Litigii curtea de conturi (legea nr.94/1992). Decizia 46/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--22.05.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.46
Ședința publică din 19 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Adina Pokker
JUDECĂTOR 2: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 3: Răzvan Pătru
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursul formulat de pârâtul împotriva sentinței civile nr.300/16.03.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați Unitatea Administrativ Teritorială a Comunei -Consiliul Local, Curtea de Conturi a României și Curtea de Conturi T-Direcția de Control Financiar Ulterior T și pârâta intimată, având ca obiect litigiu Curtea de Conturi.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru pârâtul recurent avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată finalizată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, și rejudecând pe fond, să se constate nulitatea sesizării instanței în temeiul art.133 alin.1 Cod procedură civilă coroborat cu art.112 Cod procedură civilă, pentru neexistența în cauză unui reclamant, iar în subsidiar respingerea acțiunii ca neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 300/16.III.2009, pronunțată în dosar nr- Tribunalul Timișa admis sesizarea nr. 47/19.XI.2007 formulată de completul Camerei de Conturi T, a obligat unitatea administrativ teritorială prin reprezentanții săi legali, la virarea sumei de 22.176,05 lei cu majorări de întârziere aferente stabilite până la data controlului în cuantum de 9523 lei, în contul fondului extrabugetar deschis la Trezorerie la dispoziția Ministerului d e Finanțe.
A constatat virată la bugetul de stat suma de 22.176,05 lei și 9523 lei cu nr. 12/07.12.2007.
A obligat în solidar pârâții și, la plata sumei de 9523 lei, către unitatea administrativ teritorială, reprezentând majorări de întârziere achitate de unitatea administrativ teritorială către bugetul de stat.
Au fost obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată către bugetul de stat în sumă de 50 lei fiecare.
În motivarea s-a reținut că în cursul anului 2006, unitatea administrativ teritoriala, a realizat venituri din vânzarea unor imobile cu destinația de locuința in temeiul nr.112/1995, in cuantum total de 22.176,05 lei.
Potrivit art.13 din nr.112/1995, rep, la dispoziția Ministerului Finanțelor se constituie fondul extrabugetar pentru asigurarea punerii în aplicare a prevederilor prezentei legi, care se va alimenta din:
a) sumele obținute de vânzarea apartamentelor care nu s-au restituit în natură, reprezentând plăți integrale, avansuri, rate și dobânzi, după deducerea comisionului de 1% din valoarea apartamentelor;
b) sumele obținute din lansarea unor împrumuturi de stat cu această destinație, în condițiile prevăzute de Legeanr. 91/1993privind datoria publică, iar, din fondul astfel constituit se vor efectua cheltuieli în următoarea ordine:
a) plata despăgubirilor cuvenite în condițiile prezentei legi proprietarilor și moștenitorilor acestora;
b) plăți pentru restituirea împrumuturilor contractate și plata costurilor care decurg din aceste împrumuturi de stat;
c) construirea de locuințe, care să fie repartizate cu prioritate chiriașilor aflați în situația prevăzută la art. 5 alin. 3.
Art.35 din HG nr.20/1996, privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr.112/1995, statuează la al.1, faptul ca, în baza prevederilor art. 13 din lege, se constituie, la dispoziția Ministerului Finanțelor, Fondul extrabugetar conform Legii nr. 112/1995 din următoarele surse: a) sumele obținute din vânzarea apartamentelor care nu s-au restituit în natură, după deducerea comisionului de 1% din valoarea apartamentelor, inclusiv penalitățile virate pentru nevărsarea în termen a sumelor obținute din vânzarea apartamentelor; b) sumele obținute din lansarea unor împrumuturi de stat cu această destinație, în condițiile prevăzute de Legeanr. 91/1993privind datoria publică.
In schimb, cei doi pârâți nu s-au conformat acestor dispoziții legale, iar ulterior după exercitarea controlului Curții de Conturi a cărei competență este definită de art.16, art.17,art.18 din nr.94/1992 republicată în 2002, cu nr.12/07.12.2007, suma de 22.176 lei, rezultată din vânzarea locuințelor a fost virată pe destinații legale, adică, la bugetul de stat.
Totodată, cu nr.12/07.12.2007 a fost virată suma de 9523 lei, reprezentând majorări de întârziere, ca sancțiune prevăzută de lege pentru neîndeplinirea în termen a obligațiilor financiare către bugetul public.
