Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1172/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 1172
Ședința publică din data de 6 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Tănăsică Elena
JUDECĂTORI: Tănăsică Elena, Stan Aida Liliana Nițu
- -
Grefier -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții, OG, -, toți cu domiciliu ales în P,-, jud. P împotriva sentinței nr. 209 din data de 14 aprilie 2009 pronunțate de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor P, cu sediul în P,-, jud. P, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cu sediul în B,- și Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 29 septembrie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea, pentru a permite reprezentantului recurenților-reclamanți să depună concluzii scrise detaliate, în conformitate cu dispozițiile art. 156 alin.2 Cod pr.civilă a amânat pronunțarea la 6 octombrie 2009, dată la care a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamanții, OG, -, și au chemat în judecată Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor P, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea primilor doi pârâți la plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de ierarhizare - ambele în procent de 25% din salariul de bază, începând cu data de 1.01.2004, până la data pronunțării hotărârii și în continuare până la data încetării raporturilor de serviciu ale reclamanților, sume actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului până la data plății efective, obligarea Inspectoratului Teritorial pentru Calitatea Semintelor si Materialului Saditor P să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților, să calculeze și să plăteasca sumele datorate fiecărui reclamant, precum și obligarea
Ministerului Finantelor Publice să vireze suma necesară plății drepturilor solicitate de către reclamanți.
In motivarea cererii, reclamanții au arătat că, deși au solicitat pârâților, nu le-au fost acordate suplimentele solicitate (suplimente prevăzute în prezent de dispozițiile art.31 al.1 lit.c si d din Legea nr.188/1999). Aplicarea acestor prevederi a fost suspendată succesiv, prin mai multe acte normative, până la data de 1.01.2007, iar reclamanții sunt îndreptățiți să primească drepturile solicitate pe toată perioada menționată în acțiune, mai ales că legislativul și executivul nu pot anula drepturi deja câștigate, rezultate din raporturi juridice de muncă, iar suspendarea exercitării acestor drepturi a fost arbitrară și neconstituțională.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Finantelor Publice a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, motivat de faptul că el este un terț față de raporturile de muncă ale reclamanților și nu are calitatea de ordonator principal de credite pentru alte instituții sau autorități publice.
Pârâtul Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semintelor si Materialului Saditor P, prin întâmpinare, a invocat, la rândul său, excepția prescripției dreptului reclamanților la acțiune pentru perioada 1.01.2004-3.12.2005, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pârâtul Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, excepția lipsei procedurii prealabile prev. de art.7 al.1 din Legea nr.554/2004, precum și excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
La termenul de judecată din data de 14.04.2009, având în vedere că reclamanții au solicitat judecarea cauzei în lipsă, tribunalul a respins ca neîntemeiate excepția de necompetență a instanței și excepția lipsei procedurii prealabile, ambele invocate de către pârâtul Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R, pentru considerentele consemnate în încheierea de ședință de la acea dată.
Totodată, tribunalul a admis în parte excepția prescripției dreptului reclamanților la acțiune - motivat de faptul că suspendarea exercițiului dreptului la sporurile solicitate de reclamanți a intervenit abia la data de 22.05.2004, prin pct.7 din Legea nr.164/2004, astfel că, pentru perioada anterioară suspendării, aceste drepturi puteau fi solicitate, lucru pe care însă reclamanții nu l-au făcut. Or, raportat la data introducerii acțiunii, rezultă că s-a împlinit termenul de prescripție extinctivă de 3 ani, care a început să curgă la data de 22.05.2004, astfel că s-a constatat prescris dreptul reclamanților la acțiune pentru perioada 1.01.2004-21.05.2004, tribunalul respingând excepția prescripției dreptului reclamanților la acțiune pentru restul perioadei învederate de pârât ( 22.05.2004 - 31.12.2005), ca urmare a faptului că pentru aceasta exercițiul dreptului la acțiune a fost suspendat în mod succesiv, astfel că nu a curs termenul de prescripție.
