Litigii curtea de conturi (legea nr.94/1992). Decizia 3679/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 3679

Ședința publică de la 30 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Carmen Ilie

JUDECĂTOR 2: Alina Răescu

JUDECĂTOR 3: Gabriel Viziru

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâții, împotriva sentinței numărul 201 din data de 27 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat pentru recurenții pârâți, lipsind intimata pârâtă Primăria Comunei și intimata reclamantă-organ constatator Curtea de Conturi a României.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Avocat, pentru recurenții pârâți, arată că s-au încălcat dispozițiile art. 242 pct. 2 Cod pr.civilă, deoarece părțile nu au cerut judecata în lipsă și totodată s-au nesocotit prevederile art. 129 Cod pr.civilă.

Precizează că instanța de fond a pronunțat o hotărâre fără a administra probe solicitate, ceea ce atrage nulitatea.

Pe fond, solicită admiterea recursului și casarea cu trimitere pentru rejudecare.

CURTEA:

Asupra recursului de față:

Prin sentința numărul 201 din data de 27 ianuarei 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr- s-a respins cererea de chemare în garanție formulată de - Primar al comunei.

S-a admis actul de sesizare formulat de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi

Au fost obligați pârâții, și la plata sumei de 8.586 lei daune civile, 581 lei daună calculate la valoarea netă încasată și 2.490 lei contribuțiile angajatorului, corespunzător sporului de dificultate, în solidar.

Au fost obligați pârâții, și, la plata sumei de 1.340 lei - drepturi salariale acordate contabilului, 135 lei daune civile și 394 lei - contribuții angajator - în solidar.

Au fost obligați pârâții, și, în solidar, la plata sumei de 526 lei - drepturi salariale acordate contabilului, 16 lei daune civile și 144 lei contribuțiile angajatorului.

Au fost obligați pârâții, și în solidar, la plata sumelor de 1513 lei - drepturi salariale acordate contabilului - 01.01. - 30.07.2008, 36 lei daune civile și 411 lei contribuții angajator.

Au fost obligați pârâții și, în solidar, la plata sumei de 4.3505,18 lei - plată nejustificată pentru lucrarea de investiții Reabilitare Școală Generală și 3.317,99 lei daune civile.

S-a respins capătul de cerere privind încuviințarea luării măsurilor asigurătorii, ca inadmisibilă.

Pentru a se pronunța astfel Tribunalul, verificând sesizarea formulată de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Gac onstatat că aceasta este întemeiată.

Astfel, s-a constatat că cele reținute sunt reale cu atât mai mult cu cât, în raport de motivarea inițială și de explicațiile scrise date de d-nul, fost viceprimar recunoaște și arată că până la data de 30.06.2008 nu au fost stabilite taxe de pășunat de către Consiliul local. Întrucât în anul 2007 nu au fost realizate venituri din taxe de pășunat a considerat ca este necesar arendarea unei suprafețe de pământ în vederea îmbunătățirii calității pășunilor prin efectuarea unor lucrări de întreținere.

De asemenea s-a reținut că acesta a recunoscut că a semnat dispoziția de acordarea sporului la solicitarea contabilului și contrasemnată de secretar, considerând ca cele solicitate sunt reale, fără a cunoaște prevederile legale în legătură cu acordarea acestui spor la nivelul anului 2006 dar că pentru anul 2007 nu a semnat o astfel de dispoziție.

S-a arătat că și d-nul, primar, recunoaște că în anul 2007 nu a acordat delegarea de atribuții nici unei alte persoane în afara viceprimarului; că contractul de arendare nr. 3/14.05.2007 încheiat cu, din orașul M, a fost semnat de secretara primăriei, iar referitor la contractele de arendare încheiate în anul 2008 precizează că în anul 2008 nu au fost stabilite taxe de pășunat de către Consiliul local întrucât în anul 2008 nu au fost realizate venituri din taxe de pășunat și a considerat că este necesar arendarea unei suprafețe de pământ in vederea îmbunătățirii calității pășunilor prin efectuarea unor lucrări de întreținere.

