Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1208/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
R O M Â N I
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Decizia nr. 1208/2009
Ședința publică de la 03 decembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Morina Napa judecător
JUDECĂTOR 2: Vera Stănișor
JUDECĂTOR 3: Maria Violeta
Grefier: -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi au venit spre pronunțare recursurile declarate de recurenta-reclamantă și OG de recurenta- PRIMĂRIA COMUNEI - prin PRIMAR, împotriva sentinței civile nr. 1 din 11 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 188/1999).
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 19 noiembrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință întocmită în aceeași zi.
- deliberând -
Asupra recursurilor de față, în materia contenciosului administrativ, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- așa cum a fost precizată la Secția Civilă a Tribunalului Bacău, reclamanta în OG contradictoriu cu pârâta Primăria comunei a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta să-i plătească cu titlu de despăgubiri salariale suma de 10.000 lei, în executarea sentinței civile nr. 510/11.09.2006 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 8041/2005, definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 163/01.03.2007 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, și obligarea pârâtei să o reintegreze efectiv în funcția avută la data destituirii și anume cea de referent contabil împuternicit cu acordarea vizei de control financiar preventiv.
Prin sentința civilă nr.968/D/2007 - Secția civilă a Tribunalului Bacău, a admis excepția necompetenței materiale, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău - Secția Comercială și Contencios Administrativ unde cauza a fost înregistrată sub nr. 2495/110/26.06.2007.
În motivarea acțiunii s-a arătat că prin Dispoziția nr. 249/28.10.2005emisă de, reclamanta a fost destituită din funcția publică avută, de referent contabil împuternicit cu acordarea vizei control financiar preventiv, decizie ce a fost contestată, iar prin sentința civilă nr. 510/11.09.2006 a fost admisă contestația, dispunându-se anularea dispoziției contestate și reintegrarea sa în funcția deținută și obligarea pârâtei să-i achite toate drepturile salariale de care a fost lipsită în perioada 01.11.2005 și până la data reintegrării efective.
Prin Dispoziția nr. 238/12.12.2006 pârâta a dispus reintegrarea sa în funcția avută și plata despăgubirilor salariale cuvenite pentru perioada 01.11.2005-15.12.2006.
Prin referatele înregistrate sub nr. 3254/11.10.2006 și nr. 4148/18.12.2006, reclamanta s-a adresat pârâtei, precizând care sunt drepturile salariale cuvenite (ca și cum nu ar fi fost îndepărtată din funcție), reactualizate în raport de rata inflației și care se compun din: salariul de bază, sporuri, indemnizații, prime al treisprezecelea salariu etc.
Prin referatul nr. 4281/28.12.2006, deoarece nu s-a realizat, repunerea în drepturile anterioare, a solicitat să fie reintegrată cu toate sarcinile avute la data destituirii nelegale, așa încât să beneficieze în continuare de:sporul de 15% corespunzător vizei de control financiar preventiv intern, în mod necondiționat, să i se acorde prima specială lunară de 10% care s-a plătit fiecărui funcționar public din cadrul Primăriei, pe toată durata cât a avut contractul de muncă desfăcut nelegal, al treisprezecelea salariu pe anul 2006; 35% din salariul de bază pentru anii 2006-2007conform Contractului Colectiv de Muncă; două salarii (stimulente) pe anul 2006, conform OG nr. 2/2006 și Contractului colectiv de muncă, ce s-a acordat tuturor salariaților; indemnizația pentru concediul de odihnă aferent anului 2006 sau compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat; salariul de merit pe anul 2006 în procent de 15% ce s-a acordat întregului personal; stabilirea salariului tarifar de încadrare începând cu data de 01.01.2007 la suma de 768 lei, pentru funcția publică de referent clasa III superior, treapta de salarizare I conform OG nr. 2/2006 și nr.6/2007, menționarea în carnetul de muncă a vechimii în muncă pentru perioada 01.11.2005-15.12.2006, acordarea calificativului anula " " pe anii 2004,2005,2006,2007 așa cum i-a fost acordat în anii anteriori destituirii.
În susținerea acțiunii au fost depuse înscrisuri.
Pârâta a formulat întâmpinare și a depus la dosarul cauzei concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, pentru următoarele considerente.
Reclamanta a fost angajată înainte de destituire, ca funcționar public de execuție - referent superior II clasa III, așa după cum rezultă din carnetul de muncă, poziția 97, la data de 01.10.2005, precum și din fișa postului din data de 15.01.2005 și respectiv 20.09.2007.
