Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 11/2010. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- SENTINȚA NR. 11/F-CONT

Ședința publică din 13 ianuarie 2010

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Corina Georgeta Nuță judecător

Grefier: - -

Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii formulate de reclamanta, domiciliată în Pitești,-, Bl.35,.B,.2, jud.A, privind anularea Ordinului nr.164 din 12 octombrie 2009, pârâți fiind - Președinte al Agenției Naționale Pentru Prestații Sociale, AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU SOCIALE, cu sediul în B,-, sector 1, și MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ȘI PROTECȚIEI SOCIALE, cu sediul în B, str.-.- nr.2-4, sector 1.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura, legal îndeplinită.

Acțiunea este scutită de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Constatând că dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 6 ianuarie 2010, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta sentință, Curtea a reținut cauza spre judecată.

CURTEA:

Prin cererea înregistrată la Curtea de APEL PITEȘTI la data de 8.12.2009 sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții în calitate de Președinte al Agenției Naționale pentru Prestații Sociale, Agenția Națională pentru Prestații Sociale (prescurtat ) și MINISTERUL MUNCII, Familiei și Protecției Sociale (prescurtat ), solicitând instanței să dispună anularea Ordinului nr. 164/12.10.2009 emis de primul pârât.

În motivarea cererii reclamanta a arătat următoarele: prin Ordinul nr. 984/25.05.2009 emis de Ministrul, Familiei și Protecției Sociale a fost numită în funcția de director coordonator al Agenției Județene pentru Prestații Sociale A (prescurtat AJPS ). Corespunzător funcției publice ocupate, reclamanta a încheiat cu un contract de management, asimilat unui contract de muncă.

Prin Ordinul nr. 164/12.10.2009 pârâtul Președintele a dispus revocarea reclamantei din funcția de director coordonator și încetarea contractului de management.

Ordinul este nelegal și trebuie anulat din mai multe considerente. Astfel, deși a fost emis în temeiul OUG nr. 105/2009, ordinul nu a fost motivat în concret, neindicând care anume articol din actul normativ respectiv este incident.

Ordinul a fost emis de o persoană care nu avea competența legală de revocare a reclamantei din funcție, nefiind cea care a și numit-o pe acesta în funcție. Reclamanta a fost numită prin ordin al Ministrului, iar AJPS A este subordonată Ministerului Muncii. Ca atare, având în vedere dispoz. art. 4 și 97 din Legea nr. 188/1999, art. 17 din Statutul de organizare și funcționare al, aprobat prin HG nr. 1285/2008, și art. 23 alin. 4 din HG nr. 11/2009 privind organizarea și funcționarea, doar Ministrul avea competența de aor evoca pe reclamantă din funcție.

"Revocarea din funcție" ca modalitate de încetare a raportului de serviciu nu este prevăzută în Legea nr. 188/1999 și în contractul de management, iar modificările legislative intervenite ulterior numirii într-o funcție nu reprezintă cazuri de încetare a funcției respective. În plus, potrivit contractului de management, revocarea din funcție nu poate fi dispusă decât de ordonatorul principal de credite (care a și încheiat contractul), deci de către Ministrul, iar nu de Președintele.

În fine, Ordinul este nelegal întrucât a dispus încetarea contractului de management - care este asimilat unui contract individual de muncă și căruia, astfel, i se aplică art. 50 alin. 1 lit. b) și art. 60 alin. 1 lit. a) din Codul Muncii - în perioada în care reclamanta s-a aflat în concediu medical, potrivit certificatului medical eliberat acesteia la data de 10.10.2009.

Reclamanta a mai susținut că ordinul este emis pe criterii politice și că OUG nr. 105/2009 a preluat dispozițiile OUG nr. 37/2009, a cărei lege de aprobare a fost declarată neconstituțională de către Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 1257/2009.

Reclamanta a depus la dosar, anexate cererii de chemare în judecată, înscrisuri.

