Litigiu privind funcționarii publici statutari. Sentința 10/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 10
Ședința publică din 16 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Pătru Răzvan
JUDECĂTOR 2: Catargiu Victoria
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții G, R, -, -, Liga G, -, și HG - toți reprezentați de Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative - Biroul Teritorial Timiș, în contradictoriu cu Ministerul Internelor și Reformei Administrative B, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari.
La apelul nominal se prezintă d-lul - președinte al Biroului teritorial din cadrul T în reprezentarea reclamantului, lipsă fiind pârâții
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se comunică 1 exemplar din întâmpinările depuse la dosar, reprezentantului reclamanților.
Nemaifiind formulate alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Reprezentantul reclamanților indică faptul că acțiunea s-a formulat în numele membrilor de sindicat care se află la dosar la fila 6 și solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
CURTEA
Deliberând asupra acțiunii de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la această instanță sub nr-, reclamanții G, R, -, -, Liga G, -, și HG - toți reprezentați de Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative - Biroul Teritorial Timiș, au chemat în judecată pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative B și Inspectoratul de Poliție al Județului T, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați aceștia la plata către reclamanți a drepturilor bănești cuvenite cu titlu de primă de concediu corespunzătoare anilor 2004, 2005 și 2006 în conformitate cu prevederile art. 37 aliniatul 2 din nr.OG 38/30.01.2003 și ale Ordinului nr. 132/9.02.2004 egale cu indemnizația de încadrare lunară brută din luna anterioară plecării în concediu, impozitate separat, actualizate cu coeficientul de inflație de la data nașterii acestor drepturi și până la plata efectivă precum și la plata către fiecare membru de sindicat al drepturilor bănești cuvenite cu titlu de spor de fidelitate de până la 20 % din salariul de bază pe perioada 1.01.2005 - 31.12.2005 în conformitate cu prevederile nr.OG 38/30.01.2003 și ale Ordinului nr. 132/9.02.2004 actualizate cu coeficientul de inflație defalcat pe fiecare lună, până la plata efectivă.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin Ordonanța de Guvern nr. 38/30.01.2003, republicată, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare, prevede, în cuprinsul art. 37 aliniatul 2: "La plecarea în concediul de odihnă, polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Polițistul are dreptul să solicite acordarea salariului de bază cuvenit pentru perioada de concediu, cu anticipație. Salariul de bază și prima de concediu se plătesc cumulat, cu cel puțin 5 zile înaintea datei plecării în concediu. În cazul în care concediul de odihnă se efectuează fracționat, prima de concediu și salariul de bază se acordă cu anticipație, o singură dată."
De asemenea, în aceeași Ordonanță, la art. 6, se prevede:" Pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională în calitate de militar, polițist, funcționar public și personalul contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20 % din salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne".
Analizând actele dosarului, instanța reține că reclamanții G, R, -, -, Liga G, -, și HG - toți reprezentați de Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative-Biroul Teritorial Timiș - sunt angajați la Sectorul 4 audit Intern T, din cadrul Direcției Generale de Audit Intern, având calitatea de funcționari publici.
Cu privire la acordarea primelor de concediu, instanța reține că litigiul are de obiect dreptul reclamanților - funcționari publici - la primele de concediu aferente anilor 2004-2006, în contextul în care acest drept cu caracter salarial a fost suspendat succesiv prin mai multe acte normative.
În opinia instanței, soluționarea acestei cereri este influențată de stabilirea efectelor unor dispoziții legale care au fost suspendate ulterior printr-un alt act normativ de aceeași forță juridică.
În rezolvarea acestei chestiuni, instanța observă că prin Decizia nr. XII din 5 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 733 din 30 octombrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra unor dispoziții legale referitoare la dreptul la prima de concediu pentru polițiști, stabilind, în dispozitiv, că "în aplicarea dispozițiilor art. 37 alin. (2) teza I din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare,-prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizația de concediu, se cuvine pentru perioada anilor 2004 - 2006, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată."
În privința acestei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța observă că aceasta a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii promovat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție"pentru a se asigura"- potrivit art. 329 al. 1 Cod de Procedură Civilă -"interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României". Fiind pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, această decizie este obligatorie pentru viitor, având în vedere dispozițiile art. 329 alin. 3 teza a doua Cod de Procedură Civilă, conform cărora "dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe".
În consecință, în prezenta cauză instanța va da eficiență acestor dispoziții legale și va respecta interpretarea obligatorie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în măsura în care interpretarea din aceste decizii este incidentă în prezentul litigiu.
Având în vedere principiul egalității, consacrat de art. 16 alin. 1 din Constituția României, precum și principiul nediscriminării, instanța constată că interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție este incidentă, pentru identitate de rațiune, și în prezenta cauză.
