Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1007/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 1007/R-
Ședința publică din 31 Octombrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Constantina Duțescu judecător
JUDECĂTOR 2: Gina Achim
JUDECĂTOR 3: Dumitru
Grefier - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANTELOR, cu sediul în B,-, sector 5, prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în P, B-dul -, nr. 118, județul A, împotriva sentinței civile nr. 230/CA din 23 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș Secția civilă- complet specializat contencios administtrativ și fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR, cu sediul în B, nr. 19,.23, sector 2 și intimații-pârâți MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, nr.1A, sector 1 și INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI, cu sediul în P, nr.60, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns președinte executiv pentru intimatul-reclamant, în baza delegației de la dosar și consilier juridic pentru intimatul-pârât A, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Părțile prezente arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra sa.
Reprezentantul intimatului-reclamant, având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.
Reprezentanta intimatului-pârât A, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.
CURTEA
Constată că prin sentința civilă nr.230/CA/23 aprilie 2008 a Tribunalului Argeș - Secția civilă - Complet specializat contencios administrativ și fiscal a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții -, -, -, A-, -, -, -, scu, l, -, G, A, G, G, G, -, -, reprezentanți de SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR PRO în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTARTIVE și INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A și a fost obligat A la plata sporului de fidelitate pe anul 2005 stabilit în condițiile art.6 din OG nr.28/2003 și Ordinul, actualizat cu coeficientul de inflație la data plății în raport cu data angajării și timpul efectiv lucrat la pârât; a fost admisă cererea de chemat în garanție formulată de MIRA și a fost obligat MEF să asigure fondurile necesare plății acestui drept. Totodată, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții A-, -, -, -, ca neîntemeiată.
Pentru a decide astfel,tribunalula constatat că la 19.11.2007, a fost înregistrată la Tribunalul Argeș, sub nr-, acțiunea formulată de reclamanții și alții, reprezentați de Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "PRO " la plata sporului de fidelitate restant pe anul 2005 și obligarea celorlalți pârâți să asigure fondurile necesare plății acestor drepturi sub motiv că reclamanții sunt angajații IPJ A cu statut de polițiști și că, potrivit art.37 alin.2 din OG nr.38/2003, aceștia aveau dreptul la sporul de fidelitate pentru anul 2005, însă, până la data formulării acțiunii, el nu a fost plătit.
De asemenea, tribunalul a constatat că pârâtul IPJ Aas olicitat respingerea acțiunii deoarece sporul de fidelitate pentru anul 2005 a fost suspendat prin act normativ.
În fine, tribunalul a mai constatat că și pârâtul MIRA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, deoarece plata sporului de fidelitate a fost suspendată prin acte normative; și că, totodată, aceasta a formulat cerere de chemare în garanție a MEF prin care a solicitat ca, în cazul admiterii acțiunii, aceasta din urmă să fie obligată să asigure fondurile necesare plății acestor drepturi.
Analizând acțiunea,tribunalula constatat că reclamanții au fost angajați pe perioada anului 2005 la IPJ A, având calitatea de funcționari publici cu statut special, cu excepția reclamanților A-, -, angajați la 30.07.2004, -, angajat la 18.12.2005, angajat la 01.19.2995, angajat la 29.07.2005, angajată la 23.07.2004, și -, angajată la 29.07.2005.
Pe fond, tribunalul a constatat că pretenția reclamanților la plata sporului de fidelitate este fondată, deoarece acest spor este reglementat de art.6 din OG nr.38/2003 și, după ce a fost suspendat pe anul 2005 prin OUG nr.118/2004, aprobată prin Legea nr.28/2005, în anul 2006 această suspendare a încetat. În consecință,tribunalula decis că după încetarea suspendării dreptul reclamanților la plata acestui spor trebuie să fie plătit și pe anul 2005, întrucât suspendarea nu antrenează încetarea dreptului.
II. Cu privire la cererea formulată de A-, -, -, -,tribunalula constatat că aceștia nu sunt îndreptățiți la plata sporului arătat întrucât, vechimea lor în muncă este mai mică decât cea prevăzută de lege în vederea acordării lui.
Tribunalul a mai constatat că MIRA răspunde de plata acestor sume, în calitatea sa de ordonator principal de credite și că cererea de chemare în garanție formulată de acesta și de pârâtul IPJ A împotriva MEF este întemeiată, întrucât acesta din urmă este ținut să asigure fondurile necesare plății acestui spor.
La 30.07.2008, Ministerul Economiei și Finanțelor a declarat recurs, criticând soluția instanței de fond ca nelegală.