Pârâtul a depus întâmpinare, invocând următoarele excepții: - necompetența materială a Curții de Apel - Secția Contencios Administrativ, având în vedere că, potrivit art. IV din OUG nr. 105/2009, contractul de management al reclamantei este asimilat unui contract individual de muncă, ceea ce atrage competența instanțelor de dreptul muncii;

- lipsa calității sale procesuale pasive, întrucât are personalitate juridică și poate sta în proces în nume propriu;

- lipsa procedurii prealabile;

- netimbrarea cererii de chemare în judecată.

Pârâtul Președintele a depus întâmpinare, invocând excepția lipsa calității sale procesuale pasive pentru considerentul că nu poate fi chemat în judecată ca și funcționar în temeiul art. 16 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, întrucât reclamanta nu a suferit un prejudiciu prin emiterea Ordinul de revocare a sa din funcție.

În subsidiar, pârâtul a cerut respingerea cererii reclamantei ca nelegală și neîntemeiată, susținând în esență următoarele: Ordinul nr. 164 a fost emis în executarea OUG nr. 105/2009 și a Ordinului nr. 1633/9.10.2009; funcția de "director coordonator" nu este o funcție publică; revocarea reclamantei se înscrie în dispoz. art. 9 alin. 1 lit.h) din contractul de management; respectivul contract se supune Codului muncii doar în privința vechimii în muncă și în specialitate a titularului său; durata contractului a fost de maxim 4 ani, ceea ce înseamnă că acesta putea înceta oricând în acest interval de timp; chiar dacă în Ordinul nr. 164 se arată că revocarea reclamantei intervine la data emiterii ordinului, actul nu poate produce efecte mai înainte de comunicarea lui, iar în speță a produs efecte de la data la care a încetat incapacitatea temporară de muncă a reclamantei; sentința de admitere a cererii reclamantei nu va putea fi executată, întrucât funcția actuală de "director coordonator" al AJPS nu este identică cu cea pe care a deținut-o reclamanta (având alte responsabilități și atribuții), dat fiind că Agenția s-a reorganizat prin preluarea activității direcțiilor de muncă și protecție socială, care au fost desființate, iar încadrarea pe noile funcții în numărul maxim de funcții aprobat legal se realizează, potrivit Legii nr. 329/5.11.2009, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a HG nr. 1384/18.11.2009, care modifică HG nr. 1285/2008 privind Statutul.

Pârâta a depus întâmpinare solicitând respingerea cererii reclamantei ca nelegală și neîntemeiată pentru aceleași motive cuprinse în întâmpinarea Președintelui.

Luând în examinare excepțiile invocate de către pârâții și Președintele, Curtea constată că acestea nu sunt întemeiate.

În speță în discuție este pusă exclusiv legalitatea Ordinului nr. 164 de revocare a reclamantei din funcția de conducere, ordin care este un act administrativ în înțelesul art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Ca atare, litigiul este unul de contencios administrativ, dat de art. 10 din aceeași lege în competența de primă instanță a Curții de Apel.

Calitate procesuală pasivă au atât Președintele, cât și. Primul nu este chemat în judecată în temeiul art. 16 din Legea nr. 554/2004 (ca și funcționar care a contribuit la elaborarea/emiterea actului), ci ca "autoritate publică" emitentă a actului, conform art. 16 alin. 2 din OUG nr. 116/2007 privind organizarea și funcționarea, în înțelesul dat sintagmei de art. 2 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 554/2004. C de-al doilea este chemat în judecată ca persoană de la care se pretinde o conduită, respectiv aceea de recunoaștere a raportului de serviciu pe care l-a generat prin numirea reclamantei în funcția de conducere și, respectiv, prin încheierea contractului de management al acesteia. Totodată, în raport cu se pretinde că pârâtul Președintele nu are competența de a dispune revocarea din funcție, iar acest din urma pârât a invocat în emiterea Ordinului său nr. 164 executarea Ordinului nr. 1636/2009 al Ministrului. Temeinicia afirmațiilor reclamantei va fi verificată după soluționarea excepțiilor.

Reclamanta a realizat procedura prealabilă în raport cu emitentul actului administrativ, potrivit dovezilor de la filele 24-28 dosar.

