Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1006/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1006
Ședința publică de la 05 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Morina Napa
JUDECĂTOR 2: Vera Stănișor
JUDECĂTOR 3: Lăcrămioara Moglan
Grefier - -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurentul - reclamant SINDICATUL C M AL DIN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ LOCALĂ N împotriva sentinței civile nr.168/CA din 07 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților, dosarul fiind lăsat la a doua strigare, când de asemenea, părțile au lipsit.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Instanța constată că în cauză a formulat recurs Sindicatul - cel M al angajaților din Administrația Publică Locală N, declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru conform art.15 lit.a din Legea taxelor de timbru.
S-au verificat actele și lucrările dosarului, s-a constatat că s-a solicitat judecata în lipsă, cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului în materia contenciosului administrativ constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului Neamț - Secția Comercială și de Contencios Administrativ sub nr-, reclamantul Sindicatul "- cel M" al din Administrația Publică Locală N (în numele și pentru funcționarii publici, -, ) a chemat în judecată Primăria comunei Români și pe Primarul comunei Români, solicitând obligarea pârâților la plata drepturilor salariale ce constau în:
- sporul de confidențialitate în cuantum de 15% din salariul de bază începând cu oct 2005 actualizat cu indicele de inflație;
- sporul de stabilitate și fidelitate diferențiat de 20 % din salariul de bază brut începând cu oct 2005;
- spor de suprasolicitare neuropsihică și stres de 10 %;
- contravaloarea tichetelor de masă și a tichetelor cadou;
- indemnizația de dispozitiv de 25 %.
În motivarea cererii astfel formulate, cu privire acordarea sporului de confidențialitate, reclamanții au menționat prevederile art. 46 din Legea 188/1999 prin care li s-a stabilit obligația de a păstra confidențialitatea datelor, caz în care drepturile corelative acesteia sunt cele prevăzute la art. 26 din Legea 53/2003.
Reclamanții au semnalat că unele categorii de funcționari publici au primit aceste sporuri, încălcându-se principiul legalității, imparțialității și obiectivității prevăzute de art. 3 din Legea 188/1999.
Reclamanții au precizat că, pentru funcționarii publici care desfășoară activități cu publicul în cadrul instituției, se impune acordarea sporului de suprasolicitare neuropsihică și stres, determinând astfel ridicarea calității serviciilor prestate în favoarea cetățenilor.
Cu privire la tichetele de masă și cadou, reclamanții au invocat dispozițiile art. 1 din Legea 142/1998 și art. 1 din Protocolul adițional la CEDO.
În ceea ce privește sporul de dispozitiv, reclamanții au invocat ca temei legal dispozițiile Legii 138/1999 și Ordinul 496 /2003.
Reclamanții au depus în sprijinul cererii practică judiciară relevantă în materie și dispozițiile de numire în funcții.
La termenul de judecată din data de 24.02.2009 reclamanții au precizat acțiunea în sensul că înțeleg să se judece cu comuna Români și Primarul comunei Români.
Prin sentința civilă nr. 168/CA/07 aprilie 2009, Tribunalul Neamța respins acțiunea ca neîntemeiată, în considerarea următoarea argumente:
Reclamanții sunt funcționari publici în cadrul Primăriei comunei Români.
În această calitate, reclamanții au solicitat în prezenta cauză obligarea pârâților la plata unor drepturi bănești constând în diferite sporuri salariale.
În legătură cu sporul de confidențialitate, tribunalul a reținut că art. 15 alin. (1) din nr.OG 6/2007, prevede categoriile de funcționari publici care beneficiază de sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază și anume: funcționarii publici din aparatul de lucru al Guvernului, funcționarii publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul, Consiliului Legislativ. Așadar, reclamanții nu se încadrează printre funcționarii publici care pot beneficia de acest spor de confidențialitate.
Pentru celelalte sporuri (sporul de stabilitate și fidelitate de până la 20%, sporul de suprasolicitare neuropsihică și stres) reclamanții au invocat argumente privind natura muncii prestate, principiile ce stau la baza exercitării funcției publice precum și faptul că alte categorii de funcționari publici beneficiază de dispoziții legale în acest sens, precum: Legea 84/2003 privind auditul public și de contor financiar, Legea 433/2004 privind organizarea și completarea statisticii oficiale.
