Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1283/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- - 02.10.2008

DECIZIA CIVILĂ NR.1283

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 20.11.2008

PREȘEDINTE: Mircea Ionel Chiu

JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER

JUDECĂTOR 3: Petruța Micu

GREFIER:- -

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, împotriva sentinței civile nr.1008/19.08.2008, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului C-S, în contradictoriu cu reclamanta - intimată și cu pârâții - intimați INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE C-S și INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ C-S, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat și văzând că s-a solicitat judecarea cauzei conform art.242 pct.2 Cod procedură civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1008/19.08.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul C-S a respins excepția privind lipsa calității procesuale pasive a invocată de reclamantă în cauza de față.

A admis cererea formulată de către reclamanta - împotriva pârâților MINISTERUL ADMINISTRATȚIEI ȘI INTERNELOR și INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ C-S, având ca obiect litigiu de muncă și în consecință:

A obligat pârâții să achite reclamantei drepturile bănești reprezentând sporul de fidelitate cuvenit, în funcție de vechimea în muncă, începând cu data de 01.05.2004 și până la data 13.03.2006, să achite primele de concediu de odihnă cuvenite pe anii 2004, 2005 și 2006.

Considerentele în temeiul cărora instanța a adoptat această soluție sunt următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C-S sub nr. 910/115/23.04.2008, reclamanta a formulat acțiune împotriva pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul Județean de Poliție C- solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora, în solidar, la plata sporului de fidelitate cuvenit salariaților civili, procentual, în funcție de vechimea fiecărui angajat, de la data de 01.05.2004 - 13.03.2006, la plata primelor de concediu de odihnă pentru anii 2004, 2005, 2006, egale cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu și să fie obligat pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, în calitate de ordonator principal de credite, să cuprindă în buget, sumele necesare plății sumelor solicitate.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a fost salariată a Inspectoratului de Poliție al Județului C-S, în calitate de personal contractual până în 13.03.2006 și, în conformitate cu dispozițiile nr.OG38/2002, polițiștii din cadrul Ministerul Internelor și Reformei Administrative primesc, lunar, un spor de fidelitate ce se acordă procentual în funcție de vechimea în activitate a fiecărui salariat și la plecarea în concediu de odihnă, primesc o primă de vacanță egală cu salariul de bază brut, din luna anterioară plecării în concediu.

La 25 mai 2008 reclamanta și-a precizat acțiunea, invocând lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Internelor și Reformei Administrative.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art.37 alin.1 din nr.OG38/2002 și art. 49 din Legea nr.138/1999.

Pârâții au depus la dosar o întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii reclamantei, invocând, în principal, dispozițiile OUG24 din 2000 raportat la dispozițiile Legii nr.54/2003 privind drepturile salariale ale personalului contractual din

Pe fond, pârâții au arătat că drepturile solicitate de personalul civil contractual nu pot fi acordate, întrucât salarizarea lor se face potrivit dispozițiilor nr.OUG24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, cu modificările și completările ulterioare și nicidecum în baza nr.OG38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare sau ale Legii nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, cu modificările și completările ulterioare. Se susține în continuare că, deși potrivit dispozițiilor art. 49 din Legea nr.138/1999 personalul civil din Ministerul Internelor și Reformei Administrative care desfășoară activități în condiții similare cu cele ale cadrelor militare beneficiază de primele, sporurile și indemnizațiile acordate acestora, potrivit prevederilor aplicabile cadrelor militare în activitate, însă, în legislația referitoare la salarizarea cadrelor militare nu este prevăzută nici plata sporului de fidelitate și nici plata primelor de concediu pentru această categorie de personal.

În același context, pârâții susțin că drepturile solicitate nefiind prevăzute în lege, nu există temei legal pentru ca sumele de bani să fie solicitate și incluse în bugetul instituției.

Părțile au depus la dosar acte și înscrisuri și, examinând acțiunea prin prisma motivației expusă de reclamanți, raportat la probatoriul administrat și în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile speței, instanța a constatat că acțiunea este întemeiată.