Instanța a stabilit că cererea reclamantei este scutită de taxă de timbru, având în vedere faptul că litigiul vizează un raport de muncă în sens generic, precum și dispoz. art. 117 din Legea nr. 188/1999 și ale art. 281 și 285 Codul Muncii.

Pentru cele expuse, Curtea va respinge excepțiile ca neîntemeiate.

Examinând pe fond cererea reclamantei, în raport de susținerile și de apărările părților, Curtea constată că acesta este întemeiată.

Reclamanta a fost numită director coordonator al AJPS A în temeiul OUG nr. 37/2009 și a fost revocată din funcție în temeiul OUG nr. 105/2209.

Potrivit art. 1 din OUG nr. 116/2007 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Prestații Sociale, se află în subordinea Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse (actual ), având la rândul său în subordine Agenții Județene pentru Prestații Sociale, ca servicii publice descentralizate.

Potrivit art. 18 alin. 1 din OUG nr. 116/2007, Agenția Județeană este condusă de un director executiv, funcționar public de conducere.

În temeiul art. III din OUG nr. 37/2009, funcția de "director executiv" s-a desființat, fiind înființată aceea de "director coordonator".

Ordonanța nr. 37 nu arată că noua denumire implică și transformarea funcției publice în post contractual, iar faptul că impune încheierea unui contract de management nu transformă automat funcția din "publică" în "contractuală", câtă vreme rămân în vigoare dispoz. art. 18 alin. 1 din OUG nr. 116/2007 sus amintite, iar pârâții nu au dovedit că atribuțiile directorului coordonator sunt diferite de cele ale directorului executiv și că exercitarea lor nu se mai realizează în regim de putere publică. Nici asimilarea contractului de management cu un contact individual de muncă nu conduce la concluzia înlăturării caracterului de funcție publică, ci atrage aplicarea legislației specifice dreptului muncii în măsura corespunzătoare. De altfel, chiar în contractul de management al reclamantei s-a stipulat la art. 11 că litigiile legate de acesta (încheiere, executare, modificare, încetare, interpretare) se soluționează potrivit regulilor contenciosului administrativ, ceea ce denotă faptul că înseși autoritățile publice implicate în aplicare OUG nr. 37/2009 au considerat că respectivul contract este "atașat" unei funcții publice.

În temeiul aceleiași ordonanțe de urgență, numirea reclamantei și încheierea contractului său de management pentru funcția de "director coordonator" la AJPS A s-au făcut de Ministrul, prin, în calitatea ministrului de ordonator principal de credite în raport cu AJPS Numirea nu s-a făcut de către Președintele, care are atribuții în acest sens conform art. 16 alin. 1 lit. f) din OUG nr. 116/2007, întrucât acesta era ordonator secundar de credite [ conform art. 16 alin. 1 lit. a) ] (filele 6-11).

Ordinul de revocare a reclamantei din funcția de director coordonator și de încetare a contractului său de management a fost emis de Președintele, iar reclamanta a criticat acest aspect ca fiind nelegal.

Curtea constată, însă, că pârâtul Președintele avea competența legală de a interveni asupra raportului de serviciu al reclamantei în temeiul art. 16 alin. 1 lit. f) sus menționat. AJPS A, așa cum s-a arătat mai sus, nu este subordonată direct, ci. Ca atare, revocarea nu putea fi dispusă direct de ministru.

Revocarea reclamantei nu s-a făcut în temeiul contractului de management pentru a fi dispusă de ordonatorul principal de credite, adică de ministru.

Revocarea a intervenit, după cum se arată în Ordinul nr. 164 și după cum recunosc înșiși pârâții și Președintele, pentru executarea OUG nr. 105/2009.

Prin urmare, Curtea constată că Președintele avea calitatea să emită ordinul în discuție în speță. Referirea în cuprinsul Ordinului nr. 164 la ordinul ministrului muncii nr. 1636/2009, prin care președintele ar fi fost împuternicit (după cum rezultă din întâmpinarea acestuia) să o revoce pe reclamantă din funcție, nu are relevanță în a considera că ministrul avea competența de a dispune revocarea, întrucât nici OUG 116/2007, nici OUG nr. 105/2009 nu prevăd o astfel de competență a ministrului (evident în afara celei recunoscute prin contractul de management, dar care nu are legătură cu cauza câtă vreme revocarea nu s-a făcut din cauze contractuale).