Tribunalul a reținut însă că salarizarea funcționarilor publici este stabilită prin Ordonanța Guvernului nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 232/2007, act normativ care nu prevede sporurile salariale solicitate de către reclamanți.
Mai mult, aceste sporuri nu sunt nici aplicabile, pentru că nu există un suport legal în privința cuantumului sporului. Deci, creanța pretinsă de reclamanți, nu are valoare certă, atâta timp cât legea nu o determină precis ca întindere.Așa fiind, reclamanții - funcționari publici nu pot pretinde alte sporuri și drepturi salariale, decât cele prevăzute de lege, ele neputând forma obiectul unor negocieri cu autoritatea publică unde-și desfășoară activitatea.
Actele normative care reglementează salarizarea doar a unei anumite categorii de personal, cum ar fi cele invocate de către reclamanți sunt de strictă interpretare, dispozițiile lor sunt aplicabile numai categoriei de personal la care se referă și nu tuturor funcționarilor publici, astfel încât, în lipsa unei prevederi exprese, nu pot fi extinse și la alte categorii de personal din cadrul autorităților sau instituțiilor publice.
În ceea ce privește acordarea tichetelor de masă,tribunalul reține decizia ÎCCJ nr. 14/18-02-2008 prin care s- admis recursul în interesul legii și a s-a stabilit că dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 142/1998 se interpretează în sensul că alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă nu se poate acorda judecătorilor, procurorilor, personalului auxiliar de specialitate și funcționarilor publici, iar pentru personalul contractual din cadrul instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci o vocație.
Pentru aceasta s-a avut în vedere că potrivit dispozițiile Legii 142/199, alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă se acordă, în toate cazurile, numai dacă:
- există un contract individual de muncă (persoana are calitatea de angajat);
- angajatorul are capacitatea financiară de a suporta costurile tichetelor de masă;
- există clauze stabilite pentru contracte colective de muncă referitoare la
acordarea alocației individuale de hrană sub forma tichetelor de masă.
Reclamanții - funcționarii publici nu își desfășoară activitatea în temeiul unui contract de muncă, ei aflându-se în raporturi de serviciu rezultate din actul administrativ de numire în funcție, astfel încât nu au calitatea de salariați în sensul art. 1 din Legea nr. 142/1998.
Cererea privind indemnizația de dispozitiv - reține tribunalul - nu poate fi primită pentru următoarele considerente:
În conformitate cu prevederile art.1 din Legea nr.138/1999 - "Dispozițiile prezentei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției".
Potrivit prevederilor art. 47 și 49 din menționata lege, personalul civil din ministerele și instituțiile centrale enumerate în art. 1, care desfășoară activități în condiții similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile și indemnizațiile acordate acestora.
Prin Ordinul Ministerului d e Interne nr. 275 din 05.06.2002 au fost adoptate Normele metodologice pentru punerea în aplicare a Legii nr. 138/1999, acest din urmă act normativ fiind modificat și completat prin Ordinul I nr. 496/28.07.2003.
Potrivit punctului 9.2. introdus prin Ordinul modificator: "Indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice".
Punctul 31.1 din Ordin prevede că: "Prin personalul civil, în sensul prezentului Ordin, se înțelege funcționarii publici și personalul contractual civil din Ministerul Administrației și Internelor personalul civil din Ministerul Administrației și Internelor beneficiază de drepturile stabilite prin prezenta lege, cu excepția celui din domeniul administrației publice, care beneficiază doar de dreptul prevăzut de art.13 din lege, precum și de cele prevăzute în reglementările în vigoare aplicabile salariaților omologi din sectorul bugetar".
Din coroborarea dispozițiilor legale anterior menționate s-a constatat că, pentru a se acorda sporul de dispozitiv prevăzut de Legea nr.138/1999, trebuie ca personalul civil să-și desfășoare activitatea într-un dispozitiv cu caracter militar sau într-una din instituțiile și autoritățile prevăzute în art. 1 din Legea nr. 138/1999.
Personalul din cadrul pârâtei face parte dintr-un organ al administrației publice locale, și nu din cadrul Ministerului d e Interne, astfel ca ordinul invocat nr. 496/2003 al Ministerului Administrației și Internelor nu își are aplicabilitate în privința reclamanților.
Nu există nici o legătură de subordonare a instituției pârâte față de Ministerul Administrației și Internelor, consiliul local fiind potrivit Legii nr. 215/2001 o autoritate publică locală autonomă.
