Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1093/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 03.07.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.1093
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 08.10.2009
PREȘEDINTE: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 2: Diana Duma
JUDECĂTOR 3: Maria Belicariu
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A, împotriva sentinței civile nr.761/12.05.2009, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Arad, în contradictoriu cu reclamantul - intimat, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile. Intimatul reclamant a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art.242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței o cerere de amânare a cauzei din partea avocatului reclamantului - intimat întrucât se află în imposibilitate de a se prezenta la acest termen fiind plecat la De asemenea, tot prin registratura instanței s-a depus din partea reclamantului - intimat întâmpinare.
Instanța, respinge cererea de amânare a cauzei formulată de avocatul reclamantului - intimat având în vedere că în cauză s-a formulat și întâmpinare, și, nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 1 aprilie 2009, reclamantul a chemat în judecată pârâta Administrația Finanțelor Publice A, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, în cuantum de 18.923 lei, achitată la Trezoreria A, sumă actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data restituirii.
În motivare, reclamantul arată că în cursul anului 2007 achiziționat un autoturism din Germania second-hand, marca tipul, iar pentru a-l înmatricula a fost obligat să achite în contul bugetului de stat suma de 18.923 lei achitată cu chitanța nr. - nr. -/18.07.2007, reprezentând taxă specială pentru autoturisme în temeiul art.2141și 2143Cod fiscal. Consideră că taxa percepută este nelegală fiind contrară dispozițiilor art.90 din Tratatul privind Instituirea Comunității Europene CE întrucât discriminează autoturismele second-hand provenind din alte state membre ale Uniunii Europene.
Prin această taxă, afirmă reclamantul, este încălcat principiul nediscriminării între produsele naționale și produsele similare importate, din analiza aplicării taxei rezultând că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în și neînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, la o nouă înmatriculare, taxa nu mai este percepută.
Reclamantul arată că la data de 28 mai 2008 depus o cerere la Administrația Finanțelor Publice A solicitând restituirea taxei, cererea sa fiind respinsă prin cererea nr.91073/28.05.2008 cu motivarea că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.117 Cod procedură fiscală.
Se susține de către reclamant că în mod greșit organul fiscal a apreciat că adresa emisă nu reprezintă un act administrativ fiscal întrucât conținutul acesteia reprezintă o manifestare de voință a organului fiscal a autorității fiscale care nu s-a pronunțat asupra cererii formulate motiv pentru care devin incidente și dispozițiile art.2 alin.1 lit. h) din Legea nr.554/2004.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii parțial ca netemeinică și nelegală și parțial ca fiind fără obiect.
În motivare arată că începând cu data de 01.07.2007 intrat în vigoare nr.OUG50/2008 cu Norme metodologice de aplicare din 24.06.2008.
Conform dispozițiilor art.11 din ordonanță, taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioadă 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare pentru autovehicule, se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență.
Consideră reclamantul că restituirea unei părți din taxa achitată se face doar în baza unei cereri depusă, însoțită de actele prevăzute în norme și organul fiscal va proceda la restituire în termenul indicat de dispozițiile Codului d e procedură fiscală, fără a fi nevoie de intervenția instanței de judecată. Din acest punct de vedere, apreciază pârâta că acțiunea reclamantului a rămas fără obiect existând o procedură de restituire de care aceasta poate să uzeze.
Mai arată cu privire la partea de taxă a cărei restituire nu se face la cerere potrivit nr.OUG50/2008, din expunerea de motive a ordonanței, rezultă că în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunității Europene, a fost adoptată Ordonanța de Urgență nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, astfel că diferența de taxă achitată de reclamant este legală și în conformitate cu normele comunitare ea neputând fi restituită nici la cerere nici în alt mod.
Prin sentința civilă nr. 761/12.05.2009 pronunțată în dosar nr- Tribunalul Arada admis acțiunea în contencios administrativ fiscal formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice A și a obligat pârâta să restituie reclamantului taxa de primă înmatriculare în cuantum de 18.923 lei, cu dobânda legală aferentă de la data plății sumei cu chitanța fiscală nr.-/18.07.2007și până la restituirea efectivă
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamantul a achitat în contul trezoreriei municipiului A suma de 18.923 lei, cu titlu de taxă de primă înmatriculare, cu chitanța seria - nr. -/18.07.2007.
