Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 106/2008. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - Legea nr. 188/99-

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 106

Ședința publică din 17 ianuarie 2008

PREȘEDINTE: Grapini Carmen

JUDECĂTOR 2: Morariu Adriana

JUDECĂTOR 3: Ududec Elena

Grefier - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul Oficiul Județean de Consultanță Agricolă S, cu sediul în S, B-dul 1 - 2. nr. 3, jud. S, împotriva sentinței nr. 2947 din 18 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.

La apelul nominal a lipsit pârâtul recurent și reclamanții intimați, -,.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea introdusă la Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal și înregistrată sub nr- din 29 august 2007, reclamanții, -, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Județean de Consultanță Agricolă S, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul la plata primelor de concediu pentru anii 2001-2003 actualizată cu indicele de inflație, la data plății efective.

În motivarea acțiunii arată reclamanții că sunt funcționari publici la Oficiul Județean de Consultanță Agricolă și că, potrivit art. 33 al. 2 din Legea nr. 188/1999 (devenit art. 34 după republicare), funcționarul public are dreptul pe lângă indemnizația de concediu la primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

Ulterior, acest drept nu a mai fost acordat fiind suspendat prin următoarele acte normative: art. 3 al. 1 din OUG nr. 33/2001 până la 01.01.2002; art. 12 al. 4 din Legea nr. 743/2001 până la 31.12.2002; art. 10 al. 3 din Legea nr. 631/2002 până la 31.12.2003; art. 9 al. 7 din Legea nr. 507/2003 până la 31.12.2004 și art. 8 al. 7 din Legea nr. 511/2004 până la 31.12.2005, art. 5 alin. 1 din Lg. nr. 380/2005 până la 31.12.2006.

Au mai arătat reclamanții că sunt îndreptățiți la primele de vacanță pentru anii 2001-2003, motivat de faptul că suspendările dispuse în legile bugetului anual și-au încetat aplicabilitatea la momentul formulării prezentei acțiuni, neexistând nici un act normativ care să abroge dispozițiile art. 34 al. 2 din Legea nr. 188/1999, republicată.

Au mai arătat că, este adevărat că termenul de prescripție a dreptului material la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă îl constituie plata unor drepturi salariale neacordate, prevăzute atât de Decretul nr. 167/1958 și de art. 283 alin. 1 lit. c din Legea nr. 53/2003 este de 3 ani, însă în speță aceste drepturi sunt prevăzute de art. 34 din Legea nr. 188/1999, fiind suspendate prin acte succesive, devenind astfel aplicabile disp. art. 15 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.

Pârâtul legal citat, nu a depus la dosar întâmpinare.

Soluționând cauza în fond, Tribunalul Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr.2947 din 18 octombrie 2007, admis acțiunea și a obligat pârâtul să plătească reclamanților sumele de bani reprezentând primele pentru anii 2001, 2002 și 2003, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Pentru hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit art. 33 al. 2 din Legea nr. 188/1999 ( în prezent art. 34 al. 2 din actuala lege) funcționarul public, are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu și că suspendarea succesivă a acordării primei anuale prin diferite acte normative nu au dus la stingerea dreptului, dispoziția prevăzută de art. 34 al. 2 din Legea nr. 188/1999 republicată fiind în vigoare și neabrogată.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Oficiul Județean de Consultanță Agricolă S, care a arătat că sentința este nelegală, deoarece prin în perioada anilor 2001-2003 prin legile bugetului de stat nr. 743/2001, nr. 631/2002 și nr. 506/2003, plata primelor de vacanță a fost suspendată, astfel încât în cauză unitatea în mod greșit a fost obligată la plata acestor sume având în vedere că dreptul reclamanților s-a prescris față de termenul general de prescripție prevăzut de decretul nr. 167/1959.

Recursul se poate încadra în dispozițiile art. 304 pct. 9 cod pr. civilă.

Recursul este nefondat.

Dispozițiile art. 33 al. 2 din Legea nr. 188/1999 ( în prezent art. 34 al. 2 din Legea nr. 188/1999, republicată), prin care funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariu de bază din luna anterioară plecării în concediu, sunt imperative și nu au fost abrogate.

Suspendarea succesivă a dreptului de acordare a primei de vacanță pentru perioada 2001 - 2003, care evident a avut un caracter temporar, atâta vreme cât suspendarea fost anuală, nu duce la stingerea dreptului.

În acest context, sentința pronunțată de prima instanță este temeinică și legală și cum din oficiu nu se constată motive de ordine publică care să ducă la casarea sentinței recurate, curtea în baza art. 304 pct. 9 raportat la art. 3042și art. 3123(1) cod pr. civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat de pârât.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE,

Respinge ca nefondat recursul declarat pârâtul Oficiul Județean de Consultanță Agricolă S, cu sediul în S, B-dul 1 - 2. nr. 3, jud. S, împotriva sentinței nr. 2947 din 18 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 17 ianuarie 2008.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Jud.

Tehnored.

Ex. 2/21.01.2008

Președinte:Grapini Carmen
Judecători:Grapini Carmen, Morariu Adriana, Ududec Elena

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 106/2008. Curtea de Apel Suceava