1. Este greșită soluția instanței de fond întrucât MEF stă în judecată ca reprezentant al statului numai atunci când legea nu atribuie această calitate altor organe. În acest sens, recurentul a invocat art.25 din Decretul nr.31/1954 și art.3A(48) din HG nr.386/2007.
2. Soluția instanței de fond este greșită întrucât recurentul MEF răspunde de elaborarea bugetului de stat pe baza bugetelor ordonatorilor principali de credite, așa cum este prevăzut în art.19-35 din Legea nr.500/2002.
3. Greșit instanța de fond a obligat MEF să includă în bugetul de stat fondurile necesare achitării drepturilor bănești ale reclamanților, deoarece potrivit art.6 din Legea nr.500/2002, legile bugetare pot fi modificate în cursul exercițiului bugetar prin legi de rectificare.
4. Greșit instanța de fond a admis cererea de chemare în garanție formulată de MIRA, întrucât această instituție nu este aplicabilă în raportul dintre MEF și MIRA, prima nefiind ținută de o obligație de garanție față de cea de-a doua, obligație specifică instituției arătate.
Recursul nu este fondat.
1. Nu este fondată prima critică încadrată corect de recurentă în motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
Curtea constată că pârâta MEF nu a fost chemată în judecată în calitate de reprezentată a statului, așa cum invocă aceasta, ci în calitate de instituție publică abilitată prin lege să organizeze constituirea fondurilor bănești alocate altor instituții ordonatoare principale, secundare sau terțiare de credite. În consecință, apărarea formulată de recurentă, întemeiată pe art.25 din Decretul nr.31/1954 și a art.3A(48) din HG nr.386/2007, nu este pertinentă.
2. Nu este fondată nici a doua și nici a patra critică, încadrate corect de recurentă în prevederile art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
Curtea constată că, potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002, în domeniul finanțelor publice Ministerului Finanțelor Publice are, printre alte atribuții, și abilitarea decoordonare a acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție(lit a);analizează propunerile de buget în etapele de elaborare a bugetelor(g); furnizează Parlamentului, la cererea acestuia, cu sprijinul ordonatorilor principali de credite, documentele care au stat la baza fundamentării proiectelor legilor bugetare anuale (h).
În consecință, pe temeiul acestor atribuții recurenta are obligația legală de a primi propunerile de buget formulate de ordonatorii principali de credite, de a și le însuși, atunci când acestea sunt fundamentate și de a le înscrie în proiectul legii bugetului anual sau a legilor de rectificare a bugetului. Această obligație, având caracter legal, justifică pretenția reclamanților, în calitate de funcționari publici plătiți din aceste bugete, ca și a MIRA, în calitate de ordonator principal de credite, de a obliga MEF să primească propunerile celei din urmă instituții privind inserarea sumelor necesare plății sporului de fidelitate dispus de instanță în favoarea reclamanților.
Este adevărat că MEF nu are obligații legale față de MIRA, însă, în temeiul hotărârii judecătorești de obligare a IPJ A, în calitate de ordonator terțiar de credite, la plata drepturilor bănești față de funcționarii publici, atât MIRA cât și MEF sunt ținuți de obligația de a înscrie sumele stabilite prin hotărâre judecătorească în proiectele de legi bugetare sau a celor de rectificare a legilor bugetare în vederea asigurării sumelor necesare plății. Din acest motiv, recurentei MEF trebuia să-i fie opozabilă hotărârea judecătorească și acesta a fost scopul formulării cererea de chemare în garanție, ca mijloc procesual de introducere a unui terț în proces.
În concluzie, nici aceste critici nu sunt fondate.
3. Nu este fondată nici a treia critică, încadrată corect de recurentă în motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
Curtea constată că nu poate fi primită critica potrivit căreia ar fi inadmisibil capătul de cerere privind obligarea MEF să includă în bugetul de stat fondurile necesare achitării drepturilor bănești ale reclamanților. Dacă ar fi întemeiată o astfel de critică ar însemna că hotărârea judecătorească prin care reclamanților le-a fost recunoscut dreptul la plata unor sume de bani, cu titlu de drepturi salariale, nu ar putea fi executate niciodată, întrucât instituțiile publice abilitate să organizeze bugetul propriu de cheltuieli nu ar fi ținute să includă sumele necesare plăților cu titlu de drepturi salariale în bugetele lor.
Or, o astfel de concluzie este absurdă, întrucât instituțiile publice sunt ținute să asigure fondurile necesare plății drepturilor salariale inclusiv a sumelor stabilite prin hotărârile judecătorești, iar MEF este ținut să includă în proiectul de lege al bugetelor sau al celui de rectificare a bugetelor sumele necesare acestor plăți, cu atât mai mult atunci când aceste drepturi sunt constatate printr-o hotărâre judecătorească.
