Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1288/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - litigiu funcționari publici -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 1288
Ședința publică 25 iunie 2009
PREȘEDINTE: Grosu Cristinel
JUDECĂTOR 2: Bratu Ileana
JUDECĂTOR 3: Nastasi Dorina
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursurilor declarat de pârâții Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală cu sediul în B, Calea Națională nr. 81, jud. B și Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, cu sediul în B, B-dul - I nr. 24, sector. 3, împotriva sentinței nr. 482 din 15 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.
La apelul nominal au lipsit recurentele și reclamantul intimat.
Procedura este completă.
S- făcut referatul cauzei, după care, instanța având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal sub nr- la data de 4.03.2009, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâții Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală B și Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, obligarea acestora la plata sumelor de bani reprezentând sporul privind suplimentul postului în procent de 25 % din salariul de bază și sporul privind suplimentul treptei de salarizare, în procent de 25% din salariul de bază, pentru perioada de timp cuprinsă între data 23.06.2004 și 1.03.2005, precum și la plata diferențelor salariale ale primelor de concediu ce decurg din acordarea acestor drepturi, sume ce vor fi calculate cu indicele de inflație la data plății efective.
În motivarea acțiunii, reclamantul arătat că aceste sporuri sunt prevăzute în art. 29 din Legea nr. 188/1999, modificată, că prin OG 92/2004 sporurile au fost suspendate pentru perioada 2004-2006, însă nu au fost abrogate, trebuind a fi acordate după încetarea perioadei de suspendare.
A mai menționat reclamantul că anterior introducerii acțiunii a solicitat pârâtei prin procedura prealabilă, acordarea acestor drepturi, însă solicitarea sa a fost refuzată.
În susținerea acțiunii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.
Pârâții prin întâmpinările depuse la dosar au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, iar Bai nvocat excepția lipsei de competență materială a instanței.
Pârâta DADR B arătat că reclamantul nu a avut calitatea de funcționat public anterior datei de 1.10.2004.
Tribunalul Botoșani, prin sentința nr. 482 din 15 aprilie 2009 respins ca nefondată excepția privind lipsa competenței materiale a Tribunalului Botoșani și a admis în parte acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâții să acorde acestuia suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază pentru perioada 1.10.2004 - 1.03.2005 și la plata diferențelor calculate la prima de concediu ce decurge din acordarea acestor drepturi, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Cu privire la excepția necompetenței materiale invocată de pârâtul, instanța de fond a reținut că este nefondată, întrucât obiectul acțiunii dedus judecății îl constituie plata unor drepturi salariale pretinse în baza raportului de serviciu existent între reclamant și DADR B, ceea ce atrage competența de soluționare a tribunalului.
Pe fondul cauzei, s- reținut că temeiul legal al drepturilor salariale pretinse prin acțiune îl constituie disp. art. 29 din Legea nr. 188/1999 modificată, care - în forma actuală - prevede că salariul funcționarului public este compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare.
Ori, această componentă a salariului a fost introdusă prin art. 13 din Titlul III- Reglementări privind funcția publică și funcționarii publici - din Legea nr. 161/2003, care a modificat prevederile anterioare ale disp. art. 29 din Legea nr. 188/1999 și care, prin art. 25 din aceeași lege a prevăzut data aplicării acestui text de lege, respectiv data de 1.01.2004.
În ce privește efectul suspendării sporurilor respective prin OG nr. 92/2004 și OG nr. 2/2006, pentru perioada 2004-2006, instanța a constatat că acestea nu au fost abrogate, reintrând de drept în vigoare la data încetării perioadei de suspendare, conform dispozițiilor art. 64 alin. 2 din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă.