În consecință, instanța, reiterând interpretarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum a fost exprimată în Decizia nr. XII din 5 februarie 2007, reține că suspendarea exercițiului unui drept - cum este dreptul la prima de concediu, în prezent a cauză - nu echivalează cu "însăși înlăturarea lui".
După cum s-a arătat în continuare în motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție,"prin art. 38 din Codul muncii se prevede, în mod imperativ, că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
De aceea, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative menționate."
Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că, întrucât actele normative care au determinat suspendarea dreptului reclamanților la prima de concediu nu se referă la " eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestui drept ori la prelungirea termenului de punere în aplicare,- suspendarea exercițiului dreptului la prima de concediu nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.
Astfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărei existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea pentru perioada în care sunt prevăzute de lege."
De asemenea, instanța reține și că printr-o altă decizie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, respectiv prin decizia nr. 77/5.11.2007, admițându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit:
"Dispozițiile art. 34 alin. (2) (devenit art. 35 alin. 2) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul că:
Prima de concediu, reprezentînd o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, se cuvenea acestei categorii de personal."
Deși decizia nr. 77/5.11.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a fost publicată în Monitorul Oficial până la data pronunțării prezentei hotărâri, instanța reține că dispozitivul acesteia a fost adus la cunoștință publică prin publicarea sa pe site-ul Internet al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Totodată, Curtea reține că după pronunțarea hotărârii recurate, a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență nr. 146 din 19 decembrie 2007, pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 877 din 20 decembrie 2007.
Conform art. 2 alin. 1 din această Ordonanță de Urgență, "personalul din sectorul bugetar căruia până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență nu i s-au acordat primele de concediu de odihnă pentru perioada 2001 - 2006 urmează să primească aceste drepturi în anul 2008, în mod eșalonat, în 3 tranșe, după cum urmează:
a) în luna martie - pentru anii 2001 și 2002;
b) în luna iunie - pentru anii 2003 și 2004;
c) în luna octombrie - pentru anii 2005 și 2006."
Având în vedere acest normativ, care confirmă interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în sensul existenței dreptului funcționarilor publici la plata primelor de concediu eferente anilor 2001-2006 - ținând seama de interpretarea obligatorie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la efectele actelor normative de suspendare a unor dispoziții legale care prevedeau acordarea primei de concediu pentru funcționarii publici - instanța apreciază ca fiind întemeiată cererea reclamanților de obligare a pârâtului Ministerul Internelor și Reformei Administrative la plata primelor de concediu, motiv pentru care va obliga Ministerul Internelor și Reformei Administrative să plătească reclamanților sumele datorate cu titlul de primă de concediu corespunzătoare anilor 2004, 2005 și 2006, actualizate cu coeficientul de inflație de la data nașterii acestor drepturi și până la plata efectivă a acestora.
Cu privire la acordarea sporului de fidelitatede până la 20% din salariul de bază pentru perioada 1.01.2005-31.12.2005, instanța reține că, potrivit art. 6 din Ordonanța de Guvern nr. 38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, "pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne."
De asemenea, instanța constatată că, potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 118/2004, în anul 2005 se suspendă aplicarea dispozițiilor art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003.
Instanța reține, așadar, că sporul de fidelitate prevăzut de art. 6 din Ordonanța de Guvern nr. 38/2003 este un drept salarial care a cărui acordare a fost suspendată pentru anul 2005 printr-un alt act normativ.
Sub acest aspect, instanța observă că refuzul pârâtului de a acorda acest drept este justificat de aceleași considerente care au fost invocate cu privire la refuzul plății prime de concediu.
În consecință, și în privința sporului de fidelitate prevăzut de art. 6 din Ordonanța de Guvern nr. 38/2003, instanța va da eficiență interpretării obligatorii date de Înalta Curte de Casație și Justiție și expusă anterior, având în vedere principiul egalității, consacrat de art. 16 alin. 1 din Constituția României, precum și principiul nediscriminării.
Instanța reamintește că în interpretarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum a fost exprimată în Decizia nr. XII din 5 februarie 2007, suspendarea exercițiului unui drept - cum este dreptul la sporul de fidelitate - nu echivalează cu "însăși înlăturarea lui".
această interpretare obligatorie a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la efectele unui act normativ suspendat, instanța apreciază că suspendarea exercițiului dreptului la sporul de fidelitate nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept.
Având în vedere aceste considerente, instanța va obliga Ministerul Internelor și Reformei Administrative și la plata către reclamanți a sporului de fidelitate de până la 20% din salariul de bază pentru perioada 1.01.2005-31.12.2005, sume actualizate cu coeficientul de inflație, defalcat pe fiecare lună, de la data nașterii acestor drepturi și până la plata efectivă a acestora.
