Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 119/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA Nr. 119
Ședința publică de la 27 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru
Grefier - -
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la 20 martie 2009, privind acțiunea formulată de reclamantul cu domiciliul ales la.INDIVIDUAL AV. - S, Ec., nr.22.22,.A,.5,.15, O în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - B, sector 5, nr.17.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică de la 20 martie 2009, când cei prezenți au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi și care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în vedere deliberării a amânat pronunțarea pentru data de 27 martie 2009.
C RTEA
Asupra cauzei de față:
Prin cererea formulată la data de 17.10.2008 reclamantul a formulat contestație împotriva ordinului de aplicare a sancțiunii disciplinare nr. 1300 din 19.09.2008, emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală prin care i s-a aplicat sancțiunea disciplinară de diminuare a drepturilor salariale cu 20% pe o perioadă de 3 luni solicitând anularea ordinului și obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat că prin Ordinul a cărui anulare se solicită, în temeiul art. 75, art. 77 alin. (1), alin. (2) lit. j), art.77 alin. (3), lit. b), alin. (4), alin. (5), art. 78 alin. (3) și art. 79 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicată, coroborate cu art. 50 alin. (1), alin. (3) și alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1344/2007, cu modificările și completările ulterioare, a fost sancționat disciplinar cu diminuarea drepturilor salariale cu 20% pe o perioadă de 3 luni, reținându-se că a încălcat prevederile legale referitoare la îndatoriri, faptă prevăzută ca abatere disciplinară de art. 77 alin. (2) lit. j) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului public, republicată.
S-a invocat nulitatea ordinului a cărui anulare se solicită potrivit art. 50 alin. (4) din HG1344/2007, cu modificările și completările ulterioare, arătându-se că Ordinul nr. 1300/19.09.2008 i-a fost comunicat prin fax sub semnătură în data de 25.09.2008, fără a avea atașat raportul comisiei de disciplină nr. 109.17.00/03.09.2008.
Anterior, în data de 22.09.2008, i-a fost comunicat acest raport, separat, prin scrisoare recomandată.
Ordinul nr. 1300/19.09.2008 i-a mai fost transmis o dată, prin semnătură dată la registratura Directorului General, cu nr. 23347, în data de 30.09.2008, neînsoțit de raport.
Ca atare, cum din textul de lege rezultă neîndoielnic că cele două înscrisuri - Ordinul nr. 1300/19.09.2008 și raportul comisiei de disciplină nr. 109.17.00/03.09.2008 - trebuie comunicate împreună, raportul fiind anexă la ordin, iar acest lucru nu s-a întâmplat, se impune constatarea nulității absolute a Ordinul nr. 1300/19.09.2008, așa după cum prevede art. 50 alin. (4) din HG1344/2007, cu modificările și completările ulterioare.
S-a invocat nulitatea Ordinul nr. 1300/19.09.2008 și prin prisma art. 50 alin. (3) lit. e) din HG1344/2007, cu modificările și completările ulterioare în condițiile în care angajatorul indică generic în cuprinsul ordinului doar "instanța de contencios administrativ" la care acesta poate fi contestat, fără să o individualizeze.
Astfel s-a susținut că lipsa mențiunii referitoare la instanța competentă material să soluționeze prezenta contestație, ca și neraportarea acesteia la organizarea administrativ-teritorială - competența teritorială, instanța în raza căreia își are domiciliul contestatorul - pe lângă starea de confuzie creată, atrag și nulitatea absolută a Ordinului nr. 1300/19.09.2008 potrivit dispozițiilor legale mai sus citate.
De asemenea s-a invocat nulitatea actului administrativ contesta în raport de dispozițiile art. 268 alin. (2) lit. c) din Codul muncii și art. 117 din Legea 188/1999
În acest sens s-a arătat că din cuprinsul ordinului criticat nu rezultă motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de reclamant în timpul cercetării disciplinare prealabile - pe larg și în amănunt prezentate de acesta în cadrul cercetării disciplinare prealabile, unde a depus înscrisuri precum și un memoriu.