Prin Decizia nr. 238/2006 reclamanta a fost reintegrată în aceeași funcție deținută înainte de destituire, conform poziției 102 din carnetul de muncă, reclamanta nefiind avansată în nici o altă treaptă de salarizare, beneficiind însă de toate majorările salariale prevăzute de legislația în vigoare, ca urmare, reclamanta a fost și este angajată ca funcționar public, în funcția de referent superior II, clasa III, iar conform art.63 din legea nr.188/1999 și a OG nr.6/2007(art.33) avansarea se face într-o treaptă superioară la cererea funcționarului, în funcție de performanțele profesionale. În speță însă nu s-au făcut aceste proceduri.
În ce privește salariul de merit, s-a arătat că acesta nu i-a fost acordat, deoarece art.8 din OG nr. 2/2006, prevede expres condițiile în care se acordă acest salariu de merit și anume: pentru rezultate deosebite obținute în activitatea desfășurată, ordonatorul de credite, poate, în limita a 20% din posturi, repartizarea de beneficiari de salariu de merit, iar alin.2 prevede că aceste salarii se acordă în proporție de 2/3 din numărul total al funcțiilor publice.
Ca urmare, ordonatorul de credit, este cel care dispune, în funcție de performanțele profesionale ale funcționarului public, cine are dreptul la această indemnizație, ori reclamanta nu a obținut astfel de performanțe și nu i-au fost acordare aceste drepturi.
Referitor la prima de 10%, aceasta a fost acordată reclamantei prin Dispoziția nr.894/25.05.2007 pentru perioada 01.11.2005-15.12.2006, actualizată cu rata inflației.
În ce privește acordarea drepturilor conform Contratului Colectiv de Muncă, s-a arătat că reclamanta a formulat cerere de primire în Sindicatul "" M, la data de 03.01.2007, devenind membră a acestuia începând cu luna februarie 2007, deci drepturile solicitate înainte de această dată sunt nelegale.
Referitor la acordarea vizei de control financiar preventiv s-a arătat că nu i s-a mai acordat această sarcină de serviciu, motivat de faptul că acordarea acestei vize de P și sporul aferent acesteia este reglementat de OG nr.119/1999 și Normele de aplicare - P nr.522/16.04.2003 care la pct.4.5 și 4.5 prevăd că " prin decizia internă ordonatorul de credite acordă viza de control financiar preventiv și totodată desemnează și persoana care efectuează controlul financiar preventiv".
Prin Dispoziția nr.198/2004 reclamanta a fost desemnată cu exercitarea vizei P, iar prin Dispoziția nr.269/2005 a fost abrogată această dispoziție, viza fiind acordată altei persoane, iar prin adresa nr. 30725/2007 a DGFP B s-a confirmat legalitatea măsurii de schimbare a personalului însărcinat cu acordarea acestei vize, de către conducătorul instituției prin decizie internă.
S-a mai arătat că acordarea acestei vize nu este strâns legată de funcția de referent pe care o deține petenta în cadrul Primăriei.
În ce privește indemnizația concediului de odihnă pentru anul 2006, aceasta nu a fost acordată, deoarece a fost compensată cu zile libere, luate de către reclamantă în anul 2007 pentru a-și rezolva probleme personale, precum și la instanțele de judecată și nici nu și-a formulat cereri pentru acordarea acestei indemnizații.
În susținerea apărărilor s-au depus înscrisuri.
În cauză s-a administrat proba cu expertiză contabilă și contraexpertiză, rapoartele de expertiză fiind depuse la dosarul cauzei (filele 218-240 vol. I, expert, filele 122-130 vol. II expert ), iar răspunsul experților la rapoartele de expertiză sunt depuse la filele 3-6 vol. II și 218-227 vol. II).
Prin sentința civilă nr. 1/11 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârât PRIMĂRIA COMUNEI - prin PRIMAR. în sensul că:
A fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 6188, calculată și reactualizată până la data de 31.12.2007 și care se va reactualiza în continuare cu indicele de inflație de la data plății efective, reprezentând drepturi salariale cuvenite conform Contractului Colectiv de muncă, în sumă de 5252 lei (spor 35% pe anul 2006, în sumă de 2964 lei, două ținute pe anii 2006, 2007 în sumă de 1547, bonuri valorice pentru îmbrăcăminte pe anii 2005, 2006, 2007 în sumă de 741 lei) și 936 lei, reprezentând indemnizația cuvenită pentru concediul de odihnă aferent anului 2006.