În raport de cele redate supra, instanța a constatat că în pricina de față nu s-a pus problema efectuării unor virări de la bugetul local din resursele financiare ale unității administrativ-teritoriale, ci de virarea unor sume din vânzarea unor locuințe proprietate de stat, deci, cei doi pârâți, primarul în calitate de ordonator principal de credite și în calitate de referent III superior aveau obligația conform nr.112/1995 si HG nr.20/1996, să îndeplinească obligația de a vira la bugetul public a sumelor încasate din vânzarea locuințelor.
Împrejurarea că în HCL nr.12/2006 se prevede că sumele deținute din vânzarea locuințelor se vor face venit la bugetul local, este irelevantă, câtă vreme atât primarul comunei, în temeiul art.68 alin.1 lit.b din nr.215/2001, iar pârâta în calitate referent III superior avea obligația să exercite controlul financiar cu privire la veniturile încasate din vânzarea imobilelor și repartizarea acestora pe destinații legale.
A rezultat așadar, că suma de 9523 lei, achitată de unitate sub forma majorărilor de întârziere, reprezintă o pagubă efectivă, pentru aceasta, cauzată de îndeplinirea defectuoasă a obligațiilor profesionale ale pârâților, adică virarea peste termen și doar în urma controlului Curții de Conturi a sumei de 9523 lei, reprezentând venituri din vânzarea locuințelor, prejudiciul reprezentând majorări de întârziere, fiind consecința faptei omisive menționate.
Pentru considerentele expuse în temeiul art.71 din nr.94/1992, rep. în 2002, raportat la art.998 și urm civil, sesizare a fost admisă conform dispozitivului care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
În cauză a declarat recurs pârâtul solicitând modificarea sentinței, constatarea nulității sesizării instanței în temeiul art. 133 aliniatul 1 și 112.pr.civ. pentru inexistența unui reclamant în cauză și în subsidiar respingerea sesizării ca neîntemeiate.
În motivare recurentul critică prima instanță pentru că nu s-a pronunțat asupra nulității sesizării instanței, pe care a invocat-o în temeiul art. 133 aliniatul 1.pr.civ. raportat la art. 112.pr.civ. învederând instanței că, în speță, nu există reclamant ci numai pârâți, astfel că sesizarea instanței nu îndeplinește condițiile esențiale ale unei cereri de chemare în judecată, neavând un cadru procesual corespunzător.
Peste acest aspect esențial, instanța de fond a trecut, fără a se pronunța.
În primul rând, instanța a consemnat parțial susținerea sa, în sensul că a solicitat, "să se constate că nu sunt îndeplinite prevederile art. 112.pr.civ. neexistând reclamanți sau persoane care să poată justifica un interes sau mai bine zis o calitate de reprezentant al unității păgubite", însă nu a reținut și faptul că a solicitat constatarea nulității absolute a sesizării, în temeiul art. 133 aliniatul 1.pr.civ. raportat la art. 112.pr.civ.
În al doilea rând, în motivarea și dispozitivul soluției, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestui petit, lăsându-l complet nesoluționat.
Așadar, instanța nu și-a exercitat rolul activ la care a fost obligată, în temeiul art. 129.proc.civ. nefăcând o justă soluționare a cauzei și această sesizare a fost introdusă de către Curtea de Conturi T - Direcția de Control Financiar Ulterior T, care are calitatea de pârâtă în acest dosar, și, prin urmare, nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 112.proc. civ. neexistând un cadru procesual adecvat, cu reclamant și pârâți.
Neexistând un reclamant în cauză, prezentul litigiu, rămâne fără suport și fără sens, principiul contradictorialității fiind abolit.
Pe fondul cauzei, soluția instanței este absurdă, întrucât, așa cum reiese din motivarea hotărârii și di dispozitivul ei, instanța a reținut faptul că atât suma de 22.176 lei, rezultată din vânzarea locuințelor, cât și suma de 9523 lei, reprezentând majorări de întârziere, au fost virate pe destinații legale, adică, la bugetul de stat cu nr. 12/07.12.2007, înainte de începerea acestui litigiu.
