu data de 16.04.2005 pentru reclamanții, și și începând cu data de 01.09.2006 pentru reclamanta și pentru viitor.
De asemeni a fost obligată pârâta să achite reclamanților sumele necesare pentru achiziționarea robelor și s-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata taxelor de înscriere și cotizația lunară de membru al asociației profesionale.
În motivarea sentinței s-au reținut următoarele aspecte:
Reclamanții au calitatea de funcționari publici aflându-se în raporturi de autoritate cu pârâta, prestând activitatea de consilieri juridici.
În exercitarea atribuțiilor aceștia respectă și obligațiile prevăzute de Legea nr. 514/2003 și Statutul Consilierilor juridici publicat în Monitorul Oficial 684/2004.
Conform art.16 din Statut consilierul juridic este obligat să respecte secretul și confidențialitatea activității sale, în condițiile legii.
Conform art. 45 acesta nu poate fi obligat în nici o circumstanță și de către nici o persoană fizică sau juridică să divulge secretul profesional.
Conform art. 60 "deosebit de remunerația de bază, în considerarea specificului muncii el poate să negocieze prestații suplimentare în bani, reprezentând clauza de mobilitate și confidențialitate".
În exercitarea profesiei consilierul juridic se deplasează la instanțele de judecată, la organele de urmărire penală și la celelalte organe administrative cu atribuții jurisdicționale (art. 13 din același act normativ)
Sporul de confidențialitate a fost prevăzut și în OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008 privind drepturile salariale și alte drepturi de care beneficiază funcționarii publici, care prevede însă că acesta se acordă în procent de până la 15%.
Cum pârâta invocă obligativitatea confidențialității izvorâtă din dispozițiile art. 46 din Legea nr. 188/1999 aceasta incumbând tuturor funcționarilor publici, instanța va analiza chestiunea de drept dedusă judecății respectiv aceea dacă reclamanții pot beneficia de cele două sporuri salariale fără a exista în prealabil o negociere în care părțile să-și exprime acordul de voință.
Se constată că obligațiile reclamanților izvorăsc din lege în speță Legea 514/2003 și Statutul consilierilor juridici, deci indiferent de existența sau nu în actul de autoritate de numire a acestor clauze, ele trebuie respectate de ambele părți prin efectul legii.
Cum consilierii juridici pot avea atât calitatea de funcționar public cât și de angajat în temeiul unui contract de muncă, rezultă din interpretarea teleologică a legilor în materie că negocierea se referă la situația contractelor de muncă cu un angajator privat deoarece negocierea nu este de esență unui raport de autoritate, cu atât mai mult cu cât aceste obligații sunt reiterate și în Legea nr. 188/1999 privind funcționarul public.
Cum de esența dreptului este că oricărei obligații îi revine corelativ și un drept instanța urmează a admite acest capăt de cerere și a obliga pârâta să acorde reclamanților un spor de 25% din salariul de încadrare și un alt spor de 15% din același salariu cu titlu de spor de confidențialitate și spor de mobilitate începând cu data de 16.04.2005 pentru reclamanții, și și începând cu data de 01.09.2006 pentru reclamanta și pentru viitor.
Cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtei să suporte prețul robelor și a taxelor de înscriere și cotizația lunară de membru al asociației profesionale, tribunalul a obligat pârâta doar la plata sumei necesare achiziționării robelor deoarece numai acestea sunt obligatorii prestării activității de jurist în numele autorității publice.
de înscriere și cotizațiile profesionale exced raportului de autoritate, înscrierea și activarea într-o asociație profesională fiind opțiune care la rândul său conferă drepturi și obligații personale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta - CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII
Verificând recursul din punct de vedere formal, curtea, din oficiu, a invocat excepția tardivității recursului.
Excepția invocată este întemeiată.
Potrivit dovezii de la fila 89 dosar fond, sentința tribunalului a fost comunicată recurentei - pârâte - Casa Județeană de Pensii B la data de 05 decembrie 2008.
Pârâta a promovat recursul la data de 24 decembrie 2008, potrivit ștampilei piștei aplicate pe plicul de la fila 5 - dosar recurs.
Potrivit dispozițiilor art. 301 Cod procedură civilă, "termenul de recurs estre de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu prevede altfel".
În speță, termenul de recurs, calculat potrivit art. 301 și art. 101, 102 și 104 Cod procedură civilă, în raport de data comunicării sentinței se împlinea la data de 20 decembrie 2008. Întrucât aceasta dată era într-o zi de sâmbătă, zi nelucrătoare, termenul se prelungește până la prima zi lucrătoare (potrivit art. 101 al. 5 Cod procedură civilă), respectiv până pe 22 decembrie 2008.
Cum recursul a fost promovat la data de 24 decembrie 2008, este evident că termenul de recurs a fost depășit, astfel că se impune respingerea recursului, ca tardiv formulat.
Având în vedere caracterul absolut al excepției procedurale reținute, curtea nu poate examina recursul sub aspectul motivelor invocate de recurenta - pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardiv formulat, recursul contencios administrativ - fiscal declarat de recurenta - pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, împotriva sentinței civile nr.370 din 05 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți, și.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 09 aprilie 2009.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
GREFIER,
Red.
Red.
Tehnored. 2 ex.
24 aprilie 2009
Președinte:Vera StănișorJudecători:Vera Stănișor, Morina Napa, Lăcrămioara Moglan