Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1339/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--14.07.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.1339
Ședința publică din 10.11.2009
PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 2: Adina Pokker
JUDECĂTOR 3: Ionel
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul de Poliție al Județului T împotriva sentinței civile nr.461/CA/27.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea reclamantului intimat și consilier juridic în reprezentarea pârâților recurenți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat a depus întâmpinare, un exemplar fiindu-i comunicat reprezentantului pârâților recurenți care arată că nu solicită termen și depune delegații.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul pârâților recurenți solicită admiterea recursurilor astfel cum au fost formulate, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrata la Tribunalul Timiș - secția contencios administrativ - sub nr.7058/30/24.09.2008 reclamantul a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Internelor și Reformei Administrative B prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios și Inspectoratul Județean de Poliție al Județului T obligarea pârâților la plata primei de concediu cuvenite pentru anii 2002 și 2003 conform art. 34 al.2 din Legea nr.188/1999, sume actualizate în raport cu rata inflației.
In motivarea acțiunii, se arată că prin art.37 pct.2 din OG nr.38/2003, s-a prevăzut ca polițiștii au dreptul, la plecarea în concediul de odihna la o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, iar de la data intrării în vigoare a OG nr.38/2003, reclamantul nu a beneficiat de aceasta dispoziție legală, aceasta fiind suspendată odată cu intrarea în vigoare.
Chiar dacă a fost suspendat, nu se poate reține că acest drept nu a existat, suspendarea nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cat timp prin nici o dispoziție legala nu i-a fost înlăturata existenta pe anii 2002 - 2003 considera astfel, ar contravenii prev.art.53 din Constituția României si art.1 din Protocolul din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Pe de altă parte art. 41 din Constituția României statuează că salariații au dreptul la protecția socială a muncii printre care și concediul de odihna plătit iar potrivit art. 53 restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți poate fi dispusă numai daca este necesară, iar măsura trebuie sa fie proporțională cu situația care a determinat-o și fără a aduce atingere existenței dreptului.
De asemenea se mai arată că potrivit art. 38 din Codul muncii salariații nu pot renunța la drepturile recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la aceste drepturi sau limitarea lor este lovita de nulitate.
In drept, cererea s-a întemeiat pe dispozițiile art.37 pct.2 și art. 6 din OG nr.38/2003, art.41 al.2 Constituția României.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul IPJ Tai nvocat excepția tardivității introducerii acțiunii iar pe fondul cauzei, s-a opus la admiterea acțiunii, arătând ca disp.art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, au fost suspendate succesiv prin prev.art.9 al.7 din nr.507/2003, până la 31.12.2004 și prin art.8 al.7 dinL.nr.511/2004, până la 31.12.2005, iar Curtea Constituționala prin Decizia nr.38/25.01.2005 a respins excepția de neconstituționalitate a acestor prevederi din legile bugetare anuale.
Se mai arată că bugetul RA a fost aprobat prin nr.379/2005, care la art.5 al.5, menține starea de suspendare a acestor drepturi, astfel încât plata ar presupune încălcarea prev. imperative ale legilor bugetare. Mai mult, în toate actele normative susmenționate este prevăzuta obligația ordonatorilor principali de credite, sa se încadreze in cheltuielile de personal, menționate in anexele la legile bugetare, astfel încât de vreme ce drepturile pretinse au fost suspendate pe anii 2002- 2006 in bugetul A nu au fost prevăzute nici sumele necesare efectuării acestor plați.
Pârâta mai arată că, prin nr.OUG 146 din 19 decembrie 2007, fost reglementată modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediu de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001-2006, stabilindu-se și cele trei tranșe de plată pe parcursul anului 2008.
MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin SC nr. 974/CA/24.11.2008, Tribunalul Timișa respins acțiunea ca fiind lipsită de obiect.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut în esență următoarele:
Prin nr.OUG146 din 19 decembrie 2007, fost reglementată modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediu de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001-2006, stabilindu-se și cele trei tranșe de plată pe parcursul anului 2008.
Art.4 alin 5 din actul normativ mai sus indicat prevede faptul că "plata drepturilor prevăzute la alin (1)- (4) se face la cererea beneficiarilor acestor drepturi.
Cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 24.09.2008, ulterior apariției actului normativ mai sus indicat, intrat în vigoare la data de 19.12.2007, cererea fiind deci, la data înregistrării la instanță, ulterioară apariției actului normativ rămâne astfel fără obiect.
Pentru considerentele mai sus invocate, tribunalul a respins acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative B prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios și Inspectoratul Județean de Poliție al Județului T, ca fiind fără obiect.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs iar prin Decizia civila nr. 342/05.03.2009 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr- Curtea a admis recursul, reținând că soluția primei instanțe de respingere a acțiunii ca rămasă fără obiect echivalează cu necercetarea în fond a cauzei astfel încât, văzând și dispozițiile art.312 alin.3 și 5 Cod procedura civilă a admis recursul și a casat sentința recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiș, ocazie cu care prima instanță a analizat pe fond cererea reclamantului stabilind totodată și dacă acesta beneficiază de dreptul la prima de concediu pe anii 2002-2003 ținând cont de legislația specifică aplicabilă polițiștilor în perioada respectivă.
Cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Timiș sub nr-.
Prin sentința civilă nr.461/CA/27.04.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa admis acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâților MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI T și a obligat pârâții la plata primelor de concediu către reclamant pentru anii 2002 și 2003 actualizate cu rata inflației,la data plătii.
Asupra fondului cauzei, tribunalul a constatat și reținut următoarele:
Reclamantul are calitatea de funcționar public civil, cu statut special în conformitate cu art. 1 din 360/2002 privind Statutul polițistului, actualmente pensionar MAI.
