Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1138/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-DECIZIENR. 1138/R-
Ședința publică din 05 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Georgeta Nuță judecător
JUDECĂTOR 2: Gabriela Chiorniță
JUDECĂTOR 3: Ingrid
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanțiiG, MARI și, toți cu domiciliul ales la Primăria, sat, județul V, împotriva sentinței nr. 1145/04.10.2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială și Contencios Administrativ Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtăCOMUNA - reprezentată prin PRIMAR, cu sediul în comuna, sat, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurentul -reclamant G, lipsă fiind intimata - pârâtă.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefier ul de ședință, după care:
Recurentul-reclamant G arată că a fost delegat de intimată prin primar să depună la dosar întâmpinare la recurs. Depune la dosar, în acest sens, întâmpinare însoțită de delegație. Totodată, arată că și ceilalți recurenți l-au împuternicit să îi reprezinte în fața instanței de recurs și depune la dosar împuternicirile date de aceștia. Arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Curtea constată că mandatul dat recurentului G de către ceilalți recurenți nu întrunește condițiile art. 68.proc.civ.
Constatând cauza în stare de judecată, acordă recurentului prezent cuvântul asupra recursului pe fond.
Recurentul - reclamant G, având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței atacate și trimiterea spre rejudecare la instanța de fond, pentru motivele expuse pe larg în scris și pe care le susține oral în ședință publică
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la ribunalul Vâlcea la data de 16.07.2008, sub nr-, reclamanții G, Mari și, funcționari publici în cadrul aparatului propriu de specialitate al Primarului Comunei, județul V, au cerut obligarea pârâtei COMUNA, reprezentată prin Primar, la plata drepturilor salariale reprezentând suplimentul postului în procent de 25 % din salariul de bază și suplimentul treptei de salarizare în procent de 25 % din salariul de bază, conform art.31 alin.1 lit.c) și d) din Legea 188/1999/R, actualizate cu indicele de inflație începând cu data de 01.01.2004 și până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, precum și pentru viitor.
În motivarea acțiunii reclamanții au învederat, în principal, că aplicarea art. 29 din Legea nr.188/1999, devenit art.31 alin.1 lit.c) și d) după republicarea legii, și care reglementează suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, a fost suspendată până la data de 31.12.2006 prin art. 44 din nr.OUG92/2006 și art. 48 din nr.OG2/2006, modificată. Aceste suspendări contravin dispozițiilor cuprinse în art.38 și 39 alin.1 lit.d din Legea 53/2003, care prevăd că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate. Aplicarea art.44 din nr.OUG92/2004 și art.48 din nr.OG2/2006, prin care s-a suspendat plata celor două drepturi salariale s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor constituționale care reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă, aceste drepturi nefiind doar restrânse, ci îngrădite, atingând însăși esența dreptului. O normă legală odată reglementată trebuie să-și producă efectele, ea neavând doar caracter formal.
Dreptul la primirea celor două sporuri este un drept de creanță al reclamanților și, prin urmare, este un "bun" în sensul art.1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și al Libertăților Fundamentale. Potrivit practicii Înaltei Curți de Casație și Justiție, prescripția nu operează în privința sporurilor, întrucât un drept suspendat succesiv poate fi acordat retroactiv. Pentru faptul că plata sumelor de bani reprezentând sporurile solicitate nu s-a făcut la termen, achitarea lor în prezent la nivelul exclusiv al cuantumului din momentul nașterii dreptului ar prejudicia pe reclamanți, întrucât valoarea economică a sumelor nu mai este aceeași datorită devalorizării intervenite între timp.
Reclamanții au precizat că, prin cererea înregistrată la nr.2203 din 11.06.2008, au solicitat pârâtei plata acestor drepturi salariale, la care însă nu au primit nici un răspuns în termenul prev. de art. 31 pct. 3 și 4 din OG nr. 6/2006.
Prin sentința nr.1145/14.10.2008, Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamanților, reținând următoarele:
Potrivit art.29 alin.1 din Legea 188/1999, devenit art.31 după republicarea legii în anul 2007, pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, spor pentru vechimea în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului, fără însă a se prevedea care este valoarea acestor două suplimente ( procentul din salariul de bază). Urmare modificării Legii nr.188/1999 în data de 19.07.2006, suplimentul gradului a fost înlocuit cu suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Cuantumul acestor sporuri nu este prevăzut prin lege.
Art.29 alin.3 din Legea nr.188/1999/R stipulează că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile Legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.
Întrucât până în prezent nu a fost adoptată o lege a salarizării funcționarilor publici, anual, prin ordonanțe de guvern, au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici.
Astfel, pentru anul 2005 fost adoptată nr.OUG92/2004, pentru anul 2006 - nr.OG2/2006, iar pentru anul 2007 - nr.OG6/2007.
In cadrul acestor Ordonanțe de Guvern au fost enumerate sporurile, primele, premiile și alte drepturi de natură salarială care se acordă funcționarilor publici, precum și cuantumul acestora ( procent din salariul de bază ), mai puțin în privința sporurilor cerute în speță de către reclamanți.
