Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1065/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 29.06.2009
DECIZIA CIVILĂ Nr.1065
Ședința publică din 6 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Ionel Barbă
JUDECĂTOR 2: Adina Pokker
JUDECĂTOR 3: Maria Belicariu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenții, G, G, G, G, și intervenientul împotriva sentinței civile nr.233/PI/24.02.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și Agenția Națională de Administrare Fiscală - B, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat în reprezentarea reclamanților recurenți și a intervenientului recurent, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamanților recurenți solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și admiterea acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.233/PI/24.02.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins acțiunea formulată de reclamanții, G, G, G, G, în contradictoriu cu pârâtele Agentia Nationala de Administrare Fiscala-Autoritatea Nationala a Vamilor B și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale A respins cererea de intervenție principală formulată de intervenientul; fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul reține următoarele:
Reclamanții și intervenientul sunt funcționari publici în cadrul pârâtei Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T (). Dreptul acestora la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare (în reglementarea inițială, "suplimentul gradului") a fost introdus prin modificarea Legii 188/1999 prin Legea 161/2003 iar în perioada 2004-2006 dreptul la aceste suplimente a fost suspendat prin OUG 92/2004 și OG 2/2006.
Dreptul este reglementat de art. 31 al. 1 lit. c și d din Legea 188/1999. Potrivit acestui text legal, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus, printre altele, din suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Tribunalul observă că legea nu cuantifică aceste suplimente, respectiv nu prevede ce mărime trebuie să aibă fiecare. Reclamanții (și intervenientul) pretind că fiecare trebuie să fie în procent de 25 % din salariul de bază. Nu există însă niciun fel de temei legal pentru acest cuantum. Prevederile legale invocate de reclamanți (Legea 188/1999, Legea 53/2003) nu prevăd acest procent nici pentru suplimentul postului nici pentru suplimentul treptei.
În consecință, cererea, așa cum a fost formulată, este neîntemeiată (lipsită de temei legal). Tribunalul nu poate cuantifica el aceste suplimente deoarece ar adăuga la lege, ceea ce este inadmisibil.
Se pune însă întrebarea dacă cererea nu ar putea fi admisă în parte, fără stabilirea cuantumului suplimentelor, de vreme ce, în mod evident, reclamanții au dreptul la aceste suplimente atât de la data de 01.01.2007 pe viitor (până la eventuala abrogare sau modificare a textului de lege), cât și anterior acestei date deoarece suspendarea dreptului nu înseamnă lipsirea lui de substanță ci doar neexecutarea, pe perioada suspendării, a obligației corelative acestui drept. Tribunalul apreciază că răspunsul nu poate fi decât negativ deoarece, pe de-o parte, hotărârea judecătorească nu ar putea fi pusă în executare în condițiile în care un aspect esențial al litigiului (cuantumul suplimentelor) nu ar fi dezlegat iar pe de alta, s-ar depăși limitele sesizării deoarece această modalitate de a proceda nu reprezintă o admitere în parte ci o soluționare a altceva decât s-a cerut (constatarea existenței unui drept, chestiune necontestată de către pârâți). Admiterea în parte a cererii ar presupune obligarea pârâtelor la plata suplimentelor într-un cuantum mai mic decât cel solicitat și nu într-un cuantum nedeterminat (tribunalul observă că un cuantum nedeterminat poate însemna nu numai mai puțin ci și mai mult de 25%, fără nicio limită maximă).
În consecință, acțiunea reclamanților a fost respinsă. Pentru aceleași considerente, a fost respinsă și cererea de intervenție principală. S-a luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal reclamanții și intervenientul solicitând modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, arătând că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică câtă vreme s-a procedat la respingerea acțiunii în condițiile în care recurenții au calitatea de funcționari publici salarizați conform Legii nr. 188/1999 și ca atare beneficiază de suplimentului postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, drepturi prevăzute la art.31 alin.1 lit.c și d din lege.
O normă legală odată reglementată trebuie să producă efecte și să nu aibă caracter formal, instanța de judecată având competența de acordare a unui drept prevăzut de lege care, chiar dacă a fost suspendat, nu a fost înlăturat.
Drepturile recurenților la sporurile salariale pretinse reprezintă un drept de creanță și prin urmare intră în noțiunea de " bun" conform art.1 Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Dreptul pretins de recurenți are o bază legală, iar executivul nu putea executa sau suspenda acest drept, care, odată câștigat, nu mai poate fi anulat.
În drept s-au invocat dispozițiile Legii nr.188/1999, Constituția României și art.312 Cod procedură civilă.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente, inclusiv art.3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul reclamanților și a intervenientului este întemeiat, după cum urmează:
Recurenții au calitatea de funcționari publici în cadrul Direcției Regionale pentru Accize și Operațiunii Vamale T, calitate în care raporturile de serviciu ale acestora intră sub incidența Legii nr.188/1999 în ceea ce privește drepturile funcționarilor publici. Printre drepturile prevăzute la art.31 alineatul1 din Legea nr. 188/1999 se numără și suplimentul postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Cele două suplimente au fost introduse prin Legea nr.161/2003, fiind prevăzute inițial la art.29 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999. Aplicarea acestor dispoziții a fost suspendată în perioada 01.01.2004 - 30.12.2006, dar suspendarea nu echivalează cu însăși pierderea dreptului respectiv, iar prin Legea nr.251/2006 art.13, prevederile respective au reintrat în vigoare, începând cu 01.01.2007, fără a se indica însă cuantumul sau criteriile în funcție de care funcționarii publici vor beneficia de aceste drepturi. De asemenea, nici unul din actele normative referitoare la modul de salarizare a funcționarilor publici nu stabilește cuantumul celor două suplimente, respectiv nr.OUG192/2002, nr.OUG92/2004, nr.OG2/2006 nr.OG6/2007 sau nr.OG9/2008.
