Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1195/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL-
Dosar nr- Decizia nr. 1195/2009
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2009
PREȘEDINTE: Maria Violeta Chiriac judecător
- - - - judecător
- - - judecător
- - grefier
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurentul-reclamantSindicatul - cel M al din Administrația Publică Locală, împotriva sentinței civile nr. 250/CA din 23 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședință publică, atât la prima, cât și la cea de-a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că recursul este la primul termen de judecată și este declarat, motivat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 15 din Legea nr. 146/1997.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, cauza rămâne în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- reclamantul Sindicatul - cel M al din Administrația publică Locală solicitat obligarea pârâtei Comuna - prin Primar, județul la acordarea de drepturi salariale ce constau în suplimentul postului în procent de 25 % din salariul de bază și suplimentul treptei de salarizare în procent de 25% începând cu data de 01.02.2004.
În motivarea cererii astfel formulate, reclamantul a arătat că prin art. 31 din Legea 188/1999 s-a prevăzut că începând cu data de 01.02.2004 funcționarii publici au dreptul pentru activitatea desfășurată la un salariu compus din salariul de bază, spor de vechime în muncă, suplimentul postului și al gradului. Reclamanții au mai arătat că prin G 92/2004 s-a dispus suspendarea aplicării acestui text iar prin G 2/2006 s-a prevăzut continuarea suspendării aplicării dispozițiilor lit. c și d ale art. 29 mai sus menționat; Deși prin Legea nr. 251/2006 s-a prevăzut clar că art. 29 intră în vigoare la 1.01.2007 respectivele sporuri nu au fost acordate.
Reclamanții au arătat că cele 2 suplimente constituie un drept de remunerare a muncii care face parte din conținutul complex al muncii și ca atare nu poate fi restrâns în mod abuziv; s-a arătat că aceste norme de suspendare contravin dispozițiilor art. 53 și 16 alin. 1 din Constituție, fiind drepturi acordate prin lege, suspendarea acestora neputând să conducă la însuși pierderea dreptului.
În drept, reclamanții au invocat art. 31 din Legea nr.188/1999, Legea nr. 53/2003, Legea nr. 54/2003 și practică judiciară în materie.
În aplicarea dispozițiilor actualului art. 31 (fost art. 29 din Legea nr.188/1999) - text introdus prin Legea nr. 161/2003 - Agenția Națională a Funcționarilor Publici a elaborat un proiect de act normativ privind salarizarea funcționarilor publici, proiect care instituia, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr.188/1999, mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici, compus din cinci componente: salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, alte prime și sporuri.
Tribunalul a observat însă că acest proiect de act normativ nu a fost promovat până în prezent, astfel că nu există baza legală pentru calcularea (cuantificarea) și acordarea suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare.
Pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art. 29 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr. 188/1999.Trebuie semnalat în acest context că, prin deciziile nr. 818/2008, nr. 819/2008 și nr. 820/2008, Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din nr.OG 137/2000 "sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative". Or, în condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului - acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținut expressis verbis că instanțele judecătorești nu au competența să înlocuiască acte normative cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
În raport cu dispozițiile deciziilor Curții Constituționale menționate mai sus, instanța a apreciat că instanțele judecătorești nu au posibilitatea de a acorda un spor salarial al cărui cuantum nu a fost determinat de autoritățile competente.
Prin sentința civilă nr. 250/CA din 23 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul "- C M" al din Administrația Publică Locală N în contradictoriu cu pârâta Comuna - prin primar, jud. N, ca nefondată.
Instanța de fond a reținut următoarele:
Prin dispozițiile art. 31 alin.1 lit. c și d din Legea nr.188/1999 s-a stabilit în favoarea funcționarilor publici dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Acest drept a fost suspendat în perioada 2004-2006 prin OUG nr.92/2004 și OG nr. 2/2006.
Deși începând cu data de 1.01.2007 nici un act normativ nu mai prevede suspendarea acestor drepturi, nu există o bază legală pentru cuantificarea și acordarea lor.
Astfel, pentru a fi posibilă cuantificarea suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) textului de lege (art. 31 lit. c din Legea nr.188/1999) care le prevede, dispoziții care nu au fost date nici de legiuitor, nici de executiv.
Însă, în lipsa acestor dispoziții, în condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului, acordarea acestor drepturi ar presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport de diverse criterii vine în contradicție cu dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, instanța neputând să se substituie legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept care în prezent, în contextul actualei legislații, nu este posibil de exercitare efectivă.
