Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1095/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 24.06.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.1095
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 08.10.2009
PREȘEDINTE: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 2: Diana Duma
JUDECĂTOR 3: Maria Belicariu
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanții, - -, - G și -, împotriva sentinței civile nr. 260/18.03.2009, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului C-S, în contradictoriu cu pârâta - intimată PRIMĂRIA COMUNEI, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului C-S la data de 22.01.2009 sub nr-, reclamanții, -, - G și - au chemat în judecată pe pârâta Primăria comunei, solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să oblige pârâtul la acordarea suplimentului postului de 25%, suplimentului corespunzător treptei de salarizare de 25% și obligarea pârâtei la efectuarea acestor înscrieri în carnetul de muncă.
În motivarea acțiunii, reclamanții, -, - G și - au arătat că au calitatea de funcționari publici în cadrul pârâtei și că sunt îndreptățiți să beneficieze de drepturile bănești, sub forma suplimentului postului de 25% și suplimentul corespunzător treptei de salarizare de 25%, drepturi salariale ce au fost suspendate prin nr.OUG92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificările și completările prin Legea nr.75/2005 și prin nr.OG2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.417/2006 până la data de 31.12.2006; de asemenea, au arătat că această suspendare a drepturilor salariale este nelegală deoarece s-au încălcat principiul neretroactivității legii, conform dispozițiilor art.1 din Codul Civil și art.15 alin.2 din Constituția României și principiul specialității legii, Legea nr.188/1999 privind Statul Funcționarilor Publici fiind o lege specială, care derogă de la legea generală, drepturile salariale în discuție luând naștere în temeiul Legii nr.188/1999, privind Statutul funcționarilor publici.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, modificată și completată, dispozițiile art. 31 coroborat cu dispozițiile art.3 lit. f) din Legea nr.188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici, prevederile art.38 și 29 alin.1 lit. a) și d) din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii, modificată și completată și prevederile art.53 din Constituție.
În dovedirea acțiunii, reclamanții au depus practica judiciară a Curții de APEL TIMIȘOARA respectiv copia deciziei civile nr.796/03.07.2008, pronunțată în dosar nr-.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea în parte a acțiunii, în sensul de a recunoaște drepturile reclamanților doar în procent de 5%, pentru suplimentul postului și 5% pentru suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În apărare, pârâta a susținut că prin actele normative în vigoare, ce reglementează salarizarea funcționarilor publici nu a fost prevăzut cuantumul procentual privind drepturile salariale solicitate de reclamanți, dar că este de acord să plătească, recunoscând drepturile salariale legale ale acestora, pentru perioada solicitată, suplimentului postului în cuantum de 5% din salariul de bază lunar și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în cuantum de 5% din salariul de bază, începând cu data de 22.03.2004 și până în prezent. Se susține, totodată,că pot fi prevăzute în bugetul pe anul 2009 fondurile necesare pentru plata acestor drepturi.
În drept, pârâta a invocat dispozițiile Legii nr.188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare și dispozițiile art.115 - 118 din Codul d e Procedură civilă.
Pârâta a depus, la dosarul cauzei, adresa nr.349/12.03.2009 privind datele funcționarilor publici reclamanți, funcția publică deținută și data numirii în funcția publică de execuție a acestora.
Prin sentința civilă nr.260/18.03.2009 pronunțată în dosar nr- Tribunalul C-S a respins acțiunea formulată de reclamanții, -, - G și - în contradictoriu cu pârâta Primăria comunei ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit adresei nr.349/12.03.2009, reclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul Primăriei comunei, respectiv reclamanta,cu data de 08.07.2002, reclamanta -, cu data de 26.09.2000, cu aceeași dată, reclamantul - G și cu data de 29.10.2001, reclamanta -.
Potrivit dispozițiilor art.40 alin.2 lit. c) din Codul Muncii, dispoziții aplicabile și în situația de față, conform prevederilor art.117 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, revine angajatorului, respectiv pârâtei, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege -.
În acest context, reclamanții, având calitatea de funcționari publici, trebuie să fie salarizați în conformitate cu prevederile Legii nr.188/1999 și au dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art.31 alin.1 lit. c) și d), din actul normativ citat.