Cu privire la excepția calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul de Poliție al Județului, invocată prin întâmpinarea atașată la fila 31 dosar, instanța reține că reclamanții sunt angajați la Sectorul 4 Audit Intern T, din cadrul Direcției Generale de Audit Intern, având calitatea de funcționari publici, astfel cum rezultă din răspunsul cu nr. 312.198/19-09-2007 emis de Sectorul 4 Audit Intern T (atașată la fila 6 dosar).
Întrucât această instituție face parte din Direcția Generală de Audit Intern, aflată în subordinea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, instanța reține că nu există raporturi de serviciu între reclamanți și pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului T, astfel încât acest pârât nu este debitor în raportul de serviciu care impune plata primelor de concediu către reclamanți.
În consecință, instanța va admite această excepție și va respinge acțiunea reclamanților privind obligarea pârâtului Inspectoratul de Poliție al Județului T la plata sumelor solicitate.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și la cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, instanța constată că, într-adevăr, nu există un raport de subordonare financiară între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Pe de altă parte, nu se poate face abstracție de faptul că resursele financiare ale unei instituții publice sunt strict delimitate prin lege și că o astfel de instituție nu are dreptul să facă plăți decât în condițiile în care are alocate în buget sumele necesare pentru efectuarea acelor plăți și dacă are un temei legal în acest sens. Acesta este motivul pentru care simpla obligare la plata unei sume de bani a unui ordonator de credite bugetare ar risca să devină o dispoziție insuficientă pentru asigurarea executării hotărârii judecătorești respective, în absența avizării rectificării bugetare de către Ministerul Economiei și Finanțelor.
În acest sens, instanța remarcă rolul important al Ministerului Economiei și Finanțelor în evaluarea și redactarea actelor normative cu implicații financiare, conform art. 19 alin. 1 lit. j) din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, stfel cum a fost modificată prin Legea nr. 314/2003 și prin Legea nr. 96/2006. Potrivit acestui text legal,în domeniul finanțelor publice Ministerul Finanțelor Publice are, în principal, următoarele atribuții: - j)avizează, în fază de proiect, acordurile, memorandumurile, protocoalele sau alte asemenea înțelegeri încheiate cu partenerii externi, precum șiproiectele de acte normative, care conțin implicații financiare;
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 19 alin. 1 lit. l) din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelorblochează sau reduce utilizarea unor credite bugetare constatate ca fiind fără temei legal sau fără justificare în bugetele ordonatorilor de credite.
Date fiind acest dispoziții legale, Ministerul Economiei și Finanțelor are posibilitatea de a bloca orice alocare a unor sume propuse prin bugetul altor ordonatori de credite, inclusiv a sumelor ce ar trebui alocate Ministerului Internelor și Reformei Administrative pentru plata drepturilor solicitate de reclamant în prezenta cauză.
De aceea, obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la plata sumelor respective are rolul de a da eficiență hotărârii judecătorești prin care sunt obligați la plată alți ordonatori de credite bugetare și de a evita un refuz ulterior din partea Ministerului Economiei și Finanțelor de a aviza asigurarea mijloacele financiare necesare executării hotărârii judecătorești respective.
În contextul în care România a ratificat Convenția europeană a drepturilor omului, autoritățile române, inclusiv instanțele judecătorești, sunt ținute de obligația asigurării dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 paragraf 1 din Convenția europeană a drepturilor omului. Potrivit art. 6, paragraf 1, teza I din Convenția europeană a drepturilor omului, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa.
În concepția Curții Europene a Drepturilor Omului - a cărei jurisprudență este obligatorie pentru Statul Român, deci pentru toate autoritățile române, conform art. 46 din Convenția europeană a drepturilor omului - între garanțiile dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 paragraf 1 din Convenție, este inclus și dreptul părții de a obține executarea unei hotărâri judecătorești.
În acest sens, instanța amintește că prin mai multe hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului s-a constatat încălcarea de către Statul Român a art. 6 par. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului ca urmare a neexecutării culpabile de către autoritățile publice a unor hotărâri judecătorești.
Astfel în hotărârea dată în cauza Ruianu împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1139 din 2 decembrie 2004, Curtea europeană a drepturilor omului a precizat, în paragraful nr. 65 al hotărârii, că dreptul la justiție garantat de articolul 6 protejează în egală măsură și punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii, care, într-un stat care respectă preeminența dreptului, nu pot rămâne fără efect în defavoarea uneia din părți.
În același sens, în hotărârea dată în cauza Croitoriu împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 422 din 16 mai 2006, Curtea europeană a drepturilor omului a subliniat, în paragraful nr. 27, că, în conformitate cu jurisprudența sa, executarea unei hotărâri pronunțate de orice instanță trebuie privită ca o parte integrantă a "procesului", în sensul art. 6 alin. 1 din Convenție, și că dreptul de acces la instanță ar fi iluzoriu dacă sistemul juridic intern al statului contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și irevocabilă să rămână fără efect în detrimentul uneia dintre părți. Totodată, Curtea europeană a subliniat în hotărârea dată în cauza Ghibuși împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 700 din 16 august 2006, (paragraf 40), căeste responsabilitatea fiecărui Stat contractant să creeze un arsenal juridic adecvat și suficient pentru a asigura respectarea obligațiilor pozitive care îi revin, inclusiv a obligației de a asigura executarea hotărârilor judecătorești.