Cererea de restituire a taxei a fost respinsă de pârâta A, pe motiv că acestea au fost încasate în temeiul art.2141- 2143din Codul fiscal.
Referitor la susținerea pârâtei privind incidența în cauză a nr.OUG 50/2008 cu începere de la 1 iulie 2008, instanța a înlăturat ca neîntemeiată argumentația formulată de pârâtă apreciind că dispozițiile art.11 din nr.OG 50/2008 nu sunt aplicabile situației juridice din litigiul dedus judecății.
Dispozițiile art.2141- 2143Cod fiscal au fost abrogate de la data de 1 iulie 2008, iar taxa de primă înmatriculare a fost încasată de către pârâtă în temeiul art.2141- 2143din Codul fiscal, în vigoare în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008.
Instanța a dat astfel eficiență prevederilor constituționale consacrate în art. 15 alin.2 din Constituția României privind principiul neretroactivității legii, reținând astfel că noua ordonanță de urgență nu se poate aplica situațiilor juridice născute anterior.
Prin urmare nici reclamantul care și-a înmatriculat autoturismul în această perioadă, achitând taxa specială corespunzătoare reglementărilor în vigoare nu poate fi obligat să achite o altă taxă în temeiul noii reglementări, care așa cum dispune în art.14 aceasta va putea fi aplicată autoturismelor introduse în țară ulterior datei de 01 iulie 2008 tocmai pentru că aceasta nu poate retroactivă.
Instanța a reținut și faptul că aplicarea dispozițiilor art.11 din nr.OUG 50/2008 cade în competența exclusivă a organelor fiscale singurele care pot calcula și restitui diferențele dintre vechea taxă și noua taxă instituită prin nr.OUG50/2008, achitate de contribuabil.
Întrucât taxa specială ce face obiectul acțiunii a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare, instanța a reținut că în cauza dedusă judecății sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național.
Reclamantul este îndreptățit la restituirea integrală a taxei încasate cu încălcarea dreptului comunitar.
Instanța a apreciat că, esențial pentru rezolvarea problemelor de drept deduse judecății, este acceptarea aplicării în cauză a dispozițiilor art.148 alin.2 din Constituția României care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.
Potrivit art.148 alin.2 din Constituția României care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.
Analizând dispozițiile art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamant, instanța constată că acesta prevede că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art.90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.
Invocând jurisprudența Curții de justiție Europene, instanța a reținut că prin Decizia în cauza Costa/Enel (1964), a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială.
Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior, or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin Legea nr.343/2006 privind Codul fiscal.
De asemenea, în cauza Simmenthal (1976) a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
Tribunalul a constatat că acțiunea reclamantului este o acțiune în restituirea unor taxe achitate fără temei legal întemeiată pe art.214 (3) și art.117 Cod procedură fiscală, întrucât suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare.
Reclamantul a achitat taxa conformându-se dispozițiilor art.2141și 2143Cod fiscal și unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme, stabilită de Ministerul Finanțelor și care este afișată în formă electronică, în mod public fiind irelevant aspectul că această plată a fost făcută voluntar în condițiile în care operațiunea de înmatriculare a autoturismului second-hand cumpărat dintr-un stat membru al, în România, este condiționată de plata acestei taxe.
A considera că reclamantul nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, în lipsa unui titlu de creanță cu suport material, ar echivala cu negarea dreptului reclamantului de a avea acces liber la justiție și ar contraveni art.21 alin.1 din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Deoarece în România, stat comunitar de la 1 ianuarie 2007 care și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale comunității, dinainte de aderare, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele deja înmatriculate în celelalte state, instanța a constatat o diferență de tratament, cea ce introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, ceea ce contravine dispozițiilor art.90 (1) din Tratatul Aceste dispoziții care fac parte de la data de 1 ianuarie 2007 din ordinea interioară a României, se opun taxei speciale pentru primă înmatriculare pentru achizițiile intercomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, astfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor.