Cele două suplimente au fost introduse prin Legea nr.161/19.04.2003, publicată în în data de 21.04.2003, fără a se indica, însă, în ce cuantum vor fi acordate, funcție de gradul, clasa, treapta de salarizare a funcționarilor publici. De asemenea, nici unul din actele normative referitoare la modul de salarizare al funcționarilor publici nu stabilește cuantumul celor două suplimente, respectiv nr.OUG192/2002, nr.OUG92/2004, nr.OG2/2006, nr.OG6/2007, nr.OG9/2008. Aplicarea dispozițiilor referitoare la acordarea suplimentelor a fost suspendată pe perioada 2004 - 2006, mai întâi prin pct. 7 al articolului unic al Legii nr.164/16.05.2004, apoi prin art.44 din nr.OUG92/2004 și prin prevederile nr.OG2/2006.
Astfel, deși Legea nr.188/1999 prevede în mod expres că în compunerea salariului funcționarului public, pe lângă salariul de bază și sporul de vechime în muncă intră și suplimentul postului, precum și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, legiuitorul nu a stabilit cuantumul sporurilor în discuție, limitându-se la precizarea că suplimentul prevăzut la litera d) din art.31 se stabilește în raport de treapta de salarizare. Așa fiind, este evident că stabilirea cuantumului celor două suplimente a fost lăsată de legiuitor în seama Administrației, a cărei activitate fundamentală este aceea a organizării legii sau a executării în concret a legii, prin urmare, este atributul exclusiv al Administrației de a executa în concret dispozițiile cuprinse în art.31 din Legea nr.188/1999, care beneficiază de o largă marjă de apreciere, singurul criteriu avut în vedere de legislator, care obligă Administrația, fiind criteriul treptei de salarizare pentru fiecare categorie de funcționari publici.
În consecință, în lipsa unui act emis sau adoptat de către Administrație, prin care să fie stabilit cuantumul celor două suplimente solicitate prin acțiune de către reclamanți, instanța nu posedă puterea juridică de a determina ea însăși întinderea suplimentelor salariale deoarece s-ar substitui Administrației, ipoteză în care ar încălca principiul separației puterilor în stat, consacrat în art.1 alin.4 din Constituția României.
Astfel, instanța a reținut că pârâta nu poate fi obligată, în condițiile descrise mai sus, la plata suplimentelor salariale solicitate prin acțiune, înainte de stabilirea cuantumului acestora, motiv pentru care s-a respins acțiunea formulată de reclamanți.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții recurenți solicitând modificarea în totalitate a acesteia și admiterea în totalitate a cererii așa cum a fost formulată în fața instanței de fond, având în vedere următoarele motive:Instanța de fond a apreciat în considerentele sentinței recurate că nu posedă puterea juridică de a determina ea însăși întinderea suplimentelor salariale deoarece s-ar substitui celorlalte puteri în stat, ipoteză care ar încălca principiul separației puterilor în stat, iar singura autoritate abilitată pentru stabilirea cuantumului celor două suplimente este autoritatea Administrativă.
Apreciază că aceste considerente, care stau la baza hotărârii recurate, au ca suport aplicarea greșită a legii, după cum urmează:
Potrivit prevederilor art.40 alin.2 lit. c) din Codul Muncii, dispoziții aplicabile și în cazul de față, conform prevederilor art.117 din Legea nr.188/1999, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractele de muncă încheiate revine angajatorului, respectiv celor ouă pârâte. In acest context, reclamanții având calitatea de funcționari publici, sunt salariați în conformitate cu prevederile Legii nr.188/1999 si au dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art. 31 alin.1 lit. c) din actul normativ citat.
. |
Prin art.38 din Codul Muncii se prevede, în mod imperativ, că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
Fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, acesta trebuie acordat de către angajator, în caz contrar angajatul având dreptul să se adreseze justiției pentru transpunerea sa in practică.
O soluție contrară ar însemna ca un drept prevăzut de lege să devină pentru angajator doar o obligație lipsită de conținut, ajungându-se în situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
Este un principiu ca o normă legală, odată reglementată, trebuie să-și producă efectele, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor ca sa aibă doar caracter formal.
