Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1071/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - Legea nr.188/1999 -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr.1071

Ședința publică din28 mai 2009

PREȘEDINTE: Morariu Adriana

JUDECĂTOR 2: Sas Remus

JUDECĂTOR 3: Nechifor Veta

Grefier - -

Pe rolul instanței se află judecarea recursului declarat depârâta Direcția de Sănătate Publică,-, județul B, împotrivasentinței nr.249 din 18 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții-intimați și.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns consilier pentru pârâta-recurentă și reclamantul-intimat, lipsă fiind reclamantul-intimat -.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, luând act că părțile nu au formulat alte cereri de probe și nu înțeleg să invoce alte chestiuni prejudiciale, constatând că recursul este în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.

Consilierul juridic al pârâtei-recurente a solicitat admiterea recursului, precizând că instituția pe care o reprezintă este ordonator secundar de credite, singurul motiv de recurs fiind acela legat de lipsa fondurilor; în ceea ce privește legalitatea sporurilor solicitate de reclamanți, reprezentantul recurentei învederează instanței că lasă judecata la aprecierea instanței.

Reclamantul-intimat solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluției instanței de fond.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal sub nr. 173/40 din 14.01.2009,reclamanții - șiau solicitat, în contradictoriu cupârâta Direcția de Sănătate Publică, obligarea acesteia la plata sumelor de bani reprezentând sporul privind suplimentul postului în procent de 25 % din salariul tarifar de încadrare și sporul privind suplimentul treptei de salarizare, în procent de 25% din salariul tarifar de încadrare, începând cu data de 1.01.2004 și în continuare, până la încetarea raporturilor de serviciu, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că aceste sporuri sunt prevăzute de art. 29 din Legea nr. 188/1999 modificată, că prin OG 92/2004 sporurile au fost suspendate pentru perioada 2004- 2006, însă nu au fost abrogate, trebuind a fi acordate după încetarea perioadei de suspendare.

Au mai arătat reclamanții că anterior introducerii acțiunii au solicitat prin procedură prealabilă acordarea acestor drepturi, însă solicitarea lor fost refuzată.

În susținerea acțiunii, reclamanții au depus la dosar înscrisuri.

Pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică.

Tribunalul Botoșani, prin sentința nr.249 din 18 februarie 2009 a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți și a obligat pârâta să acorde acestora suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, pentru perioada efectiv lucrată de fiecare dintre aceștia, pentru reclamantul - începând cu data de 12.02.2007, iar pentru reclamantul începând cu data de 12.02.2008, până la data pronunțării hotărârii, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Totodată s- respins ca nefondată cererea referitoare la plata acestor drepturi salariale pentru viitor, după data pronunțării hotărârii.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:

Temeiul legal al drepturilor salariale pretinse prin acțiune îl constituie disp. art. 29 din Legea nr. 188/1999 modificată, care - în forma actuală - prevede că salariul funcționarului public este compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare.

Ori, această componentă a salariului a fost introdusă prin art. 13 din Titlul III- Reglementări privind funcția publică și funcționarii publici - din Legea nr. 161/2003, care a modificat prevederile anterioare ale disp. art. 29 din Legea nr. 188/1999 și care, prin art. 25 din aceeași lege a prevăzut data aplicării acestui text de lege, respectiv data de 1.01.2004.

În ce privește efectul suspendării sporurilor respective prin OG nr. 92/2004 și OG nr. 2/2006, pentru perioada 2004-2006, instanța a constatat că acestea nu au fost abrogate, reintrând de drept în vigoare la data încetării perioadei de suspendare, conform dispozițiilor art. 64 alin. 2 din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă.

În ce privește capătul de cerere referitor la acordarea acestor drepturi pentru viitor, tribunalul a respins această cerere întrucât acțiunea vizează nerecunoașterea unor drepturi prevăzute de lege, neavând un caracter cert pentru viitor.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Direcția de Sănătate Publică B, arătând că nu s-au acordat aceste sporuri, întrucât nu le-au fost acordate sumele necesare de către ordonatorul principal de credite, respectiv de către Ministerul Sănătății Publice.

Analizând hotărârea recurată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului precum și a motivelor invocate în recurs, curtea constată neîntemeiat recursul.

Potrivit art. 31 al. 1 lit. c și din Legea nr. 188/1999 "pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare".

Așa cum de altfel pârâtul recurent admite, reclamanții nu au primit aceste sporuri salariale.

De principiu, o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efecte, fiind împotriva rațiunii de a exista, a unei legi, să aibă doar caracter formal.

Potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietate decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".

Dreptul reclamanților la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și prin urmare, un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar atâta timp cât nu s-a dovedit existența unei cauze de utilitate publică pentru nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare, pârâtul corect a fost obligat la plata sumelor solicitate prin acțiunea inițială, începând cu data de 01.07.2005.

Cât privește suspendarea aplicării dispozițiilor art. 31 al. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 prin art. 44 din OUG nr. 92/2004, corect a reținut instanța de fond că, măsura suspendării s-a dispus cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă.

Suspendarea aplicării acestor dispoziții, care evident a avut un caracter temporar, nu duce la stingerea dreptului.

Art. 53 din Constituția României arată clar, situațiile în care exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns, iar restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democrată. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.

Prin suspendarea succesivă a aplicării normei de drept, s-a ajuns la situația unei adevărate îngrădiri a dreptului câștigat și, practic, la anularea obligației corelative, fără nici o justificare legală.

sumelor în buget nu eop roblemă de acordare și existență a dreptului, ci doar de executare.

Împrejurarea că nu a fost prevăzut cuantumul exact al sporului prin hotărâri ale Guvernului României de punere în aplicare și executare a legii, nu constituie un temei al respingerii acțiunii. Fiind prevăzut de lege, dreptul pretins nu poate fi înlăturat de instanță. Exercitarea reală a acestui drept, impune statului luarea unor măsuri pozitive printre care și măsura stabilirii cuantumului sporului, lipsa acestei măsuri echivalând cu o ingerință în exercițiul dreptului de proprietate și cu neîndeplinirea obligațiilor pozitive ale statului ce îi incumbă pentru salvgardarea dreptului de proprietate, obligații pozitive reținute și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului - cauza Oneryiediz Turcia din 18 iunie 2002. Sancționarea ingerinței statului, poate fi realizată doar prin stabilirea cuantumului sporului, de către instanță. Nu a fost învederat nici un motiv pentru care cuantumul sporului acordat de prima instanță ar avea caracter nerezonabil și nici Curtea nu constată motive pentru care cuantumul sporului acordat de prima instanță ar putea fi considerat excesiv.

Față de aceste aspecte, constatând legală și temeinică hotărârea instanței de fond, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtului.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE,

Respinge ca nefondat recursul declarat depârâta Direcția de Sănătate Publică,-, județul B,împotrivasentinței nr.249 din 18 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani- Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții-intimați și.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 28 mai 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Tehnored.

2 ex./03.06.2009

jud.fond

Președinte:Morariu Adriana
Judecători:Morariu Adriana, Sas Remus, Nechifor Veta

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1071/2009. Curtea de Apel Suceava