S-au respins ca nefondate celelalte capete de cerere privind acordarea sporului de 15% pentru control financiar preventiv, prima specială lunară de 10%, al treisprezecelea salariu pe anul 2006, salariul de merit pentru anul 2006, stabilirea salariului tarifar de 768 lei, începând cu data de 01.01.2007, menționarea în carnetul de muncă a vechimii în muncă pentru perioada 01.11.2005-15.12.2006 și a fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 1361,05 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Prin sentința civilă nr.510/11.09.2006 pronunțată de Tribunalul Bacău - Secția Comercială și Contencios Administrativ în dosarul nr. 8041/2005, modificată prin Decizia civilă nr. 163/01.03.2007 s-a admis în parte acțiunea reclamantei OG, s-a constatat nulitatea procesului verbal al Comisiei de Disciplină din data de 21.10.2005 și a Dispoziției Primarului comunei nr. 249/28.10.2005, s-a dispus reintegrarea reclamantei în funcția deținută anterior, de referent în aparatul propriu de specialitate al Consiliului Local al com., a fost obligat pârâtul să achite reclamantei drepturile salariale cuvenite, începând cu data de 01.11.2005 și până la reintegrare, drepturi reprezentând salarii indexate și recalculate și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta dacă ar fi fost în funcție.
Pârâtul a mai fost obligat să achite reclamantei suma de 10.000 lei (RON) cu titlu de daune morale.
Prin Dispoziția Primarului comunei nr.238/12.12.2006 reclamanta a fost reintegrată în funcția deținută anterior, respectiv cea de referent superior 2, cu un salariu de 678 lei, conform mențiunilor efectuate în carnetul de muncă.
Prin Dispoziția nr. 894/25.05.2007 s-au acordat reclamantei următoarele drepturi bănești: 10.000 lei daune morale, 500 lei cheltuieli de judecată și 10% din salariul de bază reprezentând premiul lunar pentru perioada 01.11.2005-15.12.2006 cât a fost destituită din funcție și până la reîncadrare.
Referitor la drepturile bănești solicitate de către reclamantă, instanța apreciat că acțiunea este întemeiată în parte, doar în ceea ce priveștedrepturile aferente Contractului Colectiv de Muncă pe perioada 2005-2007 și indemnizația cuvenită pentru concediul de odihnă aferent anului 2006, având în vedere concluziile raportului de expertiză efectuat de d-l expert, pentru următoarele considerente:
Conform Contractului Colectiv de Muncă înregistrat la Direcția pentru, Familie și Solidaritate Socială a Județului B sub nr. 1406/21.10.2004, la care Consiliul Local prin reprezentanții săi au aderat, s-a negociat acordarea funcționarilor publici ai Primăriei comunei unui spor de 35% și care a fost acordat în cursul anului 2006, reclamanta având dreptul la plata sumei de 2.964 lei, calculată conform anexei 3 la raportul de expertiză.
Instanța de fond a apreciat că nu poate reține apărarea pârâtei, conform căreia reclamanta nu poate beneficia de acordarea acestor drepturi pe anul 2006, deoarece înscrierea în Sindicatul s-a făcut prin cererea din data de 03.01.2007 devenind membră al acestui sindicat începând cu luna februarie 2007 deoarece, dacă reclamanta nu ar fi fost destituită din funcție în mod nelegal, ar fi beneficiat de aceste drepturi, aspect ce rezultă din însuși faptul că imediat după reîncadrare 15.12.2006 a și formulat cerere de înscriere în sindicat.
Tot conform Contractului Colectiv de Muncă, s-a apreciat că reclamanta, are dreptul și la plata sumei de 1547 lei(anexele 4 și 5 din raportul de expertiză) reprezentând echivalentul a două ținute pe anii 2006,2007, care s-au acordat și celorlalți salariați și achitate cu OP nr. 394/14.06.2006 și 848/09.11.2006.
Tot ca efect al reîncadrării, reclamanta are dreptul la achitarea drepturilor salariale reprezentând bonuri valorice pentru îmbrăcăminte începând cu luna decembrie 2005 până la 31.12.2007, în valoare de 741 lei, calculate conform anexei 11 la raportul de expertiză.
De asemenea, reclamantei nu i s-a acordat indemnizația de concediul de odihnă aferent anului 2006, care este în cuantum de 936 lei conform anexei 6A și 6 B la Raportul de expertiză.
Instanța a respins celelalte capete de cerere privind acordarea unor drepturi salariale, pentru următoarele considerente:
În ce privește solicitarea de a i se acorda sporul de 15% din salariu, începând cu data de 01.11.2005 pentru exercitarea controlului financiar preventiv, instanța de fond reține faptul că, în conformitate cu dispozițiile art.9 alin.6 și alin.7 din OG nr.119/1999 și pct.4.2 și 4.5 din nr. 522/2003, numirea, suspendarea, destituirea sau schimbarea personalului care desfășoară activități de control financiar preventiv, se face prin decizie internă a conducătorului entității publice, persoanele astfel desemnate beneficiind de un spor pentru complexitatea muncii de până la 25% aplicat la salariul de bază brut lunar.