S-a susținut că legiuitorul a înțeles să instituie sancțiunea nulității în aceste situații tocmai ca o garanție a salariatului - funcționarului public - ca apărările sau explicațiile date în justificarea faptei imputate au fost analizate și avute în vedere de angajator, iar ordinul de sancționare nu este luat arbitrar.
S-a invocat și decăderea prevăzută de art. 50 alin. (5) din HG1344/2007, cu modificările și completările ulterioare potrivit căruia actul administrativ de sancționare se comunică în termenul de maximum 5 zile calendaristice de la expirarea termenului prevăzut la alin. (1) funcționarului public a cărui faptă a fost sesizată ca abatere disciplinară.
Potrivit art. 50 alin. (1) din HG1344/2007, în termen de 10 zile calendaristice de la data primirii raportului comisiei de disciplină, persoana care are competența legală de a aplica sancțiunea disciplinară va emite actul administrativ de sancționare.
Cum, Ordinului nr. 1300 a fost emis în data de 19.09.2008 și a fost comunicat prin fax, prin semnătură în data de 25.09.2008 s-a arătat că în valorificarea decăderii, excepția de tardivitate este pe deplin aplicabilă, ordinului nr. 1300 fiind comunicat reclamantului peste termenul de 5 zile impus de legiuitor.
S-a invocat și că excepția de tardivitate este pe deplin admisibilă în condițiile în care originalul Ordinului 1300 a fost comunicat reclamantului prin registratura Directorului General în data de 30.09.2008 sub nr. 23347.
Pe fondul cauzei s-a susținut că potrivit art. 105 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, republicată, inspecția fiscală se efectuează o singură dată pentru fiecare impozit, taxă, contribuție și alte sume datorate bugetului general consolidat și pentru fiecare perioadă supusă impozitării. Prin excepție, conducătorul inspecției fiscale competent poate decide reverificarea unei anumite perioade dacă, de la data încheierii inspecției fiscale și până la data împlinirii termenului de prescripție, apar date suplimentare necunoscute inspectorilor fiscali la data efectuării verificărilor sau erori de calcul care influențează rezultatele acestora."
Ca urmare, acest temei legal ce constituie motivul de drept invocat de Președintele în Ordinului nr. 1300/19.09.2008, atunci când argumentează aplicarea sancțiunii diminuării drepturilor salariale de 20% pe o perioadă 3 luni creează o prerogativă de a decide sau nu reverificarea, iar în aceste condiții reclamantul a hotărât să nu dispun reverificarea SC TRANSPORT SRL.
Totodată nu am primit un ordin direct din partea organelor ierarhic superioare în acest sens.
Cu privire la "nerecuperarea unui posibil prejudiciu la bugetul de stat" s-a arătat că sesizarea nu spune clar și precis, care este valoarea prejudiciului adus bugetului de stat ca urmare a neefectuării inspecției fiscale prejudiciu, de altfel, inexistent.
Acest aspect se poate desprinde și din Raportul privind rezultatul verificării efectuată de O, având ca obiectiv posibile nereguli în activitatea acestei instituții, înregistrat la sub nr. 82.183./19.11.2007 și care a stat la baza sesizării Comisiei de disciplină, raport care nu arată prejudiciul adus bugetului de stat, sumă ce trebuia stabilită în urma verificării efectuate de O de către organele de control din cadrul
Nu s-a prezentat niciun înscris din care să rezulte că reclamantul a refuzat în scris, sub diverse motive efectuarea unei inspecții fiscale la TRANSPORT, astfel încât, invocarea art. 77 alin. (2), lit. i, j din Legea nr. 188/1999, republicată, nu este susținută.
S-a argumentat că, comisia de disciplină nu a ținut cont de următoarele aspecte:
- în anul 2003, când TRANSPORT Sab eneficiat de rambursarea de TVA, reclamantul eram comisar în cadrul Gărzii Financiare - Secția O și nu aveam cunoștința și atribuțiuni de serviciu pe linia rambursărilor de TVA.
- în perioada 2003 - 2008, la cele 3 (trei) societăți comerciale: TRANSPORT S, S, S, s-au efectuat o serie de verificări atât de către Activitatea de Inspecție Fiscală O, cât și de către Garda Financiară - Secția O, încheindu-se o serie de acte de care nu s-a ținut cont în procedura administrativă.