Dreptul conferit de reglementarea comunitară de bază fiind încălcat prin aplicarea reglementărilor dreptului național instanța a constatat că suma plătită de reclamant nu a fost datorată, fiind încadrată ilegal în condițiile art.2141- 2143Cod fiscal, se impune obligarea pârâtei la restituirea aceste taxe.
Cu privire la capătul de cerere privind actualizarea sumelor achitate cu rata dobânzii legale până la data plății efective, instanța a constatat că, în cazul sumelor restituite de la bugetul statului se datorează dobânzile legale aferente, până la data restituirii efective, prejudiciul cauzat reclamantului putând fi reparat integral numai în acest mod, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1084 cod civil raportat la art. 1082 Cod civil.
Pentru aceste considerente, instanța a admis acțiunea reclamantului, în sensul că a obligat pârâta să dispună restituirea sumei de 18.923 lei, actualizată, cu dobânda legală aferentă de la data plății sumei, până la data restituirii efective.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul recurent P prin Administrația Finanțelor Publice A, criticând sentința recurată în primul rând pentru nelegalitate, devenind astfel incidente dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, pentru următoarele argumente:
În condițiile legislative prezente, consideră acțiunea reclamantului ca fiind parțial fără obiect.
Astfel, începând cu data de 01.07.2007 a intrat în vigoare nr.OUG50/2008, cu Norme Metodologice de aplicare stabilite prin
HGPotrivit dispozițiilor art.11 din nr.OUG50/2008 "Taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență".
Conform Normelor Metodologice la care face referire nr.OUG50/2008, cap. VI lit. A) alin. 1-17.
"VI. Restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite
Restituirea sumelor rezultate ca diferență între taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și taxa pe poluare pentru autovehicule
6. (1) Atunci când taxa specială pentru autoturisme și autovehicule plătită în perioada 1 ianuarie 2007- 30 iunie 2008, potrivit prevederilor art. 2141-2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa pe poluare rezultată din aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării autovehiculului în România, contribuabilul poate solicita restituirea sumelor reprezentând diferența de taxă plătită.
(2) Sumele prevăzute la alin. (1) se restituie, la cererea contribuabilului, persoană fizică sau juridică, în conformitate cu prevederile art. 117 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 174/2004, cu modificările si completările ulterioare.
(3) Pentru restituirea sumelor, contribuabilul va depune o cerere de restituire la organul fiscal competent în administrarea acestuia, prevăzut la pct. 3 alin. (1). Modelul cererii este prevăzut în anexa nr. 3.
(4) La cererea de restituire anexează, în original sau în copie, documentul doveditor al plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, respectiv chitanța fiscală/ordinul de plată și extrasul de cont, după caz, care să ateste efectuarea plății acesteia, precum și copia Cărții de identitate a vehiculului și a Certificatului de înmatriculare, cu prezentarea în original a acestora.
(5) în cazul autovehiculelor care fac obiectul contractelor de leasing, la cererea de restituire se anexează, în copii conforme cu originalul pe baza declarației proprii, documentul doveditor al plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, precum și a Cărții de identitate a vehiculului și a Certificatului de înmatriculare.
(6) Cererea de restituire, însoțită de documentele prevăzute la alin. (4), se soluționează de organul fiscal competent în termenul prevăzut de art. 70 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003.
(7) După primirea cererii de restituire, organul fiscal competent verifică datele din evidența analitică pe plătitori, sub aspectul existenței unor obligații fiscale neachitate înregistrate de către contribuabil, precum și operațiunea de plată a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, în sensul virării sumei în cauză la bugetul de stat, solicitând în scris unității trezoreriei statului confirmarea plății.
(8) în situația în care, urmare verificărilor, se confirmă virarea sumei în cauză la bugetul de stat, iar organul fiscal competent constată existența unor obligații fiscale restante ale contribuabilului, suma solicitată se restituie numai după efectuarea compensării acestor obligații fiscale restante, în conformitate cu prevederile art. 116 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003.În acest scop se întocmește, în 3 exemplare, Nota privind compensarea obligațiilor fiscale - R - cod 14.13.41.99, în conformitate cu prevederile legale.