În consecință, Curtea nu va retine motivul de nelegalitate dat de necompetența președintelui.

În ce privește motivarea Ordinului nr. 164, Curtea constată că, în conformitate cu principiul transparenței administrației publice, consacrat în art. 31 alin.(1) și (2) din Constituția României, dreptul la informație trebuie respectat în raporturile juridice care se stabilesc între autoritățile publice și cei cărora li se adresează actele emise de către acestea, în sensul motivării oricărui act administrativ, fie el normativ sau individual. Actul administrativ trebuie să indice în mod explicit, nu neapărat și amănunțit, cauzele și motivele care au determinat emiterea lui, pentru a se elimina arbitrarul din activitatea autorității publice și a se putea verifica respectarea de către acesta a legii și a unei marje rezonabile de apreciere în eventuala limitare a unor drepturi subiective ori interese legitime ale altor subiecte de drept.

În speță, pârâtul Președintele a indicat în Ordin dispozițiile OUG nr. 105/2009. Prin întâmpinare, pârâtul respectiv a arătat că două au fost "motivele" de revocare: abrogarea OUG nr. 37/2009 și aplicarea art. 9 alin. 1 lit. h) din contractul de management. Însă, pe de o parte, suplimentarea "motivării" cu prilejul cenzurării lui în instanța de contencios administrativ nu este relevantă pentru legalitatea actului, iar, pe de altă parte, cele două motive nu atrag "rezultatul" revocării reclamantei din funcție.

Astfel, OUG nr. 105/2009 nu prevede revocarea din funcție a directorilor coordonatori sau a altor persoane de conducere numite în anterior adoptării ordonanței respective.

Faptul că a abrogat OUG nr. 37/2009 nu înseamnă că acest din urmă act normativ nu a produs vreodată efecte juridice. Dimpotrivă, văzând dispoz. art. 15 alin. 2 din Constituția României (Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile), abrogarea unui act normativ înseamnă încetarea efectelor acestuia pentru viitor din momentul abrogării, iar nu desființarea efectelor produse deja.

Acesta efect al abrogării este, de altfel, recunoscut de însăși OUG nr. 105/2009 care, în art. IV alin. 1, dispune că "sunt și rămân desființate, sau, după caz, se desființează" funcțiile care conferă calitatea de conducător al AJPS (între alte servicii publice deconcentrate). Anterior, OUG nr. 37/2009 a desființat funcția de director executiv, înlocuind-o cu cea de director coordonator, desființare recunoscută și menținută de OUG nr. 105/2009.

Menținerea "desființării" funcției nu poate fi înțeleasă că o desființare și a noii funcții de "director coordonator" doar pentru că OUG nr. 37/2009 a fost abrogată la un moment dat.

Pe de altă parte, în mod explicit OUG nr. 105/2009, prin art. VIII, menține în funcția de director coordonator (înființată prin OUG nr. 37/2009) pe persoanele care le ocupă deja, dispunând că "Persoanele care ocupă funcțiile prevăzute la - art. IV alin. (3) își păstrează statutul și celelalte drepturi prevăzute de lege, iar - contractele de management încheiate de acestea,aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, își produc efectele până la expirarea termenului pentru care au fost încheiate sau, după caz, până la data la care intervine un motiv legal de încetare sau reziliere a acestora".

Prin urmare, directorul coordonator al AJPS, numit în funcție conform OUG nr. 37/2009, își păstrează și funcția și toate drepturile, iar contractul său de management, încheiat în temeiul aceleiași ordonanțe de urgență, își produce efectele până la intervenirea unui alt caz de încetare decât OUG 105/2009.

Ori, în speță, nu se pretinde un alt caz de revocare a reclamantei din funcție și de încetare a contractului său de management decât OUG nr. 105/2009.

Pe de altă parte, efiind caz (explicit sau implicit) de revocare din funcție/încetare a contractului de management, ordonanța respectivă nu ar putea fi invocată nici în legătură cu aplicarea art. 9 alin. 1 lit. h) din contractul de management (" Prezentul contract încetează în alte cazuri prevăzuteexpresde lege"). Ca atare, apărarea pârâtului Președintele nu este întemeiată.