De asemenea arată că nu s-a putut tine evidentă în partidă dublă din lipsă de personal și având în vedere aceste aspecte s-a stabilit angajarea în anul 2008 unei persoane cu studii superioare economice. Și că a emis dispoziție pentru efectuarea inventarierii in anul 2007 dar nu s-a urmărit modul de aducere la îndeplinire.

În timpul controlului a emis o nouă dispoziție privind inventarierea patrimoniului operațiunea fiind în curs de desfășurare.

S-a reținut și că pârâtul a recunoscut că nu a fost dată o dispoziție dar că, la majoritatea materialelor s-a făcut recepția de către persoane din cadrul primăriei și că în timpul controlului a emis Dispoziția nr. 89/19/09.2008 prin care a fost constituită comisia pentru recepția bunurilor achiziționate.

Cu privire la prelungirea acordării sporului s-a reținut că același pârât a susținut că: "Partea finala a art. II din Legea nr. 263/2006 privind aprobarea OUG nr. 209/2005 prevede: stabilirea salariaților care beneficiază de acest drept si a cuantumului sporului ce se acorda se face anual și din acest motiv a considerat corecta prelungirea acordării sporului pe o perioada de încă un an."

Numitul, primar, în explicațiile scrise, anexa nr. 12, recunoaște că este răspunzător pentru neemiterea actului administrativ cu motivarea că dispunea de un număr redus de salariați și din acest motiv nu s-au putut desemna persoane de specialitate cu atribuții in acest sens.

D-nul, primar, în explicațiile cu privire la acordarea sporului pentru condiții vătămătoare a susținut că avut în vedere faptul că salariații primăriei sunt expuși instalațiilor care generează electromagnetice, datorita antenei existente pe clădirea primăriei, și că urmează să se solicite organelor abilitate eliberarea buletinelor de expertizare.

D-na, referent cu atribuții financiar contabile, s-a arătat că recunoaște că nu a organizat și condus evidența contabilă în partidă dublă deoarece instituția nu a avut angajat personal specializat, iar în perioada în care a lucrat la instituție, a condus evidența contabilă numai în partidă simplă. Atât pentru evidența contabilă cât și pentru calculul amortizării, în anul 2007, instituția nu a avut achiziționat un program de contabilitate, că din eroare veniturile din amenzi din lista de rămășițe sunt mai mari decât cele din contul de execuție, urmând ca la darea de seamă din luna să le înregistreze corect în evidența contabilă.

D-na, referent cu atribuții financiar-contabile, prin explicațiile scrise, anexa nr. 13, recunoscut că deși a fost numită comisia de inventariere aceasta nu a terminat inventarierea în anul 2007 și că este răspunzătoare pentru neefectuarea inventarierii patrimoniului instituției și omisiunea de la efectuarea recepției la unele materiale, acestea existând pe teren, urmând a le inventaria și a le recepționa precum și la a întocmi situatiile financiare.

Cu privire la sporul de dificultate, d-na, a arătat că acesta a fost acordat in baza dispozițiilor emise, vizate de legalitate de secretar.

Instanța de fond nu-și a însușit precizările făcute deoarece doamna, ca persoană împuternicită cu efectuarea controlului financiar preventiv, deoarece la aplicarea vizei pe statele de plată trebuia să verifice legalitatea celor înscrise în acestea, conform prevederilor Ordinului MF nr. 522/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventive, punctual 3.3. si avea dreptul și obligația de a refuza viza de control financiar preventiv, conform art. 20 din G nr. 119 din 31 august 1999, republicată, privind controlul intern și controlul financiar preventiv:

Cu privire la acordarea sporului pentru condiții vătămătoare s-a reținut că aceeași persoană, respectiv, arată faptul că s-a avut în vedere ca salariații primăriei sunt expuși instalațiilor care generează electomagnetice datorită antenei existente pe clădirea primăriei, urmând să solicite organelor abilitate eliberarea buletinelor de expertizare.

Și în ceea ce privește îndeplinirea atribuțiilor financiar-contabile s-a arătat că aceeași persoană recunoaște că având în vedere numărul redus de personal precum și volumul mare de activitate nu a avut timp suficient pentru înregistrarea documentelor in acest registru.