Împotriva sentinței au declarat recurs pârâții Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală B și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, criticând sentința ca fiind nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului pârâta DADR a arătat că salarizarea funcționarilor publici se efectuează în conformitate cu prevederile actelor normative privind sistemul anual de salarizare pentru funcționarii publici, nefiind culpa DADR B neonorarea acestor drepturi, cu atât mai mult cu cât aveau obligația de a respecta actele normative privind salarizarea funcționarilor publici: OUG nr. 92/2004, precum și Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, care prevede că cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată și sunt determinate de autorizările conținute în legi specifice și în legile bugetare anulare. Ori în bugetele aprobate DADR B, în perioada 2004-2006, precum și în continuare, nu au fost prevăzute credite bugetare cu această destinație.
Recurentul B, prin recursul formulat a arătat că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe, întrucât conform prevederilor art. 109 coroborat cu art. 3 alin. (1) cod pr. civilă, raportat la disp. art. 1 din HG nr. 385/2007, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public cu o autoritate sau o instituție centrală sunt de competența secțiilor de contencios ale Curții de Apel, ca primă instanță.
A mai arătat că în mod greșit instanța de fond respins excepția lipsei calității procesuale pasive a, fără a lua în considerare faptul că reclamantul fost încadrat în baza unei decizii emise de directorul executiv al DADR B, instituție cu personalitate juridică și cu ignorarea dispozițiilor OG nr. 22/2002, prin urmare, raporturile de serviciu există între această instituție și reclamant, iar plata se face în conformitate cu ordonanța arătată, nefiind necesară pronunțarea unei hotărâri în contradictoriu cu.
Pe fond, a arătat că instanța de judecată nu poate să dispună acordarea acestor suplimente și pe cale de consecință, obligarea angajatorului să le plătească funcționarului public, atâta timp cât nu au fost stabilite ( cuantificate) de ordonatorul de credite, printr-un act administrativ ( ordin, dispoziție), individual pentru fiecare funcționar public în parte.
Analizând hotărârea recurată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului precum și a motivelor invocate în recurs, curtea constată următoarele:
Potrivit art. 31 al. 1 lit. c și din Legea nr. 188/1999 "pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Așa cum de altfel pârâta recurentă admite, reclamantul nu a primit aceste sporuri salariale.
De principiu, o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efecte, fiind împotriva rațiunii de a exista, a unei legi, să aibă doar caracter formal.
Potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietate decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Dreptul reclamantului la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și prin urmare, un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar atâta timp cât nu s-a dovedit existența unei cauze de utilitate publică pentru nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare, pârâtul corect a fost obligat la plata sumelor solicitate prin acțiune.
Cât privește suspendarea aplicării dispozițiilor art. 31 al. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 prin art. 44 din nr.OUG 92/2004, corect a reținut instanța de fond că, măsura suspendării s-a dispus cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă.
Suspendarea aplicării acestor dispoziții, care evident a avut un caracter temporar, nu duce la stingerea dreptului.
Art. 53 din Constituția României arată clar, situațiile în care exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns, iar restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democrată. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Prin suspendarea succesivă a aplicării normei de drept, s-a ajuns la situația unei adevărate îngrădiri a dreptului câștigat și, practic, la anularea obligației corelative, fără nici o justificare legală.
sumelor în buget nu eop roblemă de acordare și existență a dreptului, ci doar de executare.
Împrejurarea că nu a fost prevăzut cuantumul exact al sporului prin hotărâri ale Guvernului României de punere în aplicare și executare a legii, nu constituie un temei al respingerii acțiunii. Fiind prevăzut de lege, dreptul pretins nu poate fi înlăturat de instanță. Exercitarea reală a acestui drept, impune statului luarea unor măsuri pozitive printre care și măsura stabilirii cuantumului sporului, lipsa acestei măsuri echivalând cu o ingerință în exercițiul dreptului de proprietate și cu neîndeplinirea obligațiilor pozitive ale statului ce îi incumbă pentru salvgardarea dreptului de proprietate, obligații pozitive reținute și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului - cauza Oneryiediz Turcia din 18 iunie 2002. Sancționarea ingerinței statului, poate fi realizată doar prin stabilirea cuantumului sporului, de către instanță. Nu a fost învederat nici un motiv pentru care cuantumul sporului acordat de prima instanță ar avea caracter nerezonabil și niciCurteanu constată motive pentru care cuantumul sporului acordat de prima instanță ar putea fi considerat excesiv.