Prin Dispoziția Primarului comunei nr. 198/30.01.2004, reclamanta, începând cu data de 01.02.2004, a exercitat activitate de control financiar preventiv până la data de 01.11.2005 ( data destituirii din funcția publică de referent), dată de la care prin Dispoziția nr. 269/18.11.2005 această activitate a fost încredințate altei salariate, dispunându-se și abrogarea Dispoziției nr.198/30.01.2004.
Având în vedere condițiile în care se acordă exercitarea acestei atribuții de P, faptul că aceasta este o sarcină de serviciu, și nu un drept câștigat definitiv, iar Dispoziția nr.269/18.11.2005 nu a fost abrogată, instanța constată că solicitarea reclamantei de a i se acorda acest spor de 15 % începând cu data de 01.11.2005 este neîntemeiată.
În ce privește premiul lunar de 10% din salariul de bază, instanța de fond a constatat că acesta i-a fost acordat reclamantei conform Dispoziției nr.894/25.05.2007, pe perioada 01.11.2005-15.12.2006, cât a fost destituită din funcție, până la reîncadrare, fapt recunoscut și de către reclamantă, conform propriului calcul depus la dosarul cauzei ( fila 150-vol.II).
Tot din calculul propriu al reclamantei privind situația drepturilor încasate (fila 150-vol II) rezultă că aceasta a încasat și cel de-al treisprezecelea salariu, premiul anual pe perioada 2006-2008, astfel că pretențiile acesteia au fost reținute ca nefondate și sub acest aspect.
În ce privește solicitarea reclamantei de a i se acorda salariul de merit pentru anul 2006, instanța constatat că această solicitare este nefondată.
Astfel, art.8 din OG nr. 2/2006 reglementează condițiile în care se poate acorda salariul de merit, fiind deci o posibilitate și nu o obligativitate a ordonatorului de credite, care poate acorda acest salariu de merit lunar de până la 15% din salariul de bază, în limita a 20% din posturi și în proporție de 2/3 din numărul total al funcțiilor publice.
Referitor la solicitarea, de a i se stabili salariul tarifar de încadrare, începând cu data de 01.01.2007 la suma de 768 lei pentru funcția publică de referent clasa III superior, treapta de salarizare I, instanța de fond constatat că și această solicitare este nefondată.
Astfel, înainte de destituirea din funcția publică, reclamanta, conform,mențiunilor din carnetul de muncă-poziția 97, la data de 01.10.2005, îndeplinea funcția de referent superior 2, fiind reîncadrată pe aceeași funcție prin Dispoziția nr.238/12.12.2006, poziția 102 din carnetul de muncă, aceste aspecte rezultând și din fișa postului din data de 15.01.2005 și 20.09.2007.
Ulterior, reclamanta a beneficiat de toate majorările salariale, prevăzute de legislația în vigoare astfel: 712 lei, începând cu data de 01.01.2007 conform Dispoziției Primarului nr.22/02.02.2007 conform G nr. 6/2007; 726 lei începând cu data de 01.04.2007, conform Dispoziției Primarului nr. 861/16.04.2007, conform G nr. 6/2007; 806 lei începând cu data de 01.10.2007, conform Dispoziției Primarului nr.995/03.10.2007, conform G nr.6/2007.
Conform dispozițiilor art.63 și 64 din Legea nr. 188/1999 și art.33 din OG nr.6/2007,promovarea și avansarea în trepte de salarizare, se face prin examen sau concurs, organizat anulat, prin transformarea postului funcționarului public, fără a fi necesară existența unui post vacant, după aprobarea bugetului, la propunerea șefului compartimentului în care lucrează funcționarul public, cu aprobarea conducătorului unității sau instituției publice.
Ori, din probele administrate în cauză, nu rezultă că reclamanta a fost promovată, în condițiile menționate în funcția publică de referent clasa III superior, treapta de salarizare I, pentru a beneficia de salariul tarifar de încadrare de 768 lei începând cu data de 01.01.2007.
De asemenea, solicitarea de a i se menționa în carnetul de muncă, vechimea în muncă pentru perioada 01.11.2005-15.12.2006, nu poate fi admisă de către instanță deoarece vechimea în muncă pentru această perioadă rezultă fără echivoc din mențiunile făcute în carnetul de muncă la poziția 99 (data destituirii din funcția publică) și la poziția 102 (data reintegrării în aceeași funcție publică).
Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept instanța a admis în parte acțiunea reclamantei, în sensul că a obligat pârâta să achite acesteia suma de 6188 lei calculată și reactualizată până la data de 31.12.2007 și care se va reactualiza în continuare cu indicele de inflație de la data plății efective, reprezentând drepturi salariale cuvenite conform Contractului Colectiv de Muncă în sumă de 5252 și 936 lei, reprezentând indemnizația cuvenită pentru concediul de odihnă aferent anului 2006, respingând celelalte capete de cerere ca nefondate.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, instanța a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 1.361,05 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamanta cât și pârâtul, recursurile fiind declarate și motivate în termen și legal scutite de plata taxei judiciare de timbru.
