Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 114/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Legea 188/1999 -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALA, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 114
Ședința publică din 22 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Morariu Adriana
JUDECĂTOR 2: Sas Remus
JUDECĂTOR 3: Nechifor Veta
Grefier - -
Pe rol, pronunțarea asupra recursurilor declarat de reclamantul Sindicatul Național al Funcționarilor Publici - Grupa Sindicală DGFP, cu sediul în S,-, jud. S - prin lider de sindicat pentru membrii și intervenienții în nume propriu: -, C, -, și de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector. 5, în nume propriu și pentru Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului, împotriva sentinței nr. 2813/18.09.2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc la data de 15 ianuarie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea ședinței de judecată de la acea dată, redactată separat și care face parte integrantă din prezenta decizie și când, pentru a da posibilitate mandatarului reclamantei de a depune la dosar concluzii scrise, pronunțarea s-a amânat pentru astăzi 22 ianuarie 2009.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal sub nr- din 24.04.2008, reclamanții Sindicatul Național al Funcționarilor Publici - grupa sindicală DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S au solicitat obligarea pârâților DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S și Ministerul Economiei și Finanțelor B la plata sumelor de bani reprezentând:
- sporul de confidențialitate în cuantum de 15% începând cu luna martie 2005 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești precum și pentru viitor, în conformitate cu dispozițiile art.2,31 alin.2 și 45 din Lg. nr. 189/1999 și ale art.2 din HG nr. 281/1993;
- sporul de fidelitate în cuantum diferențiat de până la 20% începând cu luna martie 2005 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești, precum și pentru viitor, în conformitate cu dispozițiile art.29 coroborat cu art.3 lit. f, 31 alin.2 din Lg.nr.189/1999 și ale art.2 din HG nr.281/1993;
- sporul de suprasolicitare neuro - psihică și stres în cuantum de 10% începând cu luna martie 2005 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești precum și pentru viitor, în conformitate cu dispozițiile art.29 coroborat cu art.3 lit."c,d,e" și 31 alin.2 din Lg. nr. 189/1999 și ale art.2 și 8 din HG nr. 281/1993;
- suplimentul postului începând cu luna martie 2005 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești precum și pentru viitor, în conformitate cu dispozițiile art.31alin.1 lit."c" din Lg. nr. 189/1999;
- suplimentul corespunzător treptei de salarizare începând cu luna martie 2005 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești precum și pentru viitor, în conformitate cu dispozițiile art.31 alin.1 lit" d" din Lg. nr. 189/1999.
Fără cheltuieli de judecată.
In motivare acțiunii, reclamanții au arătat că suplimentul postului si suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt prevăzute la art. 31 alin.1 lit. c si d din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, care prevede că "Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a)salariul de baza;
b)sporul pentru vechime in munca;
c)suplimentul postului;
d)suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Au mai invederat reclamanții, faptul că până la republicarea din anul 2007 Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici când s-a dat textelor o nouă numerotare, suplimentul postului si suplimentul treptei de salarizare erau prevăzute la art. 29 alin.1 lit. c si d din lege.
Relevant este faptul ca potrivit art. XIII din Legea nr. 251/2006 prevederile art. 29 alin.1 lit.c si d din Legea nr. 188/1999 au reintrat in vigoare la data de 01.01.2007
Prin urmare, au solicitat să se constata că, deși aceste drepturi trebuiau să le fi fost acordate de drept, cel târziu începând cu data de 01 Ianuarie 2007, în mod abuziv, încălcând prevederile legale, angajatorul Casa Județeană de Pensii S, refuza acordarea acestora luna de luna.
Referitor la cererea de acordare a acestor drepturi retroactiv, au solicitat a se constata că potrivit art. 29 alin.1 devenit art. 31 alin.1 din Legea nr. 188/1999, republicată, reclamanții au dreptul la suplimentul postului si suplimentul corespunzător treptei de salarizare, pentru perioada 01.01.2004 pana la data de 01.01.2007.
Aceasta prevedere legală, respectiv art. 29 alin.1 devenit art. 31 alin.1 din Legea nr.188/1999, republicata, cu modificările si completările ulterioare, a fost suspendata pana la data de 31 decembrie 2006, prin art. 44 din nr.OUG 92/2004.
In acest sens, au solicitat a se constata că norma legală de suspendare, mai sus menționată, contravine prevederilor art. 41 si art. 53 din Constituția României care prevede că " Exercițiul unor drepturi sau unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară intr-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinato, să fie aplicată in mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății".
