Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1209/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 1209/
Ședința publică din 10 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâtele MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin M, cu sediul în Tg.-M,--3, jud.M, MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, cu sediul în B, P-ța - nr.1/A, sector 1 și INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, cu sediul în B,-, sector 6, împotriva sentinței nr.369/1 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Mureș.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților, precum și faptul că recurenții au solicitat judecarea cauzei și în lipsă în conformitate cu disp.art.242 alin.2 pr.civ.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că recurentul pârât IGPR a depus taxa de timbru în sumă de 2 lei și 0,15 lei timbru judiciar anulat la dosar(31-33 dosar).
Instanța, din oficiu, ridică excepția netimbrării cererii de recurs formulate de recurentul pârât și față de actele și lucrările dosarului, reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate și asupra recursurilor formulate de IGPR și DGFP
CURTEA,
Prin sentința nr. 369 pronunțată de Tribunalul Mureș la data de 01.06.2009 în dosarul nr-, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a IGPR, s-a respins excepția inadmisibilității, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții -, A-, -, -, -, și - în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin MEF, MIRA, IGPR și IJP M, au fost obligații pârâții în solidar la înlăturarea pentru viitor a discriminării la care au fost supuși ca urmare a neacordării unui salariu egal cu al celorlalți funcționari publici ori salariați contractuali ai statului, discriminare ce nu poate fi înlăturată decât ca urmare a majorărilor salariale de 5% raportat la indemnizația de încadrare brută lunară din luna 2006, începând cu data de 1 ianuarie 2007 și până la data de 31 martie 2007; 2% raportat la indemnizația de încadrare brută lunară din luna martie 2007, începând cu 1 aprilie 2007 și până la data de 30 septembrie 2007; și 11% raportat la indemnizația de încadrare brută lunară din luna septembrie 2007, începând cu 1 octombrie 2007 și până la data încetării stării de discriminare, calcularea și plata sumelor reactualizate până la data executării efective a hotărârii; pârâții IGPR și IPJ M au fost obligați să emită decizie și să înscrie în cărțile de muncă ale reclamanților mențiunile corespunzătoare; pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor acordate; pârâții au fost obligați și la cheltuieli de judecată în favoarea reclamanților.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că reclamanții sunt într-o situație de discriminare față de majorările salariale de care au beneficiat funcționarii publici și salariații contractual ai statului de 5%, 2% și 11% pe parcursul anului 2007 ceea ce contravine dispozițiilor comunitare precum și CEDO privind egalitatea de tratament. IGPR își justifică calitatea procesuală prin faptul că este ordonator terțiar de credite iar MEF prin faptul că este ordonator principal de credite privind elaborarea bugetului de stat.
Împotriva sentinței au formulat recurs MIRA, IGPR și DGFP
În motivarea căii sale de atac, MIRA a arătat că sentința este nelegală și netemeinică prin prisma Deciziei nr. 819 /03.07.2008 a Curții Constituționale. Se mai arată că începând cu 01.01.2007 polițiști au beneficiat de creșteri salariale ca urmare a majorării coeficienților de ierarhizare ai funcțiilor.
DGFP M, în numele și pe seama Statului Român prin MEF, și-a motivat recursul în principal pe lipsa calității sale procesuale pasive, în sensul că, fiind vorba de drepturi salariale, între reclamanți și MEF nu există raporturi de muncă. Pe fond, recurentul arată că majorările salariale solicitate au fost acordate doar funcționarilor publici potrivit Legii nr. 188/1999 nu și pentru această categorie profesională care face parte din categoria funcționarilor publici cu statut special.
IGPR, în considerentele căii sale de atac a arătat că în mod greșit instanța de judecată a respins excepția lipsei calității sale procesuale pasive întrucât obligația de plată a creșterilor salariale aparține IPJ M, instituție cu personalitate juridică iar conducătorul acesteia este ordonator terțiar de credite. Pe fondul cauzei se arată că acestei categorii de funcționari publici cu statut special le sunt aplicabile alte acte normative decât categoriei largi a funcționarilor publici, iar în temeiul acestora, în anul 2007 acestora li s-au majorat salariile. Actul normativ invocat e reclamanți, OG nr. 10/2007 se aplică doar anumitor categorii de funcționari publici, neputându-se extinde aplicabilitatea prin analogie și altora.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, ținând cont și de incidența prevederilor art. 3041Cod procedură civilă, instanța constată:
În ceea ce privește recursul formulat de MIRA, pentru acest termen de judecată recurentul a fost citat cu mențiunea de a achita taxa de timbru în cuantum de 2 lei și timbru judiciar de 0,15 lei. Recurentul nu s-a conformat dispozițiilor instanței iar conform art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997 taxele de timbru se plătesc anticipat iar neîndeplinirea acestei obligații se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii.