Recurenta - reclamantă OG a invocat dispozițiile art. 304 pct. (9) Cod procedură civilă, în raport de care a susținut că soluția tribunalului este nelegală, în ceea ce privește capetele de cerere ce i-au fost respinse.
Concret, recurenta - reclamantă a arătat că:
1. - în mod greșit nu i s-a acordat sportul de 15 % lunar la salariul brut, pentru activități de control financiar preventiv propriu, având în vedere că la data destituirii îndeplinea aceste atribuții, potrivit OG119/1999. Recurenta - reclamantă susținut că se impune a fi înlăturat argumentul instanței de fond, în sensul că o altă persoană ar fi îndeplinit atribuția de control financiar preventiv pe perioada vizată, fiind relevant doar faptul că la data destituirii ea beneficia de acest spor;
2. - în mod greșit s-a respins cererea de acordare a salariului de merit, reținându-se că ar fi o facultate a ordonatorului de credite și nu o obligație; recurenta - reclamantă susține că în urma reintegrării în funcție, se consideră că nu a fost niciodată destituită, ori dacă ar fi fost în activitate în anul 2006, i-ar fi venit rândul să beneficieze de acest salariu de merit;
3. - salariul tarifar de încadrare i-a fost stabilit greșit, începând cu 01 ianuarie 2007 (când ar fi trebuit să fie promovată în funcția publică de referent clasa III superior, treapta de salarizare I, cu un salariu tarifar de 768 lei lunar);
Sub acest aspect, recurenta - reclamantă susține că s-au interpretat greșit dispozițiile nr.OG 2/2006 și nu s-a avut în vedere că îndeplinea condițiile pentru promovare, atât sub aspectul vechimii în funcție, cât și al calificativelor (cu precizarea că toate calificativele anuale ce i-au fost acordate au fost anulate de instanțele de judecată).
Recurenta - reclamantă a mai arătat că prima expertiză efectuată în cauză de expert este corectă, (cu singura mențiune că nu acoperă toată perioada vizată de reclamantă), dar contraexpertiza ulterioară a avut obiective greșite și nu clarifică pretențiile deduse judecății; de asemeni, se susține că prima instanță ar fi acordat doar drepturile calculate de expertiza, respingând celelalte capete de cerere, care nu erau cuantificate în expertiză și contraexpertiză.
Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare, în vederea completării probatoriului.
Prin completare la motivele de recurs, recurenta - reclamantă arată că instanța de fond nu s-a pronunțat pe capătul de cerere privind premiul anual pe 2006, acordat tuturor funcționarilor publici și solicită casarea cu trimitere spre rejudecare.
II. Recurentul - pârât Primarul comunei a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii, ca nefondate acțiunii reclamantei.
Punctual, recurentul - pârât susține că reclamantei nu i se cuveneau drepturile prevăzute și acordate în temeiul Contractului colectiv de muncă (respectiv sporul de 35 %, suma de 1.547 lei reprezentând echivalentul a două ținute, pe anii 2006 și 2007, plus bonurile valorice pe îmbrăcăminte pe anii 2005 - 2006 - 2007, în sumă de 741 lei); că instanța de fond a acordat în mod greșit atât contravaloarea a două ținute, cât și bonuri valorice pentru îmbrăcăminte, peste prevederile Contractului colectiv de muncă, prevederi care nici nu îi erau aplicabile reclamantei, față de data afilierii acesteia la sindicat.
În ce privește calculele efectuate de cei doi experți, recurenta - susține că prima expertiză () pornește de la o bază de calcul greșită, fiind considerată drept corectă contraexpertiza ().
În ce privește indemnizația pentru concediu de odihnă pe anul 2006, recurentul - pârât arată că această sumă fost acordată, fiind inclusă în drepturile salariale cuvenite pe anul 2006 (pentru care s-a achitat salariul pe 12 luni, ce include astfel și indemnizația concediu odihnă, plus al XIII-lea salariu).
Intimata - recurentă a formulat întâmpinare la recursul pârâtului, solicitând respingerea acestuia, întrucât drepturile bănești solicitate și acordate de prima instanță reprezintă despăgubiri cuvenite ca urmare a destituirii nelegale din funcție, astfel că trebuie să includă toate drepturile bănești de care reclamanta ar fi beneficiat dacă ar fi lucrat efectiv.
Ambele părți au depus la dosar acte, în susținerea recursului.