In conformitate cu art.37 pct. 2 din OG 38/2003, la plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, iar potrivit art.34 din 188/1999 funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Conform Legii bugetului de stat pe anul 2004 nr.507/2003 și Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2004 nr.519/2003, aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă au fost suspendate până la data de 31 decembrie 2004.
Suspendarea drepturilor reprezentând prima de concediu pentru funcționarii publici nu echivalează cu stingerea drepturilor respective ci a avut doar ca efect imposibilitatea realizării acestora în intervalul de timp în care au fost suspendate.
Suspendarea dreptului la prima de concediu ori prelungirea termenului de punere în aplicare, nu pot fi considerate că ar înlătura însăși existența dreptului deoarece s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Ca urmare, pentru ca un drept să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitima a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada în care a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și practic să devină lipsit de orice valoare.
Așa fiind, tribunalul a admis cererea și a obligat pârâții să plătească reclamantului primele de concediu pe anii 2002 și 2003 actualizate cu rata inflației, la data plătii.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs recurenții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul de Poliție al Județului T, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței civile recurate și respingerea acțiunii.
În motivarea celor două recursuri, recurenții Arată în esență că pentru perioada 2002-2003, prevederile legale care stabileau modul de salarizare al polițiștilor erau cele ale Legii nr.138/1999, iar în baza acestor prevederi, polițiștii nu aveau dreptul la primă de concediu, acest drept fiind introdus abia la data de 01.01.2004, când a intrat în vigoare OG nr.38/2003.
Reclamantul intimat a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului și menținerea sentinței civile atacate.
În motivarea întâmpinării, reclamantul arată că de la data de 24.08.2002 și până la intrarea în vigoare a OG nr.38/2003 (01.01.2004) au fost aplicabile dispozițiile Legii 360/2002 care prevăd la art. 78.1 că dispozițiile sale se completează cu dispozițiile Legii nr.188/1999, care la rândul său prevede dreptul la prima de concediu.
A mai arătat reclamantul intimat că actele normative de suspendare a dreptului prevăzut de Legea nr.188/1999 nu pot avea ca efect anularea acestui drept, așa cum a reținut ÎCCJ prin Decizia nr. XII/05.02.2007 și că practica judiciară a admis o serie de acțiuni ale polițiștilor.
Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate de către recurenți, cât și în conformitate cu dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acestea sunt întemeiate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Reclamantul a susținut prin acțiunea sa că, întrucât Legea nr.360/2002, în baza căreia era salarizat în perioada 2002-2003, nu prevedea dreptul la prima de concediu pentru polițiști, pentru această perioadă s-ar aplica dispozițiile art.34 alin 2 din Legea nr.188/1999, care reglementează dreptul la prima de concediu pentru funcționarii publici.
Însă, așa cum arată și recurenții pârâți în cererile de recurs, acte normative la care face trimitere recurentul, respectiv Legea nr.360/2002, care reglementează Statutul polițiștilor și Legea nr.188/1999, care reglementează drepturile și obligațiile funcționarilor publici, sunt acte normative adresate unor categorii socio-profesionale distincte.
Este adevărat că art.78 din Legea nr.360/2002 face trimitere înalineatul 1la dispozițiile Legii nr.188/1999, însăalineatul 2al aceluiași articol trimiteîn ce privește salarizareala dispozițiile Legii nr.138/1999 privind salarizarea militarilor, acest din urmă act normativ neprevăzând dreptul la prima de concediu ci alte drepturi suplimentare față de restul categoriilor socio profesionale.
Astfel, în măsura în care Statutul polițiștilor prin art.78 alin.2 (Legea nr.360/2002) face trimitere, în ceea ce privește salarizarea, la o lege specială, respectiv la Legea nr.138/1999 privind salarizarea militarilor, se impune a concluziona că trimiterea generică (art.78 alin.1) la dispozițiile Legii nr.188/1999, privind Statutul funcționarilor publici se referă la toate aspectele pe care nu le cuprinde Statutul polițiștilor, excluzând însă salarizarea. Concluzia se impune întrucât, dacă legiuitorul ar fi intenționat să acorde polițiștilor și alte drepturi decât cele prevăzute pentru personalul militar, respectiv și drepturile funcționarilor publici, atunci art. 78 alin 2 din Statutul polițiștilor ar fi făcut trimitere nu numai la legea specială de salarizare a personalului militar ci și la legea specială de salarizare a funcționarilor publici, reprezentată în perioada de referință, de OUG nr.192/2002.
Ori, domeniul salarizării polițistului având o reglementare specială, nu este posibil, în lipsa unei prevederi exprese în acest sens, ca o categorie de personal să cumuleze drepturile salariale prevăzute de dispozițiile legale referitoare la două categorii distincte, respectiv personalul militar și funcționarii publici.
Cât privește practica judiciară invocată, este adevărat că a existat opinia contrară celei expuse în prezenta hotărâre, minoritară de altfel, însă jurisprudența s-a cristalizat în sensul că polițiștii beneficiază de dreptul la primă de concediu doar începând cu anul 2004, ca efect al apariției OG nr.38/2003, astfel încât inclusiv această instanță se raliază jurisprudenței majoritare.
Rezultă din cele expuse că motivele de recurs invocate de pârâții recurenți sunt întemeiate, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, Curtea va admite recursurile și va modifica sentința civilă recurată în sensul respingerii acțiunii reclamantului
Totodată, Curtea va lua act că intimații pârâți nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile promovate de recurenții pârâți Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul de Poliție al Județului T împotriva sentinței civile nr.461/CA/27.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, și modifică sentința civilă recurată în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red./27.11.2009
Tehnored./27.11.2009/Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Timiș
- judecător
Președinte:Maria Cornelia DascăluJudecători:Maria Cornelia Dascălu, Adina Pokker, Ionel