- se invocă vinovăția reclamantului, deși o parte a fenomenului a avut loc înainte ca acesta să fie director executiv adjunct - coordonator al Activității de Inspecție Fiscală din cadrul O, așa cum voi demonstra mai jos.
S-a susținut că, prin verificarea dispusă ulterior de, verificare efectuată de echipa de control din cadrul O la data de 11.02.2008 s-a confirmat că elemente noi, cerute de legiuitor potrivit art. 105 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, nu există.
Același lucru l-a constatat și echipa de control din cadrul Activității de Inspecție Fiscală - O prin procesul - verbal de control nr. 1311/2.03.2007.
De asemenea, din adresa nr. A/--30.01.2007 a O, nu rezultă elemente noi și concludente care să determine o nouă inspecție fiscală la TRANSPORT S pentru perioada 01.04.2003 - 31.05.2003.
Aceleași aspecte rezultă și din nota de constatare nr. 3655/30.10.2003, încheiată la de Garda Financiară - Secția
Cu privire la faptul că nu s-a dispus efectuarea inspecției fiscale după data de 31.08.2007, s-a arătat că, comisia de disciplină nu a ținut cont că în urma reorganizării - în data 01.04.2007 - TRANSPORT S nu mai era în administrarea instituției din care face parte reclamantul ci a Administrației Contribuabili Mijlocii din cadrul O, drept pentru care competența de verificare aparținea acestei structuri din cadrul O;
S-a arătat și că O și-a exprimat punctul de vedere în cauza penală, toți cei cinci învinuiți în dosar fiind fost scoși de sub urmărire penală, astfel că sancțiunea este netemeinică
În drept și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 51 din HG1344/2007, cu modificările și completările ulterioare, și art. 268 alin. (5) din Codul muncii.
În dovedirea acțiunii s-au depus la dosarul cauzei: ordinul 1300/19.09.2008, comunicat prin fax sub semnătură, raportul comisiei de disciplină nr. 109.17.00/03.09.2008, scrisoarea recomandată, adresa nr. 23347/30.09.2008, adresa nr. 5079/28.09.2006 a O, adresa nr. A/- din 30.01.2007 a O, adresa nr. 5079/09.10.2006 a O, convocarea - din 29.11.2007, sesizarea nr. 83183 din 19.11.2007, nota de constatare din 29.10.2003, raportul încheiat de Garda Financiară a Jud. O sub nr. - din 17.12.2004, nota de constatare a Gărzii Financiare a Jud. O înregistrată sub nr. -/21.04.2005, procesul - verbal din 19.10.2005 - Direcția Generală a Finanțelor Publice O; Activitatea de Control fiscal, raportul de inspecție fiscală din 19.10.2005, procesul - verbal de constatare a stării de insolvabilitate din 29.12.2005, ordonanța din 12.05.2007, dosar nr. 1041/P/2006, fișa privind datele necesare pentru declararea în stare de insolvabilitate a debitorului persoană juridică, și declarația lui R din 15.08.2005, procesul - verbal de control al O nr. 1311/05.03.2007, raportul 83183/19.11.2007 al, raportul de inspecție fiscală generală nr. 1424/21.02.2008, procesul verbal nr. 1288/19.02.2008 al Direcției Generale a Finanțelor Publice
Prin senința nr. 726 din 26 noiembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală în favoarea Curții de Apel Craiova - Secția contencios administrativ fiscal.
Pentru a se pronunța astfel tribunalul a reținut că prin cererea formulată, petentul solicită anularea ordinului nr. 1300 din 19.09.2008 emis de către președintele ANAF și care vizează aplicarea unei sancțiuni disciplinare în temeiul legii nr. 188/1999
Potrivit art. 1 din HG nr. 495/2007 ce reglementează organizarea și funcționarea ANAF, aceasta este organ de specialitate a administrației publice centrale, în subordinea MEF.
Față de calitatea pârâtei ca autoritate publică centrală, devin aplicabile dispozițiile art. 10 alin. 1 din legea nr. 554/2004, care stabilesc competența în soluționarea actelor emise de acestea în favoarea Secției de contencios administrativ al Curții de Apel, raportate la art. 3 al. 1 din codul d e procedură civilă.
