Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1104/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 1104/
Ședința publică din 12 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului formulat de reclamantul -, domiciliat în Tg.-M,-,.9, jud.M, împotriva sentinței nr.124/25.02.2009 pronunțată de Tribunalul Mureș.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul reclamant prin avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Nefiind cereri formulate, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentului reclamant depune note de ședință și concluzii scrise, solicitând admiterea recursului și schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată, susținând oral motivele de recurs și notele de ședință.
CURTEA,
Prin sentința nr. 124 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr- la data de 25.02.2009, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP M, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului IGPR și a inadmisibilității acțiunii și s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Administrației și Internelor, IGPR și IPJ M ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice este întemeiată, întrucât, nu se pot pretinde drepturi de natură salarială, între reclamant și pârât neexistând raporturi de serviciu. Cu privire la inadmisibilitate, s-a arătat că această excepție este nefondată, ea vizând un fine de neprimire iar în speță un asemenea motiv nu există iar instanța de judecată poate soluționa cauza și temeinicia acesteia chiar cu luarea în considerare a deciziei Curții Constituționale invocată în apărare. Pe fond, s-a reținut că reclamantul este ofițer la cadrul IPJ M, în cadrul Biroului de Cercetări Penale. Prin mai multe acte normative emise în anul 2007, personalul bugetar a beneficiat de majorări salariale, aceste menționând în cuprinsul lor expres și limitativ categoria de persoane cărora le sunt aplicabile. Funcționarilor publici cu statut special-polițiștii, au stabilite indemnizațiile prin Legea nr. 38/2003, iar acest act normativ nu se află printre cele cărora le sunt aplicabile actele normative care au prevăzut aceste majorări salariale.
Conform OUG nr. 43/2002 s-a prevăzut sporul de 30% din indemnizația de încadrare lunară pentru ofițerii de poliție judiciară care funcționează în cadrul DNA. Cum reclamantul nu a fost detașat în cadrul DNA, nu beneficiază de acest spor cu atât mai mult cu cât, prin decizia nr. 819/03.07.2008 a statuat că instanțele de judecată nu pot analiza și constata discriminarea anulând sau să refuze aplicare unor acte normative pe considerentul că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Alta ar fi fost situația dacă, înainte de a se adresa instanței de judecată reclamantul ar fi obținut de la Consiliul pentru Combaterea Discriminării o hotărâre prin care s-ar fi constatat discriminarea, având posibilitatea de a se adresa instanței dacă statul nu și-ar fi respectat obligația de înlăturare a situațiilor de discriminare.
Cu privire la petitul privind acordarea gradației I în raport cu vechimea în muncă, instanța de fond a constatat că reclamantul a fot încadrat la IPJ M la data de 01.12.2005 iar prin Dispoziția S/579/09.12.2005, a fost numit în funcția de ofițer II cu luarea în considerare a unei vechimi de 02 ani, 05 luni și 14 zile, de la data încadrării începând să curgă termenul de 4 ani pentru acordarea gradației următoare. Această dispoziție nu a fost contestată de reclamant. Modul de acordare al gradațiilor este stabilit de art. 9 din OG nr. 38/2003 unde se arată că în raport de timpul servit în calitate de polițist și de rezultatele obținute, polițiștii au dreptul la 1-7 gradații care se acordă din 3 în 3 ani. Întrucât reclamantului la încadrare i s-a aplicat gradația I pentru o vechime între 3-5 ani, acesta beneficiază de gradația următoare și majorarea corespunzătoare cu 6% numai după trecerea a 4 ani, respectiv, la data de 01.12.2009 iar dispoziția de încadrare este un act juridic cu efecte juridice în vigoare, nefiind anulată sau modificată. Nefiind îndeplinite condițiile de vechime, cererea este nefondată.
