Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 113/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr.113/

Ședința publică de la 12 februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE- Dr. - -

JUDECĂTOR 1: Ioan Apostu

JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu

Grefier - -

Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE - ARHIVELE NAȚIONALE ALE ROMANIEI, cu sediul în B, sector 5,- și MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE -B,cu sediul în B, sector 1, nr.1, împotriva sentinței civile nr. 658 din 6 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenții MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE - ARHIVELE NAȚIONALE ALE ROMANIEI și MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE -B și intimații ASOCIAȚIA ARHIVISTILOR SI ARHIVELOR - V, V și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursurile sunt la primul termen de judecată, motivate în termen și timbrate, iar recurenții prin cererea de recurs au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;

Curtea, având în vedere că recurenții au solicitat judecarea cauzei în lipsă, reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursurilor declarate de pârâtele Arhivele Naționale și Ministerul Internelor și Reformei Administrative - MIRA împotriva sentinței civile nr. 658/6.11.2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea.

Din actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:

Prin cererea înregistrată la nr- reclamanta Asociația Arhiviștilor și Arhivelor V, reprezentată de numiții și a chemat în judecată pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul de Poliție al Județului V, Arhivele Naționale ale României și Ministerul Finanțelor Publice B, pentru ca prin hotărâre judecătorească aceștia să fie obligați să plătească funcționarilor publici pe care îi reprezintă primele de concediu pentru anii 2004-2006.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că potrivit art. 33 al.2 din Legea nr. 188/1999 funcționarii publici au dreptul pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, iar pârâții nu le-au achitat voluntar acest drept.

Legal citat, Ministerul Internelor și Reformei Administrative a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.

Pe cale de excepție a invocat:

-excepția nulității cererii de chemare în judecată întrucât nu este semnată de membrii asociației;

-excepția lipsei dovezi de reprezentant întrucât asociația nu face dovada calității sale.

Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât dreptul la prima de vacanță a fost suspendat prin acte normative succesive iar în bugetul său nu au fost prevăzute sume cu această destinație.

Cum bugetul de stat este gestionat de Ministerul Economiei și Finanțelor, iar obligația virării sumelor îi aparține acestuia, a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.

Arhivele Naționale au invocat excepțiile necompetenței materiale a instanței întrucât în discuție sunt acte ale autorităților și instituțiilor centrale și lipsa calității procesuale active reclamantei, întrucât statutul asociației nu îi conferă dreptul la acțiune sau dreptul de a reprezenta în instanță interesele funcționarilor publici.

Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât dreptul a fost suspendat și în buget nu s-au prevăzut sume în acest sens.

Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP Vaf ormulat întâmpinare. A invocat excepția lipsei calității procesuale pasive motivat de faptul că nu are nici un raport cu funcționarii publici reprezentați de reclamantă.

A solicitat și respingerea cererii de chemare în garanție din același motiv.

Inspectoratul de Poliție Județean Vaf ormulat întâmpinare.

A invocat excepțiile lipsei calității procesuale pasive, funcționarii publici fiind angajații Direcției Generale a Arhivelor Naționale și lipsa calității procesuale active a reclamantei care nu a făcut dovada că poate sta în proces.

Prin sentința civilă nr. 658/6.11.2007 Tribunalul Vranceaa admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților IPJ V și MEF, fața de care a respins acțiunea ca atare și de asemenea a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei. A admis în schimb acțiunea față de pârâtele MIRA și Arhivele Naționale, pe care le-a obligat să le plătească funcționarilor publici primele de vacanță pe perioada anilor 2004 - 2006.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că dispozițiunile de suspendare a plății primelor de vacanță au un caracter restrictiv, așa încât în temeiul art. 34 pct. 2 din Legea nr. 188/1999 și art. 38, 139 și 269 din Codul muncii acțiunea este fondată. În privința excepțiilor invocate, tribunalul a constatat că nu există nici-un raport între IPJ V sau MEF, astfel încât chemarea lor În judecată nu se justifică.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtele Arhivele Naționale și Ministerul Internelor și Reformei Administrative - MIRA criticile lor vizând în primul rând greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei.

În opinia recurentelor reclamanta nu este titular al dreptului pretins în fața instanței și nu poate avea nici calitatea de reprezentant al funcționarilor publici pe care a pretins că îi reprezintă.

De asemenea, criticile recurentelor au vizat atât chestiuni de fond cât și greșita respingere a acțiunii față de pârâtul MIRA.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, curtea constată că sunt fondate criticile formulate, astfel încât se impune reformarea hotărârii recurate.

Printr-o incorectă și insuficientă apreciere a materialului probator administrat în cauză, tribunalul a pronunțat o soluție nelegală și netemeinică a cărei reformare se impune.

Nestabilind adevăratele raporturi juridice dintre părți, instanța a dat o incorecta dezlegare pricinii.

Curtea va analiza doar motivul privitor la lipsa calității procesuale active, care face inutilă analiza celorlalte motive de recurs.

Criticile formulate sunt fondate în acest sens pentru următoarele considerente:

Reclamanta nu are în prezenta cauză nici calitate și nici capacitate procesuală, aspecte pe care prima instanță le-a soluționat greșit.

Calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana titulară a dreptului subiectiv pretins prin acțiune.

În cauza dedusă judecății însă, reclamanta nu justifică dreptul său subiectiv născut din raporturile juridice în care se află cu autoritățile pârâte. Susținând că acționează fie în calitate proprie fie în calitate de reprezentantă a intereselor membrilor săi funcționari publici, reclamanta a omis să constate că potrivit statutului său nu are nici capacitate și nici calitate procesuală. Actul constitutiv nu îi conferă acesteia nici dreptul la acțiune sau de a-i reprezenta pe membrii săi în justiție.

Nici unul dintre scopurile înființării sale nu prevede capacitatea de a acționa în justiție în numele sau ca mandatar al drepturilor membrilor săi.

Art. 3 din Statutul Asociației Arhiviștilor și prietenilor arhivelor prevede care sunt scopurile acesteia, fără a face trimitere la interesele salariale ale membrilor săi, căci în caz contrar aceasta ar avea funcția unui veritabil sindicat.

Nici alt text din statut și cu atât legea specială de înființare nu dă în capacitatea de exercițiu a reclamantei capacitatea de a acționa în justiție sau de a-și reprezenta membrii în fața instanțelor judecătorești.

Așa fiind, Curtea constată că acțiunea a fost promovată în justiție de către o persoană lipsită de calitate și de capacitate procesuală activă.

Pentru acest considerent, constatând că această deficiență se încadrează în disp. art. 304 pct 8 din proc. civ. urmează ca în temeiul art. 312 alin. 3 din același cod modificând hotărârea recurată să respingă acțiunea ca fiind promovată de către o persoana lipsită de capacitate procesuală activă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite ca fondate recursurile declarate de pârâții MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE - ARHIVELE NAȚIONALE ALE ROMANIEI, cu sediul în B, sector 5,- și MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE -B,cu sediul în B, sector 1, nr.1, împotriva sentinței civile nr. 658 din 6 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.

Modifică sentința civilă nr.658/6 noiembrie 2007 Tribunalului Vrancea și în rejudecare respinge acțiunea reclamantei pentru lipsa capacității procesuale active.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12 februarie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR 3: Angelica Ciobotaru

Dr.- - - - - -

GREFIER

- -

Președinte:Ioan Apostu
Judecători:Ioan Apostu, Mariana Trofimescu, Angelica Ciobotaru

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 113/2008. Curtea de Apel Galati