Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 106/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR:--04.12.2007
DECIZIA CIVILĂ NR.106
Ședința publică din 31.01.2008
PREȘEDINTE: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 2: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 3: Cristian Alexandru
GREFIER:
Pe rol se află pronunțarea în recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr.156/21.09.2007, pronunțată în dosarul nr. - al Tribunalului C S, în contradictoriu cu reclamanții intimați, și și cu pârâții intimați Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul C S și Ministerul Finanțelor Publice B, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
Procedura legal îndeplinită.
dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de ședință din data de 17.01.2008, care face parte integrantă din prezenta decizie și când pronunțarea a fost amânată pentru data de 24.01.2008 și apoi pentru data de 31.01.2008, când,
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.156/21.09.2007, pronunțată în dosarul nr. -, Tribunalul CSa admis în parte acțiunea formulată de către reclamanții, și și în consecință:
A obligat Tribunalul C-S, să calculeze și să plătească reclamanților drepturile salariale neacordate, privind sporul de fidelitate, majorarea salarială cu 5%, diferențele privind indemnizațiile de concediu de odihnă pentru 30 de zile lucrătoare și sporul de 15% pentru condiții vătămătoare de muncă, pentru perioada anilor 2006 și2007, până la data pronunțării acestei sentințe.
A respins celelalte pretenții ale reclamanților.
A respins acțiunea față de pârâții: Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice B, fără cheltuieli de judecată.
S-a reținut că toți reclamanții sunt funcționari publici și își desfășoară activitatea la Tribunalul C- de drepturile prevăzute de Legea nr. 188/1999, dar sunt supuși interdicțiilor specifice funcției dar și instituției publice în care își desfășoară activitatea.
Pretențiile salariale de natură procentuală de la petitele nr. 1, 3, 6 și 7 sunt întemeiate și sunt reglementate de alte acte normative decât Legea nr. 188/1999, care se limitează în mod general la drepturile salariale.
Activitatea funcționarilor publici din cadrul autorităților judecătorești este reglementată și de prevederile Hot. Consiliului Superior al Magistraților nr.387/22.09.2005, publicată în nr. 958/28.10.2005 pentru aprobarea Regulamentului de Ordine Interioară al instanțelor judecătorești și prezintă trăsături distincte și specifice față de activitatea altor categorii de funcționari publici.
De fapt chiar prin Statutul Funcționarilor publici se prevede expres că unele categorii de funcționari publici pot beneficia de statute speciale și specifice domeniului de activitate.
Ca practică judiciară constantă, prin sentința civilă nr. 5/08.01.2007, pronunțată de către Tribunalul C-S în dosar nr-, s-a dispus admiterea în parte a acțiunii acelorași reclamanți pentru același diferențe salariale necalculate și neacordate și s-au respins celelalte pretenții, însă se referă numai pentru anul 2005.
Sumele datorate s-au stabilit în baza unei expertize contabile.
În prezenta cauză nu s-a efectuat nici o expertiză și nici nu era necesară. Principiile de calcul sunt aceleași, se referă la aceleași procente și diferă doar cuantumul sumei care se raportează la salariile de încadrare și la perioada lucrată pe care se pretind.
Prin decizia civilă nr. 465/R/30.05.2007, pronunțată de către Curtea de Apel Timișoara în dosar nr-, s-a dispus respingerea recursurilor declarate de către Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice.
Hotărârea este irevocabilă.
Referitor la celelalte petite ale acțiunii, instanța a constatat următoarele:
Sistemul de stabilire a pensiei, cu pretinderea unui anumit procent, nu se poate stabili prin hotărâre judecătorească cu numai prin lege. Pentru funcționarii publici, art. 38 din Legea nr. 188/1999, prevede expres acest lucru, fără nici o referire la o situație specială.
Art. 37 din lege se referă, de asemenea expres, la faptul că funcționarii publici beneficiară de asistență medicală, proteze și medicamente, în condițiile legii. În această situație, restabilirea acestor drepturi printr-o hotărâre judecătorească nu este numai inutilă ci și nelegală mai ales că se referă la pretenții cu caracter general și colectiv. Instanța judecătorească poate fi sesizată numai în cazul când aceste drepturi, care de fapt sunt individuale, nu au fost acordate deși s-au solicitat și dovedit, față de instituția publică angajatoare.
vechimii în specialitate și acordarea decontării transportului în perioada concediului de odihnă sunt de asemenea drepturi individuale și diferite, trebuie dovedite pentru fiecare situație și nu se pot acorda prin hotărâre judecătorească anticipat și în nume colectiv și la general.
Referitor la celelalte pârâte, instanța a constatat următoarele:
Ministerul Justiției este un organ central al administrației de stat, ordonator principal de credite și aplică politica statului prevăzută în Constituție iar cu totalitatea instituțiilor publice subordonate face parte din puterea judecătorească și aplică actele normative emise de către legislativ sau executiv.
Referitor la drepturile salariale neacordate, răspunde direct numai față de proprii salariați, nu și față de personalul din tribunalele și judecătorii, indiferent de categoria din care fac parte.
Ministerul Finanțelor Publice (în prezent ) este un organ central de specialitate al administrației de stat, ordonator principal de credite și aplică, politica bugetar - fiscală a statului. Face parte din puterea executivă și este administrator general dar și colector principal al veniturilor cuvenite bugetului de stat. Este inițiator al bugetului de stat.
În județele României este reprezentat legal de către direcțiile generale ale finanțelor publice, cu competențe limitate la zona teritorială din care fac parte.
În cazul unor drepturi salariale neacordate, ambele instituții publice răspund numai față de proprii salariați și nu față de salariații din alte instituții publice.
