Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1208/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1208
Ședința publică de la 17 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Costinel Moțîrlichie
JUDECĂTOR 2: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 3: Constantin Diaconu
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței nr. 4962 din data de 22 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.
La apelul nominal a răspuns intimata pârâtă Inspecția prin consilier juridic lipsind recurentul reclamant și intimatul pârât Inspectoratul Teritorial D e Muncă
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța pune în discuție excepția perimării recursului declarat de reclamantul .
Consilier juridic pentru intimata pârâtă Inspecția solicită admiterea excepției și a se constata perimat recursul.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Tribunalul Mehedinți prin sentința nr. 4962 din data de 22 noiembrie 2007, pronunțată în dosarul nr- a respins excepția de necompetență materială a Tribunalului Mehedinți și excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspecției
S-a admis excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru plata primelor de concediu de odihnă aferente anilor 2001-2003 și s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Teritorial d e Muncă M și Inspecția
Au fost obligați pârâții să plătească reclamantului primele de concediu de odihnă aferente anilor 2004-2005 actualizate cu indicii de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut privind excepția lipsei competenței materiale a Tribunalului Mehedinți că potrivit art.109 din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe. Având în vedere că dispozițiile Legii nr.188/1999 se completează cu cele ale Codului Muncii, conform art.284 alin.2 din Codul Muncii, cererea de chemare în judecată se adresează instanței de contencios administrativ în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul /reședința sau, după caz, sediul.
Privind excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspecției B, s-a reținut că aceasta, în calitate de ordonator secundar de credite, este cea care asigură existența creditelor bugetare în bugetul Inspectoratului Teritorial d e Muncă M, ca ordonator terțiar de credite, necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Din actele și lucrările dosarului instanța a reținut că reclamantul în perioada 2001-2005 s-a aflat în raporturi de serviciu cu pârâtul ITM M, având deci calitatea de funcționar public și a efectuat concediile de odihnă aferente anilor 2001-2005 fără a beneficia de prima de concediu ( conform adeverințelor aflate la filele 22 și 26 ).
In conformitate cu prevederile art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999, republicată, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu de odihnă, care se impozitează separat. Având în vedere dispozițiile menționate, funcționarii publici sunt în drept să primească, prin efectul legii, prima de concediu de odihnă în fiecare an, la nivelul stabilit prin lege.
Acordarea acestui drept a fost suspendată însă succesiv, prin OUG nr.33/2001, legea nr.743/2001, Legea nr.631/2002, Legea nr.507/2003, Legea nr.511/2004, Legea nr.379/2005 prin această ultimă reglementare dispunându-se suspendarea până la 31 decembrie 2006.
Cu privire la legalitatea suspendării acordării primelor de concediu de odihnă pe perioada 2001- 2005, Curtea Constituțională a reținut că beneficiul unor drepturi salariale suplimentare, cum este și prima de concediu, nu constituie un drept constituțional fundamental și în consecință legiuitorul este în drept să le acorde, să le modifice, ori să înceteze acordarea lor, precum și să stabilească perioada de acordare a acestora (Decizia nr.37/2005).
La data sesizării instanței, legile bugetare anuale pentru anii 2001-2005 erau însă în vigoare, chiar din cuprinsul acestora rezultând că efectul suspensiv este limitat în timp, respectiv până la data de 31 decembrie a fiecărui an.
In consecință, raportat la dispozițiile art.64 alin.2 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, dreptul la acțiune pentru plata primei de concediu aferentă anului 2001 s-a născut după 1 ianuarie 2002, după 1 ianuarie 2003 pentru plata primei de concediu pe anul 2002, după 1 ianuarie 2005 pentru plata primei de concediu pe anul 2004 și respectiv după 1 ianuarie 2006 pentru plata primei de concediu aferentă anului 2005, când a încetat cauza de suspendare.
Față de împrejurarea că cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamant la 16 octombrie 2007, instanța a constatat că dreptul la acțiune pentru plata primelor de concediu aferente anilor 2001-2003 este prescris, conform art. 1 și art.3 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă și în consecință va admite excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru plata primelor de concediu aferente acestei perioade.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul .
Prin încheierea de ședință din data 29 ianuarie 2008, Curtea de Apel Craiova - Secția Contencios Administrativ și Fiscal a suspendat judecarea cauzei în baza art.242 pct.2 Cod procedură civilă pentru lipsa nejustificată a părților.
Prin referatul serviciului arhivă, cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, pentru a se verifica termenul de perimare.
Excepția perimării este fondată.
În conformitate cu dispozițiile art. 248.civ Cod Penal orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252.civ Cod Penal perimarea se poate constata și din oficiu;
in verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 15 ianuarie 2008, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 242 alin.1 pct.2 civ Cod Penal pentru lipsa nejustificată a părților;
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, Curtea, în baza art.248 și urm Pr. Civ. urmează a constata perimat recursul de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței nr. 4962 din data de 22 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Martie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
red.jud.-
tehnored.
27 Martie 2009
jud.fond.
Președinte:Costinel MoțîrlichieJudecători:Costinel Moțîrlichie, Gabriela Carneluti, Constantin Diaconu