Cu toate acestea, Curtea reține că la data de 29.01.2007 a fost publicată nr.OG6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, iar, potrivit art.48 din acest act normativ, prezenta ordonanță se completează cu prevederile Legii nr.188/1999, republicată, precum și cu dispozițiile actelor normative speciale care reglementează salarizarea și alte drepturi pentru personalul bugetar.
Ca atare, faptul că legiuitorul nu a stabilit cuantumul în care se pot acorda aceste sporuri sau criterii pentru determinarea cuantumul nu poate conduce la soluția respingerii acțiunii reclamanților, cel puțin în ceea ce privește acordarea generică a acestor drepturi salariale. O atare soluție ar echivala în fapt cu nerecunoașterea drepturilor reclamanților ca și funcționari publici la plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, drepturi care sunt prevăzute indubitabil în Legea cadru nr.188/1999 art.31 alineatul 1 literele c) și d).
Pe de altă parte, instanța de judecată nu-și poate depăși competența și nu se poate substitui legiuitorului prin determinarea cuantumului acestor sporuri în condițiile în care ele nu sunt prevăzute de lege, dar se poate proceda la recunoașterea acestor drepturi în mod generic urmând ca ulterior ordonatorul principal de credite să stabilească cuantumul acestor sporuri sau criterii de natură a determina acest cuantum. În sprijinul acestei soluții vin dispozițiile cuprinse la art.3 din nr.OG6/2007, potrivit cărora, gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii, astfel încât rezultă că stabilirea cuantumurilor sporurilor salariale solicitate în baza art.31 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, republicată, revine în sarcina fiecărui ordonator principal de credite, iar lipsa cuantumului în cuprinsul legii nu reprezintă un motiv pentru respingerea acțiunii.
Referitor la procentul pretins pentru fiecare dintre cele două suplimente, instanța de recurs reține că, în condițiile în care legiuitorul nu a prevăzut cuantumul acestor drepturi salariale, nici instanța nu le poate determina fără ca prin aceasta să se substituie astfel puterii legislative. Instanța de recurs nu-și poate însuși nici considerentul privind corelarea Legii nr.188/1999 cu Codul Muncii, act normativ care nu prevede nici un spor mai mic de 25% întrucât această corelare are loc doar în domenii în care nu există o reglementare expresă în materia drepturilor funcționarilor publici, ceea ce nu se poate reține în speță câtă vreme există acte normative care reglementează distinct această materie.
Aceasta nu împiedică însă admiterea în parte a acțiunii reclamanților referitor la recunoașterea dreptului la plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare pe perioada 01.01.2004 și până la zi, sume ce vor fi actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective pentru a se asigura astfel repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamanți ca urmare a neachitării la termen a drepturilor salariale cuvenite.
Ca o consecință a admiterii acțiunii privind recunoașterea acestor drepturi, instanța de recurs va obliga pârâții la efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea de muncă a reclamanților și a intervenientului, prin înscrierea celor două suplimente.
Totodată, pentru considerentele anterior menționate, se va respinge capătul de cerere privind acordarea acestor drepturi salariale în cuantum de câte 25 % din salariul de bază.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii reclamanților formulată de pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T pe considerentul neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, Curtea apreciază că soluția primei instanțe de respingere a acestei excepții este corectă, dar, se impune motivarea potrivit căreia plângerea prealabilă reglementată de art.7 alin.1 din legea nr.554/2004 este necesară numai în cazul actelor administrative tipice nu și în cazul refuzului autorității pârâte de recunoaștere a unor drepturi salariale, refuz ce se încadrează în noțiunea de "fapte administrative".
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus menționate, instanța de recurs apreciază că soluția Tribunalului Timiș de respingere în întregime a acțiunii a fost dată cu aplicarea greșită a legii și astfel, fiind în prezența motivului de modificare prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă și văzând și art. 312 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă, va admite recursul declarat de reclamanți și intervenient, va modifica în tot sentința recurată în sensul că va proceda la admiterea acțiunii reclamanților și intervenientului în ceea ce privește recunoașterea drepturilor acestora referitoare la plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, începând cu 1.04.2004 și până la zi, sume actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective precum și obligarea pârâților la efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea de muncă a acestora, urmând a respinge cererea în privința stabilirii cuantumului de 25% pentru suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, precum și în ceea ce privește acordarea diferențelor salariale.
În privința cheltuielilor de judecată, se observă că acestea nu au fost solicitate de reclamanții - recurenți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenții, G, G, G, G, și intervenientul împotriva sentinței civile nr.233/PI/24.02.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și Agenția Națională de Administrare Fiscală -
Modifică sentința recurată în sensul că:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții, G, G, G, G, și intervenientul și în consecință obligă pârâții la plata către reclamanți a drepturilor salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare începând cu 1.04.2004 și până la zi.
Obligă pârâții la înscrierea acestor drepturi salariale în cărțile de muncă ale reclamanților.
Respinge acțiunea în privința cuantumului pretins de 25% pentru fiecare dintre sporuri.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 6 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red./8.10.2009
Tehnored. /2 ex./8.10.2009
Președinte:Ionel BarbăJudecători:Ionel Barbă, Adina Pokker, Maria Belicariu