În baza dispozițiilor art.137 Cod procedură civilă instanța a respins excepția privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Administrației și Internelor cu motivarea că acesta este ordonator principal de credite, fiind responsabil de asigurarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că, potrivit prevederilor art. 49 din Legea nr. 138/1999 se prevede că "personalul civil din ministerele și instituțiile prevăzute la art.47, care desfășoară activități în condiții similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile și indemnizațiile acordate acestora, potrivit prevederilor aplicabile cadrelor militare în activitate".

Astfel că, polițiștilor, care la data promulgării legii menționate erau cadre militare, însă ulterior, prin Legea nr.360/2002, au devenit funcționari publici cu statut special, dar păstrându-și toate drepturile prevăzute de legea anterioară, li s-a acordat prin nr.OG38/2003, sporul de fidelitate de până la 20% din salariu, în funcție de vechime precum și prima de concediu egală cu un salariu din luna anterioară plecării în concediu.

Având în vedere cele două texte de lege, nu se poate reține diferențierea între personalul contractual civil și personalul cu statut de funcționar public, atâta timp cât ambele categorii de personal desfășoară activități similare, cu atât mai mult cu cât acest fapt este recunoscut de pârâta prin aceea că această categorie de salariați (contractual civil) beneficiază de norma de hrană de care beneficiază și polițiștii, acordată în baza nr.HG501/1994, precum și de indemnizația de dispozitiv de luptă în procent de 25%, spor de condiții de pericol deosebit, similar prevăzut pentru polițiști. În aceste condiții nu se pot face diferențe privind sporul de fidelitate, prima de concediu, prevăzut pentru polițiști, întrucât ambele categorii de personal își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Cu privire la prima de concediu, acordarea acesteia a devenit imposibilă după anul 2002 întrucât prin legile anuale ale bugetului de stat s-a suspendat an de an acest drept. Dar, dispozițiile art. 38 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii prevede în mod imperativ că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări.

Chiar art. 41 din Constituția României statuează că salariații au dreptul la protecție socială a muncii, printre care și concediul de odihnă plătit, iar potrivit art. 53, restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți, poate fi dispusă numai dacă este necesară, iar măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului. Astfel, prin suspendarea succesivă a plății primei de vacanță, dreptul la această primă nu a fost restrâns, ci îngrădit, operând ca o veritabilă lipsire de dreptul subiectiv, de vreme ce reclamanții nu au beneficiat niciodată de acest drept stabilit în favoarea lor.

A considera că și după perioada expirării suspendării aplicării unui act normativ dispozițiile acestuia nu își produc efectele, echivalează cu o golire de conținut a respectivei norme juridice. O astfel de interpretare contravine dreptului la proprietate consacrat de art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care consacră dreptul fiecărei persoane de a se bucura de bunurile sale. În sensul interpretării date de Curtea Europeană a Drepturilor Omului noțiunii de "bun", acesta cuprinde nu numai bunurile corporale ci și drepturile și interesele care constituie active, în sens larg, ea înglobează noțiunea de valoare patrimonială (ca interese ce decurg din ansamblul raporturilor cu conținut economic pe care o persoană ar fi putut, în mod efectiv și licit, să le dobândească). Din această perspectivă, dreptul reclamanților la prima de vacanță constituie, fără îndoială, un bun la care aceștia au dreptul și trebuie să se bucure de respectul și protecția legii.

Pentru aceste considerente de fapt și temeiuri de drept, instanța a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâții să achite reclamantei drepturile bănești reprezentând sporul de fidelitate cuvenit, în funcție de vechimea în muncă, începând cu data de 01.05.2004 și până la data 13.03.2006 și să achite primele de concediu de odihnă cuvenite pe anii 2004, 2005 și 2006.

Pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative recurează sentința suscitată, solicitând admiterea recursului în sensul modificării soluției, prin respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivare, arată în esență următoarele:

Intimata - reclamantă face parte din categoria personalului civil contractual al Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră C-

Drepturile bănești cuvenite personalului civil contractual sunt prevăzute de dispozițiile nr.OUG24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, cu modificările și completările ulterioare și nicidecum de cele ale nr.OG38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare sau ale legii nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, cu modificările și completările ulterioare.

În legislația referitoare la salarizarea cadrelor militare nu este prevăzută plata sporului de fidelitate, astfel încât este evident că personalul civil din nu poate beneficia de plata acestor drepturi.