D-na, secretar. în explicațiile scrise, recunoaște că, fiind ultima zi de depunere a dosarelor la, a semnat pentru primar - acesta mergând ulterior și vizând cu ștampila, întrucât trebuia să ia cunoștință de acest contract.

Doamna, mai susține și că sporul de dificultate în procent de 50% s-a acordat pentru perioada 01.07.-31.12.2007 conform art. 111 (1) din OUG136/2006 pentru completarea unor acte normative din domeniul proprietății și că pe baza dispoziției nr. 754/2007 s-au stabilit aceste persoane; că s-au avut in vedere de asemenea, prevederile nr.HG 1172/2001 privind procedura de constituire, atribuții si funcționare a comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate, din care se poate observa ca aceasta comisie nu poate funcționa având in componenta doar doi membri, primarul neputând întocmi singur documentațiile necesare aplicării acestor legii, acestea fiind semnate de legalitate, în mod obligatoriu și de secretarul comisiei care este secretarul comunei; că nu s-a încălcat nici o prevedere legală întrucât actul normativ chiar dacă nu nominalizează membrii care beneficiază pe aceasta perioadă de acest spor, face referire în mod expres la ce se va raporta acest spor - adică indemnizație.

S-a reținut că răspunsurile date de secretar cum de altfel și de primar nu justifică acordarea sporului de dificultate și pe perioada 01.07 - 31.12.2007, întrucât art. III din OUG136/2006 se referă la persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, alese sau numite, respectiv primarii și viceprimarii, și reprezintă o derogare de la dispozițiile ce reglementează remunerarea persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.

Actul normativ invocat prevede acordarea sporului pe o perioadă de un an calculată de la data intrării în vigoare a prezentei legi, adică pe perioada iulie 2006-iunie 2007 iar noțiunea de anual se referă la fondurile alocate (buget) pentru anul bugetar 2006 si anul bugetar 2007.

Cu privire la acordarea sporului de condiții vătămătoare, s-a reținut că d-na precizează că pentru salariații primăriei - contabil - s-a avut in vedere faptul ca aceasta lucra cu calculatorul în toată aceasta perioada - lucru evident si care nu trebuie constat prin nici o măsurătoare de specialitate - acest fapt este reflectat în situațiile și lucrările întocmite de către aceasta "și lucrul cu calculatorul constituie o condiție vătămătoare pentru sănătatea funcționarilor".

În anul 2008 s-a avut în vedere Contractul Colectiv de Muncă încheiat și avizat de Direcția de Muncă si Protecție Socială G care la articolul 27 lit. "a" a prevăzut in mod expres procentul de 10 % - condiții vătămătoare și că în acesta nu este stipulat că, pentru acordarea sporului este necesar avizul altor instituții.

Drept urmare, s-a stabilit răspunderea juridică în sarcina jr. - primar, - secretar si - contabil, pentru care s-a făcut dovada, și se s-a dispus recuperarea prejudiciilor constatate prin raportul de control intermediar nr. 176/01.10.2008, pentru sumele de: 8.586 lei, reprezentând plată nejustificată a sporului de dificultate comisiei de aplicare a legii fondului funciar, 581 lei, reprezentând daune civile calculate la valoarea netă încasată de beneficiarii sporului; 2.490 lei, reprezentând contribuțiile angajatorului

De asemenea pentru sumele de: 1.340 lei, reprezentând drepturi salariale acordate nelegal contabilului primăriei în perioada 01.08.2006 - 31.12.2007 (375 lei în perioada 01.08 - 31.12.2006 și 965 lei în perioada 01.01 -31.12.2007), 135 lei, reprezentând daunele civile calculate la valoarea netă încasată (52 lei calculate pentru perioada 01.08 - 31.12.2006 și 83 lei în perioada 01.01 - 31.12.2007), 394 lei (114 lei plătite în perioada 01.08 - 31.12.2006 și 280 lei în perioada 01.01 -31.12.2007), reprezentând contribuțiile angajatorului s-a constată că răspunzători se fac - fost viceprimar în perioada 2004 - iunie 2008, - secretar, jr. - primar și - contabil, împuternicită cu acordarea vizei de control financiar preventiv.