Examinând textul art. 44 din nr.OUG 92/2004 prin care a fost suspendata plata drepturilor bănești, reprezentând suplimentul postului si suplimentul corespunzător treptei de salarizare, se poate constata ca legiferarea s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă.
Din interpretarea sistematică și logică a textelor de mai sus rezultă că plata suplimentului postului si a suplimentului treptei de salarizare li se cuvine, întrucât nici executivul și nici legiuitorul nu puteau suspenda sau abroga acest drept, din perspectiva textelor constituționale menționate.
Față de considerentele de mai sus, potrivit acestor texte constituționale și de lege organică ( respectiv Codul Muncii ), rezultă în mod indubitabil că un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câștigat nu mai poate fi anulat.
Ori, contrar acestor dispoziții, atât executivul ( prin OUG 92/2004), cât si legiuitorul (prin Legea 76/2005 pentru aprobarea OUG 92/2004) au anulat acest drept în mod ilegal.
Consideră ca nu se impune sesizarea Curții Constituționale cu o eventuală excepție de neconstituționalitate a textelor de lege menționate, deoarece, potrivit art. 29 alin 1 din Legea nr. 47 /1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cenzurarea legalității acestei suspendări revine instanței de fond, iar nu Curții Constituționale, deoarece normele legale de suspendare nu mai sunt În vigoare, fiind abrogate la data sesizării instanței.
In drept, și-au întemeiat cererea reclamanții pe dispozițiile art.31 alin.1 lit.c și d și art.109 din Legea nr.188/1999 republicată, art.38 și 39 din Legea nr.53/2003.
Au mai arătat reclamanții că obligația de confidențialitate există în privința tuturor funcționarilor publici, potrivit art.45 din Lg. nr. 188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici, republicată ( funcționarii sunt obligați să păstreze confidențialitatea datelor și informațiilor), și art.7 alin.2 lic."c" și "d" din Lg. nr. 7/2004 privind codul d e conduită a funcționarilor publici, dispozițiile nefiind contrare dispozițiilor codului muncii.
Pe de altă parte se mai arată de către aceștia că acordarea unui spor de fidelitate cuprins între 3 și 20% este necesară pentru întărirea stabilității în funcția publică, întărirea profesionalismului și pentru echilibrarea relațiilor între funcționarii publici, având în vedere că în prezent se acordă doar anumitor categorii de funcționari publici.
De asemenea se mai arată de către aceștia că, funcționarii publici sunt îndreptățiți la acordarea sporului de suprasolicitare neuro psihică și stres, întrucât mulți lucrează în condiții de risc. Pe lângă suprasolicitarea neuropsihică specifică responsabilităților, în exercitarea atribuțiilor, în cadrul programului normal de muncă, funcționarii își desfășoară activitatea fracționat, făcând muncă de teren, iar de multe ori manipulează acte și documente degradate fizic, chimic și biologic - prin desprinderea și sfâșierea filelor și depuneri de diverse impurități - microbi, viruși, de arhivă, spori de microorganisme și fungi, fiind expuși contaminării.
In dovedire au depus la dosar practică judiciară și înscrisuri.
La data de 26.06.2008, s-a formulat cerere de intervenție în nume propriu de numiții -, C, -, - și care au achiesat la motivele reclamanților.
Prin încheierea de ședință din data de 26 iunie 2008 s-au introdus în cauză intervenienții.
La data de 9 septembrie 2008 s-a formulat cerere de intervenție în nume propriu de către numiții, și, care au achiesat la motivele reclamanților.
Pârâta Ministerul Finanțelor Publice - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE legal citată, a solicitat respingerea acțiunii inclusiv a cererilor de intervenție, pe cale de excepție ca prematur introdusă iar pe fond ca netemeinică și nelegală.
În susținere a arătat că obiectul acțiunii judiciare nu există la această dată deoarece, reclamanții, care se consideră persoane vătămate într-un drept recunoscut de lege nu fac dovada promovării plângerii prealabile, a răspunsului primit sau eventual a nesoluționării plângerii. Se mai arată de pârâtă că drepturile salariale și celelalte drepturi ale funcționarilor publici sunt reglementate strict de prevederile Lg. nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, de OG nr. 2/2006 și de OG nr.6/2007 cu modificările și completările ulterioare. Având în vedere că funcționarii publici au un statut legal și nu unul contractual, salarizarea acestora se realizează în conformitate cu dispozițiile legilor în vigoare.