Pentru aceste considerente, care țin de corecta interpretare și aplicare a OUG nr. 105/2009, Curtea va admite cererea reclamantei și, văzând dispoz. art. 106 din Legea nr.188/1999/R și art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, va dispune anularea Ordinului nr. 164/2009.

Curtea nu va reține celelalte motive de nelegalitate, invocate de reclamantă. Astfel, în ce privește neprevederea în Legea nr. 188/1999 și în contractul de management a sancțiunii "revocării din funcție", Curtea arată că măsura nu a fost bazată de autoritatea emitentă pe normele respective, iar apărarea referitoare la aplicarea art. 9 alin. 1 lit. h) din contract a fost înlăturată de către instanță.

În ce privește intervenirea revocării în perioada concediului medical al reclamantei, Curtea constată că aceasta a intrat în concediu în ziua de 12.10.2009, zi în care deja nu mai avea calitatea de director coordonator, întrucât ordinul de revocare s-a aplicat de la data emiterii lui, potrivit mențiunilor din art. 1. În mod eronat se referă reclamanta la data de 10.10.2009 ca fiind data eliberării actului medical, din cuprinsul acestuia rezultând că a fost eliberat pentru "luna 10 (oct.) 2009".

În ce privește "motivele politice" care ar sta la baza emiterii Ordinului, Curtea constată că acestea reprezintă supoziții ale reclamantei, nedovedite în mod legal.

În ce privește faptul că OUG nr. 105/2009 a preluat dispozițiile OUG nr. 37/2009, a cărei lege de aprobare a fost declarată neconstituțională, Curtea constată că ultima a fost abrogată de prima mai înainte de a fi declarată neconstituționalitatea dispozițiilor ei. În litigiul de față, instanța nu este învestită să verifice legalitatea unui act administrativ emis în temeiul OG nr. 37/2009; ca atare, neconstituționalitatea OUG nr. 37/2009 nu poate fi un motiv de anulare a Ordinului nr. 164.

În ce privește constituționalitatea OUG nr. 105/2209, Curtea constată că art. I pct.1-5 și 26, art.III, art.IV, art.V, art.VIII și anexa nr.1 au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr.1629 din 3 decembrie 2009, însă pe de o parte aceasta nu este publicată încă în Monitorul Oficial, iar pe de altă parte nu înlătură prin ea însăși efectele produse deja de actul normativ respectiv.

Curtea va înlătura și apărarea și a Președintelui acesteia referitoare la faptul că, în prezent, cunoaște o reorganizare, întrucât, pe de o parte, reorganizarea invocată este bazată pe acte normative intervenite după revocarea reclamantei din funcția de director coordonator, iar, pe de altă parte, reorganizarea ulterioară nu este motiv de "ratificare" a un act administrativ nelegal, ca cel din speță. Legalitatea actului administrativ se face prin raportare la norma legală care l-a guvernat la momentul emiterii lui. Pentru aceleași considerente nu va fi reținută nici apărarea referitoare la faptul că, în prezent, conținutul și atribuțiile funcției de director coordonator sunt diferite de cele exercitate de reclamantă, această apărarea neavând legătură cu momentul emiterii Ordinului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiate excepțiile formulate de pârâții Președintele și.

Admite cererea formulată de reclamanta, domiciliată în Pitești,-, Bl.35,.B,.2, jud.A, pârâți fiind - Președinte al Agenției Naționale Pentru Prestații Sociale, AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU SOCIALE, cu sediul în B,-, sector 1, și MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ȘI PROTECȚIEI SOCIALE, cu sediul în B, str.-.- nr.2-4, sector 1.

Anulează Ordinul nr.164 din 12 octombrie 2009, emis de Președintele.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 ianuarie 2010, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Președinte,

--- -

Grefier,

- -

Red./15.01.2010

6 ex.

Președinte:Corina Georgeta Nuță
Judecători:Corina Georgeta Nuță

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 11/2010. Curtea de Apel Pitesti