Pentru sumele de 526 lei reprezentând drepturi salariale acordate nelegal contabilului in perioada 01.01-30.06.2008, 16 lei. reprezentând daunele civile calculate la valoarea netă încasată, și 144 lei, reprezentând contribuțiile angajatorului, s-a reținut că s-au dovedit că răspunzători se fac - fost viceprimar în perioada 2004 - iunie 2008, - secretar, jr. - primar și - contabil, împuternicită cu acordarea vizei de control financiar.

Pentru sumele de 15I3 lei reprezentând drepturi salariale acordate nelegal contabilului și celorlalți salariați in perioada 01.01-30.07.2008 (1.409 lei), 36 lei reprezentând daunele civile calculate la valoarea netă încasată, 411 lei reprezentând contribuțiile, s-a constatat că răspunzători sunt jr. - primar, - secretar si - contabil, împuternicită cu acordarea vizei de control financiar preventiv.

În ce privește sumele de 43.505,18 lei, reprezentând plata nejustificată a lucrării de investiții Reabilitare Scoală Generala, 3.317,99 lei, reprezentând daunele civile calculate de la data achitării ultimei plați, respectiv 28.05.2008 și până la data controlului, 30.09.2008, s-a reținut că răspunzători pentru acceptarea și plata nejustificată s-a dovedit că se fac:, referent cu atribuții financiar contabile, care a vizat de control financiar preventiv documentele prin care s-a făcut plata și, primar, pentru ordonantarea și plata facturilor, în calitate de ordonator de credite.

S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de ca neîntemeiată în raport de dispozițiile art. 60-63 cod de procedură civilă. Și cererea de încuviințare a luării măsurilor asigurătorii a fost respinsă în raport de dispozițiile legii 217/2008, care modifică legea 94/1992.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâții în termen și motivat.

În motivarea recursului s-a arătat că sentința recurată este nelegală întrucât prima instanță a pronunțat o hotărâre judecătorească fără să analizeze corespunzător fondul pricinii și fără să dea dovadă de rol activ pentru aflarea adevărului.

În acest sens s-a precizat că instanța de fond s-a rezumat în a enunța conținutul încheierii nr. S/188 din 16 oct. 2oo8 a Curții de Conturi a României - Camera de Conturi G și a enumera pasaje din notele explicative date de părți, fără să analizeze deloc cererile si apărările invocate de acestea în fața instanței

În acest sens s-a invocat întâmpinarea formulată de recurenta pârâtă prin care s-au invocat apărări și s-a făcut trimitere la o serie întreagă de înscrisuri justificative însă instanța nu amintește despre acestea în considerentele sentinței, neanalizându-le. Aceleași apărări au fost invocate și de către pârâta, însă instanța nu le-a analizat nici pe acestea.

S-a invocat că era atributul instanței, să analizeze, aceste cereri, să se pronunțe asupra înscrisurilor invocate în apărare și, totodată, să administreze toate probele necesare, pertinente și concludente pentru lămurirea situației.

S-a susținut și că în cauză se impunea efectuarea unei expertize contabile care să verifice dacă sumele de bani stabilite prin actul de control sunt sau nu corect stabilite și calculate, dacă cuantumul daunelor civile a fost calculat corect, cine se face vinovat de prejudiciile respective, dacă aceste prejudicii sunt sau nu reale, etc.

Referitor la lucrările de reabilitare ale Sc.. se impunea efectuarea unei expertize tehnice în construcții pentru a se putea verifica dacă situațiile de lucrări si costurile acestora sunt sau nu reale.

S-a invocat și că pârâtul a formulat o cerere de chemare în garanție, cerere care a fost respinsă de plano, doar în dispozitiv, fără să fie analizată în considerentele hotărârii.

Și recurenta pârâtă are un interes legitim să invoce aceste aspecte întrucât a fost obligată în solidar cu recurentul la plata sumelor de bani considerate nejustificate la lucrarea de investiții Reabilitare Scoală Generală.