Prin sentința nr. 2813/ 18 septembrie 2008 tribunalul admis în parte acțiunea și cererile de intervenție în nume propriu și a obligat pârâții DGFP S și MEF să acorde reclamanților și intervenienților suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază datorat pentru perioada de 01.03.2005 - 18.09.2008 - data pronunțării hotărârii, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Totodată s-a respins ca nefondate cererile privind acordarea sporului de confidențialitate, sporului de fidelitate și sporului de suprasolicitare neuro -psihică și stres.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții și intervenienții în nume propriu sunt salariații pârâtei DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S.
Potrivit art.40 alin.2 lit.c din Codul Muncii, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă încheiate revine angajatorului, respectiv pârâtei.
In acest context reclamanții, având calitatea de funcționari publici, sunt salarizați în conformitate cu prevederile Legii nr.188/1999 și au dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art. 31 alin.1 lit.c și d din actul normativ citat.
Reclamanții nu au primit până în prezent, de la apariția actului normativ sporurile respective și acest drept tinde să fie lipsit de conținut, iar pentru această îngrădire pârâta nu are justificare printr-o cauză de utilitate publică.
Mai mult, este de principiu că o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efectele, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor să aibă doar caracter formal.
Potrivit art.1 din Protocolul Adițional 1 la Convenția pentru Apărarea dreptului și a Libertăților Fundamentale: "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Astfel, dreptul reclamanților la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt un drept de creanță și, prin urmare, este un bun în sensul art.1 din protocolul adițional 1 la Convenția menționată.
În temeiul dispozițiilor OUG nr. 2/2006 și OG nr. 6/2007 care se aplică cu prioritate în materia salarizării funcționarilor publici, reclamanții beneficiază de drepturile salariale prevăzute de aceste acte normative și de Lg. nr. 188/1999, precum și de cele cuprinse în actele normative speciale care reglementează salarizarea și alte drepturi pentru personalul bugetar, neputând beneficia de drepturile salariale prevăzute de actele normative speciale pentru anumite categorii de personal, cum ar fi personalul auxiliar de specialitate.
Actele normative care prevăd drepturile salariale pentru anumite categorii de personal nu pot fi extinse, în lipsa unei dispoziții exprese a legii, la alte categorii de personal din cadrul instituției.
Art.40 din OUG nr. 92/2004 și art.41 din OG nr. 6/2007 reprezintă dispoziție complementară și nu se referă la drepturi cu caracter general și principal ci se referă la unele drepturi specifice unor anumite domenii de activitate care beneficiază persoanele care se încadrează în aceste domenii.
Actele normative speciale care reglementează organizarea și funcționarea unei anumite instituții prevăd expres categoriile de beneficiari, printre aceștia putând fi și funcționarii publici.
Drepturile salariale ale personalului auxiliar de specialitate de la instanțe și parchete, care sunt prevăzute numai pentru aceștia, nu se pot acorda, prin extindere și altor categorii de personal.
Față de aceste considerente, instanța constatat că reclamanții și intervenienții nu au fost salariați în temeiul Lg. nr. 50/1996 și nu pot beneficia de drepturile salariale solicitate sau alte drepturi prevăzute de legislația specifică altor categorii de personal.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul Sindicatul Național al Funcționarilor Publici - Grupa Sindicală DGFP S, pentru membrii și intervenineții în nume propriu cât și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor în nume propriu și pentru pârâta DGFP
Prin recursul declarat, reclamantul Sindicatul Național al Funcționarilor Publici - Grupa Sindicală DGFP Saa rătat că instanța de fond motivat respingerea cererilor referitoare la acordarea: sporului de confidențialitate, fidelitate și de suprasolicitare neuro-psihică pe un alt temei de drept decât cel invocat de reclamant și intervenienți și pe considerentul că nu li se pot acorda unele drepturi întrucât nu sunt salariați în sensul și temeiul Legii 50/1996, aspect neinvocat prin acțiune.