Potrivit art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale: "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și in condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Astfel, dreptul reclamanților la sporuri salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și, prin urmare, un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția menționată anterior.
În consecință, drepturile solicitate sunt stabilite prin lege, astfel încât instanța nu se substituie legiuitorului pentru a crea norme de drept, dar instanța este abilitată să găsească modalitățile viabile ca un drept prevăzut de lege să fie concretizat în favoarea destinatarului său.
În acest context, apreciază că instanța în mod greșit a considerat că nu este abilitată cu stabilirea cuantumului și acordarea celor două sporuri.
Faptul că legiuitorul nu a stabilit cuantumul în care se pot acorda aceste sporuri sau criterii pentru determinarea cuantumului în care se pot acorda ceste sporuri nu poate conduce la soluția respingerii acțiunii cel puțin în ceea ce privește acordarea generică a acestor drepturi salariale. O tare soluție ar echivala în fapt cu nerecunoașterea drepturilor reclamanților ca și funcționari publici la plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, drepturi care sunt prevăzute indubitabil în art.31 alin.1 lit. e) și lit. d) din Legea nr.188/1999.
De asemenea, având în vedere ca în majoritatea covârșitoare a instituțiilor și autorităților publice au fost acordate prin hotărâri judecătorești cele două sporuri în cuantum de 25% fiecare, consideră că beneficiază de o "speranță legitimă" în recunoașterea în instanță a acestor drepturi salariale, fiind vorba în fapt de aplicarea principiului fundamental potrivit căruia la condiții de muncă egale și impune restricție egală.
În drept recurenții au invocat disp. Art. 304 pct. 9, art. 304 ind. 1 și art. 312. pr. Civilă.
Pârâta intimată nu a formulat întâmpinare.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.304 ind.1 Cod procedură civilă, instanța în baza dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă coroborat cu dispozițiile art.304 pct.8 din același cod l-a admis ca fiind întemeiat și a modificat hotărârea recurată în sensul că admite în parte acțiunea reclamanților și obligă pârâta la plata către reclamanți a suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare începând cu 22 martie 2004 până la momentul pronunțării deciziei - 08.10.2009 și înscrierea acestor drepturi în cărțile de muncă ale acestora, respingând în rest, ca neîntemeiată acțiunea, pentru următoarele considerente:
Curtea reține că recurenții au calitatea de funcționari publici în cadrul pârâtei și au formulat acțiunea întrucât nu au beneficiat de drepturile salariale la care aveau dreptul potrivit art. 31 alin. 1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999.
Potrivit art.29 alin.1 din Legea nr.188/1999 (după republicarea legii devenind art.31 alin. 1) "pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu cuprins din: a) salariu de bază; b) sporul pentru vechime în muncă; c) suplimentul postului; d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Aplicarea dispozițiilor art.29 alin.1 lit. c și d au fost suspendate în perioada 01.01.2004 - 30.12.2006 în baza art.44 din nr.OUG92/2004 și art.48 din nr.OG 2/2006 aprobat cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
Prin Legea nr. 251/2006, art. 13, pentru modificarea și completarea Legea nr. 188/1999, prevederile art. 29 alin.1 lit. c) și d) au reintrat în vigoare începând cu data de 01.01.2007.
Dreptul la plata sporului reprezentând, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, a fost introdus prin art. 29 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 și a produs efecte de la data de 01.01.2004 iar suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a înlăturat existența pentru anii 2004-2007.
Este neîndoielnic că prin art. 29 din Legea 188/1999, legiuitorul a reglementat mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici compus din cele 5 componente enumerate limitativ, respectiv salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, fiind la fel de relevant că reclamanții au un drept subiect recunoscut și ocrotit de Legea nr. 188/1999.
Astfel, pentru ca un drept să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada 2004 - 31.12.2006, pentru că exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar ajunge la situația că un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută să devină lipsit de orice valoare.
Ca atare, este evident și de necontestat faptul că legiuitorul, prin norma legală pe care își întemeiază recurenții cererea, a recunoscut funcționarilor publici un astfel de drept salarial precum suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Pornind de la izvorul însuși al dreptului invocat este incontestabil că ceea ce legea a reglementat este corect și obligatoriu a fi respectat și de către angajator, acesta având obligația legală de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege.
