Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 110/2010. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 110/
Ședința publică de la 09 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lorența Butnaru
JUDECĂTOR 2: Marcela Comșa
JUDECĂTOR 3: Clara Elena
Grefier
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul ORAȘUL PRIN PRIMAR împotriva deciziei civile nr.618/R din 9 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, având ca obiect "litigiu privind funcționarii publici".
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat pentru contestatorul Orașul prin Primar și consilier juridic pentru intimatul sindicatul Liber al Salariaților din cadrul Primăriilor, lipsă fiind intimații consiliul Local și intimata intervenientă în nume propriu.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Reprezentanta intimatului Sindicatul Liber solicită rectificarea încheierii de ședință și a dispozitivului de citare de la termenul anterior în sensul că Sindicatul a fost reprezentat de consilier juridic cu delegație la dosar și nu de președintele Sindicatului Liber.
Instanța dispune rectificarea încheierii de ședință din data de 26 ianuarie 2010 și a dispozitivului de citare în sensul că intimatul Sindicatului Liber a fost reprezentat de consilier juridic.
Întrebate fiind părțile prezente, arată că nu mai au alte cereri de formulat, probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat, instanța în baza art.150 Cod procedură civilă, constată cercetarea judecătorească încheiată și acordă cuvântul asupra contestației în anulare.
Reprezentantul contestatorului Orașul arată că a invocat două motive, respectiv dezlegarea dată primului motiv de recurs, referitor la aplicarea dispozițiilor unui act normativ înainte de intrarea acestuia în vigoare, este rezultatului unei greșeli materiale. Instanța motivează intrarea în vigoare a Ordinului MAI nr.496/2003, act nepublicat în Monitorul Oficial al României, prin faptul că acesta a fost un document clasificat la momentul emiterii, însă din acest punct de vedere concluzia instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, reținând din eroare că Ordinul a fost clasificat. Arată că Ordinul menționat este emis în aplicarea OG 63/2003, act normativ neclasificat. Fiind vorba de un act normativ nu necesită alte înscrisuri. Pentru aceste motive, solicită admiterea prezentei contestații, desființarea deciziei de recurs și rejudecarea acesteia, ținând cont de realitatea situației de fapt în ce privește neclasificarea actului normativ ce stă la baza cererii intimaților reclamanți.
Cu privire la al doilea motiv al contestației, arată că instanța a omis să cerceteze unul dintre motivele de modificare a hotărârii primei instanțe, respectiv a omis să cerceteze motivul de casare invocat referitor la condiționarea admiterii acțiunii și de necesitatea alocării prin bugetul local al Orașului de sume pentru plata indemnizației de dispozitiv de-a lungul anilor.
Potrivit OUG 63/2003 și OUG 30/2007 personalul MAI beneficiază de drepturi salariale dobândite anterior, și în limita bugetului aprobat, indemnizații și sporuri specifice instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.
Această indemnizație de dispozitiv - spor salarial, se acordă personalului MAI numai condiționat de prevederea în bugetul ministerului și de posibilitățile financiare ale autorității administrative, raportat la bugetul propriu.
Situația concretă a Orașului, care este un oraș mic, cum rezultă și din adeverința depusă la dosar, nu au existat fonduri alocate în perioada anilor 2005-2008 pentru plata indemnizației de dispozitiv către funcționarii publici. funcționarilor nu se acoperă din încasările de la bugetul local.
Pentru aceste motive solicită admiterea contestației în anulare, desființarea deciziei atacate și rejudecarea recursului.
Consilier juridic pentru intimatul sindicatul Liber al Salariaților din cadrul Primăriilor solicită respingerea contestației formulate. Arată că la fila 47 din dosarul de recurs, prin precizările depuse de MAI, se specifică că Ordinul 496/2003 în vigoare, este un act normativ cu caracter secret, clasificat și ca atare nu este supus publicării în Monitorul Oficial deoarece au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională.