Primind cauza spre competentă soluționare, Curtea a înregistrat-o la nr- dispunând citarea părților.
La data de 29.01.2009 pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii formulate în cauză.
În acest sens referitor nulitatea absolută a ordinului atacat pentru încălcarea art. 50 alin. 4 din nr.HG 1344/2007 s-a învederat că Ordinul nr. 1300/19.09.2008 a fost emis de președintele ANAF, in baza nr.HG 1344/2007 și în baza Ordinului Președintelui ANAF nr. 71/2008 privind organizarea si funcționarea Comisiei de disciplina din cadrul ANAF.
Rațiunea pentru care ANAF, prin președintele său, a emis Ordinul nr. 71/2008, a fost tocmai aceea de a prevedea și de a lămuri, prin norme speciale, o serie de aspecte, care raportate la această instituție sunt particulare față de normele generale ale hotărârii de guvern.
Raportul Comisiei de disciplină nr. 109.17.00/03.09.2008, înregistrat la Cabinetul președintelui ANAF sub nr. -/DC/11.09.2008, a fost transmis reclamantului, prin poștă, cu adresa nr. 109.17.87/12.09,2008. de către Comisia de disciplină.
Data fiind comunicarea raportului înaintea comunicării ordinului atacat s-au consideram inaplicabile prevederile art. 50 alin. 4 din nr.HG 1344/2007.
Referitor la încălcarea prevederilor art. 50 alin. 3 lit. e) din nr.HG 1344/2007 conform cărora "actul administrativ de sancționare va cuprinde, în mod obligatoriu, sub sancțiunea nulității absolute instanța competentă la care poate fi contestat actul administrativ prin care s-a dispus sancțiunea disciplinară", s-a învederat că această mențiune este cuprinsă în ordinul administrativ contestat, astfel încât solicitarea reclamantului este nefondată.
Cu privire la încălcarea prevederilor art. 268 alin. 2 lit. c) din Codul muncii conform cărora s-a susținut că ca actul de administrare trebuie să îndeplinească doar cerințele prevăzute de art. 50 alin. 3 din nr.HG 1344/2007.
Această hotărâre de guvern reprezintă legislația specială în materia cercetării și sancționării abaterilor disciplinare săvârșite de funcționarii publici si nu se completează cu dispozițiile Codului muncii.
Chiar dacă s-ar accepta idea că actul administrativ de sancționare trebuie să îndeplinească și cerința art. 268 alin. 2 lit. c) din Codul munciis -a arătat că, astfel cum a fost formulat ordinul de sancționare, din el rezultă motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de reclamant.
Cu privire la încălcarea prevederilor art. 50 alin. 5 din nr.HG 1344/2007 s-a susținut că ordinul atacat a fost comunicat în data de 22 septembrie 2008. prin fax, reclamantului și conducerii DGFP a județului O și Comisiei de disciplină din cadrul ANAF, iar în data de 23 septembrie 2008. ordinul a fost transmis prin poștă, respectându-se. astfel, cele 5 zile calendaristice prevăzute de lege.
De asemenea, au fost respectate prevederile art. 50 alin. 1 din nr.HG 1344/2007, în sensul că Raportul Comisiei de disciplină a fost înregistrat la Cabinetul Președintelui sub nr. -/11.09.2008 (competent să aplice sancțiunea, conform legii), iar actul administrativ atacat a fost emis în data de 19.09.2008, deci, în termen de 10 zile calendaristice de la data primirii acestui raport.
Dat fiind că termenul maxim de 10 zile calendaristice a fost respectat, in condițiile legii, (care putea fi emis pana la data de 30 septembrie 2008), comunicarea acestuia s-a făcut, in 5 zile calendaristice, potrivit art. 50 alin. 5 din același act normativ, in termen legal (prin fax, la data de 22.09.2008 și prin poștă la data de 23.09.2008)
Ceea ce interesează este data când se comunică ordinul, când acesta iese din instituție și nu data când corespondenta intră în posesia reclamantului.
Faptul că reclamantul a luat la cunoștința de ordin în 25.09.2008, sub semnătură, nu este imputabil instituției, atât timp cât faxul a fost transmis în 22.09.2008.
