Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1149/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--18.06.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.1149
Ședința publică din 20 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Olaru Rodica
JUDECĂTOR 2: Barbă Ionel
JUDECĂTOR 3: Pokker Adina
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor C-S împotriva sentinței civile nr.330/24.04.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat Sindicatul Liber al Personalului Sanitar Veterinar C-S, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, Curtea, văzând că s-a cerut judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art.242 Cod procedură civilă și nemaifiind formulate alte cereri, reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C-S la data de 19.02.2009, sub nr. de dosar -, reclamantul Sindicatul Liber al Personalului Sanitar Veterinar C - S în contradictoriu cu pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor C - S, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta să acorde fiecărui membru de sindicat - funcționar public - următoarele drepturi salariale, actualizate cu rata inflației până la data plății efective: suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, drepturi prevăzute de art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, perioadă în care au fost suspendate abuziv prin G nr. 92/2004, calculate și plătite pe perioada 01.01.2004 - 01.02.2009, sume actualizate cu rata inflației de la data scadenței fiecăreia până la data efectuării plății; de asemenea, a solicitat instanței, includerea pentru fiecare reclamant în cadrul deciziei de numire în funcție a suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, pentru fiecare reclamant.
În motivare, reclamantul a arătat că, membrii de sindicat, prevăzuți în tabelul anexat cererii, sunt funcționari publici în cadrul Direcției Sanitar Veterinare și Pentru Siguranța Alimentelor C - S, iar prin cererile înregistrate sub nr. 18/20.12.2006, nr. 04/17.06.2008 și nr. 09/24.11.2008, au solicitat angajatorului acordarea sporurilor solicitate și prin prezenta acțiune, precum și plata retroactivă a acestor drepturi începând cu data de 01.01.2004, însă, pârâta nu a soluționat aceste cereri.
Reclamantul a arătat că, în temeiul art. 31 alin. 1 lit. c și d (fost art. 29 alin. 1 lit. c și d, înainte de republicarea legii din anul 2007) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor Publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, funcționarilor publici li s-au acordat drepturile salariale arătate mai sus, dar fără a beneficia de ele în realitate. Potrivit art. XIII din Legea nr. 251/2006, prevederile art. 29 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 au reintrat în vigoare la data de 01.01.2007. Mai precizează că, normele legale de suspendare contravin prevederilor art. 41 și art. 53 din Constituție.
Totodată, a arătat că dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare constituie un drept de remunerare a muncii, care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă, iar acest drept nu poate fi restrâns în mod abuziv și contrar echității impuse de o societate democratică, potrivit art. 53 din Constituție.
Mai menționează că, norma legală de suspendare contravine și art. 16 alin. 1 din Constituție, întrucât membrilor de sindicat li s-a acordat acest drept prin lege, iar suspendarea acestui drept nu presupune pierderea dreptului însuși. Apreciază că suspendarea dreptului la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare pe perioada 01.01.2004 - 01.02.2009 nu s-a realizat fiind lovită de nulitate, ci s-a înfăptuit numai suspendarea obligației colective, ca o măsură la îndemâna debitorului ce nu dorește și nu voiește să - și execute obligația legală în mod voluntar.
Reclamantul a considerat că suspendarea exercițiului dreptului, nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, atâta timp cât nicio dispoziție legală nu a dispus înlăturarea existenței acestuia pe toată perioada 2004 - 2009.
În drept își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 31 alin. 1 lit. c și d și art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată; art. 28 și 54 din Legea nr. 54/2003.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului.
A invocat, în principal, excepția lipsei de legitimare procesuală pasivă a pârâtei. Motivând că, potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 15 din nr.HG 83/2000, toate instituțiile publice sunt finanțate de la bugetul de stat, iar Legea nr. 500/2002 conține prevederi care obligă Ministerul Finanțelor, de a coordona pregătirea proiectelor bugetare, a actelor normative rectificative, precum și a legilor privind aprobarea contului general de execuție.
Totodată, arată că, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor este coordonator principal de credite, iar instituția pârâtă nu are repartizate fonduri bugetare speciale pentru plata suplimentului postului în procent de 25% și suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25%, astfel că, nu poate fi obligată la plata acestor sume de bani.
În subsidiar, a solicitat admiterea, în parte, a acțiunii, cu plata suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare, numai de la data de 01.01.2007 - 01.02.2009.
Totodată, pârâtul a precizat că, suplimentele solicitate sunt reglementate prin dispozițiile art. 31 din Legea nr. 188/1999 și au fost suspendate prin art. 44 din nr.OG 92/2004, suspendare care a operat până în luna decembrie 2006. Potrivit art. III din Legea nr. 251/2006, au reintrat în vigoare la data de 01.01.2007. Astfel, pârâta a susținut că, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare se cuvin funcționarilor publici de la DSVSA C - S numai de la data de 01.01.2007 și urmează să fie plătite până la data de 01.02.2009, așa cum s-a cerut în acțiune.
