Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1290/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1290/2009

Ședința publică din 06 aprilie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Gheorghe Cotuțiu G -

JUDECĂTOR 2: Augusta Chichișan

JUDECĂTOR 3: Mihaela Sărăcuț

GREFIER: - -

S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul declarat de pârâta AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ S, împotriva sentinței civile nr. 2702 din 14.11.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, în contradictoriu cu intimații, G, G, 1, și, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 188/1999).

dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 16 martie 2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 2702 din 14 noiembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălajs -a admis în parte acțiunea reclamanților, G, G, toți cu domiciliul procesual ales în Z-, județul S în contradictoriu cu AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ S, cu sediul în Z-, județul

Pârâta a fost obligată la plata către fiecare reclamant a drepturilor salariale reprezentând, suplimentul postului" și, suplimentul corespunzător treptei de salarizare începând cu data de 01.01.2004 până la zi și în continuare până la încetarea raporturilor de serviciu.

S-a respins ca prematură cererea reclamanților privind obligarea pârâtei la plata drepturilor solicitate în procent de 25% și înscrierea acestora în cartea de muncă.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:

Reclamanții sunt angajați ai intimatei în calitate de funcționari publici. Statutul lor este reglementat de 188/1999.

Potrivit dispozițiile art.31 lit. c" și, d" din actul normativ de mai sus, Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:

a) salariul de bază;

b) sporul pentru vechime în muncă;

c) suplimentul postului

d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare

Prin urmare drepturile solicitate de către reclamanți ar trebui să fie cuprinse în salariul acestora.

În forma ei inițială Legea nr.188/1999 în art. 29 prevedea faptul că, pentru activitatea desfășurată funcționarii publici beneficiau de dreptul la salariu, iar acesta era compus din salariul de bază, sporuri și indemnizații, fără a da alte detalii, totuși în art. 30 se prevedea că, salarizarea funcționarilor publici se stabilește prin lege.

În anul 2004, în temeiul art. XXVI din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, Legea nr.188/1999 a fost republicată dându-se textelor o nouă numerotare.

Urmare a republicării, legiuitorul stabilește un nou concept asupra compunerii dreptului la salariu introducând pentru prima dată, în art.29 lit., c" și, d", suplimentul gradului". Nici de această dată nu se definesc aceste componente ale salariului și nu este prevăzut un cuantum al acestora.

În fine, după ultima republicare întemeiată pe art. III Legea 251/2006 188/1999 o nouă numerotare. Astfel art.29 devine art.31, iar acest text la lit. c" se păstrează, suplimentul gradului" este înlocuit de, suplimentul corespunzător treptei de salarizare".

În perioada cuprinsă între anii 2004-2006 prevederile referitoare la aceste componente ale salariului au fost suspendate prin prevederile OUG 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată și completată prin Legea 417/2006.

În prezent, prevederile art.31 din Legea 188/1999 sunt în vigoare, prin urmare existența dreptului este de necontestat. Reclamanții sunt îndreptățit la plata acestor drepturi.

În sensul acestei concluzii își găsește aplicabilitate și prevederile art.38 din Legea nr.53/2003 în conformitate cu care, Salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege".

Drepturile pretinse de către reclamanți sunt însă fără conținut. Legiuitorul a omis să stabilească cuantumul acestora, modul de calcul sau alte detalii care să ofere posibilitatea materialității și punerii în plată a acestui drept.

Procedând astfel, sumele necesare plății nu au fost cuprinse în bugetul de stat făcând astfel întemeiată apărarea intimatei potrivit căreia, atâta timp cât sumele necesare plății nu au fost alocate de către ordonatorul principal de credite, ea nu este în măsură a efectua plata.

Având în vedere faptul că, dreptul reclamanților este un drept prevăzut de lege, instanța a constatat că este întemeiată în parte acțiunea reclamanților. În ceea ce privește procentul de 25% sub care s-a solicitat plata acestor componente ale dreptului la salariu, instanța urmează să constate că nu există un suport legal al acestei pretenții și că din această perspectivă acțiunea reclamanților este prematură. Aceeași soluție, respectiv a prematurității se impune și pentru cererea reclamanților de a li se trece în cartea de muncă, drepturile solicitate.

Împotriva soluției menționate a declarat recurs pârâta AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ S susținând în esență că deși sporurile solicitate de reclamanți sunt prevăzute în lege, ordonatorul de credite nu a prevăzut aceste sume în buget și ca atare plata lor nu este posibilă.

Analizând argumentele aduse prin recursul promovat în raport de actele dosarului cu normele juridice pe care s-a fundamentat soluția atacată, Curtea reține următoarele:

Prin cererea introductivă de instanță reclamanții în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ S au solicitat instanței obligarea pârâților la plata către fiecare reclamant a drepturilor salariale reprezentând suplimentul postului în cuantum de 25% din salariu de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în cuantum de 25% din salariu de bază pentru perioada 01.01.2004 - 31.10.2008 și în continuare până la încetarea raporturilor de serviciu sume ce urmează a fi indexate și actualizate cu rata inflației de la data nașterii dreptului până la data plății, obligarea pârâtei să înscrie în carnetul de muncă al fiecărui reclamant a sporurilor în conformitate cu Decretul nr.92/1976.

