Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1186/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Legea nr. 188/1999 -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 1186
Ședința publică din 11 iunie 2009
PREȘEDINTE: Sas Remus
JUDECĂTOR 2: Nechifor Veta
JUDECĂTOR 3: Morariu Adriana
Grefier - -
Pe rolul instanței se află soluționarea recursului declarat dereclamanta- D,-, -.1..4,.17, județul B,împotriva sentinței nr. 311 din 04.03.2009 a Tribunalului Botoșani - secția comercială contencios administrativ și fisca- dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă B, cu sediul în municipiul B, Calea Națională, nr. 85, județul
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând că deși părțile lipsesc, recurenta a solicitat a se da eficiență prevederilor art.242 din Codul d e procedură civilă și, socotindu-se lămurită, în temeiul art.150 din Codul d e procedură civilă declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare a asupra recursului ce constituie obiectul prezentului dosar.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal la data de 6.02.2009,reclamanta -a solicitat în contradictoriu cupârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncăobligarea acesteia la plata de sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă ce trebuiau acordate în temeiul Legii nr. 142/1998 începând cu data de 1.01.2004 - 17.02.2006, actualizată la indicele de inflație.
În motivarea acțiunii reclamanta a invocat următoarele:
Faptul că Legea nr. 142/1998 nu prevede obligativitatea acordării tichetelor de masă nu înseamnă în mod automat că salariații nu au acest drept, iar stabilirea acestui drept doar pentru anumite categorii de salariați, determină o gravă și inexplicabilă discriminare din punct de vedre al dreptului de protecție socială între salariații din sectorul bugetar, încălcându-se disp. nr.OG137/2000.
În drept reclamanta a invocat Legea nr. 142/1998, art. 41 și 51 din Constituție, Codul Muncii și art. 41 din CEDO.
Pârâta, legal citată, a depus întâmpinare la dosar solicitând respingerea acțiunii, întrucât nu au fost prevăzute în buget sumele necesare pentru plata tichetelor de masă.
Prinsentința nr.311 din 4 martie 2009 Tribunalul Botoșania respins ca nefondată acțiunea reclamantei.
În motivarea soluției, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit disp. art. 1 din Legea 554/2004, dreptul la acțiune este recunoscut persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său, ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri.
Prin drept vătămat se înțelege (așa cum prevede art. 2 lit. o din lege) orice drept prevăzut de Constituție, lege sau de orice alt act normativ, iar dreptul este definit de literatura juridică ca fiind ansamblul regulilor de conduită obligatorii, susceptibile de a fi aduse la îndeplinire prin exercitarea puterii de stat, inclusiv cea judecătorească.
Ori, temeiul juridic al acțiunii îl constituie dispozițiile art. 1 și 2 din Legea nr. 142/1998 care prevede că salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator, în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar.
Prin urmare, prin acest act normativ, legiuitorul nu a stabilit o regulă de conduită obligatorie în sarcina angajatorului și nici nu a constituit în favoarea salariaților un drept absolut, necondiționat și actual care să confere acestora posibilitatea de a pretinde angajatorilor o anumită conduită, cu sprijinul forței de constrângere a statului, reprezentată de contenciosul administrativ.
În realitate Legea nr. 142/1998 nu a creat un drept, ci o facultate pentru angajator de a acorda salariaților tichete de masă, doar în limita bugetului aprobat.
De altfel, în același sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție care, prin decizia nr. 14/10.03.2008 a dat o interpretare obligatorie pentru instanțe a acestor dispoziții legale precizând - pe calea recursului în interesul legii - că beneficiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 142/1998 nu reprezintă un drept, ci o vocație, care se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă.
Ori, în situația de față, instituția publică în cadrul căreia funcționează reclamanții nu are prevăzute în buget sumele necesare în acest sens și, prin urmare, nu poate fi obligată prin hotărâre judecătorească să acorde salariaților tichete de masă.
Totodată nici unul dintre angajații acesteia nu primește tichete de masă, astfel încât instanța nu poate reține motivația reclamanților la aplicarea unui tratament discriminatoriu, întrucât acesta trebuie raportat doar la instituția în cadrul căreia reclamanții își desfășoară activitatea și nu la ansamblul salariaților bugetari din celelalte instituții publice.
Împotriva sentinței menționate a declarat recurs reclamanta arătând următoarele:
Acordarea tichetelor de masă reprezintă prin însăși natura sa o măsură de protecție privind securitatea la locul de muncă al salariaților constând în desfășurarea activității în condiții optime, întrucât vizează asigurarea hranei zilnice a fiecărui reclamant sub forma unei alocații în condițiile în care angajatorul nu poate oferi la locul de muncă, reclamanților condiții pentru ca aceștia să aibă posibilitatea de a-și procura hrana direct de la locul de muncă.
Acordarea tichetelor în funcție de voința angajatorului și anume includerea sau nu a sumelor în bugetul de stat, constituie o restrângere a dreptului la protecție socială al salariaților în raport cu alți salariați din sectorul bugetar. Mai mult prevederea acordării tichetelor de masă în funcție de alocarea sau nu a unor sume de bani în buget în acest scop este disproporțională întrucât, este pur și simplu lăsată la aprecierea angajatorului care, fie niciodată nu va aloca sumele respective în favoarea salariaților fie va aloca după preferință, sume, numai anumitor domenii, creându-se astfel o situație discriminatorie între salariați.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul nu este întemeiat.
Potrivit art. 1 al. 1 din Legea nr. 142/1998, salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator.
Alineatul 2 al aceluiași articol stipulează că tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli.
Rezultă din cuprinsul dispozițiilor legale învederate că acordarea tichetelor de masă constituie doar o facultate pentru angajator și în plus de aceasta, se acordă doar sub condiția cuprinderii lor în buget.
Prin legea tichetelor de masă nu s-a stabilit în mod imperativ obligația angajatorului de a acorda acest drept.
Potrivit prevederilor legilor bugetului de stat pentru perioada 2004 - 2007, respectiv Legea nr. 507/2003 - art. 46 alin. 4; Legea nr. 511/2004- art. 40; Legea nr. 379/2005- art. 24; Legea nr. 487/2006 - art. 18, în bugetele instituțiilor publice nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație.
importanța egalității în drepturi ca garanție constituțională art. 16 alin. 1 din Constituția României a stabilit că "cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".
Această egalitate include domeniile în care persoanele își desfășoară activitatea, iar în aceste domenii nici prin legi sau alte acte normative, nici prin acte de aplicare a normelor juridice nu se poate face vreo discriminare între salariați, care trebuie, în condiții identice, tratați în mod identic.
Or, nu există nici o dispoziție legală care să acorde tichete de masă unor salariați ce își desfășoară activitatea în condiții identice cu reclamanții; dimpotrivă toți sunt tratați în mod identic, neprevăzându-se în bugete sume cu această destinație, așa cum s-a arătat mai sus.
Nu există astfel o încălcare a dispozițiilor art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care se referă la interdicția oricărei discriminări cu privire la exercitarea vreunuia din drepturile fundamentale reglementate prin convenții ori protocoale adiționale.
Nu orice diferență de tratament constituie o discriminare.
Pentru considerentele învederate, în temeiul art. 312 al. 1 Cod procedură civilă,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta - cu domiciliul în D,-, -.4,.17, județul B,împotriva sentinței nr. 311 din 4 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani- secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar -.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 iunie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. fond.-
2 ex.22.06.2009
Președinte:Sas RemusJudecători:Sas Remus, Nechifor Veta, Morariu Adriana
