Litigiu privind ajutorul de stat(legea nr. 143/1999). Sentința 332/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA Nr. 332
Ședința publică de la 01 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Costinel Moțîrlichie
Grefier - -
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat în comuna, nr.192, județul G în contradictoriu cu pârâtele COMISIA DE EVALUARE A PERSOANELOR CU handicap PENTRU ADULȚI DIN CADRUL CONSILIULUI JUDEȚEAN G, cu sediul în Tg. J,- bis, județul G și COMISIA SUPERIOARĂ DE EVALUARE A PERSOANELOR CU HANDICAP PENTRU ADULȚI, cu sediul în B,-, sector 3.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit reclamantul și pârâtele COMISIA DE EVALUARE A PERSOANELOR CU HANDICAP PENTRU ADULȚI DIN CADRUL CONSILIULUI JUDEȚEAN și COMISIA SUPERIOARĂ DE EVALUARE A PERSOANELOR CU HANDICAP PENTRU ADULȚI.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează lipsa raportului de expertiză și cererea depusă de reclamant, prin serviciul registratură, prin care solicită judecarea cauzei în lipsă.
Instanța, apreciind cauza în stare de soluționare și având în vedere dispozițiile art.242 alin.2 Cod pr. civilă, a trecut la deliberări asupra cauzei de față.
CURTEA
Asupra cauzei de față:
Prin acțiunea formulată la data de 07.08.2006 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg.Cărbunești sub nr.4860/2006, reclamantul a solicitat anularea deciziei nr.743/01.02.2006, emisă de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că până în anul 2005 beneficiat de certificat în grad de handicap - grad accentuat, însă prin decizia nr.743/2006 nu mai beneficiază de gradul avut anterior, deși este bolnav, conform certificatului medical nr.128/2000 - eliberat de Institutul de Cardiologie
Reclamantul a mai susținut că este pensionat medical.
În dovedirea acțiunii s-au depus la dosar următoarele înscrisuri: certificat medical nr.128/2000, bilet de ieșire din spital, decizia nr.520/2002, emisă de CJP D, anchetă socială nr.2405/2005, întocmită de Consiliul Local, adresa nr.16/3018/A/23.06.2006 - emisă de Guvernul României - Direcția Relații cu publicul, adresa nr.4938/19.07.2006 a S:F - Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap, certificatul de încadrare în grad de handicap nr.6185/19.12.2004 - eliberat de Comisia de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți a Județului G, decizia nr.743/1.02.2006, emisă de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți, decizia nr.832/2002, emisă de
Prin sentința nr.2368/17.10.2006, pronunțată de Judecătoria Tg.Cărbunești în dosarul nr.4860/2006 (-) a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj.
Urmare a hotărârii de declinare a competenței, dosarul a fost înregistrat sub nr.2319/C/2006 -pe rolul Tribunalului Gorj - Secția comercială și de contencios administrativ.
La data de 07.02.2007, reclamantul a depus la dosar o precizare prin care a solicitat ca în temeiul prevederilor art.19 din OUG nr.102/1999 și în raport de dispozițiile Legii nr.519/2002 să-i fie stabilit de către instanță gradul de handicap "accentuat definitiv".
Reclamantul a mai susținut că suferă de o boală ireversibilă, fiind operat pe cord, având pierdută capacitatea de muncă cu 40%.
Prin sentința nr.913/21 martie 2007, pronunțată în dosarul nr- (nr. în format vechi 2319/C/2006) de către Tribunalul Gorj Secția Comercială și de contencios administrativ a fost respinsă acțiunea reclamantului.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a apreciat că pârâta CJP nu are calitate procesuală pasivă, respingând acțiunea pe cale de excepție.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul.
Prin decizia nr.5582/4.10.2007, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr-, Curtea de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal a admis recursul, a fost casată sentința și s-a stabilit competența de soluționare cauzei în primă instanță în favoarea Curții de Apel Craiova.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a avut în vedere faptul că, în speță, se contestă un act administrativ emis de o autoritate centrală - respectiv Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți, ceea ce atrage competența materială de soluționare a cauzei în primă instanță a Curții de apel, în raport de prevederile art.9 alin.1 din OG nr.51/2005, art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004 și art.3 pct.1 Cod pr. civilă.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova - ca dosar de fond la data de 9.11.2007 sub nr-.
