Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 120/2010. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr.120/CA
Ședința publică de la 22 februarie 2010
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Adriana Gherasim
JUDECĂTOR 2: Kamelia Vlad
JUDECĂTOR 3: Monica Costea
Grefier - -
S-a luat în examinarecererea de repunere pe rola recursului formulat în contencios administrativ și fiscal de reclamanta, cu domiciliul în T,-, Bl.17,. A,.4, județul T, împotriva sentinței civile nr. 36 din 15 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Tulcea - Secția civilă, comercială și contencios administrativ, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în T,-, județul T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conf. disp. art.87 și urm din Codul d e procedură civilă.
Cererea de repunere pe rol este motivată, scutită de plata taxei judiciare de timbru. Recurenta solicită judecata cauzei în lipsă.
Recursul este motivat, scutit de la plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, expus oral, de către grefierul de ședință;
Instanța, în conformitate cu disp. art. 245 pct. 2 Cod procedură civilă, urmează a admite cererea de repunere pe rol și a dispune redeschiderea judecății. Constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului contencios administrativ de față:
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată la nr. 2654/88/24.10.2008, reclamanta a chemat în judecată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII T, pentru a fi obligată la plata sumelor de bani reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, drepturi prevăzute de art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, republicată, retroactiv, din data de 01.01.2004 până la data de 08.05.2006, sume actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data efectuării plății efective.
In motivare, reclamanta a arătat că, în perioada 1 ianuarie 2004 - 8 mai 2006, fost funcționar public la pârâtă și la solicitarea de acordare a sporurilor arătate, pârâta a comunicat că nu se pot plăti aceste sume pentru că nu au fost prevăzute în bugetul instituției capitole cu această destinație, cu toate că aceste drepturi trebuiau acordate începând cu 1 ianuarie 2004, fiind introduse în Legea nr. 188/1995 prin Legea nr. 161/2003, după care prin art. 44 din nr.OUG 92/2004, s-a suspendat aplicarea respectivelor dispoziții pentru perioada 2004 - 2006.
A arătat reclamanta că norma legală de suspendare contravine și ar.16 alin.1 din Constituție întrucât i s-a acordat acest drept prin lege iar suspendarea acestui drept nu presupune pierderea dreptului însuși.
Am mai susținut că norma de suspendare contravine și art.15 al.2 din Constituție, deoarece disp. art.44 din OUG nr.92/2004 sunt retroactive, suspendând retroactiv un drept câștigat sub imperiul Legii nr.188/1999, republic. cu modificările și completările ulterioare.
Examinând textul art. 44 din OUG nr.92/2004 prin care a fost suspendată plata drepturilor bănești, reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare se poate constata că legiferarea s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă, deoarece dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare nu a fost restrâns, ci îngrădit, atingând însăși existența dreptului.
Conform art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru apărarea dreptului și a libertăților fundamentale" "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale."
A susținut reclamanta că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitatea publică și în condițiile prevăzute de lege și principiile generale ale dreptului, astfel dreptul la aceste sporuri salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt un drept de creanță și prin urmare, este un bun în sensul artz.1 din protocolul adițional nr.1 la Convenția menționată.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.31 alin.(1) lit.c) și d) și art.109 din Legea nr.188/1999 republicată, art.38 și 39 din Legea nr.53/2006, Constituția României.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar, în copie:jurământul dat de reclamantă la data de 14.08.2000, adresa nr.30890/17.10.2008, sentința nr.155 pronunțată la data de 7.02.2008 de Tribunalul Suceava.
Pârâta, Casa Județeană de Pensii T, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca nefondată.
Examinând cauza, în raport cu probele administrate, instanța a reținut că reclamanta a fost funcționar public în cadrul Casei Județene de Pensii
Potrivit art. 31 din Legea nr. 188/1999, republicată, forma în vigoare începând cu 1 aprilie 2004, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În perioada 2004 - 2006, dispozițiile cuprinse la literele c) și d) din textul legal menționat au fost suspendate prin acte normative succesive: nr.OUG 92/2004, Legea nr. 76/2005, nr.OUG 2/2006 și Legea nr. 417/2006.
