Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 123/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.123 / Dosar nr-
Ședința publică din data de 26 februarie 2008
Complet compus din:
PREȘEDINTE: Marcela Comșa JUDECĂTOR 2: Georgeta Bejinaru Mihoc
- - - - - președinte de secție
- - - JUDECĂTOR 3: Silviu
GREFIER -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de Direcția de Muncă și Protecție Socială B împotriva sentinței nr. 3149/02.10.2007 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, având ca obiect - litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică 19 februarie 2008 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta, iar instanța pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, în baza art. 146 Cod procedură civilă și față de dispozițiile art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 26 februarie 2008.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Constată că, prin sentința civilă nr. 3149/C/2.10.2007 a Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ a fost respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta
A fost admisă astfel cum a fost precizată acțiunea formulată de reclamantul SINDICATUL FUNCȚIONARILOR PUBLICI ȘI PERSOANELOR CONTRACTUALE din cadrul B în contradictoriu cu pârâta B și în consecință:
A fost obligată pârâta la plata către funcționarii publici, -,-, a drepturilor bănești reprezentând prime de vacanță pentru anii 2001,2002 și 2006, iar către funcționarii publici, și a drepturilor bănești reprezentând primele de vacanță pentru anii 2001, 2002 și 2003 sume ce urmează a fi actualizate în raport cu rata inflației, dobânda de referință a la data efectuării plății.
Pentru a pronunța această sentința, prima instanță a reținut că:
Prima de concediu a funcționarilor publici are originea în art. 34, alin. 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, potrivit căruia " funcționarul public are dreptul pe lângă indemnizația de concediu, la o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat."
, în anii care au urmat, aplicarea acestui articol de lege a fost suspendat prin OUG nr. 33/2001 și prin legile bugetului de stat, până la 31.12.2006.
Până la această dată - 31.12.2006- fiind suspendat prin lege dreptul la primă de vacanță, implicit a fost suspendat și dreptul la acțiune al reclamanților pentru valorificarea lui, dreptul la acțiune începând să curgă de la data de 31.12.2006.
Acțiunea fiind înregistrată la data de 08.05.2007, rezultă că ea este în termen și pentru anii 2001 și 2002, având în vedere că pe durata suspendării prescripția nu curge, astfel că urmează a respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă.
În fond, instanța a reținut că, dispozițiile legale privind suspendarea aplicării prevederilor art. 34, alin. 2 din Legea nr. 188/1999 referitoare la acordarea primei de vacanță, nu con ține nici o referire cu privire la desființarea dreptului respectiv, ci numai cu privire la suspendarea exercițiului acestuia ori la prelungirea termenului de punere în aplicare, ceea ce înseamnă că acest drept există.
Examinând dispozițiile de suspendare se constată că acestea contravin art. 41 și art. 53 din Constituția României, deoarece prima de vacanță reprezintă un drept de remunerare muncii, care face parte din conținutul complex al dreptului la muncă, acest drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse de o societate democratică.
Suspendarea acordării drepturilor în cauză contravine și dispoz. art. 38 din Codul muncii, conform cărora " Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate.
Având în vedere că normele de suspendare nu mai sunt în vigoare la data sesizării, nu mai este posibilă sesizarea Curții Constituționale, astfel că, controlul legalității lor, revine instanței care concluzionează în sensul celor de mai sus.
În consecință, se impune acordarea drepturilor bănești reprezentând primele de vacanță, astfel cum au fost solicitate prin acțiune.
În ceea ce privește actualizarea sumelor reprezentând primele de vacanță, instanța a constatat că neachitarea lor în termenul legal, a cauzat celor îndreptățiți un prejudiciu, ca urmare a lipsei de folosință a banilor respectivi, prejudiciu care trebuie reparat potrivit art. 1082 și 1084 Cod civil.