Prima instanță a reținut că nu există similitudine între sporul pentru complexitatea, prev. de art.9 pct.7 din nr.OG119/1999 privind auditul intern și controlul financiar preventiv, și suplimentul postului sau cel corespunzător treptei de salarizare, astfel că reclamanții nu pot invoca nr.OG119/1999 pentru a justifica procentul de 25 % din salariul de bază cerut pentru două suplimente ce fac obiectul cauzei.
Întrucât Legea 188/1999/R reglementează cele două suplimente ca și componente ale salariului funcționarilor publici, fără ca întinderea lor să fie determinată printr-un act normativ, nu există temei legal pentru acordarea procentului de câte 25 % din salariul de bază.
Împotriva sentinței, în termen legal, au declarat recurs reclamanții care, invocând dispozițiile Constituției României, ale Legii nr. 188/1999/R și ale Codului d e procedură civilă, au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie în sensul că prima instanță a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 31 lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999.
Astfel, drepturile solicitate în instanță izvorăsc din lege, iar suspendarea lor a fost abuzivă și nelegală. nr.OUG92/2006 și nr.OG2/2006 sunt neconstituționale, întrucât nu au puterea de a modifica o lege organică, cum este Legea nr. 188/1999. Prin efectele lor, cele două ordonanțe încalcă Normele Convenției pentru apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, normele și principiile Organizației Internaționale a, precum și dispoz. Tratatului de aderare a României la UE, care sunt prioritare în raport cu normele dreptului intern.
Suspendarea acestor drepturi contravine dispozițiilor cuprinse în art.38 și 39 alin.1 lit.d) din Legea 53/2003, care prevăd că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.
Refuzul Primarului comunei pârâte de a nu răspunde solicitării reclamanților și de a aștepta consacrarea drepturilor salariale printr-o hotărâre judecătorească este o atitudine nejustificată și incorectă, deoarece drepturile sunt prevăzute legal.
Faptul că, până în prezent, nu a fost adoptată o lege unică de salarizare pentru personalul bugetar nu poate fi imputat reclamanților și nici nu poate fi suportat de către aceștia.
Cuantumul suplimentelor nu a fost stabilit de către reclamanți fără argumente și în afara legii, mențiunile primei instanțe fiind nelegale și neîntemeiate și sub acest aspect.
În plus, există deja practică judiciară în sensul acordării acestor drepturi, practică ce trebuie să fie constantă pe tot teritoriul țării.
Intimata, prin Primar, a depus întâmpinare arătând că nu se poate opune ca reclamanții să își revendice drepturile pe care aceștia le consideră legitime, dar că nu deține fondurile necesare satisfacerii acestor drepturi.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport de dispozițiile art.304 și 3041Cod pr.civilă, Curtea constată că recursul este nefondat.
Sentința primei instanțe nu a negat dreptul reclamanților de a primi cele doua suplimente prev. de art. 31 din Legea nr. 188/1999/R din perspectiva faptului că plata lor a fost ori este suspendată, respectiv a faptului că dreptul reclamanților a încetat ca efect al suspendărilor succesive de până la 31.12.2006.
Instanța de fond a avut în vedere faptul că dreptul invocat de reclamanți nu este cuantificat/cuantificabil în baza unor texte legale în vigoare și care să se aplice reclamanților ca funcționari publici.
Potrivit art.31 alin.1 lit.c) și d) din Legea 188/1999, salariul funcționarilor publici este compus și din suplimentul postului și, respectiv, suplimentul corespunzător dreptului de salarizare, fără însă ca legea (lato sensu, indiferent de denumire și de putere juridică) să precizeze cuantumul suplimentelor sau procentul aplicabil pentru calcularea lor.
Prin urmare, sub aspect pur formal, dreptul reclamanților are prevedere legală, însă nu are un conținut legal determinat sau determinabil fie prin legea însăși, fie prin acte normative de aplicare a legii respective.
Determinarea respectivă nu este atributul puterii instanței de judecată și, deci, nu poate fi făcută de către aceasta potrivit criteriilor propuse unilateral de către reclamanți, făcând aprecieri asupra complexității acestora prin analogie cu munca unor categorii anume de funcționari publici din care nu fac parte reclamanții.
Dreptul la cele doua suplimente nu poate fi apreciat ca fiind un "bun" în sensul art.1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și al Libertăților Fundamentale, nici în sens strict, nici în sens larg, întrucât, în absența prevederilor legale de stabilire a cuantumului suplimentelor sau a criteriilor de cuantificare a acestora, "bunul" nu este definit și, deci, nu poate naște legitimă de a-l obține.
În această ipoteză, angajatorul - care manevrează bani publici, inclusiv pentru plata salariilor - nu poate fi obligat pe cale judecătorească să plătească cele două suplimente calculate arbitrar sau în raport de anumite criterii care nu sunt prevăzute de lege în privința categoriei profesionale de funcționari publici din care fac parte recurenții reclamanți.
Ca atare, în baza art.312 alin.1, Curtea va respinge recursul reclamanților ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanțiiG, MARI și, toți cu domiciliul ales la Primăria, sat, județul V, împotriva sentinței nr. 1145/04.10.2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială și Contencios Administrativ Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtăCOMUNA - reprezentată prin PRIMAR, cu sediul în comuna, sat, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
Red.
2 ex./10.12.2008
jud fond.
Președinte:Corina Georgeta NuțăJudecători:Corina Georgeta Nuță, Gabriela Chiorniță, Ingrid