(9) în cazul în care suma de restituit este mai mare decât suma reprezentând obligațiile fiscale restante înregistrate de către contribuabil, organul fiscal competent efectuează compensarea până la concurența celei mai mici sume, iar pentru diferență întocmește, în 3 exemplare, Nota privind restituirea/rambursarea unor sume - - cod14.13.41.99/
(10) Nota privind restituirea/rambursarea unor sume - - cod 14.13.41.99/a se întocmește și în cazul restituirii integrale a diferenței dintre cele două taxe, atunci când nu se constată în sarcina contribuabilului obligații fiscale restante.
(11) Cele 3 exemplare ale Notei privind compensarea obligațiilor fiscale și/sau ale Notei privind restituirea/rambursarea unor sume, după caz, se transmit la unitatea trezoreriei statului la care este arondat organul fiscal competent, în scopul efectuării operațiunilor de compensare/restituire.
(12) Restituirea sumelor reprezentând diferența de taxă plătită se face de către organul fiscal competent, de la bugetul de stat, din contul de venituri bugetare în care a fost încasată suma în contul bancar indicat de către solicitant prin cererea sa de restituire.
(13) Pentru contribuabilii persoane fizice care nu au indicat, prin cererea de restituire, contul bancar în care doresc restituirea, aceasta poate fi efectuată, în numerar, la ghișeul unității trezoreriei statului, în baza Notei privind restituirea/rambursarea unor sume.
(14) După efectuarea compensării și/sau a restituirii, după caz, unitatea trezoreriei statului păstrează un exemplar al Notei de compensare și/sau al Notei de restituire și le transmite pe celelalte 2 organului fiscal competent, în termen de 3 zile, în vederea înregistrării în evidența analitică pe plătitori a contribuabililor.
(15) După primirea documentelor, organul fiscal competent va păstra un exemplar al Notei de compensare și/sau al Notei de restituire și îl va transmite pe celălalt contribuabilului, în termen de 7 zile.
(16) Restituirea sumelor reprezentând diferența de taxă plătită se face de la bugetul de stat.
(17) Pentru cererile de restituire depuse la organele fiscale înainte de data intrării în vigoare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, termenul legal de soluționare începe să curgă de la data de 1 iulie 2008, cu condiția ca cererea să fie însoțită de documentele prevăzute la pct. 6 alin. (4)."
Rezultă, așadar, faptul că pentru a obține restituirea unei părți din taxa plătită pentru prima înmatriculare a autoturismului la care face referire reclamantul trebuie doar să depună o cerere însoțită de actele dispuse de prevederile normative, iar organul fiscal va proceda la restituire în termenul indicat de dispozițiile Cod procedură fiscală, fără a fi nevoie de intervenția instanței de judecată, aceasta, bineînțeles, dacă există diferențe de restituit între veche taxă reglementată de Fiscal și cea de poluare introdusă de nr.OUG50/2008.
Din acest punct de vedere și pentru această parte din suma, recurentul arată că acțiunea reclamantului este fără obiect, existând o procedură de restituire de care acesta poate să uzeze și în urma căreia va primii suma ce i se cuvine, drept pentru care, pe fond, solicită reținerea cauzei pentru judecare și în consecință respingerea ei.
Cu privire la partea de taxă a cărei restituire nu se face la cerere potrivit nr.OUG50/2008, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Astfel, așa cum se arată în expunerea de motive a nr.OUG50/2008 "În scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale, în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul public și constituie situații de urgență și extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, în temeiul art.115 alin. (4) din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.-".
Chiar din această expunere de motive, rezultă că adoptarea nr.OUG50/2008 a avut, printre alte motivații și necesitatea respectării legislației europene.
Anterior adoptării acestui act, au avut loc o serie de negocieri și analize între reprezentanții Guvernului României și Comisia Europeană, pe acest domeniu, fapt dictat de necesitatea adaptării legislației la cerințele comunitare, știut fiind faptul că România a fost supusă procedurii de infringement,tocmai din cauza cuantumului taxei speciale auto reglementată de art.2141Cod fiscal.
În urma acestor discuții și analize s-a ajuns la un acord între părți, acord concretizat tocmai în apariția nr.OUG50/2008.
Așadar, rezultă fără dubiu faptul că, așa cum este reglementată de nr.OUG50/2008, taxa de poluare este temeinică și legală, în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană sau alt organism comunitar.