Deși este prevăzut în mod expres că în compunerea salariului funcționarului public, pe lângă salariul de bază și sporul de vechime, intră și suplimentul postului, precum și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, legiuitorul nu a stabilit și cuantumul sporurilor în discuție sau un minim de criterii în baza cărora să poată fi determinate, limitându-se la precizarea că suplimentul prevăzut la lit. d) din art. 31 se stabilește în raport cu treapta de salarizare.
În aceste condiții, este evident că stabilirea cuantumului celor două suplimente a fost lăsată de legiuitor în competența Administrației a cărei activitate fundamentală este aceea a organizării legii sau a executării în concret a legii.
În consecință, este atributul exclusiv al Administrației să execute în concret prevederile cuprinse în art. 31 din Legea nr. 188/1999 și care beneficiază de o largă marjă de apreciere din moment ce singurul criteriu impus de legiuitor fiind cel relativ la treapta de salarizare pentru fiecare categorie de funcționari publici.
A stabili la momentul soluționării cauzei legalitatea sau nelegalitatea dispozițiilor de suspendare nu este relevant în speță pe de o parte pentru că perioada de suspendare a expirat, iar pe de altă parte, pentru că suspendarea nu a vizat decât plata acestor drepturi salariale și nu existența acestora, ce nu a fost înlăturată, prevederile legale ce reglementau dreptul la cele două tipuri de sporuri producându-și efectele și în continuare.
Însă, în lipsa unui act legislativ emis sau adoptat de către Administrație, prin care să fie stabilit cuantumul sau procentul celor două suplimente solicitate de reclamantă, instanța nu are competența de a determina ea însăși întinderea drepturilor salariale deoarece s-ar substitui Administrației, ipoteză în care ar încălca principiul separației puterilor în stat, consacrat în art. 1 alin. 4 din Constituția României.
Prin urmare, funcționarii publici, înainte de a solicita plata respectivelor suplimente, ar fi trebuit să acționeze în sensul determinării Administrației să-și îndeplinească atribuțiile de stabilire a cuantumului sau procentului sporurilor, după ce a rămas în pasivitate o atât de îndelungată perioadă de timp, profitând de faptul că s-a dispus suspendarea temporară a plăților acestora.
Este lipsit de eficiență că, la acest moment, să se dispună plata celor două sporuri salariale, în mod generic, întrucât, ulterior, în condițiile în care Administrația persistă într-o atare atitudine de pasivitate, o hotărâre pronunțată în sensul arătat ar fi imposibil de executat, în lipsa unor minime criterii de determinare, după cum s-a arătat.
De asemenea, chiar dacă se verifică o situație discriminatorie în raport cu alți funcționari publici ce au obținut hotărâri judecătorești prin care s-au admis acțiunile, o atare discriminare este doar aparentă întrucât, așa cum s-a învederat, acele hotărâri nu pot fi puse în executare pentru că nu se poate determina modul de plată.
În măsura în care intervine Administrația și în îndeplinirea atribuțiilor sale, precizează modul de calcul al sporurilor respective, iar instituția pârâtă persistă în refuzul de plată al sumelor la care reclamanta și ceilalți funcționari publici au dreptul, nimic nu o împiedică pe reclamantă să promoveze o altă acțiune, fără a intra în discuție o autoritate de lucru judecat.
Având în vedere aspectele prezentate, instanța a respins acțiunea ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea cererii sale de chemare în judecată și obligarea intimatei Casa județeană de Pensii T la plata sumelor de bani reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în procent de 25% din salariul de bază.
A susținut recurenta că în mod eronat prima instanță a reținut că ar fi vorba doar de o discriminare aparentă în raport de alți funcționari publici, chiar din sistemul caselor de pensii, întrucât hotărârile definitive și irevocabile obținute de aceștia nu ar putea fi puse în executare silită pentru că nu s-ar putea determina modul de plată.
Recurenta a precizat că a avut calitatea de funcționar public la Casa Județeană de pensii în perioada 01.01.2004 - 08.05.2006, perioadă în care colegilor săi li s-au acordat cele două sporuri solicitate, prin sentința civilă nr. 2570/28.22.2008 a Tribunalului Tulcea, astfel că discriminarea este reală.
A apreciat recurenta că hotărârea recurată este lipsită de temei legal, prima instanță neinvocând nicio prevedere legală care să înlăture aplicarea dispozițiilor art. 31(29) alin.1, lit.c din Legea nr. 188/1999.