De altfel s-a arătat că întreaga soluție adoptată de prima instanța se bazează exclusiv pe constatările făcute de reprezentanții reclamantei, fără să se verifice prin probatoriu daca aceste constatări sunt reale și în ce măsură.

În ceea ce privește taxele de pășunat și contractele de arendare s-a arătat că instanța de fond trebuia să aibă în vedere apărările invocate de către recurenta prin întâmpinare întrucât aceasta a avut încheiat contractul de arendare doar pentru anul 2007, a solicitat în același an rezilierea acelui contract și a efectuat totuși lucrări de întreținere a suprafeței arendate.

S-a precizat că instanța de fond nu a verificat nici apărările legate de acordarea sporului de dificultate de până la 50% și cele legate de acordarea sporului de 10% pentru condiții vătămătoare si nici dacă s-au cauzat prejudicii raportat la ținerea contabilității doar în partidă simplă în loc de partidă dublă.

S-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 7-9 art. 3041cod procedură civilă.

Potrivit art. 129 alin. 5 cod procedură civilă: "Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc."

De asemenea potrivit art. 129 alin. 6 cod procedură civilă instanța are obligația de a hotărî asupra tuturor cererilor deduse judecății.

În speță, instanța de fond s-a rezumat la o analiză pur formală a încheierii de sesizare reținând ca întemeiate susținerile din aceasta în sensul angajării răspunderii pârâților și recuperării prejudiciului de la aceștia fără a se analiza apărările pârâților și fără a se verifica prin probe administrate în mod nemijlocit cuantumul prejudiciului de care pârâții se fac răspunzători în situația în care se stabilește răspunderea acestora.

În acest sens, exemplificativ, referitor la cererea de chemare în garanție formulată în cauză de pârâtul în cuprinsul sentinței recurate, se arată că aceasta este neîntemeiată în raport de dispozițiile art. 60 - 63 cod procedură civilă, dispoziții procedurale care nu pot conduce la concluzia respingerii unei cereri ca neîntemeiată, ci eventual ca inadmisibilă.

Or, o asemenea concluzie nu poate fi reținută ca rezultat al deliberării instanței în lipsa unor argumente de fapt pe care să se întemeieze, respingerea unei cereri ca neîntemeiată pe considerente procedurale fiind din acest punct de vedere contradictorie.

Pe de altă parte este de observat că prin cererea de chemare în garanție pârâtul susține în legătură cu contractul încheiat cu SC SRL că în mod eronat inspectorii financiari au reținut că s-au plătitsume mai mare decât cele ce trebuiau plătite.

Or, este evident că o astfel de apărare nu poate fi cercetată în absența unei expertize care să determine dacă s-au plătit sume de bani mai mari decât cele stabilite prin contractul de execuție de lucrări și dacă în această ultimă ipoteză s-a produs în mod real un prejudiciu în raport de necesitate finalizării lucrării contractate și prețul unor astfel de lucrări la momentul facturării lor.

Mai mult se reține că prima instanță a procedat la soluționarea cauzei în condițiile în care părțile au lipsit de la dezbateri și niciuna dintre acestea nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă, ceea ce conduce în mod direct la ipoteza încălcării dreptului la apărare al pârâților, în condițiile în care trebuia făcută aplicarea dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 cod procedură civilă.

În raport de cele mai sus reținute se constată că prima instanță nu a cercetat fondul cauzei ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 312 alin. 5 cod procedură civilă urmând a se admite recursul formulat în cauză a se casa sentința recurată și a se trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, instanța de fond va face și aplicarea dispozițiilor art. 118 alin. 3 cod procedură civilă punând în vedere pârâților să-și precizeze la prima zi de înfățișare apărările, administrând probatoriul necesar în cauză în funcție de acestea

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de pârâții, împotriva sentinței numărul 201 din data de 27 ianuarei 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-..

Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul Gorj.

Irevocabilă

Pronunțată în ședința publică de la 30 2009

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. jud.

2 ex./27 oct. 2009

05 Octombrie 2009

Președinte:Carmen Ilie
Judecători:Carmen Ilie, Alina Răescu, Gabriel Viziru

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigii curtea de conturi (legea nr.94/1992). Decizia 3679/2009. Curtea de Apel Craiova