Cu privire la adresa și fondurile nealocate invocate de contestator, consideră că acestea sunt drepturi imperative și intimatul Consiliul Local trebuie să fie obligat la alocarea bugetului. Motiv pentru care solicită respingerea contestației și menținerea deciziei atacate ca legală și temeinică.
CURTEA,
Constată că prin decizia civilă nr 618/R/09.10.2009, Curtea de APEL BRAȘOV -secția contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de recurentul-pârât Orașul, împotriva sentinței civile nr 207/27.02.2009 pronunțată de Tribunalul Covasna pe care a menținut-
Fără cheltuieli de judecată.
S-a formulat opinie separată în sensul admiterii recursului declarat de pârâtul Orașul și al modificării sentinței civile atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantul Sindicatul Liber al Salariaților din cadrul Primăriilor.
La pronunțarea acestei hotărâri, instanța de recurs a avut în vedere următoarele:
Prin sentința civilă nr 207/27.02.2009, Tribunalul Covasnaa admis cererea formulata de reclamantul Sindicatul Liber al Salariaților din cadrul Primăriilor, in contradictoriu cu pârâții Orașul prin Primar și Consiliul Local. Au fost obligați pârâții la alocarea, calcularea și plata către persoanele fizice membrii sindicatului reclamant a drepturilor bănești reprezentând indemnizația de dispozitiv lunara in cuantum de 25% din salariul de baza, începând cu data de 01.10.2005 și în continuare, până la încetarea raportului de serviciu al membrilor de sindicat sau până la noi dispoziții legale, sumele datorate cu acest titlu urmând a fi actualizate prin aplicarea indicelui de inflație de la data nașterii dreptului și până la plata efectivă. Au fost obligați pârâții să dispună consemnarea în carnetul de munca al fiecărui membru de sindicat a mențiunii privind acordarea dreptului sus menționat. S-a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecata.
Instanța de fond a reținut că:
- membrii sindicatului reclamant au calitatea de funcționari publici, personal civil, desfășurându-și activitatea în domeniul administrației publice locale ca și salariați în cadrul Primăriei;
- conform art 13 din Legea nr 138/1999 cadrele militare în activitate, militarii, angajații pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv salariul de bază;
- în temeiul art 9 alin 4 din OUG nr 63/2003, ministrul administrației și internelor a emis Ordinul nr 496/2003 prin care a fost completat Ordinul nr 275/2002, în sensul introducerii punctului 9.2 având următorul cuprins: "indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice locale". Apoi, punctul 31.1 din ordinul sus menționat definește categoria de "personal civil" avută în vedere, în sensul că din aceasta fac parte funcționarii publici și personalul contractual din MAI (în prezent MIRA). Personalul civil din MIRA beneficiază de drepturile stabilite de Legea nr 138/1999 cu excepția celui din domeniul administrației publice care, însă, are doar beneficiul dreptului prevăzut la art 13 din lege;
- art 13 din Legea nr 138/1999 stabilește cuantumul indemnizației de 25% din salariul de baza care se acordă cadrelor militare în activitate, militari angajați pe bază de contract și salariaților civili;
- rațiunea urmărită prin noile reglementari ale Ordinului nr 496/2003 a fost tocmai aceea că, din rândul personalului care beneficiază de acest spor să facă parte și personalul civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, tocmai pentru a înlătura discriminarea în privința drepturilor de natură salarială a personalului aflat în subordinea și coordonarea MIRA, asigurându-se astfel egalitate de tratament salarial și nediscriminarea între personalul din cadrul structurilor administrative;
- față de aceste prevederi, instanța de fond a apreciat că membrii sindicatului reclamant sunt îndreptățiți să primească indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de baza;
- pentru acoperirea prejudiciului cauzat membrilor sindicatului reclamant ca urmare a plății cu întârziere a drepturilor pecuniare cuvenite, instanța de fond a făcut aplicarea prevederilor art 1082 și 1084, în sensul dispunerii actualizării sumelor datorate prin aplicarea indicelui de inflație de la data nașterii dreptului și până la plata efectivă;