De asemenea, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive Ministerului Agriculturii si Padurilor Dezvoltarii Rurale, respingând acțiunea față de acesta, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, pentru motivele consemnate în încheierea de ședință de la acea dată.
Prin sentința nr. 209 din data de 14 aprilie 2009 Tribunalul Prahovaa respins excepția de necompetență materială a instanței, invocată pe cale de întâmpinare de către pârâtul, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei procedurii prealabile, invocată pe cale de întâmpinare de către același pârât, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a și a respins acțiunea îndreptată împotriva acestuia, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuala pasivă, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R reprezentat de, invocată pe cale de întâmpinare de către pârâtul
Prin aceeași sentință a fost admisă în parte excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 1.01.2004 - 31.12.2005, invocată pe cale de întâmpinare de către pârâtul Inspectoratul Teritorial Pentru Calitatea Semințelor Si Materialului Saditor, s-a constatat prescris dreptul reclamanților la acțiune pentru perioada 1.01.2004 - 21.05.2004 și s-a respins ca neîntemeiată excepția pentru restul perioadei menționate, fiind respins restul acțiunii formulate de reclamanții, OG, -, toți cu domiciliu ales în P,-, jud. P împotriva sentinței nr. 209 din data de 14 aprilie 2009 pronunțate de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor P și Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentința instanța de fond a reținut că reclamanții își desfășoară activitatea în cadrul Inspectoratului Teritorial pentru Calitatea Semintelor si Materialului Saditor P în calitate de functionari publici, calitate in care au solicitat pârâtului acordarea suplimentului postului și a suplimentului corespunzător gradului/treptei de ierarhizare - ambele in procent de 25% din salariul de baza, prevăzute de disp. art.29 al.1 lit.c si d din Legea nr.188/1999 ( care ulterior a devenit art.31), însă pârâtul a refuzat acordarea acestora. Sporurile solicitate de către reclamanți au fost inițial reglementate prin dispozițiile Legii nr.161/2003, care a modificat și completat Legea nr.188/1999, astfel ca prin art.29 al.1 lit.c si d din acest ultim act normativ s-a stabilit că salariul unui funcționar public este compus și din suplimentul postului și suplimentul gradului. Ulterior, începând cu data de 22.05.2004, aplicarea dispozitiilor art.31 al.1 lit.c si d (care reglementau cele două sporuri solicitate) din Legea nr.188/1999 a fost suspendată prin acte normative succcesive până la data de 1.01.2007.
Tribunalul a reținut că, deși este prevăzut în mod expres faptul că în compunerea salariului funcționarului public, pe lângă salariul de bază și sporul de vechime în muncă, intră și suplimentul postului, precum și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, legiuitorul nu a stabilit cuantumul sporurilor în discuție, limitându-se la precizarea că suplimentul prevăzut la lit. d din art. 31 se stabilește în raport de treapta de salarizare.
Practic, de lege nu există nici un act normativ care să reglementeze cuantumul sporurilor solicitate de către reclamanți. Așa fiind, este evident că stabilirea cuantumului celor două suplimente a fost lăsată de legislator în seama Administrației ( Guvernului), a cărei activitate fundamentală este aceea a organizării legii sau a executării în concret a legii, astfel că tribunalul a apreciat că executarea
concretă a dispozițiilor art. 31 al.1 lit.c si d din Legea nr. 188/1999 este atributul exclusiv al Administrației.
In lipsa unui act infralegislativ emis sau adoptat de către Administrație, prin care să fie stabilit cuantumul celor două suplimente solicitate prin acțiune de către reclamanți, instanța nu posedă puterea juridică de a determina ea însăși întinderea suplimentelor salariale, deoarece s-ar substitui Administrației/ Executive, ipoteză în care ar încălca principiul separației puterilor în stat, consacrat în art. 1 alin. 4 din Constituția României.