Referitor la fondul cauzei s-a arătat că reclamantul cu toate ca a luat la cunoștință, încă din luna mai 2006, urmare a sesizării IPJ O și, ulterior, în luna martie 2007, prin avizarea procesului verbal nr. 1311/05.03.2007, despre nereguli in modul de rambursare a TVA in cazul SC Transport SRL, nu a întreprins măsurile legale care se impuneau, respectiv dispunerea efectuării unei inspecții fiscale la acest agent economic pentru stabilirea realității tuturor operațiunilor economice derulate de societate in perioada de prescripție și implicit a legalității rambursării TVA, fapt ce a continuat până la data sesizării comisiei de disciplină și a generat nerecuperarea unui posibil prejudiciu la bugetul de stat.
În calitate de coordonator al Activității de Control Fiscal, reclamantul trebuia să introducă în programul de activitate o inspecție fiscală generală la SC Transport SRL, având suficiente elemente puse la dispoziție de IPJ O, respectiv o situație a celor 22 de facturi emise de SC SRL, cuprinzând numărul, data si valoarea acestora și copie de pe jurnalele de cumpărări din lunile aprilie și mai 2003 ale SC Transport SRL;
Nu poate fi reținut motivul invocat de reclamant potrivit căruia nu a dispus efectuarea inspecției fiscale întrucât IPJ O nu a oferit nici o probă palpabilă, respectiv copii de pe cele 22 facturi, care ar fi constituit un element de noutate, deoarece efectuarea inspecției fiscale nu a fost dispusă nici după data de 31.08.2007, dată la care facturile au fost prezentate, în copie, de Comana.
Chiar dacă efectuarea inspecției fiscale nu mai era de competența sa reclamantul, deși a luat la cunoștință de respectivele facturi nu a luat nicio măsură în vederea efectuării inspecției fiscale, cu atât mai mult cu cât Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii se afla în subordinea DGFP a județului
Faptul că societățile respective au intrat în procedura reorganizării și falimentului nu poate fi reținut ca motiv al neefectuării inspecției fiscale după data la care reclamantul a apreciat ca a luat efectiv la cunoștința de existenta celor 22 facturi;
În concluzie s-a susținut că fapta săvârșită de reclamant se încadrează în cele prevăzute de art. 77 alin. 2 lit. j) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului public, republicata, ca abatere disciplinară. Situația prezentată ar fi putut fi evitată dacă, potrivit prevederilor Codului d e procedura fiscală, reclamantul ar fi dispus reverificarea perioadei aprilie-mai 2003 și a condițiilor în care societatea respectivă a beneficiat de rambursarea de TVA, în condițiile in care IPJ O urmează sa se pronunțe asupra existentei sau inexistentei unor elemente constitutive ale unei infracțiuni de evaziune fiscală.
Referitor la capătul de cerere privind cheltuielile de judecată s-a solicitat instanței respingerea lui, ca neîntemeiat, având in vedere că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 274 alin. 1 Cod proc. civilă.
S-a arătat că potrivit acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligată să suporte cheltuielile ocazionate de proces, însă, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul să se afle în culpă procesuală, sau, prin atitudinea sa în cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.
O altă condiție care trebuie îndeplinită pentru a se acorda cheltuielile de judecată, este ca partea care le solicită să fi câștigat în mod irevocabil procesul.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credință, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale nu pot fi reținute în sarcina pârâtei pentru a putea fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
La întâmpinare s-a anexat în fotocopie adresa nr. 109.17.87/12.09.2008 si confirmarea de primire.
În conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 Cod proc. civilă solicitam judecarea cauzei si in lipsa noastră pe baza actelor existente la dosar.
Analizându-se susținerile și apărările părților formulate în cauză în raport cu actele și lucrările dosarului se rețin următoarele:
Referitor la încălcarea dispozițiilor art. 50 alin 4 din HG nr. 1344/2007 se reține că potrivit acestei dispoziții legale la actul administrativ de sancționare se anexează raportul comisiei de disciplină, actul de sancționare și raportul comisiei de disciplină comunicându-se astfel sub sancțiunea nulității absolute.
