Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 120/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMANIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR--03.12.2008

DECIZIA CIVILĂ NR. 120

Ședința publică din 29 ianuarie 2009

PREȘEDINTE: Claudia LIBER

JUDECĂTOR 2: Mircea Ionel Chiu

JUDECĂTOR 3: Maria Cornelia

GREFIER: -

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta recurentă Casa Județeană

de Pensii C-S împotriva sentinței civile nr. 1422/30.09.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat G, având ca obiect, litigiu privind funcționarii publici.

La apelul nominal se prezintă consilier juridic în reprezentarea pârâtei recurente, lipsă fiind reclamantul intimat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se comunică 11 exemplar din întâmpinare reprezentantei pârâtei recurente și nemaifiind formulate cereri acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței în sen sul respingerii acțiunii.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1422 din 30.09.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul G, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii C-

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, pentru perioada 22.03.2004 - 06.09.2006, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamantul a fost, în perioada 19.04.2001-06.09.2006, funcționar public în cadrul Casei Județene de Pensii C-, conform adeverinței nr. 12718/23.09.2008, depusă la dosarul cauzei.

Potrivit dispozițiilor art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii, dispoziții aplicabile și în situația de față, conform prevederilor art. 117 din Legea nr. 188/1999, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă încheiate revine angajatorului, respectiv pârâtei.

În acest context reclamantul, având calitatea de funcționar public, a fost salarizat în conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999 și are dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art. 31 alin. 1 lit. c și d din actul normativ citat.

Reclamantul, așa cum recunoaște și pârâta, nu a primit până în prezent sporurile respective, deși aceasta s-a adresat cu o cerere, în acest sens, Casei Județene de Pensii.

Cele două suplimente au fost introduse prin Legea nr. 161/19.04.2003, publicată în MO în data de 21.04.2003, fără a se indica, însă, în ce cuantum vor fi acordate, funcție de gradul, clasa, treapta de salarizare a funcționarilor publici.

De asemenea, nici unul din actele normative referitoare la modul de salarizare a funcționarilor publici nu stabilește cuantumul celor două suplimente, respectiv OUG. Nr. 192/2002, OUG nr. 92/2004, OG nr. 2/2006, OG nr. 6/2007, OG nr. 9/2008.

Aplicarea dispozițiilor referitoare la acordarea suplimentelor a fost suspendată pe perioada 2004-2006, mai întâi prin pct. 7 al articolului unic al Legii nr. 164/16.05.2004, apoi prin art. 44 din OUG nr. 92/2004 și prin prevederile OG nr. 2/2006.

Suspendarea exercițiului dreptului la suplimente nu echivalează cu însăși înlăturarea lui.

Prin art. 38 din Codul muncii se prevede, în mod imperativ, că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.

Fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, suplimentele nu puteau fi anulate prin actele normative de suspendare, acte ce nu conțin vreo referire la desființarea dreptului la suplimente.

În atare situație, suspendarea exercițiului dreptului la suplimente nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept.

Totuși, instanța nu poate suplini voința legiuitorului și acorda tuturor funcționarilor, indiferent de grad, clasă, treaptă de salarizare, suplimente în cuantum de 25% fiecare, aceasta însemnând să adauge la lege și să încalce principiul separației puterilor în stat, consfințit de art. 1 al 4 din Constituție.

Revine autorității administrative competența de a pune în aplicare dispozițiile actului normativ care îl îndrituiește pe reclamant la suplimente, prin stabilirea cuantumului lor, funcție de gradul, clasa, treapta de salarizare a funcționarilor publici. Potrivit art.1082 Cod civil, pârâta va fi obligată la plata de daune interese echivalente cu actualizarea sumelor cu rata inflației la data plății efective.

În consecință, în baza art. 31 alin. 1 lit. c și d din legea 188/1999, instanța va admite în parte acțiunea formulată de reclamant și va obliga pârâta să îi acorde suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare pe perioada de 22.03.2004 - 06.09.2006, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii C-S - solicitând admiterea acestuia, modificarea sentințșei atacate și rejudecând cauza pe fond, respingerea acțiunii formulată împotriva Casei Județene de Pensii C-

În motivarea secursului se arată următoarele:

Solicită acordarea suplimentului postului în procent de 25 % din salariul de bază și splimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25 % din salariul de bază, retroactiv, din data de 22 martie 2004 până la data de 06 septembrie 2006, perioadă în care aceste drepturi i-ar fi fost suspendate abuziv prin nr.OUG 92/2003.

Apreciază că hotărârea primei instanței este nelegală, întrucât interpretarea dată de instanță este total eronată, hotărârea fiind dată cu aplicarea greșită a legii.

Motivele de recurs precizează că sunt prevăzute de art. 304 punctele 8 și 9 raportate la dispozițiile art.. 3041din Codul d e procedură civilă.

Consideră că interpretarea instanței de fond este total eronată întrucât așa cum a arătat și în apărarea făcută în dosarul primei instanțe, potrivit art. 44 din nr.OUG 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, acordarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate.