Împotriva sentinței formulat recurs reclamantul arătând în mod nelegal s-a constatat lipsa calității procesuale a pârâtului MEF întrucât este vorba de răspundere solidară a pârâților iar Legea nr. 360/2002 privind statutul polițiștilor prevede expres că plata drepturilor bănești a acestora se face din fondurile alocate de la bugetul de stat. Cu privire la sporul de 30% se arată că instanța nu a avut în vedere dispozițiile Legii nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare. Arată că singura diferență este faptul că nu a fost detașat la DNA însă atribuțiile sale sunt mult mai mari în raport cu polițiștii care, ca și el, fac parte din poliția judiciară dar care au fost detașați la DNA. Tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor situații comparabile și nu neapărat similare. Sentința atacată mai este criticată și prin prisma faptului că potrivit OG nr. 37/2000 CNCD nu are prerogativele unei instanțe de judecată iar faptul că judecătorul fondului a arătat că alta era situația dacă reclamantul s-ar fi adresat mai întâi acestei instituții, constituie o propunere de lege ferenda. Cât privește respingerea petitului privind gradația pentru vechime în muncă, reclamantul arată că în luna ianuarie 2006 când a împlinit 3 ani vechime, angajatorul trebuia să-i aducă la cunoștință faptul că a trecut de la gradația 0 la gradația Nu i s-a luat în considerare nici stagiul militar situație de care a luat la cunoștință doar la data de 07.12.2006. Angajatorul a recunoscut prin adresa nr. - din 18.02.2009 depusă la dosar prin care i-a fost calculată parțial valoarea prejudiciului însă acest înscris nu a fost luat în considerare de instanță. Se mai arată că prin hotărâri definitive (litispendență) alți colegi au obținut câștig de cauză în cauze similare.
Pârâții Ministerul Administrației și Internelor și MEF prin DGFP M au formulat întâmpinări solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate precum și din oficiu în raport de dispozițiile art.3041pr. civ. instanța reține următoarele:
Cu privire la prima critică adusă sentinței, respectiv, calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice, Curtea apreciază că în mod corect instanța de fond a admis excepția în raport de obiectul prezentei cauze. Astfel, obiectul cauzei îl reprezintă drepturi de natură salarială care presupune o identitate între părțile raporturilor de serviciu și, implicit, a celui obligat la plata acestor drepturi. IPJ M, instituția în cadrul căreia reclamantul este angajat se află în subordinea Ministerului Administrației și Internelor, conducătorul acestei instituții având calitatea de ordonator principal de credite. Faptul că MEF este instituția care elaborează proiectul bugetului de stat în baza proiectelor de bugete întocmite de ceilalți ordonatori principali de credite este departe de a crea o solidaritate pasivă în ceea ce privește plata unor drepturi salariale. Invocarea doar a unor dispoziții legale din Codul Civil care reglementează solidaritatea pasivă și care nu-și găsesc aplicarea în speță este insuficient pentru acordare unei calități procesuale pasive unui terț de raportul juridic dedus judecății. Calitatea de ordonatori principal, secundar și terțiar în cauză o au MAI, IGPR și IPJ M, MEF negăsindu-și rolul în raportul de serviciu al reclamantului.