În speță, așa cum se recunoaște chiar și prin întâmpinarea formulată în cauză că raportul comisiei de disciplină a fost comunicat reclamantului anterior și separat de actul de sancționare, împrejurare sancționată de dispozițiile legale mai sus citate cu nulitatea absolută.
Referitor la nulitatea analizată nu pot fi reținute apărările pârâtei întemeiate pe
Regulament de organizare si funcționare al Comisiei de disciplină din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, aprobat prin Ordinul Președintelui ANAF 71/2008, deoarece, deși din interpretarea art. 15 alin. 6 coroborat cu art. 18 alin. 5 lit. c din Regulament s-ar putea reține și că raportul comisiei de disciplină se comunică separat și anterior actului de sancționare o astfel de interpretare ar contrazice dispozițiile legale cu forță juridică superioară ale HG nr. 1344/2007 ce impun comunicarea celor două acte împreună sub sancțiunea nulității absolute și nu poate fi primită.
De altfel, sub acest aspect Regulament de organizare si funcționare al Comisiei de disciplină din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, aprobat prin Ordinul Președintelui ANAF 71/2008 nu cuprinde o dispoziție expresă care să contravină art. 50 alin 4 din HG nr. 1344/2007.
Tot sub aspectul încălcării dispozițiilor art. 50 alin 4 din HG nr. 1344/2007 nu poate fi reținută nici apărarea ce rezultă din întâmpinarea formulată în cauză în sensul că prin comunicarea raportului comisiei de disciplină anterior actului de sancționare nu s-a putut produce o vătămare reclamantului, deoarece fiind în discuție sancțiunea nulității absolute, expres reglementată de dispoziția legală analizată aceasta operează independent de existența unei vătămări.
Referitor la încălcarea dispozițiilor art. 50 alin. 3 lit. e din HG nr. 1344/2007 se reține că potrivit acestei dispoziții legale, actul administrativ de sancționare trebuie să cuprindă în mod obligatoriu, sub sancțiunea nulității absolute, mențiunea privind instanța competentă la care poate fi contestat acesta.
Această cerință nu poate fi reținută ca îndeplinită în cauză prin mențiunea cuprinsă în ordinul a cărui anulare se solicită: "Cu drept de contestare în termen de 30 de zile de la comunicare la instanța de contencios administrativ în condițiile legii", deoarece, această mențiune nu individualizează din punct de vedere al competenței materiale și teritoriale instanța la care reclamantul este în drept să solicite anularea actului de sancționare, neputând fi astfel reținut că în cuprinsul actului de sancționare s-a precizat "instanța competentă" în sensul dispozițiilor legale analizate.
Nu va fi reținut argumentul reclamantului cu privire la incidența în cauză a dispozițiilor art. 268 alin. 2 lit. c din Codul muncii, deoarece Legea 188/1199 și HG nr. 1344/2007 constituie acte normative derogatorii de la dreptul comun direct incidente în materia aplicării sancțiunilor disciplinare funcționarilor publici și care prevăd în mod expres (art. 50 alin. 3 din HG nr. 1344/2007) mențiunile pe care trebuie să le cuprindă actul administrativ de sancționare sub sancțiunea nulității absolute, astfel că aceste dispoziții nu se completează cu dreptul comun în materie reprezentat de Codul muncii.
Nu va fi reținute ca întemeiate nici cele susținute de reclamant cu privire la încălcarea termenului de comunicare al actului administrativ de sancționare, deoarece potrivit art. 50 alin 1 din HG nr. 1344/2007: "În termen de10 zilecalendaristice de la data primirii raportului comisiei de disciplină, persoana care are competența legală de a aplica sancțiunea disciplinară va emite actul administrativ de sancționare", care se comunică funcționarului public a cărui faptă a fost sesizată ca abatere disciplinară în termen de maximum 5 zile calendaristice de la expirarea termenului prevăzut la alin. 1, potrivit alin. 5 lit. c al aceluiași articol.
În speță, raportul comisiei de disciplină a fost înregistrat la Cabinetul Președintelui ANAF sub nr. -/11.09.2008 și de la această dată până la data de 25.09.2008 la care reclamantul confirmă că a primit sub semnătură actul de sancționare nu se împliniseră cel 15 zile calendaristice ce curg de la data de 11.09.2008 potrivit dispozițiilor legale mai sus citate.