În aplicarea principiului că norma legală trebuie aplicată în sensul în care legiuitorul a edictat-o și nu în sensul înlăturării acesteia, instanța constată că întrucât recurenții nu au primit până în prezent de la apariția actului normativ sporurile solicitate, acest drept tinde să fie lipsit de conținut, ceea ce contravine în mod vădit principiului enunțat în condițiile în care o normă legală reglementată, trebuie să producă efectele fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor, ca acestea să aibă doar caracter formal lipsit de conținut.
Potrivit art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și al Fundamentale, " Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Dreptul recurenților de a beneficia de sporurile salariale prevăzute de art.31 lit. a) și c) din Legea nr.188/1999 republicată, este un drept de creanță și prin urmare, este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenția CEDO, Secția II-a - Hotărârea din 16 sept. 2003, cauza Stockholms och Juridic, Suedia.
Conform art. 41 din OG nr. 6/2007, funcționarii publici beneficiază și de sporurile sau de alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, iar conform Anexei nr. 3 lit. D din același act normativ, devin sporuri specifice. Personalul prevăzut în această anexă beneficiază și de sporurile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare.
Raportat la art.29 lit. c) și d), în prezent art. 31 - ca urmare a republicării Legii nr.188/1999, la data de 29.05.2007, coroborat cu art.41, art.48 și Anexa 3 lit. D din nr.OG6/2007 instanța constată fără nici un echivoc că reclamanții sunt îndreptățiți să beneficieze de cele două sporuri salariale reglementate de actele normative invocate.
Însă nici unul din actele normative referitoare la modul de salarizare a funcționarilor publici nu stabilește cuantumul celor două suplimente, respectiv nr.OUG192/2002, nr.OUG92/2004, nr.OG 2/2006, nr.OG6/2007, nr.OG9/2008.
Totuși, instanța nu poate suplini voința legiuitorului și acorda tuturor funcționarilor, indiferent de grad, clasă, treaptă de salarizare, suplimente în cuantum de 5% fiecare, după cum a solicitat pârâta, aceasta însemnând să adauge la lege și să încalce principiul separației puterilor în stat, consfințit de art.1 alin.4 din Constituție.
Revine autorității administrative competența de a pune în aplicare dispozițiile actului normativ care îi îndrituiește pe recurenții la suplimente, prin stabilirea cuantumului lor, funcție de gradul, clasa, treapta de salarizare etc. a funcționarilor publici.
Chiar dacă cele două suplimente solicitate de recurenții se regăsesc în Legea nr.188/1999, această lege și nici alte acte normative referitoare la salarizarea funcționarilor publici, nu le definesc, nu stabilesc modul și condițiile în care se acordă și nici cuantificarea lor, astfel că apare de neînțeles de unde rezultă procentul de câte 25% solicitat de către recurenți, având în vedere că art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999 nu stabilește cuantumul acestor suplimente.
De altfel nici reclamanții nu au preciza temeiul legal al solicitării procentului de 25% sau 5%, și nu au indicat temeiul de drept care să justifice acordarea procentului de 25% solicitat.
Cu privire la cuantumul sporurilor solicitate în procent de 25%, Decizia nr.820/2008 a Curții Constituționale a statuat că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenții, -, G, împotriva sentinței civile nr.260/18.03.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
Modifică hotărârea recurată în sensul că admite în parte acțiunea reclamanților, -, G, și obligă pârâta PRIMĂRIA COMUNEI C-S prin PRIMAR la plata către aceștia a drepturilor salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, începând cu 22 martie 2004 până la 08.10.2009, în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant.
Obligă pârâta PRIMĂRIA COMUNEI C-S prin PRIMAR să înscrie în cărțile de muncă ale reclamanților aceste sporuri.
Respinge acțiunea reclamanților în ceea ce privește cuantumul de 5% a celor două sporuri.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 08.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
RED:/15.10.2009
TEHNORED:/15.10.09
2.ex./SM/
Primă instanță:Tribunalul C-
Judecător -
Președinte:Răzvan PătruJudecători:Răzvan Pătru, Diana Duma, Maria Belicariu