În privința sporului de 30%, criticile reclamantului sunt nefondate. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, legat de aplicarea art. 14 privind interzicerea discriminării, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare în sensul acestui articol, atunci când se induc distincții pe situații analoage fără să se bazeze pe o justificare obiectivă și rezonabilă. Instanța europeană a decis în mod constant că pentru o asemenea încălcare să se producă "trebuie stabilit că persoanele plasate în situații analoage și comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește nici o justificare obiectivă și rezonabilă". În acest sens, Curtea a apreciat prin jurisprudența sa, că statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele de situații analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament juridic aplicate (, 18.02.1991, Fredin c/Suedia, paragraful 60; 23.06.1993, Hoffman c/Austria, parag. 31, 28.09.1995, Scalambrino c/Italie). De altfel, în cauza Thlimmenos vb. din 06.04.2000, Curtea a concluzionat că "dreptul de a nu fi discriminat garantat de Convenție, este încălcat și atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situații analoage, fără a oferi justificări obiective și rezonabile, dar și atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără justificări obiective și rezonabile, persoane aflate în situații diferite, necomparabile". Invocarea de către reclamant a practicii judiciare în sprijinul cererii sale nu poate fi avută în vedete pentru că, pe de o parte, în sistemul românesc de drept practica judiciară nu constituie izvor de drept, iar pe de altă parte, prin Decizia nr. 818/03.07/2008 a Curții Constituționale s-a stabilit că "dispozițiile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OG. nr. 137/2000 pentru sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme nou create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative". Cum, în raport de principiului separărilor puterilor în stat, unica autoritate legislativă a țării este Parlamentul, instanța de judecată are menirea doar de a pune în aplicare dispozițiile legale adoptate de parlament, neputându-se substitui organului legislativ pentru a extinde aplicabilitatea unei dispoziții legale și altor categorii de persoane decât cele enumerate în mod limitativ de legiuitor în textele de lege de care se prevalează în acțiunea formulată reclamant.
În sensul celor de mai sus, faptul că reclamantul face parte din poliția judiciară nu-i conferă acestuia drepturile prevăzute de OUG nr. 43/2002 în condițiile în care nu a fost detașat în cadrul DNA, instanța neputând extinde aplicarea acestui act normativ și la alte categorii de polițiști decât cei la care se face referire strict în acest act normativ.
Trimiterea pe care judecătorul fondului a făcut-o la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a fost interpretată total eronat de către reclamant. S-a avut în vedere obținerea, mai înainte de sesizarea instanței, a unei hotărâri prin care să se fi constatat discriminarea, atribut ce intră în competența acestei instituții și nicidecum de a-i judeca reclamantului prezenta cauză. Ulterior, în baza unei asemenea hotărâri, reclamantul se putea adresa instanței de judecată, pentru obligarea la despăgubiri.
Și în privința gradației pentru vechime instanța de fond a dat o soluționare temeinică și legală cauzei. Astfel, reclamantul face o confuzie între "vechimea în muncă" și "timpul servit în calitate de polițist" la care face referire dispozițiile art. 9 alin. 1 din OG nr. 38/2003. Dacă "timpul servit în calitate de polițist" se ia în considerare la acordarea gradațiilor care se acordă din 3 în 3 ani, vechimea în muncă dobândită în altă calitate decât cea de polițist urmează a fi valorificată la stabilirea pensiei câtă vreme aceasta este sub 3 ani și nu a fost echivalată stagiului în funcția de polițist. Prin Dispoziția S/579/09.12.2005 reclamantul a fost încadrat de la 1.12.2005 în funcția de ofițer II gradația 0, fără ca această dispoziție să fie atacată în condițiile prevăzute de lege, pentru o vechime în muncă de 2 ani 05 luni și 22 zile la care s-a adăugat ulterior și perioada stagiului militar d e 00 ani 05 luni și 22 zile, în total, 02 ani, 11 luni și 14 zile. Faptul că la cererea instanței angajatorul i-a calculat, prin adresa nr. - din 18.02.2009, valoarea prejudiciul, nu înseamnă o recunoaștere a drepturilor pretinse de reclamant ci o conformare la cele dispuse de instanță (fila 152).
Mai trebuie remarcat faptul că invocarea de către reclamant a faptului că prin hotărâri definitive (litispendență) alți colegi au obținut câștig de cauză în cauze similare, nu prezintă relevanță câtă vreme, așa cum s-a arătat mai sus, practica judiciară în sistemul românesc de drept nu constituie izvor de drept iar, potrivit art. 163. pr. civ. noțiunea de "litispendență" are o cu totul altă definire și înțeles decât cel arătat de reclamant.
Pentru toate aceste considerente, recursul reclamantului este nefondat, iar în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul -, domiciliat în Târgu-M,-,. 9, județul M, împotriva sentinței nr. 124 din 25 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș, Secția Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER,
red.
tehnored. BI/9ex
jud.fond:
-4.01.2010-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