În susținerea celor solicitate recurenții au arătat că sunt funcționari publici și îndreptățiți la acordarea suplimentelor în contextul menținerii suspendării, că ignorându-se prevederile art.31 alin.1 lit.e și d din Legea nr.188/1999 angajatorul AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ S refuză în mod abuziv acordarea acestor drepturi.

Din conținutul argumentelor aduse prin demersurile judiciare promovate se observă că reclamanții atacă refuzul de a se plăti suplimentul postului și treptei de salarizare în procent de 25% în considerarea dispozițiilor legii contenciosului respectiv faptul că refuzul este nejustificat iar prin aceasta I se aduce o vătămare într-un drept recunoscut de Legea nr.188/1999 art.31 lit.c și

Conform prevederilor art.1 din Legea nr.554/2004 orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică printr-un act administrativ se poate adresa instanței de contencios pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim.

În sensul actului normativ refuzul nejustificat constituie exprimarea explicită cu exces a autorităților a voinței de nu rezolva cererea iar excesul semnifică exercitarea dreptului de apreciere aparținând autorităților cu încălcarea drepturilor prevăzute de Constituție sau lege.

În speță nu se poate reține un refuz în sensul evocat de dispozițiile legii contenciosului I reținut de recurenți. Astfel, actul normativ prin dispozițiile art.31 alin.1 lit.c și din Legea nr.188/1999 prevede că pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul compus din:" c) suplimentul postului, d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare".

Textul enunțat nu prevede un procent propriu zis al suplimentului iar o altă dispoziție legală în actul normativ care să individualizeze conținutul concret al dreptului pretins nu există. Ori în aceste circumstanțe dat fiind neindividualizarea nu se poate vorbi de obligație de plată la un procent de 25% și ca atare de un refuz nejustificat și respectiv de o greșită reținere a aplicabilității legii de către prima instanță. Instanțele judecătorești nu au competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, întrucât recunoașterea unei atare prerogative ar încalca principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.

În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția, - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală - adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.

Curtea nu faptul că legea recunoaște dreptul la supliment, dar nu poate proceda la cuantificarea, individualizarea lui în maniera solicitată, întrucât misiunea sa este aceea de a soluționa litigiile aplicând legea, iar aceasta nu prevede un cuantum.

Acordarea procentului de 25 % prin analogie cu alte drepturi salariale acordate funcționarilor publici, pe temeiul existenței unei practici judiciare în acest sens sau ca urmare a faptului că pârâtele nu ar fi contestat procentul propriu-zis solicitat, nu apare ca fiind justificată.

Atât acordarea dreptului cât și a procentului concret este justificată, în principal, pe baza principiului legalității.

Procentul de 25 % nu este prevăzut de o normă legală, astfel încât nu se poate face aplicare principiului menționat anterior.

Revine autorităților cu prerogative în materie de legiferare să cuantifice, să definească noțiunea și valoarea suplimentului postului, precum și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare.

Legile fiind adoptate de către Parlament, Guvernului, ca organ suprem executiv, îi revine prerogativa organizării executării legilor, scop în care emite hotărâri tocmai pentru a face o lege cât mai clară și aoa plica cât mai corect. Evident că hotărârea de guvern nu are calitatea, în nici un caz, de a crea drept.

Puterea judecătorească nu are dreptul de a interfera în activitatea de legiferare. Recunoașterea dreptului reclamanților derivând din prevederile art. 31 din Legea nr. 189/1999 în prezenta procedură constituie premisa exercitării unor proceduri judiciare ulterioare prin care reclamanții să invoce fie răspunderea Statului Român prin Ministerul Finanțelor pentru prejudiciul ce li s-a cauzat ca urmare a adoptării unei legi neclare, fie premisa angajării răspunderii autorităților cărora legea fundamentală le-a recunoscut competențe în materie de legiferare.

Reclamanții vor putea solicita celor două foruri competente inițierea demersurilor potrivit prerogativelor lor de a legifera corespunzător dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa încât acesta să poată fi clar individualizat și să fie posibilă aplicarea corectă a legii.

Desigur se relevă de recurenți că instanțele nu au competența de a anula ori refuza aplicarea dispozițiilor mai sus enunțate. Această susținere nu poate fi reținută întrucât recurenții nu cer recunoașterea unui drept acesta fiind dat de lege ci cer obligarea la plata unui anume procent care nu este cuantificat de nici o dispoziție legală și ca atare nu se poate dispune obligarea la ceva ce nu este individualizat concret.

Așadar față de cele menționate, Curtea în temeiul art. 312 alin.1 pr.civ. raportat la dispozițiile art. 20 alin.3 din Legea nr. 554/2004 va aprecia recursul declarat de către pârâtă ca fiind fondat, va casa hotărârea recurată și rejudecând cauza va respinge acțiunea reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ S împotriva sentinței civile nr. 2702 din 14.11.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj pe care o casează și rejudecând cauza, respinge acțiunea reclamanților.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 6 aprilie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

G - - - - - - -

Red./

3 ex./28.04.2009

Jud.fond.-

Președinte:Gheorghe Cotuțiu
Judecători:Gheorghe Cotuțiu, Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1290/2009. Curtea de Apel Cluj