Cât privește motivul de recurs privind necompetența materială a tribunalului în soluționarea cauzei invocată de pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Instanța competentă material să soluționeze acțiunea formulată de un funcționar public având ca obiect acordarea unor drepturi salariale și prin care sunt chemate în judecată atât o autoritate publică de nivel central, se stabilește după cum o parte în raportul juridic de drept dedus judecății este fie o autoritate publică locală, fie autoritatea publică centrală căreia îi revine obligația de a plăti drepturile salariale solicitate de funcționarul public.
Cum raportul de serviciu al reclamantei a fost fără îndoială stabilit în mod direct cu Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală B și față de aspectul că această autoritate este organ administrativ descentralizat constituit la nivel local, cu capacitate juridică administrativă proprie, având deci competența legală de a dispune cu privire la drepturile salariale cuvenite reclamantei aflată în raport de serviciu direct cu instituția, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 554/2004, raportate la dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. "d" din Codul d e procedură civilă care stabilesc competența tribunalului ca primă instanță în materia contenciosului administrativ.
Cât privește motivul de recurs privind excepția lipsei calității procesuale pasive a, Curtea constată că acesta este nefondat, întrucât este ordonator principal de credite și în această calitate are obligația asigurării sumelor necesare acordării drepturilor salariale către funcționarii publici din instituțiile subordonate.
Recursurile sunt însă întemeiate în ce privește capătul de cerere al reclamantei referitor la acordarea diferenței la prima de concediu.
Astfel, potrivit disp. art. 35 alin. 2) din Legea nr. 188/1999 privind funcționarii publici "Funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cusalariul de bazădin luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
De asemenea, potrivit disp. art. 31 alin. 1) din același act normativ, "Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a)salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Din cuprinsul textelor legale mai-sus citate rezultă, fără putință de tăgadă, că la calcularea indemnizației de concediu nu intră cele două suplimente la care reclamanta are dreptul potrivit legii, aceasta fiind egală cu salariul de bază în care nu este inclus nici un spor.
Prin urmare, hotărârea tribunalului în ce privește pretențiile reclamantului vis-a-vis de acest aspect, a fost dată cu aplicarea greșită a legii, caz de casare prev. de art. 304 pct. 9 Cod proc. civ.
Așa fiind, instanța, în baza art. 312 alin. 1)-3) Cod proc. civ. va admite recursurile declarate de pârâți și va modifica parțial sentința tribunalului, în sensul că va înlăturată dispoziția privind obligarea pârâtelor la acordarea către reclamant diferențelor calculate la prima de concediu ce decurge din acordarea suplimentului postului în procent de 25 % din salariul de bază și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de baza pentru perioada 1.10.2004- 1.03.2005.
Celelalte dispoziții ale sentinței fiind legale și temeinice pentru motivele expuse mai sus, vor fi menținute.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite recursurile declarate de declarat de pârâții Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală cu sediul în B, calea Națională nr. 81, jud. B și Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, cu sediul în B, B-dul - I nr. 24, sector. 3, împotriva sentinței nr. 482 din 15 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.
Modifică sentința nr. 482 din 15 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal, în sensul că înlătură dispoziția privind obligarea pârâtelor de acordare către reclamant a diferențelor calculate la prima de concediu ce decurge din acordarea suplimentului postului în procent de 25 % din salariul de bază și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de baza pentru perioada 1.10.2004- 1.03.2005.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 iunie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud fond.
Tehnored.
Ex. 2/.3.07.2009
Președinte:Grosu CristinelJudecători:Grosu Cristinel, Bratu Ileana, Nastasi Dorina