Legal citată, intimata Casa Județeană de Pensii Taf ormulat întâmpinare, reiterând apărările sale din întâmpinarea depusă la dosarul de la fond.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile OUG nr. - și ale Legii nr. 188/1999.
Examinând recursul prin prisma dispozițiilor art. 3041proc. civ. Curtea reține caracterul său nefondat, pentru următoarele considerente:
Reclamanta a avut calitatea de funcționar public în cadrul Casei Județene de Pensii
În această calitate, reclamanta a solicitat în prezenta cauză obligarea intimatei pârâte la plata suplimentului postului în procent de 25% și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25%, precum și obligarea pârâtei la includerea acestor sporuri în salariul de bază al reclamanților.
Curtea constată că temeiul acordării suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare a fost indicat de reclamantă ca fiind art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici.
Curtea a observat că drepturile solicitate de reclamantă sunt reglementate de dispozițiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, conform cărora "pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Curtea a observat, totodată, că în perioada 2004-2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin nr.OUG 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, și prin nr.OG 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
De asemenea, Curtea a reținut că în numerotarea anterioară republicării din anul 2007, art. 31 din Legea nr. 188/1999 era numerotat ca art. 29.
În aplicarea dispozițiilor actualului art. 31 (fost art. 29 din Legea nr.188/1999) - text introdus prin Legea nr. 161/2003 - Agenția Națională a Funcționarilor Publici a elaborat un proiect de act normativ privind salarizarea funcționarilor publici, proiect care instituia, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr.188/1999, mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici, compus din cinci componente: salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, alte prime și sporuri.
Curtea a observat însă că acest proiect de act normativ nu a fost promovat până în prezent, astfel că nu există baza legală pentru calcularea (cuantificarea) și acordarea suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare.
Astfel, Curtea a reținut, în același sens, că obligarea pârâtei la plata sporurilor respective în procent de 25% este lipsită de temei legal, neexistând nici o reglementare în baza căreia să se poată identifica acest cuantum.
Curtea a constatat, în acest sens, că pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art. 29 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr. 188/1999.
S-a mai reținut că prin deciziile nr. 818/2008, nr. 819/2008 și nr. 820/2008, (toate fiind publicate în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008), Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, "sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Curtea a apreciat că - în condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului - acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținut expressis verbis că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
În raport cu dispozițiile deciziilor Curții Constituționale menționate mai sus, Curtea a apreciat că instanțele judecătorești nu au posibilitatea de a acorda un spor salarial al cărui cuantum nu a fost determinat de autoritățile competente.
Chiar dacă nu se poate lua în considerare suspendarea legală a aplicării textului art. 31 din Legea nr. 188/1999, Curtea a apreciat că nu se poate face în cauză o analogie cu situația litigiilor având ca obiect plata primelor de concediu cuvenită funcționarilor publici, întrucât în cazul acordării primei de concediu, dispozițiile Legii nr. 188/1999 erau lipsite de orice echivoc, sub aspectul cuantumului primei respective, dispozițiile art. 34 alin. (2) - devenit ulterior art. 35 alin. (2) - din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, prevăzând că "funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Or, în cazul suplimentului postului și al suplimentului corespunzător treptei de salarizare nu există nicio dispoziție legală care să permită instanțelor să stabilească un cuantum al acestor sporuri, în condițiile în care instanțele nu au competența de a stabili ele însele acest cuantum, conform deciziilor Curții Constituționale menționat mai sus.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. XX din 21.09.2009, dată în recursul în interesul legii, decizie obligatorie în ceea ce privește litigiile prin care se solicită acordarea sporurilor privind suplimentul postului și al treptei de salarizare.
În consecință, Curtea a considerat că instanța de fond a pronunțat soluția recurată cu aplicarea corectă a legii, fapt pentru care, în raport de dispozițiile art. 312 proc. civ. va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite cererea de repunere pe rol.
Respinge ca nefondat recursul formulat în contencios administrativ și fiscal de reclamanta, cu domiciliul în T,-, Bl.17,. A,.4, județul T, împotriva sentinței civile nr. 36 din 15 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Tulcea - Secția civilă, comercială și contencios administrativ, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în T,-, județul T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 22 februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
26 februarie 2010
jud.fond.
red.dec.jud.- 18.03.2010
2ex/19.03.2010
Președinte:Adriana GherasimJudecători:Adriana Gherasim, Kamelia Vlad, Monica Costea