Chiar denumirea indemnizației, aceeade dispozitiv, demonstrează că această indemnizație nu se aplică în cadrul instituțiilor cu caracter eminamente civil.
Nu sunt aplicabile nici dispozițiile art.16 din Constituția României și nici cele din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului, deoarece nu există nici o egalitate între persoanele care își desfășoară activitatea într-un dispozitiv militar - în care există anumite reguli specifice de acces, de circulație în interiorul dispozitivului, de comunicare - și o instituție publică, în care toate acele reguli nu se aplică.
Referitor la practica existentă la nivelul instanțelor judecătorești din țară, tribunalul a constatat, pe de o parte, că în sistemul judiciar român, practica instanțelor nu constituie izvor de drept, iar pe de altă parte, că prin Hotărârea Curții Europene a drepturilor Omului - Secția a III- a din 06 decembrie 2007, publicată în Monitorul oficial al României nr. 616/21 august 2008, în cauza Beian contra României, în ceea ce privește încălcarea art. 14 din convenție, s-a reținu t neîndeplinirea de către înalta Curte de Casație și Justiție a rolului acesteia de regulator al divergențelor de jurisprudență, iar nu existența unor simple conflicte de jurisprudență, care sunt consecința inerentă oricărui sistem judiciar bazat pe un ansamblu de instanțe de fond.
Pentru cele mai sus arătate, s-a apreciat că cererea reclamanților este nefondată și a fost respinsă.
Totodată, pentru drepturile solicitate prin acțiune, ce sunt aferente perioadei 01.10.2005 - 13.01.2006, tribunalul a constatat că dreptul la acțiune al reclamanților este prescris, în temeiul art. 3 din Decretul 167/1958.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Sindicatul "- cel M" al din Administrația Publică Locală P N, care a susținut că soluția instanței de fond este rezultatul greșitei aplicări a legii.
Recurentul - reclamant a arătat că în cererea de chemare în judecată a indicat temeiul legal pentru fiecare din sporurile solicitate, că în ce privește indemnizația de dispozitiv, dispozițiile art. II pct. l din Ordinul 496/2003 al extinde acordarea acestui drept salarial și în favoarea personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, distincția făcută de instanța de fond sub acest aspect reprezentând adăugare la lege.
Un alt aspect relevat de recurent este acela că pârâții dispun de surse de finanțare care ar permite achitarea drepturilor salariale solicitate.
Analizând sentința recurată, sub aspectul criticilor formulate și în raport de dispozițiile legale incidente în cauză, curtea constată neîntemeiat recursul de față, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Este adevărat că reclamantul a indicat temeiul legal pe care a apreciat că se întemeiază sporurile solicitate prin acțiune; instanța de fond a expus în motivarea hotărârii argumentate de fapt și de drept pentru care a considerat că funcționarilor publici în numele cărora acționează reclamantul nu li se cuvin drepturile bănești solicitate.
Argumentele instanței de fond sunt întemeiate și însușite ca atare de curte, urmând a mai fi reținute punctual următoarele aspecte:
În ce privește sporul de confidențialitate: așa cum s-a reținut la fond, reclamanții nu se încadrează în categoriile funcționarilor publici care pot beneficia de acest spor, potrivit dispozițiilor art. 15 lit. (a) din nr.OG 6/2007.
Nu poate fi vorba de o lacună a legii speciale, care să conducă la aplicarea legii generale, respectiv Codul Muncii.
Faptul că funcționarii publici au obligația de a respecta secretul de serviciu și de a păstra confidențialitatea în legătură cu fapte, informații sau documente de care iau cunoștință, nu echivalează cu dreptul la plata unui spor pentru acest lucru.
Atâta vreme cât drepturile salariale ale funcționarilor publici sunt stabilite de dispozițiile art. 31 al. l din legea 188/1999 republicată și de celelalte acte normative date în aplicarea acestei legi, iar art. 15 lit. (a) din OG6/2007 prevede expres și limitativ categoriile de funcționari care beneficiază de spor de confidențialitate (enumerare din care sunt excluși reclamanții), este evident că acest capăt de cerere este nefondat.
În ce privește sporul de stabilitate și de fidelitate, curtea reține că, într-adevăr, Legea 188/1999 face referire la principiul stabilității în exercitarea funcției publice, dar nu prevede nici un drept de natură salarială în aplicarea acestui principiu.