Curtea europeană a drepturilor omului a reiterat aceste considerații și în celelalte hotărâri prin care a constatat încălcarea de către Statul Român a art. 6 par. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului pentru motivul neexecutării unei hotărâri judecătorești, respectiv în hotărârile date în cauzele împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 770 din 24 august 2005 (paragraf 64-66), împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1048 din 25 noiembrie 2005 (paragraf 23-24), împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 367 din 27 aprilie 2006 (paragraf 25, 27), - împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 396 din 8 mai 2006 (paragraf 51), Ghibuși împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 700 din 16 august 2006, (paragraf 37-40), și alții împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 574 din 22 august 2007(paragraf 24, 26), împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 251 din 16 aprilie 2007(paragraf 31, 33), și în Cauza Abăluță împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 514 din 31 iulie 2007 (paragraf 32, 33).
Date fiind acest considerente, instanța apreciază ca fiind întemeiată cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de Ministerului Internelor și Reformei Administrative, precum și solicitarea de obligare a Ministerului Economiei și Finanțelor la plata sumelor datorate reclamanților de către Ministerul Internelor și Reformei Administrative în vederea asigurării executării hotărârii judecătorești.
În raport cu motivarea expusă mai sus, instanța va admite acțiunea formulată de reclamanți și va obliga Ministerul Internelor și Reformei Administrative să plătească acestora sumele datorate cu titlul de primă de concediu corespunzătoare anilor 2004, 2005 și 2006, actualizate cu coeficientul de inflație de la data nașterii acestor drepturi și până la plata efectivă a acestora, precum și a drepturilor bănești cuvenite reclamanților cu titlul de spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază pentru perioada 1.01.2005-31.12.2005, sume actualizate cu coeficientul de inflație, defalcat pe fiecare lună, de la data nașterii acestor drepturi și până la plata efectivă a acestora.
Instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul de Poliție al Județului T și, în consecință, va respinge acțiunea reclamanților privind obligarea pârâtului Inspectoratul de Poliție al Județului T la plata sumelor solicitate.
Totodată, instanța va admite cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor, și va obliga chematul în garanție să vireze pârâtului Ministerul Internelor și Reformei Administrative sumele datorate de acesta reclamanților conform prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanții reclamanții G, R, -, -, Liga G, -, și HG - toți reprezentați de Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative - Biroul Teritorial Timiș, în contradictoriu cu Ministerul Internelor și Reformei Administrative
Obligă Ministerul Internelor și Reformei Administrative să plătească reclamanților G, R,. Liga G (pentru perioada 1.05.2005 - 1.01.2007), (pentru perioada 1.07.2005- 1.01.2007), HG(pentru perioada 15.04.2005 - 1.01.2007) și, pentru perioada 1.01.2004 - 1.12.2005) sumele datorate cutitlu de primă de concediu corespunzătoare anilor 2004, 2005 și 2006,actualizate cu coeficientul de inflație de la data nașterii acestor drepturi și până la data efectivă a acestora, precum și a drepturilor bănești cuvenite reclamanților cu titlu despor de fidelitate de până la 20 % din salariul de bază pentru perioada 1.01.2005 - 31.12.2005,sume actualizate cu coeficientul de inflație, defalcat pe fiecare lună, de la data nașterii acestor drepturi și până la plata efectivă a acestora.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul de Poliție al Județului
Respinge acțiunea reclamanților privind obligar4ea pârâtului Inspectoratul de Poliție al Județului T la plata sumelor solicitate.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Internelor și reformei Administrative împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor.
Obligă Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze pârâtului Ministerul Internelor și Reformei Administrative sumele datorate de acesta reclamanților conform prezentei hotărâri.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
Pronunțată în ședința publică din 16 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
- -
Red./19.02.2008
Tehnodat /19.02.2008
Se comunică:
- reclamant Sindicatul Național al Polițiștilor și Perosnalului Contractual din cadrul - Biroul Teritorial Timiș - B sector 6, nr. 3.
- intimat Ministerul Internelor și reformei Administrative B - B, sector 1 nr. 1
- intimat Inspectoratul de Poliție al Județului T - T,B-dul - - nr. 46 jud.
- ch. garanție B,- sector 5
com. 4 ex.
Președinte:Pătru RăzvanJudecători:Pătru Răzvan, Catargiu Victoria