Tribunalul a mai reținut că Legea nr.188/1999 constituie, în ceea ce privește salarizarea funcționarilor publici, un act normativ general care stabilește principiile de salarizare - respectiv componenta salariului, însă salarizarea efectivă a acestora se face în baza unor acte normative speciale. În nici unul din aceste acte normative, emise după 1.01.2004, respectiv 1.01.2007 (când a încetat suspendarea exercițiului drepturilor prev. de art.31 al.1 lit.c si d din Legea nr.188/1999) nu s-a reglementat modalitatea concretă de acordare a acestor sporuri ( cuantum). Ca urmare, reglementarea din Legea nr.188/1999 stabilește doar vocația generală a reclamanților de a beneficia de drepturile respective, vocație ce va deveni efectivă în momentul reglementării condițiilor de acordare a acestora.
Cererea reclamanților de acordare a celor 2 sporuri fiind neîntemeiată, tribunalul a respins și solicitările de obligare a pârâtului Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semintelor si Materialului Saditor P la a efectua mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților, să calculeze și să plătească sumele datorate fiecărui reclamant, precum și cea de obligare a Ministerului Finantelor Publice să vireze suma necesară plății drepturilor solicitate de către reclamanți.
Impotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Prahova au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Reclamanții consideră că în mod greșit instanța a respins acțiunea față de ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, motivat de faptul că acesta nu ar fi parte a raporturilor de serviciu, deoarece acest pârât este ordonator principal de credite și are și calitatea de angajator, alături de P, prin aprobarea organigramei și a statelor de funcții.
Pe fondul cauzei se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, deoarece sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru acordarea celor 2 sporuri.
Se arată că suspendarea prin acte normative succesive a acordării acestor sporuri s-a realizat deși nu erau întrunite condițiile prevăzute de art. 53 alin.1 din Constituția României, iar potrivit art. 34 din Legea nr. 24/2000 la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare, părțile urmând a fi repuse în dreptul respectiv cu efect retroactiv.
Soluția instanței de fond este criticată și sub aspectul respingerii acțiunii pe motiv că dreptul consacrat de lege nu ar fi căpătat ulterior o reglementare suficient de clară, iar faptul că Legea nr. 188/1999 și actele normative ulterioare nu au prevăzut cuantumul celor 2 sporuri nu poate determina pierderea acestor drepturi.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor prevăzute de art.304 Cod pr.civilă, precum și sub toate aspectele potrivit
art.3041Cod pr.civilă, Curtea reține că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a, Curtea constată că în mod corect această excepție a fost admisă și s-a respins acțiunea îndreptată împotriva acestui pârât, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuala pasivă, deoarece nu este parte în raporturile de serviciu ale reclamanților, statuând, totodată, că ordonatorul principal de credite nu are calitate procesuală pasivă în litigiile privind drepturile salariale ale funcționarilor publici.
Pe fondul cauzei, se constată că sentința recurată a fost dată cu aplicarea corectă a legii și cu respectarea principiului separației puterilor consacrat în art. 1 alin.(4) din Constituția României și a prevederilor art. 61 alin. (1) în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 31 alin.1 din Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii. Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.
Această lege reprezintă norma generală ce reglementează categoria profesională a funcționarilor publici.
Salarizarea funcționarilor publici a fost reglementată, în perioada 2004-2007, prin acte normative cu caracter special, respectiv: nr.OUG 92/2004 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, nr.OG 2/2006 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006, nr.OG 6/2007 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 232/2007, modificată și completată prin nr.OG 9/2008, menționându-se expres că salariul de bază se stabilește în funcție de categorie, de clasă, care reflectă nivelul studiilor necesare exercitării funcției publice, și, după caz, de gradul profesional al funcției publice, precum și în raport cu nivelul la care se prestează activitatea, respectiv la nivel central sau local, potrivit anexelor la actele normative susmenționate.
În prezenta cauză, instanța este ținută să lămurească înțelesul dispoziției cuprinse în art. 31 din Legea 188/1999 având în vedere legăturile sale cu actele normative speciale care reglementează salarizarea funcționarilor publici.