Faptul că alte categorii de funcționari publici beneficiază de astfel de sporuri, prin reglementări specifice, nu poate conduce la aplicarea - prin extindere - a acestor dispoziții legale și asupra altor categorii de funcționari publici.
O astfel de interpretare ar fi contrară Deciziei nr. 820/2008 al Curții Constituționale (Monitorul Oficial nr. 537/16 iulie 2008), care interzice "expresis verbis" instanțelor de judecată să înlocuiască acte normative cu putere de lege cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Or, în condițiile în care, așa cum s-a arătat mai sus, funcționarilor din speța de față nu le sunt aplicarea dispozițiilor speciale invocate (care se aplică doar categoriilor expres menționate), nu pot fi acordate reclamanților alte drepturi decât cele prevăzute de Legea 188/1999 și de legile speciale de salarizare.
Aceleași argumente sunt valabile și în ceea ce privește sporul de suprasolicitare neuropsihică și stres.
Cererea de acordare a tichetelor de masă a fost respinsă în mod întemeiat, avându-se în vedere Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 14/18 februarie 2008, prin care s-a soluționat recursul în interesul legii cu privire la acest aspect, dezlegarea dată acestei probleme fiind obligatorie potrivit art. 329 al. (3) Cod procedură civilă.
În ceea ce privește indemnizația de dispozitiv, argumentele instanței de fond sunt întemeiate.
Pe lângă aceste argumente, curtea reține următoarele:
Indemnizația de dispozitiv este una dintre componentele soldei lunare reglementată de art. 3 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții. Potrivit textului, cadrele militare în activitate și militarii angajați pe bază de contract au dreptul la o soldă lunară, compusă din: solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă, gradații și indemnizația de dispozitiv. Totodată, această indemnizație este prevăzută și de art. 13 din aceeași lege; potrivit acestui articol, cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de oindemnizație de dispozitiv lunară de 25%din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază.
Personalul civil din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art. 1 (Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției) beneficiază, potrivit art. 47 din Legea nr. 138/1999, de drepturile salariale reglementate în legislația aplicabilă în sectorul bugetar și de unele drepturi salariale prevăzute de Legea nr. 138/1999.
În executarea și pentru aplicarea (între altele) a prevederilor acestei legi, ministrul de interne a emis Ordinul nr. 275/2002. Astfel, prin art. 1 al ordinului au fost aprobate Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor legii cu privire la salarizarea personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, norme prevăzute în anexa nr. 1, conform art. 64 din Legea nr. 138/1999; potrivit art. 64 ministerele și instituțiile prevăzute la art. 1 - respectiv, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției -, în aplicarea legii, emit norme metodologice în termen de 30 de zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial al României.
În ceea ce privește aplicarea art. 13 din Legea nr. 138/1999 normele prevăd, la pct. 9.1, că de indemnizația de dispozitiv beneficiază și studenții care au obținut gradul de sublocotenent după absolvirea anului IV la Academia de Poliție, " sau alte instituții militare de învățământ superior.
Ordinul nr. 275/2002 a fost modificat și completat prin Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 496/2003. În ceea ce privește art. 13 din Legea nr. 138/1999, în norme a fost introdus, după pct. 9.1, pct. 9.2 potrivit căruia indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice. Pct. 31.1 din norme - dat în aplicarea art. 47 din Legea nr. 138/1999 - definește personalul civil, în sensul prevederilor ordinului, ca fiindfuncționarii publici și personalul contractual din Ministerul Administrației și Internelor(alin. 1); la alin. 2 se prevede că personalul civil din acest din urmă minister beneficiază de drepturile stabilite de Legea nr. 138/1999, cu excepția celui din domeniul administrației publice care beneficiază doar de dreptul prevăzut de art. 13 din lege, precum și de celelalte drepturi prevăzute în reglementările în vigoare aplicabile salariaților omologi din sectorul bugetar.