Curtea, analizând recursul reclamantei OG, în raport de actele de la dosar și de dispozițiile legale incidente, reține următoarele:
1. Potrivit dispozițiilor art. 106 al. (1) din legea 188/1999, în cazul în care se contestă măsura încetării raportului de serviciu, funcționarul public poate solicita "plata de către autoritatea publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu "salariileindexate, majorate și recalculate,și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public".
Instanța de fond a reținut corect că la data destituirii reclamantei (01 noiembrie 2005) aceasta îndeplinea activitatea de control financiar preventiv, în temeiul Dispozițiilor nr. 198/30 ianuarie 2004 a Primarului comunei, beneficiind în acest sens de un spor de 15 % lunar la salariu, potrivit dispozițiilor nr.OG 119/1999 și nr. 522/2003.
Este greșită interpretarea instanței de fond, în sensul că reclamanta nu ar fi îndreptățită la plata acestui spor, motivat de faptul că, ulterior destituirii sale, o altă persoană ar fi îndeplinit atribuția de control financiar preventiv.
Față de dispozițiile art. 106alin. (1) din legea 188/1999, reclamanta, care a fost destituită nelegal, are dreptul la despăgubiri, reprezentând salariile și toate celelalte drepturi bănești pe care le încasa la data destituirii din funcție și de care a fost lipsit în mod nelegal.
Nu prezintă nici o relevanță faptul că ulterior lunii noiembrie 2005 activitatea de control financiar preventiv propriu a fost desfășurată de o altă persoană, întrucât suma solicitată de reclamantă nu reprezintă - practic - spor prevăzut de nr.OG 119/1999, ci despăgubiri cuvenite în raport de venitul avut de reclamantă la data destituirii.
Dacă s-ar accepta interpretarea instanței de fond, s-ar ajunge la concluzia că nici echivalentul drepturilor salariale nu poate fi acordat, întrucât în perioada cât a fost destituită reclamanta, atribuțiile sale de serviciu au fost îndeplinite de o altă persoană.
Așadar, având în vedere că la data destituirii reclamanta beneficia de sporul de 15 % pentru activități de control financiar preventiv propriu, curtea constată că despăgubirile cuvenite reclamantei în urma reintegrării trebuie să includă și acest spor, astfel că se impunea admiterea acestui capăt de cerere.
Pentru cuantificarea acestui spor, curtea va avea în vedere calculele expertizei (fila 128. II fond), întrucât această expertiză pleacă de la un calcul corect, raportat la salariul de bază cuvenit reclamantei la data destituirii sale.
Nu poate fi avută în vedere expertiza care pornește de la un alt salariu de bază decât cel avut de reclamantă la data destituirii.
2. În ce privește salariul de merit, curtea apreciază că susținerile recurentei - reclamante sunt nefondate.
Potrivit dispozițiilor art. 8 din nr.OG 2/2006, salariul de merit reprezintă o vocație, dar nu un drept definitiv, fiind la latitudinea angajatorului să stabilească anual salariații care beneficiază de acest salariu de merit.
Cum la data destituirii din funcție reclamanta nu beneficia de salariu de merit, acesta nu poate fi acordat cu titlu de despăgubiri, în temeiul art. 106 al. (1) din legea 188/1999; textul de lege are în vedere drepturile bănești de care funcționarul beneficia la data destituirii și nu drepturi eventuale, de care ar fi putut beneficia ulterior, dar care erau la latitudinea angajatorului, fără certitudinea că ar fi putut fi acordate.
În acest context, curtea apreciază ca lipsită de relevanță susținerea reclamantei, în sensul că "i-ar fi venit rândul" la acordarea salariului de merit, întrucât nr.OG 2/2006 nu face referire la o astfel de metodă pentru stabilirea salariaților ce beneficiază de salariul de merit (însăși denumirea acestuia conducând la ideea acordării pe bază de competență și performanță).
3. În ce privește stabilirea salariului tarifar de încadrare, curtea constată neîntemeiate criticile recurentei - reclamante.
Instanța de fond a reținut justificat că reclamanta a fost reîncadrată pe funcția avută anterior destituirii, respectiv aceea de referent superior 2, potrivit mențiunilor din carnetul de muncă.
Potrivit art. 67 din Legea 188/1999, "avansarea în trepte de salarizare se face în condițiile legii privind sistemul unitar de salarizare a funcționarilor publici".
Art. 33 din nr.OG 6/2007 prevede că avansarea în treapta de salarizare imediat următoare se face la propunerea șefului de compartiment, cu aprobarea conducătorului autorității publice.
La avansarea în treapta de salarizare se ține seama de performanțele profesionale, concretizate prin rezultatele obținute în activitatea profesională, notate cel puțin cu calificativul "bun" în anul precedent.