Îndeplinind aceste condiții, este evident că diferența de taxă achitată de reclamant este temeinică, legală și în conformitate cu normele comunitare, ea neputând fii restituită nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității ei, drept pentru care solicită ca cererea reclamantului să fie respinsă ca neîntemeiată.
A decide altfel, ar însemna ca tocmai prin hotărârea pronunțată instanța să încalce normele comunitare, această taxă existând în mod legal în alte 16 state comunitare (Germania, Italia, Franța, etc.), chiar mai mult, ar însemna o îngrădire a politicii fiscale a statelor comunitare, însuși art.1 alin.2 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale stabilind:
"Orice persoana fizica sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Pentru toate aceste motive, în principal,solicită admiterea recursului, casarea cu trimitere spre rejudecare, iar în subsidiar și pe fond, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii formulate conform celor arătate prin recursul motivat.
În drept, recurenta invocă dispozițiile art.304 pct.4, 9 și art.304 pct. 1 Cod procedură civilă.
Reclamantul intimat a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile recurate, pentru următoarele motive:
Din analiza motivelor de recurs invocate de către recurentă, rezultă fără echivoc nemulțumirea acesteia raportată la o interpretare, considerată greșită, și care a fost dată de către Tribunalul Arad la probatoriului administrat cu ocazia judecării în fond a cauzei, respectiv, recurenta în mod greșit asimilează lipsa parțială de obiect a acțiunii (aspect care ar rezulta din probatoriul administrat) cu cerințele impuse de 304 pct.9. Cod procedură civilă.
Or, prevederile art.304 Cod procedură civilă nu permit cenzurarea în recurs a motivelor invocate de către recurentă.
În fapt, în opinia recurentei-pârâte, "greșeala majoră" comisă de Tribunalul Arad prin sentința civilă nr.761/12.05.2009, se referă la împrejurarea că Tribunalul Arad nu a acceptat teza inovatoare a recurentei:" începând cu data de 01.07.2007 a intrat în vigoare nr.OUG50/2008, cu Norme Metodologice de Aplicare stabilite prin.HG"
Conform chitanței seria - nr.- din 18.07.2007 la data menționată, intimatul-reclamant a achitat taxa de prima înmatriculare pentru autoturismul marca tipul, achiziționat în Comunitatea Europeană. La data menționată România era membră (din data de 01.01.2007.)
În calitate de proprietar al bunului mobil în vederea unei folosințe conform destinației, în conformitate cu legislația incidență intimatul a procedat la înmatricularea autovehiculului.
Or, înmatricularea autovehiculului era condiționată de plata taxei de primă înmatriculare, situație în care susținerea recurentei privind plata voluntară a taxei menționate, este cel puțin puerilă!
La data de 28 mai 2008 s-a solicitat restituirea sumei prin cererea nr.91073/28.05.2008. Această dată este mai mult decât relevantă:
/ încă erau în vigoare prevederile Codului fiscal privind taxa de prima înmatriculare,
/ nr.OUG50/2008 nu avea cum să producă efecte în data de 28 mai 2008 din moment ce a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008.
Totodată, este cel puțin interesant modul în care recurenta asimilează taxei de primă înmatriculare, cu taxa pe poluare pentru autovehicule (instituită prin nr.OUG50/2008) care chiar și printr-o banală comparare și analiză semantică nu prezintă nici cea mai mică asemănare! Chiar mai mult, nu putem vorbi de o modificare a actelor normative care reglementau taxa de primă înmatriculare ci suntem în prezența unei abrogări ale acestora tocmai datorită procedurii de infringement la care a fost supusă România din partea
Se poate conclude, că printr-o admitere a recursului Administrației Finanțelor Publice a Municipiului A, s-ar ajunge la încălcarea:
/ art.148 alin.2. din Constituție: "(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, "
/ prevederilor art.90 (1) din Tratatul Comunității Europene care interzice fără echivoc discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară și implicit s-ar încălca principiul privind libera circulație a mărfurilor!
