Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1.758/2008

Ședința publică din data de 10 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Floarea Tămaș

JUDECĂTOR 2: Mirela Budiu

JUDECĂTOR 3: Simona Szabo

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de chemata în garanție DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S ÎN NUMELE MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, împotriva sentinței civile nr. 926/18.04.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, în contradictoriu cu reclamantul și cu pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI S, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici - Legea nr. 188/1999.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că dosarul se află la primul termen de judecată și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. La data de 20.08.2008 pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a depus întâmpinare, în 2 exemplare.

Curtea de apel, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe, cauza se află în stare de judecată, declară închise dezbaterile în temeiul art. 150 Cod procedură civilă și rămâne în pronunțare.

CURTEA:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 926 din data de 18.04.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, a fost admisă acțiunea reclamantului și obligați pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI S, să plătească reclamantului suma brută de 1.737 lei reprezentând spor de fidelitate aferent anului 2005, iar chematul în garanție, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR să vireze suma cuvenită.

Totodată, s-a dispus ca suma să fie actualizată cu rata inflației aferent perioadei scadenței acestor drepturi și până la plata efectivă.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut, în esență, că dreptul la sporul de fidelitate este un drept câștigat, neputând fi anulat, în acest sens fiind cele statuate prin decizia nr. XXIII/2005 a

Împotriva soluției menționate a declarat recurs S în numele Ministerului Economiei și Finanțelor solicitând admiterea recursului, desființarea hotărârii în sensul respingerii cererii de chemare în garanție.

În susținere, recurentul arată că hotărârea este nelegală din perspectiva respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive, de vreme ce în cauză nu s-a relevat existența unor raporturi juridice cu intimatul-reclamant; ministerul nu participă nemijlocit la raportul juridic litigios pentru a fi citat conform Codului d e procedură civilă. În cadrul litigiilor de muncă, relevă recurentul, nu sunt admisibile cererile de chemare în garanție întrucât dreptul muncii are un caracter specific, atât în ceea ce privește normele de drept substanțial cât și în privința normelor procesuale, iar raportul dintre pârât și chematul în garanție nu este unul de dreptul muncii pentru a se justifica o astfel de cerere. Simplul fapt că ordonatorul de credite nu a corectat periodic drepturile reclamantei, arată recurentul, nu conferă acestuia nici o garanție legală din partea ministerului pentru eventualele sume ce ar trebui să le plătească într-un raport de muncă izvorând din contractul de muncă. Pe de altă parte, arată recurentul, în contextul legii bugetare sumele prevăzute ca și cheltuieli se angajează și ordonanțează în limite maxime ce nu pot fi depășite; că orice modificare poate fi făcută numai prin legi de rectificare, cărora li se aplică aceleași proceduri ca legea inițială, proceduri ce presupun o precizare a surselor de acoperire; a diminuării veniturilor sau a majorării cheltuielilor bugetare aferente exercițiului bugetar. Pentru executarea obligației de plată stabilite prin titluri executorii, arată recurentul, obligația de a lua măsuri corespunzătoare în condițiile legii revine, în contextul nr.OG 22/2002, ordonatorului principal de credite. Ca atare, concluzionează recurentul, ordonator principal fiind Ministerul Internelor și Reformei Administrative, acesta poate fi singura parte obligată în raportul dedus judecății și care trebuie să precizeze mijloacele și sursele necesare pentru creșterea cheltuielilor de genul celor solicitate.

Analizând argumentele aduse de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, în raport de actele dosarului, cu normele juridice pe care s-a fundamentat soluția atacată, Curtea reține că acestea sunt neîntemeiate:

În acest sens, se reține că activitatea intimatului-reclamant a fost finanțată de la bugetul de stat, iar potrivit Legii nr. 500/2002, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetelor pentru pregătirea proiectelor, legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și a legilor privind aprobarea contului general. Astfel, rolul ministerului este de a răspunde de elaborarea proiectului legii bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite precum și a proiectelor de rectificare a acestor bugete. Prin urmare, raportat la abilitatea prevăzută de lege, pot figura în proces în condițiile disp. art. 60.pr.civ. iar din această perspectivă nu se poate reține că în mod greșit prima instanță a aplicat dispozițiile legale și că în mod greșit ar fi reținut calitatea procesuală. Procedura menționată nefiind interzisă în cadrul litigiilor având ca obiect acordarea drepturilor ce derivă din raporturile de serviciu ale funcționarilor.

Desigur, se susține că în condițiile legii bugetare, cheltuielile se angajează în anumite limite care nu pot fi depășite și ca atare din perspectiva legii bugetare nu pot fi acordate, că orice modificare trebuie justificată și cerută de ordonatorul de credite. Atare susțineri, nu pot fi primite întrucât cuprinderea unor sume în buget nu poate fi imputată intimatului-reclamant, entitatea recurentă având și ea obligația statuării cu privire la bugetul de stat, inclusiv sub aspectul aprobării și virării de sume. Pe de altă parte, instituția rectificării bugetare este funcțională și impune implicarea celor neprevăzute, respectiv a cuprinderi și a unor sume stabilite ca drepturi prin dispoziții legale aplicabile funcționarilor.

În plus, faptul că, în condițiile legii și ale nr.OG 22/2002, ordonatorul de credite este obligat să ia măsuri, nu poate duce la exonerarea obligației recurentului de a lua el însuși măsuri de a include, respectiv a adopta, proiectul legii bugetare sau de rectificare, în concordanță cu sumele ce urmează a fi primite de intimați în baza unor eventuale hotărâri judecătorești pentru a se evita astfel și neîndeplinirea obligației de a aproba virarea și efectuarea doar a cheltuielilor cu destinație precisă.

Prin urmare, constatându-se că nu sunt motive întemeiate, Curtea, în baza art. 312.pr.civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S în numele MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr. 926 din 18 aprilie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 10 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

- - - - - - - -

Red.

dact./2 ex./16.09.2008.

Jud.fond:

Președinte:Floarea Tămaș
Judecători:Floarea Tămaș, Mirela Budiu, Simona Szabo

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1/2008. Curtea de Apel Cluj