La data de 21.08.2008 pârâta Autoritatea Națională a Persoanelor cu Handicap - Comisia Superioară de Evaluare a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepția tardivității acțiunii, arătând că decizia nr.743 contestată s-a emis la data de 1.02.2006, iar acțiunea a fost introdusă la data de 7.08.2006.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că decizia nr.743/1.02.2006 a fost emisă cu respectarea criteriilor pe baza cărora se stabilește gradul de handicap pentru adulți și se aplică măsurile de protecție specială a acestora aprobate prin Ordinul nr.726/2002 al S:F și avizate de către comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătății.
S-a mai susținut că afecțiunile cardio-vasculare cu complicațiile respective de care suferă reclamantul nu se regăsesc în reglementarea legală - Ordinul nr.726/2002 - Capitolul II - rezervat persoanelor cu handicap indiferent de vârstă, de statut și de data dobândirii handicapului, la capitolul I pct.2, persoanele cu handicap somatic este stipulat expres -pentru afecțiunile cardio-vasculare operate sau neoperate, dar numai dacă au fost dobândite congenital sau precoce (în copilărie-adolescență).
S-a mai arătat că reclamantul nu îndeplinește aceste condiții, întrucât a contactat boala cardio-vasculară în timpul activității salariale, ceea ce a condus la întreruperea activității și pensionarea medicală.
Pârâta a mai susținut, de asemenea, că în anii 2004-2005, certificatele s-au eliberat de Comisia de evaluare a Județului G, cu nerespectarea criteriilor aprobate prin Ordinul nr.726/2002 al
Prin sentința nr. 39/04.02.2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiovaa fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu Comisia de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap din județul G și Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți.
Prin decizia nr. 2903/17.09.2008 pronunțată de Înalta Curtea d e Casație și Justiție a fost admis recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr. 39/04.02.2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, a fost casată sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a se pronunța astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că dată fiind starea de boală în care se află recurentul - reclamant concretizată prin afecțiunile de care acesta suferă, susținerea constantă a acestuia în sensul că în mod nejustificat prin certificatul și respectiv decizia contestată i s-a refuzat încadrarea în grad accentuat de handicap, având în vedere și dispozițiile art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă care se referă la rolul activ al judecătorului privind aflarea adevărului, în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice, instanța de control judiciar a apreciat că se impunea în cauză efectuarea unei expertize medico-legale, probă absolut necesară pentru elucidarea problemei pusă în discuție - aceea a încadrării sa nu a recurentului-reclamant într-un grad de handicap.
S-a mai reținut că judecătorul fondului, fiind obligat să descopere adevărul și să dea părților ajutor activ în apărarea drepturilor și intereselor legitime, trebuia să pună în discuție părților necesitatea efectuării unei expertize medico-legale - concluziile acesteia contribuind în mod indubitabil la pronunțarea unei soluții legale și temeinice.
S-a mai reținut că, deși utilitatea acestui mijloc de probă rezultă atât din natura litigiului cât și din dezbateri, Curtea de Apel a procedat la soluționarea cauzei pronunțând o soluție ce nu-și găsește suport probatoriu convingător în înscrisurile depuse.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr-.
La data de 19.02.2009 pârâta Autoritatea Națională a Persoanelor cu Handicap - Comisia Superioară de Evaluare a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
În motivarea acestei cereri, s-a arătat că decizia nr.743/1.02.2006 a fost emisă cu respectarea criteriilor pe baza cărora se stabilește gradul de handicap pentru adulți și se aplică măsurile de protecție specială a acestora aprobate prin Ordinul nr.726/2002 al S:F și avizate de către comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătății.
S-a mai susținut că afecțiunile cardio-vasculare cu complicațiile respective de care suferă reclamantul nu se regăsesc în reglementarea legală - Ordinul nr.726/2002 - Capitolul II - rezervat persoanelor cu handicap indiferent de vârstă, de statut și de data dobândirii handicapului, la capitolul I pct.2, persoanele cu handicap somatic este stipulat expres -pentru afecțiunile cardio-vasculare operate sau neoperate, dar numai dacă au fost dobândite congenital sau precoce (în copilărie-adolescență).
În baza dispozițiilor art. 315 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, în raport de dispozițiile deciziei de casare, Curtea a dispus efectuarea unei expertize medico legale având ca obiectiv stabilirea afecțiunilor de care suferă reclamantul și eventual încadrarea reclamantului în grad de handicap.