Prin sentința civilă nr.330/24.04.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul C-S a admis excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului pentru perioada 01.01.2004 - 23.11.2004, a respins excepția lipsei de legitimare procesuală pasivă a pârâtei, a admis, în parte, acțiunea reclamantului SINDICATUL LIBER AL PERSONALULUI SANITAR VETERINAR C - S, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR C - S, a obligat pârâta, să acorde reclamantului, pentru membrii săi, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, pentru perioada în care aceștia au avut raporturi de serviciu cu pârâta, perioadă cuprinsă între 24.11.2004 - 01.02.2009, sume actualizate cu rata inflației de la data scadenței drepturilor și până la data plății efective și a obligat-o să înscrie în deciziile de numire în funcție a membrilor reclamantului, pentru perioada sus - menționată, drepturile cuvenite, reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Procedând, în conformitate cu prevederile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, la soluționarea excepției prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.04.2004 - 01.01.2007, excepție invocată de pârât, tribunalul a reținut următoarele:
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost introduse prin Legea nr. 161/19.04.2003 publicată în în data de 21.04.2003.
Prin art. 44 din nr.OUG 92/2004, publicată în Monitorul Oficial în data de 23.11.2004, s-a prevăzut că la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă aplicarea dispozițiilor art. 29 (devenit ulterior, prin republicare, art. 31) din Legea nr. 188/1999, republicată. Apoi, suspendarea acestor dispoziții a continuat, conform prevederilor nr.OG 2/2006, până la finele anului 2006.
Așadar, începând cu data de 23.11.2004 (data intrării în vigoare a nr.OUG 92/2004) și până la sfârșitul anului 2006, exercitarea dreptului de acordare a celor două suplimente a fost suspendat.
Pentru perioada cuprinsă între momentul introducerii în legislație a dreptului la cele două suplimente - 21.04.2003 și data suspendării acestuia, respectiv 23.11.2004, persoanele interesate își puteau valorifica oricând dreptul la suplimente, în limita termenului de prescripție de trei ani, prevăzută de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, prin introducerea unor acțiuni în justiție, având în vedere că exercițiul acestui drept nu a fost îngrădit de legiuitor, pentru perioada enunțată.
Față de considerentele de mai sus, tribunalul a constatat că drepturile solicitate de reclamant, pentru perioada 01.01.2004 - 23.11.2004 nu mai pot fi valorificate, fiind prescrise.
Referitor la invocarea, de către pârâtă, a lipsei sale de legitimare procesuală pasivă, tribunalul a reținut:
Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 2 și Anexei 2 din nr.HG 130/2006, precum și ale art. 5 lit. c din nr.OG 42/2004, direcțiile județene sanitar - veterinare și pentru siguranța alimentelor sunt unități cu personalitate juridică aflate în subordinea Autorității Naționale Sanitar - Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, a căror finanțare, potrivit dispozițiilor art. 15 din nr.HG 130/2006, este asigurată atât din venituri proprii, cât și din subvenții acordate de la bugetul de stat.
Ca atare, pârâta are atât calitate, cât și legitimare procesuală pasivă în prezenta cauză, în care membrii de sindicat, care sunt sau au fost funcționari publici, au raporturi de serviciu exclusiv cu pârâta.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că, reclamanții - membrii de sindicat sunt sau au fost funcționari publici în cadrul Direcției Sanitar - Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor C - S, conform tabelului de la fila 7-9 dosar, în perioada 01.01.2004 - 01.02.2009.
Potrivit dispozițiilor art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii, dispoziții aplicabile și în situația de față, conform prevederilor art. 117 din Legea nr. 188/1999, revine angajatorului, respectiv pârâtei, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege.
Reclamanții - membrii de sindicat, fiind încadrați ca funcționari publici, sunt salarizați în conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999 și au dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art. 31 alin. 1 lit. c și d din actul normativ citat.
Reclamanții nu au primit până în prezent sporurile respective, deși s-au adresat cu cerere în acest sens pârâtei.
Pentru perioada ulterioară datei de 23.11.2004 și până în momentul pronunțării hotărârii, instanța a apreciat acțiunea reclamanților ca fiind întemeiată, pentru următoarele considerente:
Suspendarea exercițiului dreptului la suplimente nu echivalează cu însăși înlăturarea lui.
Prin art. 38 din Codul muncii se prevede, în mod imperativ, că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
Fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, suplimentele nu puteau fi anulate prin actele normative de suspendare, acte ce nu conțin vreo referire la desființarea dreptului la suplimente.
În atare situație, suspendarea exercițiului dreptului la suplimente nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp, prin nicio dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept.