Între aceștia și instituțiile publice de specialitate financiară nu există nici un raport juridic de natură fiscal bugetară acesta existând numai cu instituția angajatoare.
Între salariați și acesta, există raporturi juridice numai de muncă, cu drepturi și obligații corelative, stabilite prin lege sau contracte colective ori individuale de muncă.
În cazul solicitării unor drepturi salariale, organele executiv financiare, cel central și cele teritoriale, își intră în rol și în atribuții, conform OG nr. 22/2002, numai atunci când o instituție publică bugetară este obligată printr-un titlu executoriu la o anumită plată și se cunoaște exact cuantumul ei dar și obiectul.
Față de aceste considerente, acțiunea reclamanților față de aceste pârâte a fost respinsă.
Oricum Ministerul Justiției, prin multitudinea activităților sale, nu este numai un consumator de credite bugetare ci și un aducător de venituri bugetare prin taxe de timbru, timbru judiciar, taxe notariale, amenzi civile, onorarii de expertize, etc; deci alimentează bugetul de stat cu taxe tot mai mari și, mai ales tot mai multe, practic în fiecare zi lucrătoare dintr-un an.
Instanța a mai constatat că este ilogic și nedrept ca într-o instituție publică de complexitatea și importanța unei instanțe judecătorești, cu toate interdicțiile și îngrădirile de tip economic sau politic, să existe mai multe sisteme de salarizare, cu reglementări diferite și contradictorii, respectiv pentru magistrați, asistenți judiciari, personal de probațiune, personal auxiliar, personal contractual și funcționari publici.
La soluționarea unui litigiu de natură salarială diferă procedura de soluționare, componența completelor de judecată și chiar exercitarea căilor de atac.
Numai aceste trei probleme de natură teoretică, dar exact aplicabile în practică, creează un stres permanent atât pentru magistrați cât și pentru părțile din proces. Este greu și uneori chiar penibil de explicat la persoanele care nu sunt de specialitate juridică de ce unii se judecă într-un fel iar alții într-un alt fel, din moment ce toți lucrează la aceeași instituție. Se creează în mod artificial și absolut inutil prin nivelul de încadrare, care este corect stabilit, ci prin sporurile salariale conexe și modul de aplicare dar și de acordare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul justiției.
În motivare, recurentul a invocat că prima instanță nu a motivat în fapt și în drept soluția, referindu-se numai la o hotărâre judecătorească anterioară, care stabilea drepturi similare, reclamanților din cauză.
A susținut că sporul de fidelitate, ca și alte drepturi salariale ori de altă natură solicitate prin acțiune, se cuvin numai personalului auxiliar de specialitate și nu pot fi acordate altor categorii de salariați, invocând prevederile art.42 din nr.OG2/2006 și art.41 din nr.OG6/2007; Legea nr.50/1996, nr.OG8/2007 și Legea nr.567/2004 nu reprezintă legislație specifică instanțelor judecătorești, astfel că drepturile respective nu pot fi acordate în acest sistem, iar prima instanță nu a menționat criteriile ce au determinat acordarea lor.
Recurentul a invocat și prevederile art.304 pct.4 Cod procedură civilă, care sancționează imixtiunea autorității judecătorești în activitatea altei autorități, cu referire la critica adusă modalității de stabilire a mai multor sisteme de salarizare pentru diversele categorii profesionale din justiție.
Examinând recursul, în raport de motivele invocate, cât și din oficiu, Curtea de Apel constată că nu este fondat și-l va respinge conform următoarelor considerente.
În prezenta cauză, prima instanță a ținut seama, în mod firesc și necesar, de sentința civilă nr.5/2007 irevocabilă prin decizia civilă nr.465/2007 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în dosarul nr.3328/2006, hotărâre prin care au fost recunoscute reclamanților drepturi salariale similare, pentru o perioadă anterioară, fiind administrată și proba cu expertiza tehnică contabilă.
Aceste drepturi au fost stabilite conform acelorași principii de calcul, în raport de cuantumul sumelor datorate și perioadei solicitată pentru a fi calculate.
În privința acordării unor drepturi salariale care nu sunt prevăzute în mod expres acestei categorii profesionale, prima instanță a reținut corect calitatea de funcționari publici a reclamanților, având drepturile și sporurile cuvenite conform legislației specifice autorității sau instituției publice în care-și desfășoară activitatea; în mod corect sunt evocate și dispozițiile Hotărârii nr.387/2005, nr.958/2005, ale Statutului funcționarilor publici, precum și art.37, 38 din Legea nr.188/1999, astfel că nu se justifică susținerea referitoare la lipsa motivării în fapt și în drept a temeiniciei pretențiilor recunoscute prin sentință.
Tot în acest sens se reține și motivarea referitoare la tratamentul nediscriminatoriu în condițiile aceluiași loc de muncă, iar enunțarea detaliată a specificului activității din instanțele judecătorești justifică pe deplin soluția de admitere în parte a acțiunii.
Tot în acest sens, Curtea de Apel constată că nu este vorba de o încălcare a activității altei autorități, fiind expusă de prima instanță susținerea respectivă, ca o argumentare a necesității aplicării principiului nediscriminării diverselor categorii care își desfășoară activitatea în același loc de muncă.
Prin urmare, concluzionându-se că motivele de recurs nu sunt întemeiate, iar hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, se va dispune în baza art.312 (1) Cod procedură civilă respingerea recursului declarat de Ministerul Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile 156/2007, pronunțată în dosarul - al Tribunalului C
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 31.01.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- LIBER - - - - -
GREFIER
Red./05.03.2008
Tehnored. /05.03.2008
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul C S - judecători,
Președinte:ClaudiaJudecători:Claudia, Mircea Ionel Chiu, Cristian Alexandru