Deși s-a reținut acest aspect în dispozitivul hotărârii "obligă unitatea administrativ teritorială prin reprezentanții săi legi, la virarea sumei de 22.176,05 lei cu majorări de întârziere aferente stabilite până la data controlului în cuantum de 9523 lei, în contul fondului extrabugetar deschis la Trezorerie la dispoziția Ministerului d e Finanțe".
Iar în paragraful următor "constată virată la bugetul de stat suma de 22.176,05 lei și 9523 lei cu nr. 12/07.12.2007".
O asemenea soluție și dispozitivul ce o conține sunt lipsite de sens, întrucât instanța nu poate obliga partea la virarea unor sume ce au fost virate deja, anterior începerii acestui litigiu, aspect pe care l-a și constatat instanța.
În ceea ce privește obligarea pârâtului la plată, în solidar, a majorărilor de întârziere în cuantum de 9523 lei, soluția instanței este netemeinică și nelegală, întrucât acesta nu a făcut nimic altceva decât să urmeze dispozițiile legii ce îl obligau să pună în aplicare dispozițiile nr. 12/28.02.2006, astfel că nu poate fi considerat culpabil pentru o hotărâre, pe care nu instituția Primarului a emis-o și pe care era obligat s-o respecte și să o pună în aplicare.
Pârâtul nu în nume propriu și cu nerespectarea hotărârii Consiliului Local a virat sumele la bugetul local, ci tocmai în aplicarea unei hotărâri locale.
Prin urmare, orice eventuală culpă îi aparține Consiliului Loca, întrucât acest organ a adoptat hotărârea, pârâtul, în baza Legii nr. 215/2001, fiind doar obligat a asigura respectarea hotărârilor consiliului local, neputându-se sustrage de la a-și îndeplini atribuțiile întrucât ar fi fost sancționat.
Este și mai absurdă soluția primei instanțe întrucât aceasta nu ține cont de punctul de vedere al unității păgubite, respectiv unitatea administrativ teritorială a comunei, singura ce avea interes în recuperarea sumei de 9523 lei, (Ministerul Finanțelor nu a fost prejudiciat, deoarece sumele au fost virate pe destinații legale, în contul acestuia) și care, prin notele de ședință, a susținut motivat:"respingerea încheierii de sesizare ca neîntemeiată, nelegală și formulată în mod tendențios împotriva comunei ", arătând că pârâtul era obligat să aducă la îndeplinire hotărârea consiliului local.
Ori atâta timp cât partea păgubită nu a dorit recuperarea creanței, care este interesul și sensul acestei acțiuni?
Totodată este inacceptabil raționamentul instanței ce consideră irelevant faptul că "în nr. 12/2006 se prevede că sumele deținute din vânzarea locuințelor se vor face venit la bugetul local", motivând că în baza art. 68 aliniatul 1 litera b din Legea nr. 115/2001 avea obligația să exercite controlul financiar.
Redă alăturat conținutul articolului 68 din Legea nr. 115/2001, pentru a arăta că în baza acestui articol nu subzistă o asemenea obligație în sarcina sa:
"Art. 68:
(1) În exercitarea atribuțiilor sale primarul emite dispoziții cu caracter normativ sau individual, Acestea devin executorii numai după ce sunt aduse la cunoștință publică sau după ce au fost comunicate persoanelor interesate, după caz:
(2) Prevederile art. 48 și ale art. 49 aliniatul 2 se aplică în mod corespunzător".
Așadar, nu el se face vinovat de faptul că veniturile realizate în anul 2006 din vânzarea imobilelor în sumă de 22.176,05 lei nu au fost virate la trezoreria Sânnicolau M pe destinația prevăzută de Legea nr. 112/1995, ci din fișa postului contabile, depusă la dosarul cauzei, a rezultat că acesteia îi revenea obligația să asigure virarea sumelor în contul corespunzător Legii nr. 112/1995, pârâtul nefăcându-se vinovat de nerespectarea vreunei obligații în acest sens, conchide recurentul.
Privitor la excepția nulității sesizării instanței, raportat la temeiurile de drept invocate de recurent și anume art. 112 și 133 aliniatul 1.pr.civ. Curtea o respinge ca nefondată pentru că acestea privesc elementele pe care trebuie să le conțină cererea de chemare în judecată și nerespectarea lor nu este sancționată prin dispozițiile procedurii civile prin nulitatea cererii, nici în ipoteza când nu există reclamant în cauză, cum se susține de către recurent.