O soluție contrară ar însemna ca un drept prevăzut de lege să devină pentru cealaltă parte doar o obligație lipsită de conținut, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
Este de principiu că o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efectele, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor să aibă doar caracter formal.
Potrivit art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale:,Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Astfel, dreptul reclamanților la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și, prin urmare, un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția menționată.
Totuși, instanța nu a putut suplini voința legiuitorului și acorda tuturor funcționarilor, indiferent de grad, clasă, treaptă de salarizare, suplimente în cuantum de 25% fiecare, aceasta însemnând să adauge la lege și să încalce principiul separației puterilor în stat, consfințit de art. 1 alin. 4 din Constituție.
Revine autorității administrative competența de a pune în aplicare dispozițiile actului normativ care îi îndrituiește pe reclamanți la suplimente, prin stabilirea cuantumului lor, funcție de gradul, clasa, treapta de salarizare etc. a funcționarilor publici.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor C-S, solicitând modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului, iar în subsidiar admiterea în parte a acțiunii cu stabilirea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare pe o perioadă de 3 ani precedenți introducerii acțiunii, respectiv 01.01.2007-01.02.2009.
În motivarea recursului se arată că, hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică, întrucât a reținut obligarea pârâtei la plata suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare în procent de către 25%, în condițiile în care nu are repartizate fonduri bugetare speciale în acest sens.
Recurenta, deși posedă personalitate juridică, nu are calitatea de ordonator principal de credite, calitate ce revine, autorității naționale sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor căreia însă sentința nu este opozabilă întrucât recurenta nu are alocate fonduri pentru plata drepturilor pretinse de reclamant.
Referitor la prescripția dreptului la acțiune până la data de 01.01.2007 se arată că, dispozițiile art.31 din Legea nr.188/1999 au fost suspendate pe perioada 2005-2006, dar în mod greșit prima instanța a reținut că suspendarea acestui drept a atras și suspendarea cursului prescripției în condițiile în care suspendarea prescripției operează numai situațiile expres prevăzute de art.13 din Decretul Lege nr.167/1958.
În drept s-au invocat disp.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Analizând hotărârea recurată, prin prisma motivelor de recurs, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente, inclusiv art.3041Cod procedură civilă, Curtea reține că recursul este neîntemeiat,după cum urmează:
Reclamanții ce figurează în tabelul anexă la acțiunea introdusă în numele acestora de către Sindicatul Liber al Personalului Sanitar Veterinar C-S au calitatea de funcționari publici în cadrul instituției recurente în perioada menționată în anexa la acțiunea introductivă, anexă aflată la filele 7-9 dosar fond, calitate în care raportul de serviciu al acestora intră sub incidența Legii nr.188/1999 în ceea ce privește drepturile funcționarilor publici. Printre drepturile prevăzute la art.31 aliniatul1 din Legea nr. 188/1999 se numără și suplimentul postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Cele două suplimente au fost introduse prin Legea nr.161/2003 fiind prevăzute inițial la art.29 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999. Aplicarea acestor dispoziții a fost suspendată în perioada 01.01.2004 - 30.12.2006, dar suspendarea nu echivalează cu însăși pierderea dreptului respectiv, iar prin Legea nr.251/2006 art.13, prevederile respective au reintrat în vigoare începând cu 01.01.2007 fără a se indica însă cuantumul sau criteriile în funcție de care funcționarii publici vor beneficia de aceste drepturi. De asemenea, nici unul din actele normative referitoare la modul de salarizare a funcționarilor publici nu stabilește cuantumul celor două suplimente, respectiv nr.OUG192/2002, nr.OUG92/2004, nr.OG2/2006 nr.OG6/2007 sau nr.OG9/2008.
Cu toate acestea Curtea reține că la data de 29.01.2007 a fost publicată nr.OG6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007 iar potrivit art.48 din acest act normativ prezenta ordonanță se completează cu prevederile Legii nr.188/1999, republicată precum și cu dispozițiile actelor normative speciale care reglementează salarizarea și alte drepturi pentru personalul bugetar.
Ca atare, faptul că legiuitorul nu a stabilit cuantumul în care se pot acorda aceste sporuri sau criterii pentru determinarea cuantumul nu poate conduce la soluția respingerii acțiunii cel puțin în ceea ce privește acordarea generică a acestor drepturi salariale. O atare soluție ar echivala în fapt cu nerecunoașterea drepturilor reclamanților ca și funcționari publici la plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, drepturi care sunt prevăzute indubitabil în Legea cadru nr.188/1999 art.31 aliniatul 1 literele c) și d).