În ce-l privește pe recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, acesta arată în dezvoltarea motivelor de recurs faptul că reclamanții nu au făcut dovada faptului că sunt titularii unui drept de creanță certă, lichidă și exigibilă, că prima instanță depășit atribuțiile puterii judecătorești întrucât în lege nu sunt cuantificate cele două sporuri, că în mod greșit s-a reținut că MEF ar avea calitate procesuală pasivă, că cele două sporuri solicitate de reclamanți urmează să fie reglementate prin Legea privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici și că, în condițiile în care această lege nu a fost adoptată până în prezent, acestora le sunt aplicabile prevederile din OG nr. 6/2007, ordonanță în baza cărora reclamanții nu pot solicita suplimentul postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În fine, mai arată recurentul, în speță nu sunt incidente prev. art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale întrucât dreptul de creanță al reclamantei nu este recunoscut sub aspectul întinderii prin lege sau prin hotărâre judecătorească irevocabilă.
Recursul pârâtului este nefondat.
Astfel, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului ( care de altfel, nu a fost invocată la instanța de fond) nu este dată întrucât acest minister este ordonatorul principal de credite față de pârâta-recurentă și în această calitate conferită de disp. art. 3 alin. 1 pct. 63 din HG nr. 208 din 17 martie 2005 privind organizarea și funcționarea MEF și ANAF, are obligația de a pune la dispoziția DGFP sumele necesare achitării drepturilor salariale ale angajaților acestor direcții.
Nu poate fi reținută nici critica referitoare la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești de către prima instanță, atâta timp cât cele două suplimente sunt expres prevăzute la art. 31 lit. c) și d) din Legea nr. 188/99.
Cât privește cuantumul acestora, este drept că legea nu îl prevede expres, însă această omisiune nu poate fi imputată instanței și, având în vedere și practica judiciară în materie conform căreia funcționarilor publici li s-au acordat cele două sporuri în cuantum de câte 25%, fără ca în acele cazuri să fie contestat de pârâte și nu în ultimul rând, din motive de echitate, precum și a tendinței care se conturează în viitor, respectiv aceea de stabilire a unui sistem unitar de salarizare pentru funcționarii publici, curtea apreciază că sentința tribunalului este legală și temeinică și sub acest aspect.
În sfârșit, nici critica referitoare la neincidența art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale nu poate fi reținută, întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, sporurile acordate de prima instanță sunt expres prevăzute de lege și pot fi considerate un "bun" în sensul acestui protocol, bun de care cei în favoarea căruia le este recunoscut nu pot fi lipsiți.
În ce privește recursul reclamantului și intervenienților, instanța în constată întemeiat.
Astfel, așa cum arată și recurenții, aceștia și-au întemeiat pretențiile în ce privește cele trei capete de cerere respinse după cum urmează:
- sporul de confidențialitate de 15% începând cu luna martie 2005 până în prezent cât și pe viitor are la bază pe de o parte condițiile specifice și inerente a activității desfășurate în instituție și în drept dispozițiile art. 2, art. 31 al. 2 și art. 45 din Legea 188/1999 coroborat cu art. 2 din HG nr. 281/1993 cu modificările și completările ulterioare;
- sporul de fidelitate în cuantum diferențiat de până la 3%- 20% începând cu luna martie 2005 până în prezent cât și pe viitor și în baza dispozițiile art. 29, coroborat cu art. 3 lit. f), art. 31 alin.2 și art. 45 din Legea 188/1999 și cu art. 2 din HG nr. 281/1993 cu modificările și completările ulterioare;
- sporul de supra solicitare neuro- psihică și stress în cuantum de 10 % începând cu luna martie 2005 până în prezent cât și pe viitor pentru motivele și condițiile specifice la care sunt supuși funcționarii din instituție și în drept dispozițiile art. 29, coroborat cu art. 3 lit. c), d), e), art. 31 alin.2 și art. 45 din Legea 188/1999 și cu art. 2, art. 8 din HG nr. 281/1993 cu modificările și completările ulterioare.
Ori, instanța de fond și- întemeiat soluția de respingere a celor trei sporuri pe un alt temei legal, respectiv Legea nr. 50/1996 specifică altor categorii de salariați din sistemul justiției, neanalizând în nici un mod temeiurile de lege invocate de reclamanți și intervenienți în susținerea pretențiilor lor.
Acest lucru echivalează cu necercetarea fondului cauzei în ce privește cele trei capete de cerere respinse de tribunal, încât, instanța, în baza art. 312 al. 1)-3) și 5) Cod pr. civilă, va admite recursul reclamantului și intervenienților și va casa parțial sentința tribunalului în sensul arătat, căruia îi trimite cauza pentru rejudecare.