Examinând recursul pârâtului, în raport cu motivele invocate și cu cele din oficiu prevăzute de art. 304.pr.civ. se constată că este fondat, motiv pentru care se admite împotriva sentinței civile nr. 300/16.III.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș, se modifică în parte sentința în sensul că respinge sesizarea nr. 47/9.XI.2009 a Completului Camerei de Conturi T împotriva pârâților și și înlătură obligarea acestora și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de câte 50 lei către bugetul de stat, cu aplicarea și a art. 48.pr.civ. pentru că:
Prin încheierea nr. 47/9.XI.2007 Completul Camerei de Conturi Tas esizat, în temeiul art. 31 aliniatul 2 din Legea nr. 94/1992 modificată prin Legea nr. 77/2004 Tribunalul Timiș pentru obligarea Primăriei Comunei la virarea în contul fondului extrabugetar deschis la Trezorerie pe seama Ministerului d e Finanțe a veniturilor încasate din vânzarea imobilelor cu destinația de locuință în baza Legii nr. 112/1995; pentru stabilirea răspunderii juridice pentru prejudiciul de 9.523 lei reprezentând majorări de întârziere calculate aferente nevirării sumelor încasate din vânzarea imobilelor cu destinația de locuință în baza Legii nr. 112/1995 în sarcina pârâților în calitate de primar și, ca referent III superior în cadrul Primăriei.
Deci, sesizarea nu indică persoana juridică față de care se solicită stabilirea răspunderii juridice pentru prejudiciul de 9.523 lei, ceea ce înseamnă că aceasta nu a determinat cadrul procesual dedus actului de judecată, obligație care revenea Camerei de Conturi T potrivit principiului disponibilității care guvernează procesul civil, în temeiul căruia s-a judecat litigiul.
Raportat la această constatare, Curtea reține că obligarea, în solidar, a pârâților și, la plata sumei de 9.523 lei, către unitatea administrativ teritorială este lipsită de temei legal atât timp cât aceasta nu este parte în cauză.
Trebuie reținut că prin întâmpinarea depusă la dosar, Primăria comunei a invocat dispozițiile art. 21 aliniatul 1 și 2 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală modificată, potrivit căreia unitățile administrativ - teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate de drept fiscal, titulare ale codului d e înregistrare fiscală și ale conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie, precum și la unitățile bancare. Unitățile administrativ teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligaților ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii.
Deci, potrivit legii, calitatea procesuală pasivă în procesele cu caracter patrimonial o au numai unitățile administrativ teritoriale și nu primăriile.
Cum în cauză Camera de Conturi T nu a solicitat stabilirea răspunderii juridice a pârâților față de Comuna, actul de sesizare este nelegal, astfel că dispoziția primei instanțe de obligare la plata sumei de 9.523 lei către unitatea administrativ teritorială, persoană juridică ce nu a fost parte în litigiu, este nelegală, motiv pentru care recursul pârâtului se admite așa cum s-a menționat anterior cu aplicarea art. 304 punctul 9,pr.civ. și art. 48 alin.2 Cod procedură civilă, privind cooparticiparea procesuală, astfel că va fi respinsă sesizarea și față de pârâta, exonerând pe pârâți și de plata cheltuielilor de judecată stabilite în primă instanță.
Curtea mai reține că nu este îndeplinită nici cerința culpei, în privința pârâtului, ca element al răspunderii civile delictuale pentru că acesta a acționat potrivit art. 61 din Legea nr. 215/2001 aducând la îndeplinire hotărârea nr. 12/28.II.2006 emisă de Consiliul Local.
În consecință, recursul se admite așa cum s-a menționat anterior menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității sesizării instanței.
Admite recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 300/16.III.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș.
Modifică în parte sentința în sensul că respinge sesizarea nr. 47/9.XI.2009 a Completului Camerei de Conturi T împotriva pârâților și și înlătură obligarea acestora și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de câte 50 lei către bugetul de stat.
Menține în rest sentința.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. /20.01.2010
Tehnodact /21.01.2010/2 ex
Prima instanță: Tribunalul Timiș
Judecător:
Președinte:Adina PokkerJudecători:Adina Pokker, Rodica Olaru, Răzvan Pătru