Văzând și dispozițiile art.312 alin.1 Cod pr.civilă, se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
CU MAJORITATE
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANTELOR, cu sediul în B,-, sector 5, prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în P, B-dul -, nr. 118, județul A, împotriva sentinței civile nr. 230/CA din 23 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă - Complet specializat contencios administtrativ și fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR PRO, cu sediul în B, nr. 19,.23, sector 2 și intimații-pârâți MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, nr.1A, sector 1 și INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI, cu sediul în P, nr.60, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
25.11.2008
Red.DV
EM/2 ex.
Jud.fond.
OPINIE SEPARATĂ:
Opiniez în sensul admiterii recursului formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor și respingerea acțiunii reclamanților față de acest pârât.
În condițiile art.137 din Codul d e procedură civilă, instanța este obligată să se pronunțe cu prioritate asupra excepțiilor, a căror eventuală incidență în cauză poate face inutilă cercetarea fondului.
Printre aceste excepții, este și aceea a legitimării procesuale, obligație ce derivă din prevederile art.112 Cod pr.civilă, care prevede că cererea de chemare în judecată să cuprindă, printre alte elemente, obiectul cât și motivul de fapt și de drept pe care se întemeiază pretențiile.
Prin indicarea acestor pretenții și a împrejurărilor de fapt și de drept pe care ele se bazează, reclamanții trebuie să justifice îndreptățirea pe care o au de a introduce cererea împotriva unui anumit pârât, deoarece raportul de drept procesual, nu se poate lega valabil, decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății.
Așa fiind, calitatea cerută pentru a exercita acțiunea în justiție, trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății și, pe de altă parte, între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic.
Reclamanții din prezenta cauză, sunt angajați ai Inspectoratului de Poliție Județean
Raportul juridic de serviciu este creat, așadar, între reclamanți și A, și o componentă a acestui raport de serviciu este și achitarea drepturilor salariale, a primelor, sporurilor și indemnizațiilor la care funcționarul public este îndreptățit.
În concluzie, față de pârâta MEF, ce nu are calitate de angajator al reclamanților, se apreciază că la acest moment, nu există un raport de drept material care să poată fi valorificat prin prezenta acțiune în justiție.
În dreptul procesual român, există regula identității între persoana reclamantului și titularul dreptului în raportul juridic dedus judecății, pe de o parte, iar pe de altă parte, între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic.
Această regulă cunoaște puține excepții ce se apreciază că nu se regăsesc în cauză, una dintre ele fiind cea la care se referă art.974 din Codul civil, care dă dreptul creditorului să se îndrepte cu o acțiune împotriva debitorului său. Una din condițiile cumulative de admisibilitate a acestei acțiuni, este aceea a inactivității angajatorului, inactivitate despre care nu se poate vorbi la acest moment, câtă vreme nu s-a stabilit față de acesta o creanță certă, lichidă și exigibilă.
Ministerul Economiei și Finanțelor, nu are calitate procesuală pasivă, considerente cărora li se mai adaugă și alte argumente ce apreciez că susțin concluzia de mai sus.
Potrivit art.3 alin.2 din HG nr.208/2005 (text în vigoare până în luna iunie 2007), Ministerul Finanțelor Publice (actuala recurentă) "elaborează proiectul bugetului de stat al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat".
În condițiile art.28 din Legea nr.500/2002, "Proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de către Guvern prin Ministerul Finanțelor" pe baza unor elemente expres menționate în textul de lege. sumelor bugetare deja alocate instituțiilor, se face în conformitate cu art.48 și următoarele din aceeași lege, atribuții în acest sens având nu numai, dar și ordonatorii principali și secundari de credite.
Deci această instituție nu are, printre atribuțiile enumerate expres de art.19 din Legea nr.500/2002, obligația plății, virării, alocării de fonduri din bugetul de stat, ci doar atribuții în derularea procesului legislativ prin întocmirea proiectului de lege pe baza propunerii ordonatorilor principali de credite.
În aceste condiții, apare ca nejustificată obligarea la alocarea de fonduri din bugetul de stat, deoarece acest pârât nu are calitatea de subiect pasiv al unui raport juridic, de debitor față de reclamanți.
Concluzionând în sensul că simpla întocmire a unui proiect de buget, care devine lege într-o procedură specială, nu-i acordă legitimare procesuală pasivă, urma să fie respinsă acțiunea față de acest pârât.
Pentru toate aceste considerente, sunt de părere că acțiunea reclamanților se impune a fi respinsă ca de altfel și cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Judecător,
-
Red.
/27.11.2008
Președinte:Constantina DuțescuJudecători:Constantina Duțescu, Gina Achim, Dumitru