- instanța de fond a obligat pârâții să facă cuvenitele mențiuni în carnetul de munca al reclamantului privind plata acestei indemnizații de dispozitiv;
- nu au fost acordate cheltuieli de judecată întrucât partea îndreptățită a renunțat la solicitarea acestora.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Orașul prin Primar, solicitând casarea sentinței instanței de fond, respingerea acțiunii reclamanților, în sensul de a nu li se recunoaște și acorda acestora indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază. În motivarea recursului, în esență, recurentul pârât a arătat că, admițând acțiunea, instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, în sensul că se fundamentează pe un act normativ care nu a intrat în vigoare nefiind publicat, respectiv că nu există raporturi de subordonare între primării și Ministerul Administrației și Internelor, iar prevederile legale condiționează admiterea acțiunii de alocarea în bugetul local a sumelor necesare pentru plata indemnizației de dispozitiv. Recurentul pârât a mai arătat că nu se poate reține existența discriminării, întrucât Curtea Constituțională s-a pronunțat în sensul că instanțele de judecată nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative pe considerentul că ar fi discriminatorii (a se vedea Deciziile Curții Constituționale nr.819/2008, 820/2008, 821/2008 și 1325/2008).
În întâmpinarea depusă la dosar, intimatul reclamant Sindicatul Liber al Salariaților din cadrul Primăriilor, în numele funcționarilor publici membri de sindicat, a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, ca fiind temeinică și legală, susținând, în esență, că Ordinul nr 496/2003 al MAI a fost clasificat conform prevederilor art 10 alin 1 ind 1 din Legea nr 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, astfel că acesta produce efecte juridice. Intimatul reclamant a mai susținut că, dacă orașul este obligat la plata indemnizației de dispozitiv, atunci Consiliul Local are obligația legală de a include în bugetul local sumele necesare pentru plata acestei indemnizații pentru funcționarii publici angajați și că, de plata indemnizației de dispozitiv, beneficiază, potrivit Legii nr.138/1999, și personalul civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice locale.
Considerentele respingerii recursului constau în:
- intimații reclamanți sunt angajați, ca funcționari publici, în cadrul orașul, fiind membri în Sindicatul prin intermediul căruia s-au adresat instanței de judecată de contencios administrativ;
- indemnizația de dispozitiv este reglementată prin Legea nr 138/1999 privind salarizarea militarilor din sectoarele de apărare națională, ordine publică, și siguranță națională, fiind o indemnizație care inițial se acorda persoanelor ce aveau calitatea de militar în oricare din aceste structuri statale, dar și salariaților civili din unitățile militare. Ulterior, în cursul anului 2002, s-a procedat la demilitarizarea instituției poliției, polițiștii dobândind calitatea de funcționari publici cu statut special, calitate care a fost acordată, în anul 2004, tot prin demilitarizare, și foștilor militari din sistemul penitenciar. Pentru ambele categorii, legea de demilitarizare a păstrat toate drepturile de natură salarială și alte drepturi acordate anterior ca militari, inclusiv indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază (fosta denumire fiind aceea de solda de bază). Prin voința legiuitorului, indemnizația de dispozitiv a fost acordată încă de la momentul aplicării Legii nr.138/1999 și personalului civil din structurile militare, dreptul acesta fiind menținut pentru personalul contractual din unitățile de poliție demilitarizate, alături de personalul civil din celelalte unități subordonate Ministerului d e Interne care rămăseseră militarizate, astfel încât în întregul sistem al Ministerului d e Interne indemnizația de dispozitiv era general aplicabilă.