Totodată, pentru motivele expuse mai sus, în baza art. 312 alin. 1 cod pr. civilă, va respinge recursul declarat de DGFP S, ca nefondat, urmând ca, pe cale de consecință să mențină celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul Sindicatul Național al Funcționarilor Publici - Grupa Sindicală DGFP, cu sediul în S,-, jud. S - prin lider de sindicat pentru membrii și intervenienții în nume propriu: -, C, -, împotriva sentinței nr. 2813/18.09.2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.
Casează în parte sentința tribunalului, în ce privește capetele de cerere referitoare la acordarea: sporului de confidențialitate, de fidelitate și de supra solicitare neuro-psihică și trimite cauza pentru rejudecarea acestora.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector. 5, în nume propriu și pentru Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului, împotriva sentinței nr. 2813/18.09.2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 ianuarie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud.
Tehnored.
Ex. 2/28.01.2009
Opinie separată.
Prin sentința 2813 din 18 septembrie 2008 a Tribunalului Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal, s- admis în parte acțiunea reclamantului Sindicatul Național al Funcționarilor Publici - Grupa Sindicală DGFP S și a intervenienților -, C, -, - și, ȘI și au fost obligați pârâții DGFP S și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice să acorde reclamanților și intervenienților suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază datorat pentru perioada de 01.03.2005 - 18.09.2008 - data pronunțării hotărârii, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Prin aceeași sentință s-au respins ca nefondate cererile privind acordarea sporului de confidențialitate, sporului de fidelitate și sporului de suprasolicitare neuro -psihică și stres.
În motivarea soluției s-au reținut următoarele:
- suplimentul de treaptă și suplimentul de post sunt drepturi bănești prevăzute prin legea funcționarilor publici;
- acordarea acestor drepturi bănești a fost suspendată prin mai multe acte normative nu abrogată;
- reclamanții nu sunt salarizați conform Legii 50/1996 și ca atare nu pot beneficia de drepturile salariale prevăzute de legislația specifică altor categorii de personal.
Împotriva sentinței au declarat recurs atât reclamantul cât și pârâții.
Opinia separată vizează doar recursul pârâților.
Prin recursurile formulate pârâții au arătat că în mod greșit s-au acordat reclamanților, pentru fiecare în parte, sporuri de câtre 25% din salariul de bază, cu titlu de supliment post și supliment treaptă.
În motivarea recursurilor s-au arătat următoarele:
- instanța a pronunțat o sentință prin depășirea atribuțiilor puterii judecătorești în sensul că acestea s-au transformat într-un legislator ceea ce contravine disp. art. 61 din Constituție care prevede că Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării;
- nici un act normativ în vigoare nu prevede un procent pentru suplimentele solicitate.
Recursul pârâților este fondat pentru următoarele considerente:
Acțiunea vizează drepturi bănești solicitate de către funcționarii publici din cadrul DGFP
Va fi analizată doar situația sporurilor - supliment post și supliment treaptă. Plata acestor sporuri este prevăzută de art. 31 al. 1 lit. și din Legea 188/1999 modificată. Art. 31 al. 3 din Legea 188/1999 stabilește că " salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici", iar art. 3 din OG 6/2007- pentru salarizarea funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare prevede că: " gestiunea sistemului de salarizare funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii".
Prin lege - art. 31 al. 1 lit. c și d din Legea 188/1999 - cele două sporuri solicitate - supliment post și supliment treaptă - nu sunt cuantificate.
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și suplimentului gradului, acordarea acestor drepturi presupune obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat. O eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale 820/2008 care stabilește că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe care judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este posibil de exercitare efectivă".
Rezultă așadar, din conținutul textelor legale sus-menționate că - în condițiile în care cele două sporuri nu sunt cuantificate și nici nu au fost negociate - instanța nu poate să oblige angajatorul la plata acestora.
Se impune această soluție și având în vedere prevederile art. 62 al. 4 din Legea 188/1999 care statuează că " actul administrativ de numire funcționarului public va conține temeiul legal al numirii, numele funcționarului public, denumirea funcției publice, data de la care urmează să exercite funcția publică, drepturile salariale, precum și locul de desfășurare a activității".
În aceste condiții, față de cale sus-menționate se vor admite recursurile pârâților, se va modifica sentința în sensul respingerii cererii privind acordarea suplimentului de treaptă și post.
Judecător,
- -
Președinte:Morariu AdrianaJudecători:Morariu Adriana, Sas Remus, Nechifor Veta