/ art.15 alin.(2) din Constituție Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile"
lprecum și la ignorarea practicii Curții de Justiție Europene din cauze similare cum ar fi: cauza Brzezinski, hotărârea din 18.01.2007 împotriva Poloniei, cauza Nadasdi și, hotărârea din 05.10.2006 împotriva Ungariei.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art. 3041Cod procedură civilă, instanța constată că recursul este neîntemeiat, urmând a fi respins, după cum urmează:
Tribunalul Arada admis acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâta recurentă A la restituirea sumei achitată de către reclamant conform chitanței seria - nr.- din 18.07.2007 cu titlu de taxa de prima înmatriculare pentru autoturismul marca tipul, achiziționat în Comunitatea Europeană. La data menționată România era membră (din data de 01.01.2007.)
Suma de restituit la care a fost obligată pârâta a fost actualizată cu dobânda legală de la data plății.
În ceea ce privește susținerile recurentei legate de fondul cauzei, potrivit cărora se impunea admiterea în parte a acțiunii prin aplicarea dispozițiilor art.11 din nr.OUG50/2008 instanța constată că aceste susțineri sunt neîntemeiate în condițiile în care taxa specială ce face obiectul cauzei a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare astfel încât s-a dat eficiență principiului potrivit căruia statul membru ce a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin aplicarea acestuia. Or, în aceste condiții reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale iar restituirea doar a diferenței între taxa specială și taxa de poluare instituită prin nr.OUG50/2008 pune inevitabil problema aplicării noului act normativ și pentru trecut astfel încât taxa specială s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui act normativ ce nu era în vigoare la data nașterii și consumării raportului juridic de drept fiscal întrucât la data achitării taxei erau incidente prevederile art.2141- 2143Cod fiscal.
Se mai observă astfel, că noua taxă instituită de nr.OUG50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație, iar admiterea în parte a acțiunii reclamantului așa cum solicită pârâta recurentă T ar însemna înlăturarea considerentelor potrivit cărora taxa specială prevăzută anterior de Codul fiscal era impusă de Statul Român prin nerespectarea dispozițiilor art.90 alin.2 din Tratatul și echivalează cu însăși validarea acesteia, de vreme ce pârâta - recurentă în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
În condițiile în care se reține ca legală și corectă soluția primei instanțe privind restituirea taxei de primă înmatriculare în mod corect s-a dispus și obligarea la plata dobânzii legale. Referitor la acest aspect se observă că recurenta Tac riticat soluția primei instanțe numai în ceea ce privește nr.OG9/2000 arătând că taxa specială pentru autoturisme instituită de Codul fiscal nu era purtătoare de dobânzi în sarcina contribuabilului. Astfel, se arată că această taxă nu avea un termen legal de plată sau o data a scadenței sale prevăzută expres de Codul fiscal pe care contribuabilul să fie obligat să o respecte sub sancțiunea calculării de către organele fiscale a unor dobânzi. Această susținere corespunde adevărului întrucât taxa se achita de către contribuabil ca o manifestare unilaterală de voință fiind o operațiune tehnică prealabilă absolută necesară pentru înmatricularea autoturismului.
Cu toate acestea, de vreme ce s-a reținut că taxa a fost percepută de Statul Român prin încălcarea normelor de drept comunitar ne aflăm în prezența unor sume plătite fără existența unui titlu de creanță și ca atare devin incidente prevederile art.117 alin.1 din Codul d e procedură fiscală care arată că se restituie la cerere debitorului sumele plătite fără existența unui titlu de creanță iar pentru aceste sume contribuabili au dreptul la dobândă prevăzută de art.124 din Codul d e procedură fiscală, astfel încât nu se poate reține că petitul privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale este nelegal și inadmisibil în materie fiscală întrucât dispozițiile art.117 și 124 Cod procedură fiscală sunt direct aplicabile.
Pentru considerentele de fapt și de drept anterior menționate și văzând și dispozițiile art.312 alin.1 teza a - II -a Cod procedură civilă, instanța urmează a respinge ca neîntemeiat recursul declarat de pârâtă.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta A împotriva sentinței civile nr.761/12.05.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 08.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
RED:/15.10.2009
TEHNORED:/15.10.09
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecător -
Președinte:Răzvan PătruJudecători:Răzvan Pătru, Diana Duma, Maria Belicariu