- prin reorganizarea ministerelor efectuată în anul 2003, Ministerul d e Interne a fuzionat cu Ministerul Administrației Publice, rezultând Ministerul Administrației și Internelor, denumit în prezent Ministerul Internelor și Reformei Administrative. Pentru eliminarea unor discriminări de regim al drepturilor acordate pentru diferitele categorii de funcționari și personal contractual din structura noului Minister al Administrației și Internelor constituit în anul 2003, fost emis Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr.496/28.07.2003 care la pct.9.2. prevede că "indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice", iar la pct.31.1 din același ordin este definit personalul civil ca reprezentând atât funcționarii publici, cât și personalul contractual din toate unitățile ce intră în structura acestui minister. În acest ordin de ministru se mai precizează că personalul civil din domeniul administrației publice beneficiază de dreptul reglementat în art.13 din Legea nr.138/1999, anume indemnizația de dispozitiv lunară, în cuantum de 25% din salariul de bază. Ordinul nr.496/2003 a fost emis cu respectarea prevederilor art.10 alin.1 ind.1 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, fiind act normativ clasificat la momentul emiterii;
- din actele normative menționate rezultă că, pe de o parte, membrii de sindicat din cadrul intimatului reclamant au calitate procesuală activă, fiind funcționari publici angajați în sistemul administrației publice, plasați prin voința legiuitorului în structura Ministerului Internelor și Reformei Administrative, astfel încât Ordinul nr.496/2003 al MAI (actualul MIRA) le este aplicabil pe deplin și acestora, câtă vreme nu a fost abrogat sau modificat expres în sensul că acestei categorii de funcționari publici și personal contractual nu li s-ar aplica ordinul în discuție. Pe de altă parte, chiar dacă pentru autoritățile din administrația publică locală funcționează principiul autonomiei locale, expres consacrat de legiuitor, din moment ce reclamanții intimați sunt funcționari publici dintr-o instituție bugetară aflate în structura organizatorică largă a MIRA, potrivit OG nr.30/2007 și Legii nr. 215/2001 republicată, în materia salarizării și celorlalte drepturi cuvenite angajaților din sectorul administrației publice trebuie să se aplice un sistem unitar, pentru situații similare, astfel încât să nu se creeze diferențieri ale regimului de drepturi aplicabile care să nu aibă justificări obiective și rezonabile, diferențieri care ar putea fi asimilate unei discriminări.
- autonomia locală, așa cum este ea definită în art.3 din Legea nr.215/2001 republicată, privește dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona treburile publice, în condițiile legii, în timp ce regimul juridic al drepturilor cuvenite personalului angajat din administrația publică locală este cel stabilit la nivel național în mod unitar, acordarea acestor categorii de drepturi nefăcând parte din conceptul de autonomie locală așa cum este el definit de lege, ci intră în categoria garanțiilor constituționale și legale ale dreptului la muncă și a principiului egalității în fața legii consacrat de art.16 alin.1 din Constituția României.
- ca atare, nu este admisibilă și nici justificată o aplicare diferențiată a unor drepturi stabilite pentru angajați prin ordin al ministrului de resort (Ordinul MAI nr.496/2003) în funcție de voința arbitrară a autorităților administrației publice locale, ci ele trebuie să se supună unor criterii previzibile, cuantificabile în mod obiectiv și nediscriminatorii, conforme cu legislația muncii și cea a funcționarilor publici, câtă vreme salariații acestor autorități publice locale sunt salariați bugetari, cărora li se aplică regimul legal al funcționarilor publici sau cel al personalului contractual, stabilit prin legislația specifică în materie (Legea nr.188/199 republicată și Codul Muncii ).