În urma prezentării reclamantului la. C la data de 29.05.2009, acesta a fost încunoștințat cu privire la necesitatea efectuării unor examene de specialitate, cardiologic și neurologic, fără însă ca acesta să se prezinte la IML cu rezultatele examinărilor solicitate și fără să achite tariful pentru efectuarea expertizei, potrivit adresei nr. 1386/A1/01.07.2009 a IML
De asemenea, la solicitarea instanței din data de 13.07.2009, reclamantul nu s-a conformat obligațiilor de a se prezenta la IML C în vederea examinării medico-legale și a achitării tarifului pentru efectuarea expertizei.
Față de faptul că reclamantul nu s-a conformat obligațiilor stabilite de instanță în vederea administrării expertizei medico-legale, respectiv prezentarea la IML C în vederea examinării și achitarea tarifului pentru efectuarea expertizei, Curtea în temeiul art. 172 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, a decăzut reclamantul din administrarea expertizei medico legale.
Analizând actele și lucrările dosarului, cu privire la fondul cauzei, Curtea reține în fapt următoarele:
Reclamantul a beneficiat de drepturile pentru persoanele cu handicap, fiind încadrat din anul 2004 în gradul de handicap accentuat pentru diagnosticul: cardiopatie ischiemică dureroasă; Du-ay -pass, aorto-coronarian, insuficiență cardiacă congestivă clasa III, în conformitate cu certificatul de încadrare în grad de handicap nr.6185/9.12.2004 eliberat de Comisia Superioară de expertiză medicală a persoanelor cu handicap pentru adulți a Județului
În urma revizuirii realizate în condițiile art.59 din OUG nr.102/1999 privind protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap (act normativ în vigoare la acea dată), Comisia de expertiză medicală a persoanelor cu handicap din județul Gae mis certificatul nr.86/11.01.2006, prin care nu i s-au mai recunoscut drepturile reclamantului de a fi încadrat în categoria persoanelor cu handicap.
Prin decizia nr.743/1.02.2006 - Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți a menținut soluția Comisiei teritoriale, susținând că diagnosticul stabilit prin leziuni bicoronariene, sechele infarct miocardic antero-septal în august 1999, anevrism apical operat -2000, rezecție de anevreism antero-lateral VS cu reconstrucția VS procedeu, Du-ay- pass aorto coronarian nu se regăsește printre afecțiunile considerate handicapante enumerate de Ordinul Ministerului Sănătății și Familiei nr.726/2002.
De asemenea, s-a reținut de către aceeași comisie medicală că afecțiunile prezentate nu au fost dobândite congenital sau precoce - în conformitate cu Cap.I pct.2 din ordin, ci au fost contactate în timpul activității salariale, ceea ce a condus la întreruperea activității și pensionarea medicală a reclamantului.
În raport de faptul că încadrarea unei persoane într-o categorie de persoane cu handicap se face pe baza unor criterii de diagnostic clinic reglementate de Ordinul nr.726/2002 al Ministerului Sănătății și Familiei, aprecierea acestora revenind unor instituții specializate, Curtea, în absența unei expertize medico-legale care să infirme constatărilor celor două comisii medicale, în sensul stabilirii dacă afecțiunile de care suferă o persoană sunt de natură să determine încadrarea într-un grad de handicap, reține că certificatul nr.86/2006, respectiv decizia nr.743/1.02.2006 au fost emise cu respectarea condițiilor legale, acțiunea reclamantului fiind nefondată.
Față de aceste considerente de fapt și de drept, Curtea urmează a respinge acțiunea reclamantului ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat în comuna, nr.192, județul G în contradictoriu cu pârâtele COMISIA DE EVALUARE A PERSOANELOR CU HANDICAP PENTRU ADULȚI DIN CADRUL CONSILIULUI JUDEȚEAN G, cu sediul în Tg. J,- bis, județul G și COMISIA SUPERIOARĂ DE EVALUARE A PERSOANELOR CU HANDICAP PENTRU ADULȚI, cu sediul în B,-, sector 3.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Octombrie 2009.
Președinte, - - |
Grefier, - - |
Red. jud. /5ex/30.10.2009
Președinte:Costinel MoțîrlichieJudecători:Costinel Moțîrlichie