Dacă s-ar avea în vedere doar prevederile normelor metodologice date în aplicarea art. 13 din Legea nr. 138/1999 ar rezulta că normele adaugă la dispozițiile legii, în sensul că indemnizația de dispozitiv se acordă - pe lângă categoriile prevăzute de lege: cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili - și altor două categorii: studenții care au obținut gradul de sublocotenent după absolvirea anului IV la Academia de Poliție, " sau alte instituții militare de învățământ superior, respectiv personalului civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice. O astfel de concluzie nu ar putea fi reținută întrucât nu pot căpăta eficiență juridică prevederi ale unor norme date în aplicarea unei legi, care adaugă prevederilor legii. Pe de altă parte, autoritatea emitentă nu putea edicta norme care să privească personalul altor autorități întrucât s-ar fi încălcat dispozițiile art. 4 alin. 3, art. 75 și art. 76 din Legea nr. 24/2000; potrivit acestor texte actele normative date în executarea legilor se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă (art. 4 alin. 3), iar ordinele cu caracter normativ ale conducătorilor ministerelor se emit numai pe baza și în executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului (art. 75), fiind necesar a se limita strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora (art. 76).
Însă, dispozițiile din normele metodologice date în aplicarea art. 13, astfel cum a fost modificate prin Ordinul nr. 496/2003, trebuie interpretate ținându-se seama de definiția conținută de pct. 31.1. alin. 1, personalul civil la care se referă normele fiind doar funcționarii publici și personalul contractual din Ministerul Administrației și Internelor. O asemenea definiție poate fi folosită doar în interpretarea Legii nr. 138/1999 și a normelor sale de aplicare, neputând fi extinsă la alte categorii de personal civil, indiferent că este vorba de funcționari publici ori de personal contractual. Atunci când cel care edictează o normă juridică recurge la definirea unor termeni o face pentru a le conferi un înțeles diferit de cel comun și, prin urmare, definițiile nu pot fi extinse de la actul normativ care le conține la altul, în afara cazului în care legea permite acest lucru. Ori, Legea nr. 138/1999, prin art. 64, nu conține o astfel de îngăduire. În context trebuie reținută sfera persoanelor care intră în categoria personalului civil prevăzută de art. 47 din Legea nr. 138/1999.
Așadar, rezultă cu claritate că indemnizația de dispozitiv se acordă doar cadrelor militare în activitate, militarilor angajați pe bază de contract și salariaților civili din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art. 1 din Legea nr. 138/1999 (Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției), pct. 31.1. din normele modificate prin Ordinul nr. 496/2003 referind-se expres la personalul civil din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.
Eliminarea deosebirilor existente cu privire la salarizarea personalului din serviciile administrației publice locale nu poate fi atinsă pe cale judiciară, căci judecătorului nu îi este permis să extindă, peste ceea ce legea îi îngăduie, dispoziții dintr-o lege specială aplicabile anumitor subiecte de drept, considerându-le aplicabile și altor subiecte de drept care se consideră discriminate. O asemenea conduită a judecătorului ar fi contrară principiului constituțional al separației puterilor în stat (art. 1) și dispozițiilor art. 61 din Constituție potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare.
Pe lângă aspectele susmenționate, curtea mai reține că nici Ordinul 496/2003, nici cel anterior - nr. 275/2002 nu au fost publicate în Monitorul oficial, astfel că nu au putere de lege (ce le este conferită numai ca urmare a publicării).
În conformitate cu art. 10 din Legea 24/2000 - privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative - actele normative, inclusiv ordinele și instrucțiunile emise de organele administrației publice centrale se publică în Monitorul oficial al României, partea
În ce privește ultimul aspect invocat de recurent, curtea constată că împrejurarea că pârâții dispun de fonduri pentru plata sporurilor solicitate, nu poate constitui un argument pentru admiterea cererilor formulate de reclamant.
Potrivit art. 14 al. (3) din nr.OUG 45/2003, privind finanțele publice locale, "nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nu poate fi angajată și efectuată, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială".
Față de considerentele expuse, constatând nefondate susținerile recurentului, în temeiul art. 312 al. l Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul de față ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul contencios administrativ declarat de recurentul - reclamant SINDICATUL C M AL DIN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ LOCALĂ N, cu sediul în P N,-, județul N, împotriva sentinței civile nr.168/CA din 07 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți PRIMARUL COMUNEI ROMÂNI, cu sediul în comuna Români, județul N și
COMUNA ROMÂNI, cu sediul în comuna Români, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 05.11.2009.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
GREFIER,
Red.
Red.
Tehnored. 5 ex.
23 nov. 2009
Președinte:Morina NapaJudecători:Morina Napa, Vera Stănișor, Lăcrămioara Moglan