- pe de altă parte, privind prin prisma ierarhiei normelor juridice, practicile și actele normative ale administrației publice nu pot să devieze de la principiile statuate de normele juridice ce le sunt superioare ca forță juridică, cum sunt normele constituționale, normele cu putere de lege, hotărârile de guvern, ordinele de ministru, iar autonomia locală, privită în litera și spiritul legii, nu permite autorităților administrației publice locale să își stabilească reguli interne prin care să ignore sau să deroge de la acte normative de aplicabilitate generală pentru întreaga administrație publică națională (indiferent de nivel -local, județean sau central) prin care se recunosc drepturi de natură salarială de aplicare generală, așa cum este și cazul indemnizației de dispozitiv acordată prin ordinul de ministru menționat mai sus.
- de asemenea, în jurisprudența instanțelor naționale au fost admise în multe cauze acțiuni identice ale funcționarilor publici din cadrul altor autorități publice locale din România (de exemplu, pe raza Curților de APEL BRAȘOV, C, M și exemplele pot continua), iar CEDO a statuat în cazul Beian contra România (din 06 decembrie 2007) că practica judecătorească neunitară în aceeași materie, la nivel de ultim grad de jurisdicție, dacă împiedică reclamanții să își valorifice drepturi patrimoniale identice cu cele recunoscute de alte instanțe altor reclamanți, generează discriminare, deoarece reclamanții care le solicită ulterior au legitimă de a obține la rândul lor recunoașterea creanței similare cerute, în sensul art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție.
- având în vedere aceste considerente, prevederile art.1 alin.2 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, precum și împrejurarea că personal similar din cadrul altor autorități publice locale sau județene primește indemnizația de dispozitiv (cum ar fi situația altor angajați ai Primăriei mun. B, Direcția Fiscală din cadrul Consiliului Local al mun.B), Curtea a constatat că intimații reclamanți sunt îndreptățiți să primească, la rândul lor, indemnizația de dispozitiv, așa cum a dispus instanța de fond.
- în privința normelor referitoare la discriminare, în legătură cu care recurentul invocă incidența mai multor decizii ale Curții Constituționale (Deciziile Curții Constituționale nr.819/2008, 820/2008, 821/2008 și 1325/2008), instanța de recurs a constatat că deciziile instanței de control constituțional fac referire numai la actele normative cu putere de lege, care nu pot fi cenzurate de instanțele de judecată de drept comun, fără ca raționamentele Curții Constituționale să se extindă și asupra actelor normative inferioare legii, pe care instanțele de contencios administrativ le pot cenzura sau a căror aplicabilitate o pot aprecia ca fiind mai largă, cum este în situația funcționarilor publici din sistemul administrației publice.
Împotriva acestei decizii, recurentul pârât Orașul a formulat contestație în anulare, fiind invocate următoarele motive:
1. Dezlegarea dată primului motiv de recurs, referitor la aplicarea dispozițiilor unui act normativ înainte de intrarea acestuia în vigoare, este rezultatul unei greșeli materiale (art 318 teza I cod procedură civilă ).
În acest sens, s-a arătat că în respingerea motivului de recurs întemeiat pe dis part 304 al 1 pct 4 cod procedură civilă, instanța de recurs a motivat intrarea în vigoare a Ordinului nr 496/2003, act normativ nepublicat în al României, prin faptul că acesta a fost un document clasificat la momentul emiterii.
În opinia contestatorului, concluzia instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, în sensul că, din eroare, a reținut că ordinul menționat a fost clasificat.
Contestatorul apreciază că, nefiind un act normativ clasificat întrucât este emis în aplicarea OG nr 63/2003, act normativ neclasificat, instanța va trebui să rejudece cauza ținând cont de această realitate de fapt.
2. Instanța, în judecarea recursului, a omis să cerceteze unul dintre motivele de modificare a hotărârii primei instanțe ( art 318 teza II cod procedură civilă ).
Se susține că instanța de recurs a omis să cerceteze motivul de casare referitor la condiționarea admiterii acțiunii, printre altele, și de necesitatea alocării prin bugetul local al Orașului, de sume pentru plata indemnizației de dispozitiv de-a lungul anilor.