De asemenea, arată că dispozițiile nr.OUG24/2000, cu modificările și completările ulterioare, nu instituie dreptul la spor de fidelitate, respectiv la primă de concediu pentru această categorie de personal.

Personalul contractual din nu desfășoară activități similare cu personalul din categoria funcționarilor publici cu statut special (polițiști).

Astfel, polițiști de frontieră îndeplinesc atribuții specifice care sunt expres prevăzute de art.21 și art.22 din nr.OUG104/2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române, cu modificările și completările ulterioare, în timp ce personalul contractual civil din îndeplinește atribuțiile stabilite în contractul de muncă.

Referitor la acordarea sporului de fidelitate, instanța de fond a reținut că până la apariția nr.OG38/2003, drepturile salariale ale celor două categorii erau reglementate de Legea nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, iar sporul de fidelitate a fost acordat după apariția nr.OG38/2003 numai polițiștilor. Având în vedere aceste aspecte, instanța de fond a apreciat în mod greșit că nu se poat reține diferențierea între personalul contractual civil și funcționarii publici cu statut special.

Cu privire la susținerile instanței referitoare la acordarea primei de concediu personalului contractual potrivit cărora "acordarea acesteia a devenit imposibilă după anul 2002 întrucât prin legile anuale ale bugetului de stat s-a suspendat an de an acest drept", însă, dispozițiile art.38 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii prevede în mod imperativ că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări", recurenta a precizat că acordarea primei de concediu polițiștilor a fost dispusă prin nr.OUG38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, act normativ ce a intrat în vigoare la 01.04.2004 și că până la această dată polițiști au fost salarizați potrivit Legii nr.188/1999 care nu prevedea acest drept.

Având în vedere aceste aspecte, apreciază că, întrucât instanța de fond nu a avut bază legală pentru a dispune obligarea pârâtei la acordarea primei de concediu și a sporului de fidelitate intimatei - reclamante, prin sentința recurată a încercat o motivare ambiguă și fără temei legal.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată și reține că acesta este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Din examinarea hotărârii instanței de fond, prin prisma criticilor formulate în recurs și din oficiu, conform art.306 alin.2 Cod procedură civilă, rezultă că prima instanță a reținut corect starea de fapt pe baza actelor și probelor de la dosar și în mod legal a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâții să îi plătească primele de concediu și sporul de fidelitate.

Prima instanță a avut în vedere că, potrivit art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999, republicată, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat, că, aplicarea acestei prevederi legale a fost doar suspendată succesiv până la data de 31 decembrie 2006 și nu a fost înlăturată definitiv.

Legea nr.136/1999 prevede la art.49 că personalul civil din ministerele prevăzute la art.47 (între care se înscrie și instituția recurentă) care desfășoară activități în condiții similare cu cele ale cadrelor militare beneficiază de primele, sporurile și indemnizațiile acordate acestora potrivit prevederilor aplicabile cadrelor militare în activitate.

Așadar, reclamantei - intimate i se cuvenea acordarea sporului de fidelitate solicitat și a indemnizației de concediu chiar dacă face parte din categoria salariaților angajați cu contract civil deoarece dispozițiile legale menționate nu prevăd vreo diferențiere între personalul contractual civil și cel cu statut de funcționar public câtă vreme ambele desfășoară activități similare.

În aceste condiții în mod legal prima instanță a apreciat că reclamanta are dreptul de a beneficia de primele de vacanță și sporul de fidelitate, în condițiile prevăzute de lege, astfel că nu s-au identificat în sentința recurată motive de motive de modificare sau casare a acesteia.

Rezultă din cele de mai sus, că motivele de recurs invocate de pârât sunt neîntemeiate, astfel că în temeiul prevăzut de art.312 pct.1 din Codul d e procedură civilă instanța va respinge recursul pârâtului ca nefondat și va menține sentința tribunalului ca temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul formulat de pârâtul împotriva sentinței civile nr.1008/19.08.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi 20 noiembrie 2008

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - LIBER - -

GREFIER,

- -

RED:/18.12.08

TEHNORED:/18.12.08

2.ex./SM/

Primă instanță:Tribunalul C-

Judecători - /

Președinte:Mircea Ionel Chiu
Judecători:Mircea Ionel Chiu, Claudia, Petruța Micu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1283/2008. Curtea de Apel Timisoara