Sunt însă întemeiate susținerile reclamantului cu privire la fondul cauzei, deoarece potrivit art. 105 alin. 3 din Codul d e procedură fiscală: "Inspecția fiscală se efectuează o singură dată pentru fiecare impozit, taxă, contribuție și alte sume datorate bugetului general consolidat și pentru fiecare perioadă supusă impozitării. Prin excepție, conducătorul inspecției fiscale competent poate decide reverificarea unei anumite perioade dacă, de la data încheierii inspecției fiscale și până la data împlinirii termenului de prescripție, apar date suplimentare necunoscute inspectorilor fiscali la data efectuării verificărilor sau erori de calcul care influențează rezultatele acestora.
În speță, fapta disciplinară reținută în sarcina reclamantului ca abatere constă în aceea că: ". cu toate că a luat cunoștință încă din luna mai 2006, urmare sesizării O și ulterior în luna martie 2007, prin avizarea procesului-verbal nr. 1311/05.03.2007, despre nereguli în modul de rambursare a TVA. în cazul C TRANSPORT, nu a întreprins măsurile legale care se impuneau, respectiv dispunerea efectuării unei inspecții fiscale la TRANSPORT pentru stabilirea realității tuturor operațiunilor economice derulate de societate în perioada de prescripție și implicit a legalității rambursării VA. fapt ce a continuat până la data prezentei și a generat nerecuperarea unui posibil prejudiciu la bugetul de stat. Mai mult decât atât, a refuzat în scris, sub diverse motive care nu pot fi reținute, efectuarea unei inspecții fiscale generale la TRANSPORT S".
În raport de fapta reținută în sarcina reclamantului și dispozițiile legale incidente se constată că acesta nu poate fi reținută ca abatere disciplinară în sensul art. 77 alin. 1 din Legea. 188/1999, deoarece art. art. 105 alin. 3 din Codul d e procedură fiscală atribuie conducătorului inspecției fiscale posibilitatea de a decide reverificarea unei anumite perioade dacă, de la data încheierii inspecției fiscale și până la data împlinirii termenului de prescripție, apar date suplimentare necunoscute inspectorilor fiscali la data efectuării verificărilor sau erori de calcul care influențează rezultatele acestora iar nu obligativitatea reverificării.
Prin urmare, conducătorul inspecției fiscale este în drept a aprecia dacă, de la data încheierii inspecției fiscale și până la data împlinirii termenului de prescripție, apar date suplimentare necunoscute inspectorilor fiscali la data efectuării verificărilor sau erori de calcul care influențează rezultatele acestora.
În aceste condiții fapta reținută în sarcina reclamantului nu poate fi considerată abatere disciplinară în sensul art. 77 alin. 1 din Legea. 188/1999, deoarece nu se poate reține în sarcina acestuia ca încălcare cu vinovăție a îndatoririlor corespunzătoare funcției publice deținute neoptarea în sensul uneia dintre ipotezele unei norme juridice dispozitive, ce permitea reclamantului posibilitatea de a alege între posibilitatea de a dispune reverificarea sau nu în raport de aprecierea făcută asupra existenței unor date suplimentare.
De asemenea despre fapta reținută în sarcina reclamantului se arată că: "a generat nerecuperarea unui posibil prejudiciu la bugetul de stat", fără a se încerca însă a se stabili dacă această faptă a produs un prejudiciu real.
În raport de aceste considerente și văzându-se și dispozițiile art. 18 din legea contenciosului administrativ urmează a se admite acțiunea formulată de reclamant anulându-se Ordinul nr.1300/19.09.2008 emis de ANAF prin care reclamantul a fost sancționat disciplinar.
Se va lua act că prin concluziile asupra fondului cauzei reclamantul prin apărător nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamantul cu domiciliul ales la.INDIVIDUAL AV. - S, Ec., nr.22.22,.A,.5,.15, O în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - B, sector 5, nr.17.
Anulează Ordinul nr.1300/19.09.2008 emis de ANAF.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Martie 2009
Președinte, - - |
Grefier, - - |
Red. jud.
4 ex.
Președinte:Gabriel ViziruJudecători:Gabriel Viziru