În acest sens, sunt invocate dispozițiile art 17 al 3 din OUG nr 63/2003 și art 18 al 3 din OUG nr 30/2007 și se precizează că, fiind vorba despre un spor specific instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, indemnizația de dispozitiv poate fi acordată personalului MAI/MIRA numai condiționat de prevederea acestor sume în bugetul ministerului și numai în limita acestui buget.
Ca urmare, s-a solicitat admiterea contestației în anulare, desființarea deciziei atacate și rejudecarea recursului.
Analizând hotărârea atacată prin prisma dispozițiilor art 318 cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Potrivit art 318 cod procedură civilă, "hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".
Ca urmare, în cauză a fost invocată situația contestației în anulare specială atât sub aspectul dezlegării recursului ca urmare a unei greșeli materiale cât și al omisiunii cercetării unui motiv de recurs.
1. Primul motiv prevăzut de art 318 cod procedură civilă are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și care au avut drept consecință darea unor soluții greșite, fiind vorba despre acea greșeală pe care o comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată.
Textul de lege menționat vizează greșeli de fapt, involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.
În prezenta cauză s-a invocat faptul că instanța de recurs a reținut că Ordinul nr 496/2003 a fost un document clasificat la momentul emiterii și că această concluzie este rezultatul unei greșeli materiale.
Se constată însă că dispozițiile art 318 teza I cod procedură civilă nu sunt incidente în cauză întrucât, pe de o parte, această concluzie a instanței de recurs exprimată în considerentele deciziei atacate, nu a fost determinantă în modul de soluționare a căii de atac, altele fiind rațiunile ce au condus instanța la respingerea recursului, iar pe de altă parte, instanța de recurs a argumentat opinia sa, pe calea unei contestații în anulare neputându-se analiza temeinicia și legalitatea considerentelor instanței de recurs. Ceea ce se tinde prin contestația în anulare este să se procedeze la o analiză a hotărârii date în recurs, practic la o rejudecare a căii de atac, ceea ce nu este admisibil.
2. Prin criticile aduse în recurs, s-a făcut vorbire despre condiționarea admiterii acțiunii, printre altele, și de necesitatea alocării prin bugetul local al orașului, de sume pentru plata indemnizației de dispozitiv de-a lungul anilor. Acesta aspect a fost invocat în cuprinsul motivării criticii intitulate "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină; hotărârea este insuficient motivată".
În recurs s-a procedat la o reanalizare a probelor administrate și a stării de fapt, instanța exprimându-și propriile argumente privind legalitatea și temeinicia admiterii acțiunii. În acest sens, s-a făcut vorbire și despre situația invocată de contestator, arătându-se că în materia salarizării și celorlalte drepturi cuvenite angajaților din sectorul administrației publice trebuie să se aplice un sistem unitar, pentru situații similare, astfel încât să nu se creeze diferențieri ale regimului de drepturi aplicabile și care ar putea fi asimilate unei discriminări.
Teza a II-a a art 318 cod procedură civilă nu poate fi interpretat în sensul aplicării sale ori de câte ori instanța de recurs nu s-a pronunțat în mod explicit asupra fiecărui argument invocat de recurent, fiind suficientă o analiză implicită a criticilor aduse prin care să se urmărească finalitatea acestora.
În considerarea celor expuse mai sus, Curtea constată că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art 318 cod procedură civilă, în sensul că nu este îndeplinită niciuna dintre condițiile prevăzute de acest text de lege și, ca urmare, va respinge contestația în anulare formulată.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de recurentul-pârât Orașul, cu sediul în,-, jud.C, împotriva deciziei civile nr 618/R/09.10.2009 pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV -Secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr -.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 09.02.2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red: LB/16.03.2010
Dact: MD/18.03.2010 - 7 ex.
Jud.fond:
Jud.recurs: //
09 Februarie 2010
Președinte:Lorența ButnaruJudecători:Lorența Butnaru, Marcela Comșa, Clara Elena