Deși reclamanta a susținut că îndeplinește aceste condiții legale pentru avansare, curtea constată că probele dosarului contrazic aceste susține
Potrivit sentinței civile nr. 196/11 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, s-a dispus anularea calificativelor acordate reclamantei pentru OG anii 2004 - 2005, fiind obligat angajatorul să refacă calificativele acordate pe anii 2004, 2005 și 2007.
De asemeni, angajatorul a fost obligat să acorde reclamantei calificativul pe anul 2006, în conformitate cu art. 3 alin. (3) lit. (a) din Anexa 3 la nr. 1209/2003 (ceea ce înseamnă că la acordarea calificativului pe 2006 se va avea în vedere calificativul obținut înainte de încetarea raportului de serviciu).
În cauză nu s-a făcut dovada că această hotărâre a fost executată, în sensul ca angajatorul să acorde calificative pe întreaga perioadă 2004 - 2007.
ori, în acest împrejurări, nefiind îndeplinită una din condițiile impuse de art. 33 al. (2) din nr.OG 6/2007, respectiv ca reclamanta să aibă calificativul cel puțin "" pentru perioada evaluată, cererea de avansare în treapta de salarizare este nefondată.
4. În ceea ce privește completarea la recurs, prin care recurenta - reclamantă solicită acordarea premiului anual pe anul 2006, acordat tuturor funcționarilor publici, curtea constată că instanța de fond s- pronunțat asupra acestei cereri, în sensul respingerii ei, pe considerentul că aceste drepturi au fost deja achitate și încasate de reclamantă.
Curtea observă că reclamanta nu indică un temei legal pentru aceste drepturi bănești, pe care le solicită doar în considerarea faptului că "au fost acordate celorlalți funcționari publici din cadrul Primăriei " în perioada cât ea a fost destituită.
În aceste împrejurări, neexistând un temei legal pentru acest premiu anual, în sumă de 1.400 lei, soluția de respingere a acestui capăt de cerere este justificată.
II. Referitor la recursul pârâtului Primarul comunei, curtea reține următoarele:
În ce privește drepturile bănești pe care prima instanță le-a acordat în temeiul prevederilor Contractului colectiv de muncă, se impun următoarele constatări:
Curtea reține că potrivit art. 12 al. (1) din Legea 130/1196 privind contractul colectiv de muncă, "contracte colective de muncă se pot încheia și pentru salariații unităților bugetare.
Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale".
Pentru a putea stabili în ce măsură sunt aplicabile aceste dispoziții legale, în speță,este necesar să se stabilească în primul rând natura drepturilor de care au beneficiat angajații Primăriei și pe care le-a solicitat și reclamanta.
Sub acest aspect, Curtea constată că prin Contractul/Acordul Colectiv de Muncă pe 2006, (fila 105 - 127, vol. 1) s-a prevăzut - la art. 42 pct. (11) obligația instituției (Primăria comunei ) de a aloca fonduri pentru achiziționarea, de către salariați, a două ținute pe an (de vară și de iarnă), pentru a le asigura acestora o ținută decentă.
Obligația este stabilită la capitolul "Măsuri de protecție socială".
Curtea reține că art. 55 al. (1) Cod fiscal definește veniturile din salarii ca fiind "toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitatea temporară de muncă".
Art. 55 al. (3) Cod fiscal și art. 69 din HG. nr. 44/2004 prevăd că avantajele în bani și în natura sunt venituri care se asimilează salariilor și enumera, cu titlu exemplificativ, la categoria "avantaje" - cheltuieli pentru hrană,îmbrăcăminte,precum și alte bunuri și servicii oferite gratuit.
Față de aceste dispoziții legale, drepturile bănești acordate angajaților pentru asigurarea ținutei decente apar ca fiind drepturi de natură salarială, astfel că, în raport de prevederile art. 12 din Legea 130/1996 aceste drepturi nu puteau fi negociate prin contractul/acordul colectiv de muncă.
Pe de altă parte, chiar dacă potrivit art. 243 din Legea 53/2003 și art. 30 din Legea 130/1996, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, în speță, primarul comunei are obligația ca, anterior aprobării și ordonării plății, să verifice respectarea regulilor bugetare cuprinse în art. 14 din nr.OUG 45/2003, privind finanțele publice locale.
Potrivit art. 14 alin. (3) din ordonanță, " nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nu poate fi angajată și efectuată,dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.
Ori sumele prevăzute in Contractul colectiv de muncă a fi acordate angajaților primăriei pentru asigurarea ținutei decente nu au o bază legală.
Aceste sume nu se încadrează în prevederile titlului V din Codul Muncii referitoare la sănătatea și securitatea în muncă, nici în prevederile art. 5 lit. (i) și (j) din Legea 319/2006, a sănătății și securității în muncă, unde sunt definite noțiunile de echipament de lucru și echipament individual de protecție.