Față de aceste considerente, apreciind ca fiind lipsită de efecte juridice suspendarea acordării primelor de vacanță pe anii 2001, 2002 și 2006 în baza art. 34 alin. 2 din legea nr. 188/1999 republicată, instanța a admis acțiunea și a obligat pe pârâtă să plătească membrilor sindicatului reclamant enumerați în anexa la acțiune drepturile bănești reprezentând primele de vacanță pe anii 2001, 2002, și 2006,cu excepția funcționarilor publici de la pozițiile 28-32 din tabel cărora li se cuvin prime de vacanță pentru anii 2001,2002 și 2003, toți în cuantumul stabilit prin situația anexată la acțiune, cuantum care nu a fost contestat din punct de vedere matematic de către intimată, conform celor arătate în dispozitivul sentinței.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială B, iar, în dezvoltarea motivelor de recurs se arată că dreptul la acțiunea al reclamanților este prescris conform art. 3 alin.1 din D nr. 167/1958 acest drept fiind suspendat succesiv prin legile bugetului de stat. Astfel nu au fost încălcate dispozițiile constituționale deoarece nu există baza legală pentru acordarea sumelor cu acest titlu.
La dosar a depus întâmpinare reclamantul Sindicatul Funcționarilor Publici și Persoanelor Contractuale din cadrul, prin care solicită respingerea recursului și menținerea sentinței primei instanțe ca legală și temeinică.
Recursul este nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului de fond, raportat la sentința atacată și la motivele de recurs invocate de recurentă precum și din prisma dispozițiilor art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, se constată că prima instanță a reținut corect situația de fapt și de drept dedusă judecății pronunțând o sentință legală și temeinică.
Prima instanță în mod corect a respins excepția prescripției dreptului la acțiune pentru anii 2001 - 2002 deoarece, prima de concediu prevăzută de art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici a făcut obiectul unei limitări prin suspendarea succesivă a acordării acesteia, astfel, chiar dacă în cauză, conform art.12 din Decretul nr.167/1958 este vorba de prestații succesive, prescripția nu a operat.
Dreptul conferit reclamanților prin art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 a fost suspendat succesiv prin OUG nr.33/2001 și prin Legile bugetului de stat, până la data de 31.12.2006, astfel că și dreptul la acțiune al reclamanților a fost suspendat, valorificarea dreptului putându-se realiza numai după încetarea suspendării. În toată această perioadă cursul prescripției dreptului la acțiune a fost întrerupt, punerea sa în aplicare fiind suspendată sau amânată prin acte normative temporare. Existența dreptului pentru anii 2001 și 2003 nu a fost înlăturată prin nici o dispoziție legală, având loc doar suspendarea exercițiului acestuia și prelungirea termenului de punere în aplicare.
Pe fondul cauzei, se constată că, prima instanță, de asemenea, în mod corect, a soluționat cererea reclamantei, deoarece așa cum s-a arătat mai sus, prima de concediu a făcut obiectul unei limitări prin suspendarea succesivă a acordării acesteia, fapt care contravine nu numai dispozițiilor legale din Codul muncii cu care se coroborează Legea nr.188/1999, ci și dispozițiilor art.41 și 53 din Constituția României. Dreptul la prima de concediu este un drept de remunerare care face obiectul raporturilor de serviciu dintre angajator, reclamantul iar, acest drept, atâta timp cât a fost prevăzut de lege, nu poate fi restrâns și nu poate fi îngrădit pe motivul lipsei prevederilor bugetare, întrucât s-ar afecta inclusiv dreptul la muncă al reclamantului. Normele prin care s-a dispus suspendarea succesivă a primei de concediu nu mai erau în vigoare la data sesizării instanței de judecată, astfel că, sesizarea Curții Constituționale nu mai era posibilă, condiții în care controlul legalității și conformității cu dispozițiile constituționale revine instanței. Dreptul la prima de concediu nu a fost înlăturat prin nici o dispoziție legală având loc doar suspendarea exercițiului acestuia și prelungirea termenului de punere în aplicare astfel că, pretențiile pentru valorificarea dreptului sunt justificate.
Față de aceste considerente, Curtea va respinge recursul pârâtei, nefiind îndeplinite condițiile art.304 din Codul d e procedură civilă, pentru casarea sau modificarea sentinței atacate.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială B împotriva sentinței civile nr. 3149/C/02.10.2007 a Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 26 februarie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red. /26.02.2008
Dact./27.02.2008
Jud fond.-A /R
- 2 ex.-
Președinte:Marcela ComșaJudecători:Marcela Comșa, Georgeta Bejinaru Mihoc, Silviu