Cum recurentul nu a înțeles să-și îndeplinească această obligație, în temeiul dispozițiilor legale de mai sus precum și a art. 35 alin 1 și 5 din Normele de aplicare a Legii nr. 146/1997 aprobate prin Ordinul ministrului justiției nr. 760/C/1999, recursul formulat de MIRA va fi anulat ca netimbrat.
Recursurile formulate de DGFP M și IGPR se dovedesc a fi întemeiate pentru următoarele considerente:
Reclamanții sunt polițiști în cadrul IPJ M, funcționari publici cu statut special. Cestei categorii socio - profesionale le sunt aplicabile acte normative cu caracter special care le reglementează atât profesia cât și salarizarea: Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, OG nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale poliștilor. Pe parcursul anului 2007, reclamanții au beneficiat de creșteri salariale prin majorarea coeficienților de ierarhizare a funcțiilor conform OG. nr. 57/2006 pentru modificarea OG. nr. 38/2003 aprobată prin Legea nr. 491/2006.
Prin mai multe acte normative, anumite categorii de funcționari publici precum și personal contractual bugetar, expres și limitativ menționate, au beneficiat pe parcursul anului 2007 de indexări ale salariului de bază, niciunul dintre acestea însă nu se aplicau categoriei funcționarilor publci cu statut special, în speță, polițiștilor. Nicio altă categorie de funcționari publici care nu a beneficiat de aceste indexări nu au solicitat, în temeiul OUG nr. 137/2000 constatarea discriminării în raport de creșterile salariale de care au beneficiat polițiștii în anul 2007.
Prin Decizia nr. 819 /03.07.2008, Curtea Constituțională, "dispozițiile art. 1, arta stabilit că " dispozițiile art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OG. nr. 137/2000 pentru sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme nou create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative". În acest sens este evident că nu se pot aplica, prin constatarea discriminării, prin analogie, alte acte normative decât cele care se referă la respectiva categorie socio- profesională.
Adoptarea acestei soluții cu privire la categoria funcționarilor publici din care fac parte reclamanții nu creează premisele unei discriminări, în raport de celelalte categorii, întrucât principiul egalității de tratament nu exclude, ci dimpotrivă, presupune soluții diferite, pentru situații diferite, justificate pe baza unor criterii obiective și raționale. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, legat de aplicarea art. 14 privind interzicerea discriminării, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare în sensul acestui articol, atunci când se induc distincții pe situații analoage fără să se bazeze pe o justificare obiectivă și rezonabilă. Instanța europeană a decis în mod constant că pentru o asemenea încălcare să se producă "trebuie stabilit că persoanele plasate în situații analoage și comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește nici o justificare obiectivă și rezonabilă". În acest sens, Curtea a apreciat prin jurisprudența sa, că statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele de situații analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament juridic aplicate (, 18.02.1991, Fredin c/Suedia, paragraful 60; 23.06.1993, Hoffman c/Austria, parag. 31, 28.09.1995, Scalambrino c/Italie). De altfel, în cauza Thlimmenos vb. din 06.04.2000, Curtea a concluzionat că "dreptul de a nu fi discriminat garantat de Convenție, este încălcat și atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situații analoage, fără a oferi justificări obiective și rezonabile, dar și atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără justificări obiective și rezonabile, persoane aflate în situații diferite, necomparabile".
Cum, în raport de principiului separărilor puterilor în stat, unica autoritate legislativă a țării este Parlamentul, instanța de judecată are menirea doar de a pune în aplicare dispozițiile legale adoptate de parlament, neputându-se substitui organului legislativ pentru a extinde aplicabilitatea unei dispoziții legale și altor categorii de persoane decât cele enumerate în mod limitativ de legiuitor în textele de lege de care se prevalează în acțiunea formulată reclamanții.
Practica judiciară și precedentul judiciar invocate de reclamanți nu pot impune instanței o soluție dată cu nerespectarea prevederilor legale, cu o greșită interpretare și aplicare a legii.
Pentru aceste considerente, Curtea consideră sentința atacată ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii, motiv pentru care, recursurile DGFP M și IGPR vor fi admise, sentința va fi modificată integral în sensul că se va respinge acțiunea reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul formulat de Ministerul Administrației și Internelor, cu sediul în B, -, nr. 1A, sector 1, împotriva sentinței nr. 369 din 1 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
Admite recursurile formulate de Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu-M, str. -.-, nr. 1-3, județul M și Inspectoratul General al Poliției Române, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva aceleași sentinței și în consecință:
Modifică integral sentința atacată în sensul că respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții -, A-, -, -, -, și - în contradictoriu cu MIRA, IGPR, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Inspectoratul Județean de Poliție M, cu sediul în Târgu-M,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER,
red.
tehnored. BI/8ex
jud.fond:
-5.01.2010-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