Împotriva sentinței civile 250/CA/23 iunie 2009 a declarat recurs Sindicatul "- cel M" al din Administrația Publică Locală N, criticând sentința sub aspectul interpretării legii. Astfel se arată că în mod greșit instanța de fond a nesocotit dispozițiile art. 31 din legea 188/1999 text care conferă dreptul la sporurile solicitate. Apreciază recurentul că împrejurarea că procentele de calcul nu sunt stabilite printr-un act normativ nu este de natură a duce la respingerea acțiunii, reclamanta neavând nici o culpă în faptul că legiuitorul nu a luat măsuri care să asigure aplicarea efectivă a dispozițiilor legale. Se mai arată că procentul de 25% a fost indicat prin asimilare cu personalul din cadrul cabinetului demnitarului în baza OG32/1998 și personalului desemnat să efectueze controlul financiar preventiv propriu.
Arată recurentul că pârâții dispun de resurse proprii de finanțare care să asigure plata
Analizând recursul prin prisma criticilor formulate, Curtea îl găsește ca nefondat, urmând a-l respinge pentru următoarele considerente:
Interpretarea dată de instanța de fond dispozițiilor art. 31 lit. c și d din Legea 188/1999 este legală, fiind în acord cu scopul legii, exprimându-și părerea în limitele competenței atribuțiilor puterii judecătorești.
Astfel, prin art. 29 din Legea 188/1999 (art. 31 după republicare 2004) sunt stabilite elementele salariului funcționarilor publici în care, așa cum susțin și reclamanții, sunt incluse, ca elemente salariale, suplimentul postului și suplimentului gradului (suplimentar corespunzător treptei de salarizare după modificarea realizată prin Legea 251/2006).
Potrivit alin. 3 al art. 29 (alin. 3 al. art. 31 după republicare din 2004) salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.
Interpretând sistematic dispozițiile legale menționate rezultă fără echivoc că elementele componente ale salariului urmează a fi cuantificate prin sistemul unitar de salarizare pentru funcționarii publici, act normativ care nu a intrat încă în vigoare.
În lipsa legii pentru stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici au fost adoptate legii speciale anuale care reglementează sistemul de salarizare ale funcționarilor publici. Astfel pentru anul 2004 sistemul de salarizare al funcționarilor publici a fost reglementat prin OUG82/2004, pentru anul 2005 prin OUG92/2004, pentru anul 2006 prin OG2/2006, pentru anul 2007 prin OG 6/2007 iar pentru 2008 prin OG 9/2008 prin care a fost modificată OG6/2007, aceste din urmă două acte normative menționând în chiar conținutul lor că reglementează sistemul de salarizare pentru funcționarii publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare.
Așadar, în raport cu dreptul comun care este reprezentat de Legea 188/1997 în materia salarizării sunt aplicabile exclusiv dispozițiile actelor normative speciale care reglementează elementele sistemului de salarizare până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare pentru funcționarii publici, respectiv legile temporare care au fost deja enumerate.
Stabilind legea aplicabilă instanța constată că în sistemul de salarizare consacrat prin legile speciale nu sunt cuprinse cele două elemente prevăzute în legea generală, respectiv suplimentul postului și cel al gradului (treptei de salarizare).
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar reține ca fiind aplicabile dispozițiile art. 29 alin. 1 lit. e, (31 lit. c, d) din Legea 188/1999, aceste sporuri nu sunt determinate de legiuitor și nu se consacră nici criterii de determinare a acestora, fiind reglementate la nivel de principiu. acestora constituie atribuție a legiuitorului iar instanța nu se poate substitui acestuia decât cu încălcarea principiului constituțional al separației puterilor în stat consacrat prin art. 1 (4) din Constituția României.
În acest sens este și decizia Curții Constituționale nr. 820/2008 în cuprinsul căruia s-a reținut expresis verbis că instanțele judecătorești nu au competența să înlocuiască acte normative cu norme create pe cale judiciară sau prevederi cuprins în alte acte normative, astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării unui drept care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
Stabilirea cuantumului sporurilor prin similitudine de alte categorii de funcționari (personal din cadrul cabinetului demnitarilor sau cel desemnat să efectueze controlul financiar preventiv) reprezintă o depășire atribuțiilor puterii judecătorești, instanța neputând extinde aplicarea unor norme incidente unor categorii de funcționari altor funcționari, câtă vreme însuși atribuțiile acestora sunt diferite.
În consecință în baza art. 312 Cod procedură civilă curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul contencios administrativ declarat de recurentul - reclamant SINDICATUL C M AL DIN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ LOCALĂ N cu sediul în P N,-, județul N împotriva sentinței civile nr.250/CA din 23 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata - pârâtă COMUNA - PRIN PRIMAR
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE: Maria Violeta Chiriac | JUDECĂTOR 2: Lăcrămioara Moglan | JUDECĂTOR 3: Loredana |
Grefier, |
Red.
Red.
Tehnored. 4 ex.
11 dec. 2009
Președinte:Maria Violeta ChiriacJudecători:Maria Violeta Chiriac, Lăcrămioara Moglan, Loredana