Interpretând în mod sistematic actele normative menționate, se constată că pe calea ordonanțelor s-au prevăzut măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, iar aceste măsuri au caracter special față de legea generală, fiind bine cunoscut principiul potrivit căruia norma specială derogă de la norma generală.
Prin menționarea în componența salariului funcționarului public a suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, legiuitorul nu a intenționat crearea unor "sporuri/prime" ce se acordă distinct de salariul de bază, ci acestea sunt componente ale salariului de bază, găsindu-și corespondent în categoriile, clasele, gradele profesionale, treptele de salarizare ale gradelor profesionale.
Simpla inadvertență a termenilor folosiți, salariu sau salariu de bază, nu este de natură a crea noi drepturi salariale pentru funcționarii publici. Această interpretare rezultă și din faptul că nici în norma generală și nici în norma specială nu sunt cuprinse dispoziții care să cuprindă cuantumul sau modalitatea de calcul al acestor suplimente.
Mai mult decât atât, faptul că suplimentul corespunzător treptei de salarizare este o componentă a salariului de bază rezultă și din dispozițiile art. 4 și 5 din OG nr. 6/2007, în care se arată că salariul de bază se stabilește în funcție de gradul profesional al funcției publice, iar pentru gradul profesional al funcției publice de execuție se stabilesc 3 trepte de salarizare.
De asemenea, în art. 33 din OG nr. 6/2007 se menționează că avansarea în treapta de salarizare imediat superioară se face prin transformarea posturilor ocupate de cei care îndeplinesc condiții de avansare. De aici rezultă că majorarea salariului se poate obține prin "avansare într-o treaptă de salarizare superioară" și nu prin acordarea unui spor reprezentând suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Pe de altă parte, prin suplimentul postului se înțelege diferențierea salarială între funcționarii publici în funcție de postul ocupat, funcție publică de conducere sau de execuție, în condițiile în care, potrivit legii, funcționarii publici care ocupă o funcție publică de conducere beneficiază de salariul de bază prevăzut pentru funcția de execuție deținută anterior, la care se adaugă indemnizația de conducere.
În lipsa unui act normativ emis sau adoptat de către Administrație, prin care să fie stabilit cuantumul celor 2 suplimente solicitate prin acțiune de către reclamanți, instanța nu posedă puterea juridică de a determina ea însăși întinderea suplimentelor salariale, deoarece s-ar substitui Executive și ar încălca principiul consacrat în art. 1 alin.4 din Constituția României.
Instanțele de judecată nu pot cenzura soluția aleasă de legiuitor în stabilirea retribuției unor categorii profesionale și să stabilească alte drepturi salariale decât cele prevăzute de lege. S-ar încălca, astfel, rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării și principiul separației puterilor în stat.
Nefiind reglementate printr-un act normativ în vigoare, cuantumul drepturilor salariale solicitate de reclamanți nu fac obiectul protecției normelor constituționale și nici al Protocolului adițional 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Altminteri, înseamnă că orice instanță de judecată poate să adauge la lege și să creeze o nouă lege, ceea ce este vădit inacceptabil și contravine rolului și funcției puterii judecătorești.
Reținând că sentința recurată este temeinică și legală sub aspectul tuturor criticilor formulate, Curtea, în baza dispozițiilor art. 312 Cod pr.civilă va respinge ca nefondat recursul, în cauză nefiind incident niciunul din motivele prevăzute de art. 304 Cod pr.civilă.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, OG,
, -, toți cu domiciliu ales în P,-, jud. P împotriva sentinței nr. 209 din data de 14 aprilie 2009 pronunțate de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor P, cu sediul în P,-, jud. P, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cu sediul în B,- și Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Tănăsică Elena, Stan Aida Liliana Nițu
- - - - - -
Grefier
Operator date cu caracter personal
Număr notificare 3120
Red. / - 15ex./12.10.2009
Dosar fond -- Tribunalul Prahova
Jud. fond
Președinte:Tănăsică ElenaJudecători:Tănăsică Elena, Stan Aida Liliana Nițu