Potrivit art. 44 din nr.OUG 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, acordarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate.

Recurenta precizează că în perioada 2004-2006 prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentului corespunzător treptei de slaraizare au fost suspendate și prin urmare reclamantul nu poate beneficia de aceste drepturi, pentru această perioadă.

Pe cale de consecință a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Casei Județene de Pensii C-S întrucât, potrivit nr.HG 13/2004 are atribuții de ordonator secundar și terțiar de credite, în timp ce Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale au atribuții de ordonatori principali de credite.

În sentința recurată prima instanță nu a făcut referire la faptul dacă a admis sau a respins excepția pe care a invocat-

Precizează că nici în nr.OUG 92/2004, nici în Legea nbr. 76/2005, nr.OG2/2006 și nici în OG6/2007 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, în baza cîrora s-a făcut, respectiv se face salarizarea funcționarilor publici, nu se prevede acordarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.

Față de cele de mai sus, în tenmeiul art. 312 Cod procedură civilă solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate și respingerea acțiunii formulată împotriva Casei Județene de Pensii C-

Soluția suscitată a fost recurată în termenul legal de pârâtă, solicitându-se modificarea ei prin respingerea acțiunii, pentru motivele următoare:

Drepturile pretinse prin acțiune nu sunt prevăzute în actele normative care reglementează drepturile salariale ale funcționarilor publici, respectiv Ordonanțele nr.6/2007,2/2006,76/2005 și 92/2004, reglementări speciale care care consideră că au aplicabilitate, chiar dacă art, 29 alin. 1 lit. c și d din Legea 188/1999 prevede acordarea lor.

Instanța greșește reținând că pârâta avea imperativ obligația acordării suplimentelor salariale în cauză, din moment ce prevederile legale privind salarizarea nu le conțineau iar ordonatorul principal de credite, în bugetul aprobat, nu prevedea sume cu această destinație, mai relevă recurenta.

Curtea, analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor susredate și în temeiul dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă constată că instanța de fond a pronuțat o hotărâre temeinică și legală, conform considerentelor prin care a analizat acțiunea în raport de reglementările aplicabile din Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, din Codul Muncii, ale cărui norme vin în completarea Legii 188/1999 în baza prevederilor art.117 fost 93, din aceasta, cu invocarea dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și protocolul adițional 1, ratificate de România și făcând în consecință parte din dreptul intern, având întâietate în caz de neconcordanță cu legislație internă;

Instanța de fond a analizat apoi temeinic incidența prevederilor legale prin care drepturile în cauză au fost suspendate, dându-le interpretarea și apreciind rolul acestor reglementări conform cu cele conținute în deciziile pronunțate în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție (nr.XXIII/2005,XII/2007), pentru situații similare, în sensul că odată consființit, dreptul nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.

Totodată este de remarcat că legea avută în vedere la acordarea suplimentului postului și suplimentului gradului (actualmente denumit supliment corespunzător treptei de salarizare), reprezintă Statutul funcționarilor publici, care reglementează potrivit art. 1 din lege, regimul general al raportutilor juridice dintre funcționarii publici și stat sau administrația publică locală, prin autoritățile și instituițIile publice.

În contextul Legii nr 188/1999, cu privire la drepturile funcționarilor publici, prin art-. 31(fostul 29) este stabilită componența salariului în care intră salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare(suplimentul gradului), la aliniatul 1.

Același text din Legea 188/1999, adaugă salariului, prin alin 2, beneficiul unor prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii,dispunând apoi că, salarizarea se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici(aliniat 3).

Această din urmă prevedere(aliniatul 3) nu înlătură nicidecum reglementarea asupra componenței salariale, din aliniatul 1,care, așa cum redă explicit textul legal, cuprinde pe lângă salariul de bază, sporul de vechime și cele două suplimente, inclusiv în salariu, ca și componente cu caracter permanent.

Ea face trimitere la modalitatea concretă în care se realizează salarizarea, printr-un sistem unitar,prin legi anuale de salarizare a funcționarilor publici și ale căror prevederi se completează cu prevederile Legii 188/1999 cum este prevăzut în cuprinsul acestora.

În fine, se va înlătura și motivarea recurentei privind necuprinderea suplimentelor salariului de bază în buget, fiindcă acest aspect vizează faza execuțională a hotărârii judecătorești, realizată prin rectificări și completări bugetare.

Așa fiind, recursul nefondat se va respinge ca atare, menținându-se sentința recurată.

Văzând că nu au fost cerute cheltuieli de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii C-S împotriva sentinței civile nr. 1422/30.09.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 ianuarie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- LIBER - - - - -

GREFIER,

-

Red.2.03.2009

Tehnodact /2 ex./10.03.2009

Prima instanță: Tribunalul C-S - Judecător

Tehnored./14.10.2008

Tehnodact./15.10. 2008

Ex.4

Președinte:Claudia
Judecători:Claudia, Mircea Ionel Chiu, Maria Cornelia

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 120/2009. Curtea de Apel Timisoara