Nu se pot reține ca temei legal pentru acordarea drepturilor în discuție nici dispozițiile art. 61 al. (1) din Legea 188/1999, care se referă la "sănătatea și securitatea în muncă" și la "îmbunătățirea condițiilor de muncă".
măsurilor ce vizează îmbunătățirea condițiilor de muncă, sănătatea și securitatea în muncă includ acele masuri cu caracter general ce au scopul de a îmbunătăți condițiile de munca, securitatea muncii și starea de sănătate a angajaților (cum ar fi, spre exemplu, birouri luminoase, aerisite, cu un confort termic și sonor, reducerea programului de lucru - în anumite cazuri).
Ori acordarea unor sume de bani pentru ținuta decentă nu se încadrează în sfera măsurilor sus-menționate.
Potrivit art. 24 și 25, raportat la art. 8 din Legea 130/1996, direcțiile județene de muncă înregistrează contractele colective de muncă, verificând clauzele acestora doar sub aspectul necesității de a fi respectate limitele și condițiile stabilite de Legea 130/1996 și cu privire la interdicția de a se însera clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective încheiate la un nivel superior.
Celelalte aspecte, privind legalitatea clauzelor trebuiesc examinate de semnatarii contractului de muncă și în mod deosebit de titularul obligației asumate prin contract.
Față de considerentele expuse, curtea constată că prevedea în contractul colectiv de muncă a unor drepturi bănești (pentru ținută, bonuri valorice pentru îmbrăcăminte) nu este suficientă, în condițiile în care aceste drepturi nu au temei în legislația ce reglementează drepturi bănești și celelalte drepturi cuvenite funcționarului public.
Aceleași argumente sunt valabile și pentru capătul de cerere privind acordarea sporului de 35 % din salariul de bază, în temeiul aceluiași contract colectiv de muncă.
Ca urmare, susținerile recurentului - pârât sunt întemeiate, impunându-se respingerea capetelor de cerere privind: ținuta pe anii 2006, 2007, bonuri valorice pentru îmbrăcăminte și sportul de 35 % la salariu, urmând ca pârâtul să fie exonerat de plata acestor sume.
Față de considerentele expuse, în temeiul art. 312 al. (1) raportat la art. 304 pct. (9) Cod procedură civilă, curtea va admite recursul reclamantei, urmând a modifica sentința în sensul admiterii capătului de cerere al reclamantei privind acordarea despăgubirilor corespunzător sporului de 15 % pentru activitatea de control financiar preventiv.
Ca urmare, va fi obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 1.344 lei, cu acest titlu, sumă ce va fi actualizată în funcție de inflație, la data plății.
Va fi admis recursul pârâtului, cu consecința modificării sentinței, în sensul respingerii capetelor de cerere privind: sporul de 35% pe anul 2006, bonuri valorice pentru îmbrăcăminte și contravaloarea a două ținute.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței, privind capetele de cerere ce au fost respinse (cu excepția celui admis în recursul reclamantei).
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, recurentul - pârât va fi obligat să plătească recurentei - reclamante suma de 232 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, în loc de 1361 lei, cum s-a dispus la fond.
Curtea a avut în vedere că la instanța de fond s-au acordat integral cheltuielile reprezentând onorariu experți, ori, față de soluția finală, în care reclamantei i s-a admis un singur capăt de cerere, privind suma de 1.344 lei, cheltuielile ocazionate de expertize trebuie să fie reduse proporțional, ori raportat la suma sus-arătată cheltuielile justificate sunt în sumă de 232 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile contencios administrative declarate de recurenta-reclamantă, domiciliată în Comuna, județul B și de recurenta- PRIMĂRIA COMUNEI - prin PRIMAR, cu sediul în Comuna, județul B, împotriva sentinței civile nr. 1 din 11 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Admite capătul de cerere privind despăgubirile corespunzătoare sporului de 15% pentru activități de control financiar preventiv propriu și, în consecință, obligă pârâtul să plătească reclamantei cu acest titlu suma de 1.344 lei, actualizată în funcție de rata inflației la data executării.
Respinge capetele de cerere privind acordarea despăgubirilor corespunzătoare sporului de 35% pe anul 2006, bonurilor valorice pentru îmbrăcăminte pe anii 2005, 2006, 2007 și celor două ținute pe anii 2005, 2006 și înlătură obligația pârâtului de plată a acestor sume.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 232 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, în loc de 1.361 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 03 decembrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - |
Red. Red. St.tehnored. 5 ex. 14 dec. 2009
Președinte:Morina Napa
Judecători:Morina Napa, Vera Stănișor, Maria Violeta