Pe de altă parte instanța de judecată nu-și poate depăși competența și nu se poate substitui legiuitorului prin determinarea cuantumului acestor sporuri în condițiile în care ele nu sunt prevăzute de lege dar se poate proceda la recunoașterea acestor drepturi în mod generic urmând ca ulterior ordonatorul principal de credite să stabilească cuantumul acestor sporuri sau criterii de natură a determina acest cuantum. În sprijinul acestei soluții vin dispozițiile cuprinse la art.3 din nr.OG6/2007 potrivit cărora gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii astfel încât rezultă că stabilirea cuantumurilor sporurilor salariale solicitate în baza art.31 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, republicată revine în sarcina fiecărui ordonator principal de credite iar lipsa cuantumului în cuprinsul legii nu reprezintă un motiv pentru respingerea acțiunii și nici un impediment la executarea hotărârii, ordonatorul principal de credite având astfel obligația de a stabili cuantumul celor două suplimente.
Pe de altă parte instanța de recurs nu-și poate însuși motivarea reclamanților potrivit căreia cuantumul de 25 % este o creație a jurisprudenței întrucât hotărârea judecătorească trebuie să reflecte fidel dispozițiile legale pe care se întemeiază ori în condițiile în care legiuitorul nu a prevăzut cuantumul acestor drepturi salariale nici instanța nu le poate determina fără ca prin aceasta să se substituie astfel puterii legislative.
Aceasta nu împiedică însă menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe de admitere în parte a acțiunii reclamanților referitor la recunoașterea dreptului la plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare pe perioada indicată în dispozitivul sentinței recurate ținând cont de durata raportului de serviciu pentru fiecare funcționar public în parte, sume ce vor fi actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective pentru a se asigura astfel repararea integrală a prejudiciului suferit ca urmare a neachitării la termen a drepturilor salariale cuvenite.
Ca o consecință a admiterii acestui petit în mod corect prima instanță a obligat pârâta să înscris sporurile respective în carnetele de muncă.
Curtea nu își poate însuși critica recurentei potrivit căreia, neavând calitatea de ordonator principal de credite, nu are alocate nici sumele necesare plăților pretinse întrucât prima instanță nu a făcut decât să recunoască generic dreptul funcționarilor publici din cadrul instituției pârâte la acordarea suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, urmând ca în conformitate cu OG nr.6/2007, ordonatorul principal de credite să stabilească criteriile sau modalitatea de determinare a procentului acestor suplimente cu consecința firească a alocării fondurilor bănești necesare acestor plăți. Pentru aceasta nu era necesar ca ordonatorul principal de credite să aibă calitatea de pârât în prezenta cauză, întrucât hotărârea astfel pronunțată îi este opozabilă, fiind pronunțată în reglementarea raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici angajați la o instituție subordonată.
Referitor la critica adusă hotărârii primei instanțe cu privire la modalitate de soluționare a excepției prescrierii dreptului la acțiune până la data de 01.01.2007, Curtea observă că instanța de fond a admis această excepție pentru perioada 01.01.2004-23.11.2004, reținând că cele două suplimente introduse prin Legea nr.161/19.04.2003 au fost suspendate prin dispoziții legale succesive pe perioada 01.01.2004-30.12.2006, iar pentru perioada cuprinsă între momentul introducerii în legislația acestor suplimente, 21.04.2003 și data suspendării acestor drepturi 23.11.2004 persoanele interesate își puteau valorifica oricând dreptul la plată a acestor sume în limita termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de art.3 alin.1 din Decretul-Lege nr.167/1958 și ca atare pe perioada 01.01.2004-23.11.2004 dreptul la acțiunea reclamanților este prescris.
Susținerea recurentei potrivit căreia prescripția dreptului la acțiune trebuia reținută până la data de 01.01.2007 nu poate fi însușită în cauză având în vedere că acțiunea reclamanților a fost introdusă la 18.02.2009, iar termenul prescripției prevăzut de art.3 alin.1 din Decretul-Lege nr.167/1958 se calculează pe perioada a trei anteriori introducerii acțiunii. În speță, dreptul la plata acestor suplimente a fost suspendat până la 01.01.2007 conform art.48 din OG nr.2/2006, iar această suspendare a atras și suspendarea exercițiului dreptului procedural la acțiune pentru valorificarea dispozițiilor legal privind plata celor două suplimente, iar începând cu 01.01.2007, reclamanții funcționari publici erau îndreptățiți la formularea acțiunii în termenul de prescripției de 3 ani ce nu s-a împlinit în speță, acțiunea fiind introdusă la 18.02.2009.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept și văzând și dispozițiile art.312 alin.1 teza II-a Cod procedură civilă, instanța urmează a respinge ca neîntemeiat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor C-S împotriva sentinței civile nr.330/24.04.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul Sindicatul Liber al Personalului Sanitar-Veterinar C-
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER
- -
red.-P- 26.10.2009
tehnored. - 26.10.2009/ 2 ex.
Prima instanță:Tribunalul C-
Judecător:
Președinte:Olaru RodicaJudecători:Olaru Rodica, Barbă Ionel, Pokker Adina
